Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 2132/2003

Pronunțată, în ședință publică, azi 8 mai 2003.

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 162 din 15 octombrie 2002, Tribunalul Teleorman a condamnat pe inculpații C.V. și P.M.N. la câte 2 ani închisoare fiecare pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2)1 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. c) C. pen. și a art. 71 și art. 64 C. pen.

A fost menținută starea de arest a inculpaților și s-a dedus, din pedepsele aplicate, durata arestării preventive de la 22 aprilie 2002, la zi.

S-a reținut, în esență, că, la data de 21 aprilie 2002, după o înțelegere prealabilă, inculpații au smuls o pălărie de pe capul părții vătămate B.B., iar, pentru a-și asigura scăparea, inculpatul C.V. a lovit-o pe partea vătămată cu pumnul în față, trântind-o la pământ, împrejurare în care i-a sustras din buzunarul pantalonilor suma de 80.000 lei.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 831 din 17 decembrie 2002, a respins apelurile celor doi inculpați.

Totodată, a dedus, din pedepsele aplicate, durata arestării preventive, de la 22 aprilie 2002 la 17 decembrie 2002.

Inculpații au declarat recurs.

În ședința publică din 8 mai 2003, inculpații C.V. și P.M.N. au declarat că își retrag recursurile.

În consecință, în baza art. 3854 C. proc. pen., raportat la art. 369 C. proc. pen. Urmează a se lua act de retragerea recursurilor declarate de inculpați, cu obligarea acestora la cheltuieli judiciare către stat.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

 

 

Ia act de retragerea recursurilor declarate de inculpații C.V. și P.M.N. împotriva deciziei penale nr. 831 din 17 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă pe recurenții inculpați să plătească statului sumele de câte 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care sumele de câte 300.000 lei, reprezentând onorarii pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată, în ședință publică, azi 8 mai 2003.