Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 89/ F din 28 februarie 2002 a Tribunalului Galați, inculpata S.M. a fost condamnată la 5 ani închisoare, pentru infracțiunea de lipsire de libertate, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. și la 5 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen.
În conformitate cu dispozițiile art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 luni.
S-a aplicat inculpatei și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă perioada reținerii și a arestării preventive, de la data de 23 iulie la 29 iulie 2000.
S-a respins ca nefondată cererea de despăgubiri formulată de partea civilă P.R.
În baza art. 189 și art. 192 C. proc. pen., inculpata a fost obligată la 700.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În ziua de 22 iulie 2000, inculpata S.M. împreună cu concubinul S.N. s-au deplasat în municipiul Tecuci pentru a face cumpărături.
După ce au vândut trei monede de aur cu suma de 9 milioane lei, au intrat la hala de carne, loc în care inculpata a fost înconjurată de mai mulți țigani care au agresat-o, i-au tăiat sacoșa și i-au furat banii.
După ce au reclamat tâlhăria la Poliția Municipiului Tecuci s-au deplasat împreună cu un lucrător de poliție în piață, în speranța identificării făptuitorilor, însă după un timp au renunțat.
În dimineața de 23 iulie, cei doi concubini au hotărât să revină în Tecuci și să continue pe cont propriu căutarea făptuitoarelor, ceea ce au și făcut, fiind însoțiți de martorii S.G. și S.F., deplasarea făcând-o cu autoturismul condus de martorul S.I.
După ce au cercetat pe diferite străzi, ajunși în apropierea Policlinicii Tecuci, au observat-o pe partea vătămată P.R. însoțită de o altă femeie. Inculpata i-a cerut șoferului să oprească, a coborât și i-a cerut părții vătămate să-i restituie banii. Când partea vătămată a negat fapta, a forțat-o să urce în mașină, după care, deși ceilalți ocupanți i-au propus să meargă la poliție, inculpata a dat dispoziție să se deplaseze înspre comuna Liești. Pe drum inculpata a lovit-o de câteva ori pe partea vătămată, i-a smuls inelele de pe degete, și două șiraguri de mărgele de la gât, iar din buzunarul de la fustă i-a luat suma de 340.000 lei, o pereche de cărți de ghicit și o papiotă de ață.
Ajunși în comuna Liești, martorul S.N. a dat telefon la Poliția Tecuci, unde găsindu-l pe plutonierul C.M. l-a informat că au găsit-o pe făptuitoare și că-i așteaptă rudele care să aducă banii sustrași cu o zi mai înainte.
Un echipaj de poliție s-a deplasat în comuna Liești la locuința inculpatei, de unde au luat-o pe partea vătămată și au dus-o la Tecuci.
La examinarea medico-legală a părții vătămate, aceasta a prezentat leziuni care au necesitat pentru vindecare 6-7 zile de îngrijiri medicale.
Apelul declarat de inculpată care a cerut să fie achitată pentru infracțiunea de lipsire de libertate, deoarece lipsește intenția, dat fiind scopul urmărit, recuperarea sumei sustrase de partea vătămată, și să se schimbe încadrarea din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunile de furt și lovire sau alte violențe, prevăzute de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. și art. 180 alin. (2) C. pen., a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 482/ A din 18 septembrie 2002, pronunțată de secția penală a Curții de Apel Galați.
Nemulțumită și de această hotărâre, inculpata a declarat recurs pe care nu l-a motivat.
Apărătorul ales, reprezentând-o pe inculpată, a criticat hotărârile și a cerut casarea lor, reiterând motivele din apel.
În subsidiar, a solicitat reducerea pedepselor înspre minimul general.
Recursul este fondat pentru cele ce urmează:
Fără să conteste situația de fapt reținută de instanțe, inculpata a considerat și consideră că încadrarea juridică dată faptelor săvârșite este greșită și că hotărârile sunt nelegale și netemeinice.
A susținut că din moment ce nu a acționat cu intenția de a o lipsi de libertate pe partea vătămată ci de a-și recupera banii pe care aceasta i-a sustras în ziua anterioară, în mod greșit a fost condamnată pentru infracțiunea, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen.
Potrivit art. 189 alin. (1), lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani, iar conform alin. (2), în cazul în care fapta este săvârșită prin simulare de calități oficiale, prin răpire, de o persoană înarmată, de două sau mai multe persoane împreună, sau dacă, în schimbul eliberării se cere un folos material sau orice alt avantaj, precum și în cazul în care victima este minoră sau este supusă unor suferințe ori sănătatea sau viața îi sunt puse în pericol, pedeapsa este închisoare de la 5 la 12 ani.
Existența infracțiunii este condiționată esențial de cerința ca lipsirea de libertate să fi fost săvârșită în mod ilegal.
Libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile.
