Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 945 din 8 octombrie 2002, pronunțată în dosarul nr. 3468/2002, Tribunalul București, secția a II- a penală, a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice cu privire la inculpatul M.I.L., din art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., în art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.
În baza dispozițiilor art. 215 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.I.L. la pedeapsa închisorii de un an și 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
În baza dispozițiilor art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 7 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
În baza dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția de la 23 aprilie 2002 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 14, raportat la art. 346 C. proc. pen., a obligat inculpatul la 4.500.000 lei despăgubiri civile către partea civilă P.C. și la echivalentul în lei a sumei de 138 dolari S.U.A., despăgubiri civile către partea civilă A.D.
În baza dispozițiilor art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la 2.000.000 lei cheltuieli de judecată către stat, din care 300.000 lei onorariul avocatului din oficiu s-au avansat din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că la 20 martie 2002, în jurul orelor 11,00, partea vătămată A.D. împreună cu colegul său C.M. se aflau în curtea Grupului Școlar T.C.F. București, ocazie cu care, de aceștia, s-a apropiat inculpatul care i-a solicitat părții vătămate să-i dea telefonul mobil, pe care îl avea asupra sa. Partea vătămată a refuzat să-i dea inculpatului telefonul mobil, după care, a plecat în incinta liceului. După o anumită perioadă de timp, partea vătămată împreună cu martorul C.M. au ieșit din nou în curtea școlii întrucât cursurile se terminaseră.
În aceste împrejurări, inculpatul a acostat-o din nou pe partea vătămată, căreia I-a solicitat telefonul mobil, iar la refuzul acesteia a amenințat-o cu bătaia și a urmărit-o permanent pe strada pe care aceasta se deplasa, în cele din urmă reușind să-I inducă o stare de teamă, care a determinat-o să-I dea telefonul.
La data de 23 ianuarie 2002, în jurul orelor 14,00, inculpatul M.I.L. s-a deplasat la Grupul Școlar T.C.F., intrând în incinta liceului și purtând discuții cu partea vătămată P.C., care efectua serviciul în fața cancelariei.
Partea vătămată era însoțită de martorul C.I., pe care l-a rugat în prezența inculpatului, să-I țină telefonul mobil pe perioada cât ea urma să desfășoare serviciul, lucru cu care martorul a fost de acord, deplasându-se în clasă.
Pretextul sub care inculpatul a abordat-o pe partea vătămată a fost acela de a o întreba dacă este de serviciu, iar ulterior ascultării discuției, dintre partea vătămată și martor s-a deplasat în incinta clasei, în timpul orei, cerând permisiunea profesorului să vorbească cu martorul C.I.
În aceste împrejurări, inculpatul I-a solicitat martorului să-I dea telefonul mobil, proprietatea părții vătămate P.C., spunându-i că a fost trimis de acesta.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel inculpatul M.I.L., care a criticat-o, pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, pe care o consideră prea aspră în raport de circumstanțele sale personale și reale ale săvârșirii faptei, solicitând reducerea acesteia.
Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat constatând că, instanța de fond a procedat la o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.
Pedeapsa de 7 ani închisoare, pe care inculpatul o are de executat a fost orientată către minimul prevăzut de lege, tocmai ca urmare a faptului că, prima instanță a avut în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, lipsit de antecedente penale și cu o conduită procesuală sinceră, de recunoaștere și regret a faptelor comise.
Împotriva deciziei din apel a declarat recurs inculpatul, care a reiterat critica invocată și cu ocazia judecării apelului, respectiv greșita individualizare a pedepsei aplicate, a cărei reducere o solicită, în raport de circumstanțele sale personale și de împrejurările în care s-au consumat faptele.
Critica nu este întemeiată.
La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv, gradul de pericol social concret al faptelor, limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, pentru infracțiunile săvârșite, dar și persoana inculpatului, aplicându-i acestuia o pedeapsă corespunzătoare, care să servească scopului preventiv și sancționator prevăzut de art. 52 C. pen.
Așa fiind, o redozare a acestei pedepse nu se justifică astfel că recursul declarat de inculpat apare ca nefondat și va fi respins ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive a inculpatului începând cu 23 aprilie 2002 la zi.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I.L., împotriva deciziei penale nr. 753/ A din 9 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 23 aprilie 2002 la 8 mai 2003.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 8 mai 2003.