Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 2194/2003

Pronunțată în ședință publică, azi 13 mai 2003.

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 220 din 30 noiembrie 2001 a Tribunalului Militar Teritorial București, au fost condamnați inculpații:

1. serg. major A.M.I., la:

- 3 ani închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen.;

- 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de falsificare de bilete de transport prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen.

În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 6 ani, calculat conform art. 862 C. pen.

2. sergent major (rez.) S.C.I. și

3. sergent major (rez.) G.V., la:

- câte 6 luni închisoare fiecare pentru complicitate la infracțiunea de falsificare de bilete de transport, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 283 C. pen.;

- câte 3 ani închisoare fiecare pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 și art. 34 C. pen., inculpaților li s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Pe perioada indicată în art. 71 C. pen., li s-a interzis drepturile prevăzute de art. 64 C. pen.

4. –civilul M.G.G. la:

- 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de falsificare de bilete de transport, prevăzută de art. 283 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

Conform art. 33 și art. 34 C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Pe perioada indicată în art. 71 C. pen., inculpatului i s-au interzis drepturile, prevăzute de art. 64 C. pen.

S-a dedus din pedepsele aplicate durata detenției de la 18 decembrie 1997, la 14 februarie 1998 pentru inculpatul M.G.G. și de la 18 decembrie 1997, la 15 februarie 1998, pentru inculpații S.C.I. și G.V.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

Inculpații serg. maj.(rez.) A.M.I., G.V. și S.C.I. au absolvit școala de subofițeri de poliție Câmpina în anul 1997 și au fost repartizați la I.P.J. Transporturi Timișoara, unde și-au început activitatea din data de 6 octombrie 1997.

Inculpații A.M.I. și G.V. au fost repartizați la Serviciul Patrulări, având funcția de subofițeri operativi II, iar inculpatul S.C.I. la Serviciul Transporturi Timiș, unde avea funcția de subofițer operativ II.

Inculpatul serg. maj.(rez.) A.M.I., fiind în practică la Poliția T.F. din Gara de Nord București, în vara anului 1997, a cunoscut un grup de infractori care falsificau bilete de călătorie tip Bianco, printre aceștia fiind și inculpatul civil B.V. zis „B.” și inculpatul civil M.G.G.

În luna octombrie, inculpatul civil M.G.G. a venit în Timișoara împreună cu alți doi falsificatori de bilete, unde l-au întâlnit pe inculpatul serg. maj. A.M.I.

Acesta i-a acceptat pe falsificatori în camera din căminul C.F.R., unde locuia, deși știa cu ce se ocupă aceștia.

La început, inculpatul serg. maj. G.V. și serg. maj. S.C.I. nu au cunoscut cu ce se ocupă infractorii civili, însă i-au surprins falsificând bilete.

Însă, aceștia nu au raportat ce se întâmplă, au acceptat situația și, treptat, falsificatorii, văzând că nu sunt denunțați, au falsificat biletele în prezența inculpaților polițiști.

Acest aspect a rezultat din declarația inculpaților civili M.G.G. și B.V., precum și a martorului A.T.R.

Inculpatul civil M.G.G. a arătat, în declarația dată, că cei trei polițiști veneau cu ei chiar în stația C.F.R. Timișoara Nord, când vindeau biletele falsificate.

Ulterior, inculpații M.G.G. și B.V. s-au mutat la Arad, unde au continuat activitatea infracțională, locuind la numitul T.O.

În Arad acționa o altă echipă de falsificatori, respectiv inculpatul civil L.I. și inculpata V.M. Aceștia locuiau la Hotelul Mureșul.

În data de 16 decembrie 1997, polițiștii din stația C.F.R. Arad l-au prins în flagrant pe inculpatul civil L.I., în timp ce încerca să vândă bilete falsificate tip Bianco, iar asupra sa s-au găsit și alte bilete de același fel, falsificate.

Tot în stația C.F.R. Arad a fost prins, în același timp și inculpatul civil B.V., asupra acestuia fiind găsite două tichete de călătorie.

Pe baza declarației acestuia a fost depistat și inculpatul M.G.G., unde s-au găsit bilete de călătorie tip Bianco falsificate, ca și unele încă nefalsificate.

Inculpata V.M. nu a putut fi depistată, fiind dată în „urmărire generală”.

Inculpații au recunoscut activitatea lor infracțională, stabilindu-se că au vândut bilete falsificate, cauzând prejudiciu Regionalei C.F.R. Timișoara, astfel:

- grupul L.I. și V.M., 3.120.000 lei;

- grupul B.V. și M.G.G., 4.409.500 lei.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații M.G.G., A.M.I., S.C.I. și G.V.

Inculpații A.M.I. și G.V. au arătat că înțeleg să își retragă apelurile la data de 19 februarie 2002 și respectiv 16 aprilie 2002.