Sunt categorii de persoane a căror situație personală impune și justifică luarea unor măsuri de restrângere sau lipsire a libertății lor. Este cazul persoanelor împotriva cărora s-a luat în condițiile legii măsura reținerii sau arestării preventive, arestate în vederea executării unei pedepse privative de libertate, a militarilor încazarmați, a bolnavilor internați (psihic periculoși, suferinzi de unele boli contagioase), sportivilor aflați în cantonament; unele categorii de salariați în perioada exercitării unor anume însărcinări, acțiuni.
Numai în situații ca cele arătate, restrângerea sau lipsirea libertății nu au semnificație penală pentru că fie ele sunt admise fiind utile social, fie că cei care le suportă își îndeplinesc o obligație au consimțit la aceasta odată cu acceptarea unui anume statut.
Din declarațiile martorilor: S.I. (conducătorul autoturismului cu care a fost răpită partea vătămată), C.G. și T.M, rezultă că inculpata a lipsit-o de libertate pe partea vătămată prin exercitarea de violențe, obligând-o să urce în autoturism, după care a fost dusă la locuința inculpatei, de unde a fost eliberată de organele de poliție.
Chiar dacă scopul a fost acela de a-și recupera banii, inculpata a acționat prin nesocotirea legii, lipsind de libertate în mod ilegal o persoană, astfel că fapta sa a fost corect încadrată în dispozițiile art. 189 alin. (2) C. pen.
Deposedarea prin smulgere de la gât și de pe degete a bijuteriilor în condițiile în care partea vătămată era lipsită de libertate, aflată într-un autoturism; fără posibilitatea de a se opune în vreun fel, constituie infracțiunea de tâlhărie, astfel că și sub acest aspect, hotărârile pronunțate sunt legale și temeinice.
Pedepsele aplicate de prima instanță și reduse de instanța de apel ca urmare a reținerii de circumstanțe atenuante, nu reflectă adevăratul pericol social al faptei și făptuitorului, ele urmând a fi reduse.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că faptele reținute de instanțe au avut loc între două femei care aparțin etniei romilor, comunitate a cărei membri în cea mai mare parte nu sunt școlarizați și sunt crescuți după alte reguli decât restul cetățenilor. Gradul redus de instrucție, obiceiurile și regulile după care se rezolvă stările conflictuale îi împiedică să realizeze (conștientizeze) în anumite situații că un anumit comportament poate fi antisocial, chiar având semnificație penală. În astfel de situație s-a aflat inculpata, care după ce s-a văzut deposedată de banii obținuți prin vânzarea unor monede din aur, chiar dacă a reclamat fapta organelor de cercetare penală, a considerat că este bine și chiar se impune să le caute pe țigăncile care au tâlhărit-o.
În loc să anunțe poliția că a identificat una din făptuitoare, inculpata a acționat cum a crezut ea că este mai sigur pentru ca să-și recupereze banii, iar acest mod de a acționa trebuia sancționat cu pedeapsa care să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art. 52 C. pen.
Chiar instanța de apel a motivat că inculpata a făcut dovada cu acte că este mama a 5 copii minori, că se bucură de o bună reputație în comunitatea romilor, nu este școlarizată, este bolnavă prezentând H.T.A. și lombosciatică și nu are antecedente penale, iar în raport de aceste date, a reținut circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen.
Având în vedere datele general pozitive care o caracterizează pe inculpată, faptul că partea vătămată a declarat că s-a împăcat cu inculpata și ținând seama de condițiile concrete în care s-au săvârșit infracțiunile, Curtea consideră că scopul pedepsei poate fi atins prin reducerea acesteia la un an închisoare cu executare în regim de detenție.
Așa fiind, recursul urmează a fi admis și în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., casând decizia se va dispune reducerea pedepselor la câte un an închisoare cu interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 în condițiile art. 71 C. pen.
În baza art. 38517 alin. (4), raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce durata arestării preventive de la 23 la 29 iulie 2000.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpata S.M. împotriva deciziei penale nr. 482 din 18 septembrie 2002 a Curții de Apel Galați.
Casează decizia atacată cu privire la individualizarea pedepselor.
Înlătură dispozițiile art. 34 lit. b) C. pen. și sporul de pedeapsă de 2 luni închisoare.
Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, în pedepsele componente de 3 ani închisoare, pentru infracțiunea, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. cu art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen. și 3 ani închisoare, pentru infracțiunea, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., cu art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen.
Reduce pedepsele de câte 3 ani închisoare, aplicate inculpatei, pentru infracțiunile, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen. și art. 189 alin. (2), cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen., la câte un an închisoare.
Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., contopește pedepsele, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de un an închisoare.
Deduce din pedeapsă durata arestării preventive de la 23 iulie 2000, până la 29 iulie 2000.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 mai 2003.