Termenul de prescripție
aplicabil dreptului material la acțiunea având ca obiect cererea în
despăgubiri rezultate în urma retrocedării activului în raport de
momentul la care a intervenit procesul de privatizare. Legea aplicabilă
Excepția prescripției dreptului material la
acțiune a fost respinsă pe considerentul că cererea în
despăgubiri nu derivă din procesul de privatizare, ci este o
consecință a retrocedării activului supus anterior privatizării,
astfel că în speță nu sunt incidente dispozițiile art.3228din
Legea 99/1999 care prevăd un termen de prescripție de 3 luni,
acțiunea fiind supusă termenului general de prescripție de 3
ani.
(Înalta Curte de Casație și Justiție Secția comercială
decizia nr.241 din 30 ianuarie 2008)
Din examinarea lucrărilor din dosar constată
că, prin decizia nr. 4/A din 22 ianuarie 2007 a Curții de Apel Târgu
Mureș – Secția Comercială și de Contencios
Administrativ și Fiscal s-au respins ca nefondate apelurile declarate de
D.G.F.P. în numele M.F. și AVAS împotriva sentinței comerciale nr.
188/20.03.2006 a Tribunalului Comercial Mureș prin care s-a respins
excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, invocată
de mandatarul "ope legis" M.F.P., s-a admis acțiunea
promovată de reclamanta SC F.A. în contradictoriu cu pârâții Statul
Român, prin mandatar "ope legis" M.F.P., la rândul lui prin mandatar
D.G.F.P. Mureș și AVAS, în calitate de succesor al FPS și a
obligat pârâții, în solidar, la plata sumei reprezentând prejudiciul
suferit ca urmare a restituirii către foștii proprietari a activului
reclamantei - Punct Farmaceutic nr. 17.
Pentru a pronunța această soluție
instanța de apel a apreciat că soluția primei
instanțe este temeinică și legală, în deplin acord cu
probatoriile administrate. Și cum situația de fapt corespunde
reglementării legale, instanțele de fond și de apel i-au dat
deplină eficiență. În esență, Curtea de apel a
considerat că în mod corect instanța de fond a apreciat că
repararea unui nedreptăți, a unui abuz suferit de foștii
proprietari nu se poate face fără repararea prejudiciului suferit de
societățile comerciale care pierd imobilul În cauză și
totodată pierderea suferită include efectele părăsirii
vadului comercial, c1ientela, etc., iar valoarea din contabilitate nu ar
asigura o justă despăgubire. De altfel, însuși legiuitorul a
făcut distincție Între despăgubiri și contravaloarea
imobilului chiar În textul art. 324 din Legea nr.99/1999,
republicată, ceea ce Înseamnă că este evident că
"echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea În
natură a imobilului " (art. 344 alin.2) este mai mare
decât "echivalentul bănesc al imobilului ,,(art. 344 alin.
5).
Împotriva acestei decizii a declarat recurs AVAS, invocând
prevederile art. 304 pct 5 și 9 susținând, în esență,
că în speță competența revenea Tribunalului
București conform art. 5 și nu 8 cum a reținut
Curtea de Apel Tg. Mureș. Această recurentă a mai susținut
greșita respingere a excepției prescripției și faptul
că nu este mandatar al DGFP Mureș. Pe fond, recurenta a
susținut respingerea acțiunii deoarece nu se poate avea în vedere
valoarea de circulație, ci valoarea contabilă, altfel ajungându-se la
o îmbogățire fără just temei.
Recursul AVAS, acesta este nefondat.
În fața primei instanțe AVAS a invocat
excepția prematurității acțiunii pe considerentul că
nu s-a făcut dovada existenței efective a prejudiciului suferit
pentru ca, în cursul judecării apelului, să invoce prescripția
dreptului material la acțiune, contrazicându-se atât în ceea ce
privește momentul nașterii dreptului la acțiune, cât și în
ceea ce privește calificarea acțiunii deduse judecății, ca
și a actelor normative care reglementează sediul materiei.
Prin încheierea din 11 decembrie 2006 Curtea de Apel a
respins în mod corect excepția prescripției dreptului material la
acțiune pe considerentul că cererea de despăgubi nu derivă
din procesul de privatizare, ci este consecință a retrocedării
activului supus anterior privatizării și a conchis că
acțiunea în despăgubiri este supusă termenului general de
prescripție.
Dezlegarea dată, de instanța de apel este
legală mai cu seamă că disp. art. 32 28 din Legea nr.
99/1999 nu-și pot găsi aplicabilitatea în condițiile în care
obiectul reglementării se regăsește într-un act normative
ulterior care face inaplicabile prevederile invocate de recurentă.
Mai mult, teza a Il-a a art. 39 din Legea nr. 137/2002
stipulează că cererilor privind executarea obligațiilor
prevăzute în contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni ale
societăților comerciale privatizate li se aplică termenul
general de prescripție, iar acest termen este cel de 3 ani de la data
nașterii dreptului la acțiune în sens material, astfel cum
prevăd disp. Art. 3 din Decretul nr. 167/1958. În mod evident, data
nașterii dreptului la acțiune este momentul în care societatea
reclamantă a fost evinsă, mai exact când a fost deposedată de
dreptul de proprietate asupra imobilului atribuit foștilor proprietari.
Ceea ce invocă recurenta se referă, neîndoios,
la o operațiune, sau un act săvârșit în cursul procesului de
privatizare și se referă stricto sensu la exercitarea dreptului
subiecților implicați în procesul de privatizare de a fi
despăgubiți de către instituțiile implicate în procesul de
privatizare.
În speță, este vorba de o răspundere
obiectivă, independentă de orice culpă, legiuitorul instituind
dreptul la despăgubiri al societăților comerciale privatizate
pentru imobilele care au intrat în proprietatea acestor societăți ca
urmare a privatizării și care, ulterior, au fost restituite
foștilor proprietari, fiind incidente disp. art. 324 din Lege
nr., 99/1999.