Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 89 din 11 aprilie 2002 a Tribunalului Alba a fost condamnat inculpatul M.V. la:
- 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe timp de 4 ani.
A dedus din pedeapsă durata arestului preventiv începând cu 19 decembrie 2000 și până la 21 decembrie 2001.
A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.
A constatat că sumele de bani primite de către inculpat au fost restituite cumpărătorului de influență.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpat să plătească statului suma de 6.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele:
Inculpatul M.V., actualmente pensionar, a fost timp de 38 ani ofițer M.I. și până în anul 1995 a condus U.M. 0215 Cluj, iar în perioada 1995 - 30 septembrie 1997, când a trecut în rezervă cu gradul de colonel, a fost comandantul Penitenciarului Gherla.
La data de 14 iulie 1999, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, martorul G.L. a fost trimis în judecată, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, fiind transferat în Penitenciarul Gherla.
În toamna anului 1999, martorul G.P., fratele lui G.L., a fost vizitat de o cunoștință mai veche, B.A. zis „D”., care avea o funcție în cadrul Partidei Romilor. Acesta i-a spus că îl poate ajuta pe G.L. să iasă din închisoare prin intermediul fostului comandant al Penitenciarului Gherla, inculpatul M.V. G.P. i-a spus lui „D.” că nu îl interesează, dar să discute această problemă cu concubina lui G.L., martora G.M. zisă „I.” Cei doi s-au întâlnit și B.A. i-a spus lui G.M. că este prieten bun cu fostul comandant al Penitenciarului din Gherla și că acesta în schimbul unor sume de bani, ca urmare a relațiilor pe care le are în sistemul judiciar sau cel sanitar, ar putea obține strămutarea judecării cauzei sau în cazul condamnării, întreruperea executării pedepsei pe motive medicale.
Martora G.M. a fost de acord cu propunerea și împreună cu B.A. și G.P. s-au deplasat la locuința inculpatului M.V. din satul Cetan. Aici, inculpatul i-a permis să intre în locuință numai lui B.A. și după terminarea discuției, B.A. le-a spus celorlalți doi însoțitori că inculpatul a acceptat să-i ajute, dar că îi va costa 20 -30.000 mărci germane, din care o parte erau pentru inculpat, iar o parte pentru persoanele care vor rezolva punerea în libertate a lui G.L.
Înaintea sărbătorilor din iarna anului 1999, la insistențele martorilor, inculpatul M.V. a acceptat să se deplaseze la București împreună cu G.Șt., fiul lui G.L., B.A. și cu șoferul familiei L., martorul T.F., pentru a fi angajat ca apărător în cauza privind pe G.L. pe numitul D.V.U., însă acesta a refuzat.
În rechizitoriu se reține că în scopul rezolvării problemelor lui G.L., martora G.M. a împrumutat suma de 22.000 mărci germane de la un rom, zis S., din cartierul Someșen, din care 20.000 mărci germane i-a dat inculpatului atât personal, cât și prin intermediul lui B.A., care era însoțit la locuința inculpatului de martorii G.Șt., T.F. sau G.P.
Din probatoriul administrat în cauză, mai ales în faza de cercetare judecătorească, instanța a reținut doar parțial acuzele aduse inculpatului, date fiind contradicțiile dintre unele depoziții de martori, precum și revenirea unora asupra celor declarate la urmărirea penală.
Astfel, în declarația de la urmărirea penală, martora G.M. susține că, personal, i-a dat inculpatului o dată suma de 200 mărci germane pentru a-i facilita un vorbitor, iar a doua oară suma de 5.500 mărci germane, restul până la 20.000 mărci germane fiind dați prin intermediul lui B.A.
În instanță, martora a declarat că i-a dat personal inculpatului sumele de 5.000 și 3.000 mărci germane pentru a rezolva punerea în libertate a lui G.L. pe motive medicale și că inculpatul i-a pretins suma de 500 mărci germane pentru a vorbi la telefon și suma de 1.500 mărci germane pentru a trimite un pachet concubinului său aflat în spital. Mai susține martora, că în realitate i-a dat inculpatului suma de 35.000 mărci germane și nu numai 20.000 mărci germane și că s-a împrumutat cu 22.000 mărci germane de la numitul S. și cu suma de 100.000 mărci germane de la numitul V.
