Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 156 din 4 decembrie 2001, Tribunalul Olt a condamnat pe inculpatul Z.G. la:
- 20 ani închisoare, pentru infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. c), cu aplicarea art. 13 și art. 37 lit. a) C. pen.;
- 4 ani închisoare, pentru infracțiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;
- 10 ani închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. c), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;
- 4 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și la
- 3 luni închisoare, pentru infracțiunea de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. a) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 20 ani închisoare, care se sporește cu 5 ani închisoare, astfel că va executa 25 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
Potrivit art. 61 C. pen., a dispus revocarea liberării condiționate, privind restul de pedeapsă de 8 luni și 10 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 37/1998 a aceluiași tribunal și, în baza art. 39 alin. (2) C. pen., a dispus contopirea acestui rest de pedeapsă în pedeapsa rezultantă, urmând ca inculpatul să execute 25 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
Totodată, a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 10 ani.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea unui par, corp delict.
S-a luat act că părțile vătămate G.Z. și C.S. nu s-au constituit părți civile.
Inculpatul a fost obligat să plătească suma de 532.000 lei, către Serviciul de ambulanță Iași și suma de 1.881.416 lei, către Spitalul Clinic nr. 3 Iași, ambele sume cu dobânda legală de la data rămânerii definitive a sentinței și până la achitarea debitelor.
Totodată, inculpatul a mai fost obligat să plătească și statului suma de 4.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Instanța de fond a reținut că, la data de 5 februarie 1999, inculpatul Z.G. a fost pus în libertate din penitenciar, iar în ziua de 21 ale aceleiași luni, a fost invitat de unchiul său G.Z., acasă la acesta, unde a consumat în exces băuturi alcoolice tari (vodcă).
Deși ambii erau în stare de ebrietate, inculpatul a cerut unchiului său ca să-i dea bani, pentru a mai cumpăra băuturi alcoolice și la refuzul acestuia, a mers la domiciliul său și după ce s-a înarmat cu un par a revenit la domiciliul unchiului său.
Văzându-l pe inculpat înarmat cu parul, G.Z. i-a interzis inculpatului să intre în curte, totuși acesta a pătruns fără drept și a aplicat unchiului său mai multe lovituri cu parul, doborându-l la sol, apoi l-a lovit cu picioarele, provocându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie.
După aceea, înarmat cu același par, inculpatul a mers la domiciliul lui V.A. și după ce a pătruns fără drept și cu forța în curte și în casă, a lovit-o pe aceasta cu parul, provocându-i leziuni grave.
Victima V.A. a decedat în drum spre spital.
Totodată, inculpatul a lovit și pe Z.I.G., care intervenise în favoarea lui V.A.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză medico-legală, partea vătămată G.Z. a suferit un traumatism cranio-cerebral și facial cu fractură închisă dehiscentă fronto-parietală stânga și hematom extradural stâng, echimoze palpebrale, plagă contuză frontală stânga și epitaxis, menționându-se că viața a fost pusă în primejdie.
Conform raportului medico-legal de necropsie, aprobat de Comisia de avizare și control de la Laboratorul exterior de medicină legală Iași, moartea victimei V.A. a fost violentă, datorându-se insuficienței cardio-respiratorii acute, consecutive contuziei și dilacerării de trunchi cerebral și fracturilor craniene.
Prin decizia penală nr. 298 din 4 iulie 2002, Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, împotriva sentinței penale nr. 156 din 4 decembrie 2001 a Tribunalului Olt, pe care a desființat-o cu privire la latura penală.
A descontopit pedepsele aplicate inculpatului și a înlăturat sporul de pedeapsă aplicat.
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei de omor, din art. 174 și art. 175 lit. c), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în art. 174 și art. 175 lit. a), raportat la art. 176 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) din același cod, text în baza căruia l-a condamnat pe inculpat, la 20 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
În baza art. 192 alin. (2), cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen., l-a condamnat la 4 ani închisoare.
În baza art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. c), cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen., l-a condamnat la 4 ani închisoare.
În baza art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. c), cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen., l-a condamnat la 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) din același cod, l-a condamnat la 4 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 180 alin. (2), cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen., l-a condamnat pe inculpat la 3 luni închisoare.
Potrivit art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 20 ani închisoare, sporită cu 5 ani, în total 25 ani închisoare precum și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
În baza art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiționată, privind restul de pedeapsă de 8 luni și 10 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 37/1998, care îl contopește în baza art. 39 alin. (2) C. pen., în pedeapsa rezultantă, de 25 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
A dedus, în continuare, arestarea preventivă și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și inculpatul Z.G.
Parchetul, în primul motiv scris, a criticat hotărârea primei instanțe, pentru greșita reținere a recidivei după condamnare, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., la infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen. și greșita reținere la aceeași infracțiune, de către instanța de apel, a ambelor forme de recidivă, prevăzute de art. 37 lit. a) și b) C. pen.
