R O M Â N I A
Decizia nr.212 Dosar nr.4588/2002
S-a luat în examinare recursul declarat de condamnatul G.M. împotriva deciziei penale nr.650/A din 7 octombrie 2002 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală.
A lipsit: recurentul condamnat, care este în stare de arest și nu s-a dispus aducerea sa de la locul de deținere, pentru care s-a prezentat avocat D.C., apărător desemnat din oficiu.
Apărătorul declară că lasă soluția la aprecierea instanței.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat.
C U R T E A,
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.781 din 27 august 2002 ,Tribunalul
București, Secția a II-a penală a respins cererea formulată de condamnatul G.M., prin care a solicitat întreruperea executării pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.438/2001 a aceluiași tribunal.
S-a reținut, din referatul de anchetă socială efectuată în cauză, că, deși situația materială a familiei condamnatului este modestă, aceasta nu reprezintă o împrejurare specială care să aibă consecințe grave pentru familia sa.
Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, prin decizia penală nr.650/A din 7 octombrie 2002, a respins apelul condamnatului.
Recursul petiționarului nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului și a anchetei sociale efectuată în cauză, rezultă, într-adevăr, că, în cauză, nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art.455 raportat la art.453 lit.c Cod
procedură penală, care să impună întreruperea executării pedepsei aplicate condamnatului G.M.
Nefiind nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul condamnatului G.M. să fie respins, ca nefondat, cu obligarea lui la cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul G.M. împotriva deciziei penale nr.650/A din 7 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Obligă pe recurentul condamnat să plătească statului 550.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 ianuarie 2003.