Din aceste declarații contradictorii, instanța reține ca fiind dovedită înmânarea sumei de 5.000 mărci germane inculpatului personal, de către martoră la domiciliul ei din Cluj.
Afirmația martorei că i-a dat inculpatului suma de 5.000 mărci germane este susținută de depoziția martorului G.Șt. dată în instanță care știe că mama lui, respectiv G.M., i-a dat inculpatului în două rânduri sumele de 3.000 și respectiv 2.000 mărci germane, în poarta casei lor.
Instanța nu a reținut ca fiind dovedită nici afirmația martorei făcută la urmărire penală că fiul ei, G.Șt. i-ar fi dat inculpatului sumele de 2.500.000 lei și 550 mărci germane pentru facilitarea obținerii unor vorbitoare și pachete, atâta timp cât în instanță acest martor afirmă, fără dubiu, că el, personal, nu i-a dat niciodată inculpatului nici o sumă de bani.
La organul de urmărire penală, martorul T.F. a afirmat că în luna ianuarie 2000, inculpatul a venit la domiciliu familiei G. și cu acel prilej i-a dat, personal, din banii primiți de la G.M., suma de 5.500 mărci germane, pentru ca la rândul lui inculpatul să-i dea la București pentru ca doctorița de la Spitalul Penitenciarului Dej să primească ordin de transfer a lui G.L. la Spitalul de Oncologie Cluj.
În instanță, martorul nu și-a mai menținut declarația și a susținut că, personal, nu i-a dat niciodată bani inculpatului și că nici nu l-a auzit pe acesta să pretindă bani de la familia G., banii fiind dați de fiecare dată lui B.A., despre care, a presupus martorul, că i-a dat inculpatului.
În consecință, instanța reține că inculpatul a pretins și primit de la martora L.M., concubina lui G.L., suma de 5.000 mărci germane pentru a încerca obținerea de la medici a unui diagnostic favorabil întreruperii executării pedepsei lui G.L.
Că este așa, rezultă și din declarația medicului G.D. de la Institutul Oncologic Cluj, potrivit căruia inculpatul i-a sugerat să stabilească un diagnostic de cancer pentru G.L., ceea ce însă martorul nu a făcut.
Atât la urmărirea penală, cât și în faza de cercetare judecătorească, martorii G.Șt. și T.F. au susținut că cea mai mare parte din bani au fost remiși inculpatului prin intermediul lui B.A., cu care se deplasau la domiciliul inculpatului. De fiecare dată, au susținut martorii, în locuința inculpatului intra numai B.A., astfel că ei nu știu cu certitudine, dacă acesta i-a dat banii inculpatului, ci doar presupuneau acest lucru.
Deși pe parcursul urmării penale B.A. s-a aflat în țară, așa cum rezultă din actele depuse în instanță (copie de pe pașaport) acesta nu a fost audiat.
Fiind audiat în instanță, B.A. nu a recunoscut că a primit bani de la familia G. pentru a-i da inculpatului în scopul punerii în libertate a lui G.L.
Față de aceste depoziții contradictorii, instanța a apreciat că există serioase îndoieli cu privire la faptul că martorul B.A. i-a dat inculpatului banii, pretinși primiți de la familia G., astfel că nu s-a reținut, cu certitudine, în sarcina inculpatului și primirea altor sume în afara celor 5.000 mărci germane.
În sarcina inculpatului nu s-a putut reține nici primirea unor sume de bani (2.500.000 lei și 50 mărci germane) la restaurantul C. de la martorul G.Șt., întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, acest martor a susținut în instanță că nu i-a dat personal inculpatului nici o sumă de bani. Această afirmație se coroborează și cu depoziția martorului M.I., care a susținut că inculpatul nu a pretins și primit sume de bani de la G.L.