Critica este fondată.
Potrivit acestor texte de lege, recidiva există când pedeapsa pentru cea de a doua infracțiune este mai mare de un an închisoare sau când pentru noua infracțiune se prevede o astfel de pedeapsă.
Ori, pedeapsa aplicată pentru această infracțiune, fiind de 3 luni închisoare, nu se poate reține starea de recidivă referitor la această infracțiune sub nici una din formele prevăzute de art. 37 C. pen.
Procurorul de ședință a completat primul motiv de recurs scris, susținând că, la celelalte infracțiuni nu se poate reține recidiva după executare prevăzută la lit. b) art. 37 C. pen., din moment ce s-a reținut recidiva după condamnare prevăzută la lit. a) de la același articol.
Această critică este nefondată.
Instanța de apel având în vedere fișa de cazier judiciar, din care rezultă că inculpatul a suferit patru condamnări pentru infracțiuni grave, unele fiind executate, a reținut corect, că inculpatul este recidivist atât în condițiile art. 37 lit. a) C. pen., cât și în condițiile art. 37 lit. b) din același cod.
Printr-un alt motiv formulat, s-a susținut că pedepsele aplicate inculpatului, inclusiv pedeapsa rezultantă, nu au fost just individualizate, fiind mici în raport de gradul de pericol social generic și concret al infracțiunilor săvârșite.
Critica este nefondată.
Pedepsele aplicate pentru fiecare infracțiune săvârșită, precum și pedeapsa aplicată pentru concursul de infracțiuni, de 25 de ani închisoare și 5 ani interzicerea unor drepturi, satisfac deplin cerințele art. 72 C. pen., fiind corespunzătoare în raport cu gradul de pericol social al faptelor, cu împrejurările în care au fost săvârșite, precum și cu pericolul social al inculpatului, atât față de antecedentele penale ale sale, dar și de faptul că are o inteligență inferioară și prezintă tulburări de personalitate, însă are discernământul păstrat în raport cu infracțiunile comise.
Totodată, pedeapsa rezultantă se învederează ca suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
Inculpatul Z.G., în recursul său, a solicitat achitarea, pentru infracțiunea de lovire asupra părții vătămate Z.I.G. și pentru infracțiunile de violare de domiciliu, pentru că aceste fapte nu există; schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de omor calificat asupra victimei V.A., în infracțiunea de ucidere din culpă și a se reține circumstanța atenuantă a provocării, aplicându-se ca urmare o pedeapsă mai redusă.
Criticile formulate sunt nefondate.
Instanțele de judecată, dând dovadă de rol activ, a administrat probele necesare, le-a analizat și apreciat în mod just, reținând o corectă situație de fapt cu privire la toate faptele săvârșite de inculpat.
Declarațiile părților vătămate G.Z. și Z.I.G. se coroborează cu actele medico-legale și depozițiile martorilor oculari Z.E., Z.C., S.C., D.E., V.P.A., S.M., S.F., S.V. și B.P.
Pretinsa provocare, pe care o invocă în recurs inculpatul, nu este cu nimic dovedită.
Totodată, se constată că încadrarea juridică a faptelor este corectă.
Intenția de a ucide a fost corect reținută, fiind evidentă față de modul în care a procedat inculpatul, aplicând victimelor G.Z. și V.A., cu mare intensitate, numeroase lovituri, cu un par, asupra capului, provocând grave leziuni care au pus în primejdie viața primei victime și au cauzat decesul celei de a doua victime.
Cât privește pedeapsa aplicată, astfel cum s-a arătat la examinarea recursului procurorului, este bine individualizată și nu se impune a fi modificată în nici un sens.
Dimpotrivă, se impune, pentru prevenirea săvârșirii unor fapte așa de grave a se menține la cuantumul fixat.
Pentru considerentele arătate, urmează a se admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a se casa decizia atacată precum și sentința numai cu privire la greșita reținere a recidivei, prevăzută de art. 37 lit. a) și b) C. pen., la infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen., dispoziție pe care o va înlătura, menținându-se celelalte dispoziții.
Recursul declarat de inculpatul Z.G. fiind nefondat, urmează a se respinge, ca atare.
Din pedeapsa de executat, se va deduce timpul arestării preventive, de la 22 februarie 1999, la data pronunțării prezentei decizii.
Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se include și onorariu avocat oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, împotriva deciziei penale nr. 298 din 4 iulie 2002 a Curții de Apel Craiova.
Casează decizia atacată și sentința penală nr. 156 din 4 decembrie 2001 a Tribunalului Olt, numai cu privire la greșita reținere a stării de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen., dispoziție pe care o înlătură.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.G., împotriva aceleiași decizii.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 22 februarie 1999 la 8 mai 2003.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 8 mai 2003.