Inculpatul M.G.G. a criticat hotărârea atacată pentru greșita individualizare a pedepselor stabilite, susținând că acestea sunt prea severe în raport de persoana sa și de pericolul social al faptelor săvârșite.

Inculpatul S.C.I. a criticat hotărârea atacată pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând că nu a comis faptele pentru care a fost condamnat.

Prin decizia penală nr. 40 din 16 aprilie 2002, Curtea Militară de Apel a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații M.G.G. și S.C.I., apreciind ca fiind legală și temeinică soluția pronunțată de instanța de fond.

A luat act că inculpații A.M.I. și G.V. și-au retras apelurile declarate împotriva aceleiași sentințe.

A obligat inculpații la cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva deciziei, în termen legal, au declarat recurs inculpații S.C.I. și M.G.G.

Apărătorul inculpatului S.C.I. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și, pe fond, în principal achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, reducerea pedepsei.

Apărătorul inculpatului M.G.G. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și, pe fond, reducerea pedepsei.

Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată că recursurile declarate de inculpați sunt admisibile pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002 privind grațierea unor pedepse și înlăturarea unor măsuri și sancțiuni, coroborat cu art. 8 din aceeași lege, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 18/2003, se grațiază în întregime pedepsele cu închisoarea până la 5 ani inclusiv, precum și pedepsele cu amendă aplicate de instanțele de judecată faptelor comise până la data de 4 octombrie 2002.

Conform art. 4 din legea sus-menționată, prevederile, printre altele, ale art. 1 nu se aplică celor condamnați pentru infracțiuni săvârșite în stare de recidivă și celor care sunt recidiviști prin condamnări anterioare.

Așadar, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1 și art. 7 din Legea nr. 543/2002 și, în consecință, urmează să se constate că pedepsele de câte 6 luni închisoare, aplicate inculpaților S.C.I. (pentru infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 283 C. pen.) și M.G.G. (pentru infracțiunea prevăzută de art. 283 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.) sunt grațiate integral și condiționat.

Cât privește solicitarea inculpatului S.C.I. în sensul achitării, aceasta nu poate fi primită, întrucât susținerea acestuia că nu a avut cunoștință de activitatea infracțională a inculpaților civili este contrazisă de probatoriul administrat în cauză (declarațiile celorlalți inculpați, declarațiile sale date în cursul urmăririi penale).

De asemenea, nici motivul de recurs formulat de ambii inculpați și care vizează reducerea pedepselor, nu va fi primit, întrucât la stabilirea pedepselor aplicate s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. și scopurile pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen.

Totuși, instanța supremă apreciază că față de inculpatul S.C.I. se impune aplicarea prevederilor art. 81 C. pen., ca modalitate de executare a pedepsei, în raport de activitatea infracțională concretă desfășurată de inculpat, cât și de lipsa antecedentelor penale, aspecte care duc la convingerea că scopurile pedepsei pot fi atinse și fără executarea pedepsei în regim de detenție.

Față de aceste considerente, urmează să fie admise recursurile inculpaților, a se casa hotărârile atacate cu privire la aplicarea prevederilor Legii nr. 543/2000 (pentru ambii inculpați) și prevederile art. 81 C. pen. (pentru inculpatul S.C.I.), conform dispozitivului.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite recursurile declarate de inculpații S.C.I. și M.G.G. împotriva deciziei penale nr. 40 din 16 aprilie 2002 a Curții Militare de Apel.

Casează decizia atacată și sentința penală nr. 220 din 30 noiembrie 2001 a Tribunalului Militar Teritorial București numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului S.C.I. și aplicarea dispozițiilor Legii nr. 543/2002, față de ambii inculpați.

Cu privire la inculpatul S.C.I.:

Înlătură prevederile art. 34 lit. b) C. pen. și repune pedepsele în individualitatea lor, astfel:

- 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 283 C. pen.;

- 3 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (2) C. pen.

Conform art. 1 și art. 7 din Legea nr. 543/2002, grațiază pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea, prevăzută de art. 26, raportat la art. 283 C. pen.

În baza art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare pe durata termenului de încercare de 5 ani.

Face aplicarea prevederilor art. 359 C. proc. pen.

Constată că inculpatul a executat în arest preventiv perioada de la 18 decembrie 1997, până la 15 februarie 1998.

Înlătură prevederile art. 71 și art. 64 C. pen.

Cu privire la inculpatul M.G.G.:

Înlătură art. 34 lit. b) C. pen. și repune pedepsele în individualitatea lor, astfel:

- 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 283 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 3 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Conform art. 1 și art. 7 din Legea nr. 543/2002, grațiază pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea, prevăzută de art. 283 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Deduce din pedeapsă durata arestării preventive de la 18 decembrie 1997, până la 14 februarie 1998.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul M.G.G., în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 mai 2003.