Deși la urmărirea penală martorul M.I. a susținut contrariul, în instanță și-a retractat declarația, afirmând că l-a acuzat pe inculpat având ură personală pe el și la sugestia organului de urmărire penală care i-a promis punerea în libertate, martorul fiind arestat și cercetat tot pentru trafic de influență, susținere pe care instanța a considerat-o credibilă.
Tot astfel, nu se poate lua în considerare nici afirmația martorei G.M., că inculpatul i-a pretins suma de 1.000 mărci germane pentru a o da martorului M.I. în scopul înlesnirii unui vorbitor la penitenciar cu concubinul său, nefiind fundamentată pe probe concludente.
În actul de acuzare, în sarcina inculpatului s-a mai reținut că, pentru aceleași scopuri, a pretins și primit de la familia G. și un cazan de țuică.
Instanța având în vedere depoziția martorului B.A., că acel cazan a fost transportat la locuința inculpatului din satul Cetan pentru a-și fabrica țuică, atât inculpatul, cât și martorul, și că după terminarea acestei operațiuni inculpatul i-a cerut martorului G.P., proprietarul cazanului, să și-l ridice, nu s-a reținut în sarcina inculpatului acest act material.
Convingerea instanței a fost întărită și de declarația martorului E.G. care susține că acel cazan a fost împrumutat de către inculpat.
Prin sentința penală nr. 265/2000 a Tribunalului Cluj, G.L. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, fiind eliberat condiționat la sfârșitul lunii octombrie 2000.
După liberare, G.L. a aflat de la concubina lui că a dat inculpatului suma de 20.000 mărci germane și un cazan de țuică pentru a interveni în favoarea lui. Întrucât a apreciat că inculpatul nu și-a îndeplinit promisiunile, i-a telefonat acestuia și l-a invitat la domiciliul său pentru a discuta. Inculpatul a făcut mai multe vizite, la una dintre ele convorbirea fiind înregistrată de către G.L. pe o casetă, care ulterior, a fost predată organelor de urmărire penală.
Din conținutul convorbirii înregistrate a reieșit că inculpatul a recunoscut că a primit 5.000 mărci germane și că a intervenit la medici și la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici unde a dat o parte din bani pentru rezolvarea problemelor lui G.L. Cu ocazia acelor convorbiri inculpatul a restituit familiei G. suma de 5.000 mărci germane și au încheiat un act, semnat de către inculpat și G.L., din care reiese că inculpatul a acordat un împrumut lui G.M. de 20.000 mărci germane, prin care „și-a achitat toate obligațiile pe care le-a avut față de aceasta”.
În declarația sa, inculpatul a susținut că a încheiat acel act pentru a-l ajuta pe G.L., acesta fiind amenințat de către numitul S., cel care a împrumutat banii lui G.M. și pentru a putea recupera banii de la B.A., precum și pentru a nu avea de suferit reputația lui.
La dosar s-a mai depus o casetă, înregistrată la Serviciul independent de informații și protecție internă Cluj după arestarea inculpatului, din care ar rezulta recunoașterea inculpatului cu privire la primirea unor sume de bani de la familia G.
Având în vedere că inculpatul a contestat conținutul acestei casete, instanța a dispus efectuarea unei expertize criminalistice audio la Institutul Național de Expertize Criminalistice București.
Din răspunsul primit, a rezultat că la ora actuală, în țară, nu există posibilități tehnice de identificare a persoanei după voce și vorbire, astfel că inculpatul a renunțat la expertiză.
Întrucât din conținutul convorbirii nu a rezultat ce sume de bani s-au pretins sau primit, această înregistrare nu a fost luată în considerare.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba și inculpatul.
Parchetul a criticat sentința pentru greșita individualizare a pedepsei, în sensul de a se înlătura suspendarea executării și a se dispune executarea pedepsei aplicate în detenție; a mai solicitat să se dispună confiscarea sumei de 20.000 mărci germane și cazanul de țuică.
