Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 213/2003

Pronunțată, în ședință publică, azi 16 ianuarie 2003.

            A lipsit recurentul condamnat, aflat în stare de arest, a cărui aducere nu s-a dispus, pentru care s-a prezentat avocat D.C., apărător desemnat din oficiu.

            Apărătorul a solicitat admiterea recursului și întreruperea executării pedepsei.

            Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat.

 

C U R T E A

 

            Asupra recursului de față;

S-a reținut că împrejurările invocate de condamnat în cererea sa, nu au caracterul special prevăzut de art.453 lit.c din Codul de procedură penală.

Împotriva acestei sentințe, condamnatul a declarat apel, solicitând desființarea acesteia și, pe fond, să se constate că în raport de probatoriul administrat, cererea de întrerupere a executării pedepsei este întemeiat.

            Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul S.F.A., care a reiterat motivele din apel.

            Recursul declarat de condamnat nu este fondat.

            Potrivit art.455 cu referire la art.453 din Codul de procedură penală, executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă, când din cauza unor împrejurări speciale executarea pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează.

            În raport de această dispoziție legală, corect cele două instanțe au apreciat că eventuala degradare a imobilului condamnatului, pentru care acesta poate împuternici orice persoană să se ocupe de administrarea lui, nu constituie împrejurare specială cu consecințe grave pentru condamnat ori pentru familia sa.

            În conformitate cu art.38515 pct.2 lit.b din Codul de procedură penală, urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de condamnat.

            Urmează a obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

 

            Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul S.F.A. împotriva deciziei penale nr.607/A din 4 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală.

            Obligă pe recurentul condamnat să plătească statului 550.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

            Pronunțată, în ședință publică, azi 16 ianuarie 2003.