Inculpatul a criticat sentința pentru greșita condamnare, întrucât nu a comis fapta reținută în sarcina sa.
Prin decizia penală nr. 293 din 10 octombrie 2002, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, desființând sentința apelată cu privire la confiscarea specială și rejudecând:
În baza art. 257 alin. (2), raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., a dispus confiscarea specială în folosul statului a echivalentului în lei a sumei de 20.000 mărci germane și a unui cazan de cupru de 100 l pentru distilat alcool.
A obligat pe numitul G.L., în posesia căruia se afla suma de 20.000 mărci germane, să o predea statului.
A obligat pe inculpatul M.V. să predea statului cazanul din cupru pentru care s-a dispus confiscarea.
A menținut restul dispozițiilor.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.V., împotriva aceleiași sentințe.
A obligat inculpatul să plătească statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare.
Împotriva deciziei au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și inculpatul M.V.
Parchetul a criticat decizia atacată sub două aspecte de nelegalitate, în sensul că există o contradicție între dispozitivul și considerentele acestei decizii, și de netemeinicie, cu referire la cuantumul pedepsei aplicate și la modalitatea de executare a acesteia.
Apărătorul ales al inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și, rejudecând, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., considerând că fapta nu există.
Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Instanțele au stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei comisă de către acesta.
Astfel, s-a reținut că inculpatul a pretins și primit suma de 20.000 mărci germane și un cazan din cupru de la familia G., ca „preț” al demersurilor făcute de acesta în scopul punerii în libertate a numitului G.L.
Această stare de fapt a rezultat din analizarea corectă și completă a probelor administrate în cauză, în conformitate cu art. 63 alin. (2) C. proc. pen., și nu selectiv, cuprinzând doar unele date ce rezultă din unele probe, luate separat.
Așa încât, unele retractări neîntemeiate ale unor martori sau chiar ale inculpatului nu pot schimba starea de fapt reținută în cauză și confirmată de probatoriul administrat, constând în numeroase mijloace de probă, cum ar fi:
- procesul-verbal privind consemnarea denunțului martorului G.L.;
- procesul-verbal de percheziție domiciliară la domiciliul învinuitei V.A.;
- procesul-verbal de efectuare a percheziției domiciliare la domiciliul inculpatului;
- declarațiile martorilor;
- procesele verbale privind interceptarea convorbirilor purtate de către inculpat și privind transcrierea casetei prezentată de către martorul G.L.;
- copia convenției redactate de martorul N.V., la cererea inculpatului;
- declarațiile inculpatului.
În consecință, nu poate fi primită solicitarea inculpatului de achitare.
Nici critica adusă deciziei, cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului și la modalitatea de executare a acesteia, nu este fondată.
Astfel, se apreciază că la stabilirea pedepsei s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 52 C. pen., pericolul social concret al faptei comise, împrejurările comiterii faptei, cât și persoana inculpatului, faptul că acesta este în vârstă (59 ani), este căsătorit, are copii, este pensionar, funcționând în slujba Ministerului de Interne, foarte mulți ani (38) și având o activitate bună până la data săvârșirii infracțiunii.
Cât privește primul motiv de recurs formulat de parchet, referitor la existența unei contradicții între considerentele și dispozitivul deciziei recurate, se constată că din decizia Curții de Apel Alba Iulia, instanța de apel a concluzionat că familia lui G.L. a dat inculpatului suma de 20.000 mărci germane, iar în dispozitiv s-a dispus confiscarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 257 alin. (2), raportat la art. 256 alin. (2) C. pen.
Așa încât, nu există contradicție între motivare și dispozitiv.
Din aceleași considerente, se apreciază că și confiscarea cazanului de țuică s-a dispus corect.
În consecință, urmează să fie respinse, ca nefondate, recursurile declarate de parchet și inculpat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și intimatul inculpat M.V. împotriva deciziei penale nr. 293 din 10 octombrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia.
Obligă recurentul inculpat la 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 mai 2003.