Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

Transmiterea părților sociale. Opozabilitate

 

Transmiterea părților sociale trebuie înscrisă în registrul comerțului și în registrul de asociați ai societății pentru a fi invocată în fața instanței în scopul constatării calității de unic asociat.

 

(Înalta Curte de Casație și Justiție Secția comercială decizia nr. 2521 din 23 septembrie 2008)        

 

Prin sentința nr.2595 din 8 mai 2007, Tribunalul Constanța, Secția comercială a respins ca nefondată acțiunea promovată de reclamanții SC W. SRL și S.V. în contradictor cu pârâtul B.I.N.

            În motivarea sentinței, instanța de fond, sesizată cu o acțiune având ca obiect constatarea calității reclamantului de unic asociat al SC W. SRL urmare actului adițional nr.1/2004 și sentinței nr.686/COM/21 februarie 2006 a Tribunalului Constanța, Secția comercială prin care s-a dispus excluderea asociatei N.M. din societate, a reținut că sentința menționată a dispus și cu privire la structura capitalului social între asociați.

            Curtea de Apel Constanța secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți prin decizia nr.218 din 10 octombrie 2007.

            Criticile apelanților au fost înlăturate cu motivarea că prin sentința nr.686 din 21 februarie 2006 a Tribunalului Constanța care nu a fost modificată prin căile de atac, instanța a stabilit și structura capitalului social, așa încât susținerea reclamanților în sensul că intimatul nu mai putea primi părți sociale prin redistribuire întrucât anterior pronunțării sentinței acesta își pierduse calitatea de asociat nu a fost primită.

            În contra deciziei menționate au declarat recurs SC W. SRL Constanța prin reprezentant S.C. și S.C. pentru motivele prevăzute de art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă.

            Recursul nu este fondat. (...)

            Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.8 Cod procedură civilă.

            Recurenții reclamanți critică decizia recurată sub aspectul interpretării actului de cesiune încheiat în forma autentică între reclamantul S.C. și pârâtul B.I.N. în sensul efectelor pe care el le produce între părțile contractante.

            Numai că obiectul acțiunii îl formează constatarea dreptului de proprietate asupra tuturor părților sociale și a calității de asociat unic al coreclamantului S.C. motivat de faptul că, pe de o parte, ar fi dobândit părțile sociale de la pârât iar, pe de altă parte, că prin sentința 686/21 februarie 2006 a Tribunalului Constanța definitivă asociata N.M. a fost exclusă din societate.

            Hotărârea menționată de excludere din societate și de constatare a structurii capitalului social și asociaților a fost pronunțată în contradictor cu coreclamanta SC W. SRL, reclamantă și în acel proces așa încât față de această parte operează autoritatea de lucru judecat întrunite fiind condițiile art.1201 Cod civil.

            Totodată, aceeași hotărâre judecătorească nu poate fi invocată decât în întregul ei, nu numai pentru dovada excluderii asociatei N.M. dar și pentru reașezarea capitalului social urmare a acestui fapt între asociați ramași, iar prin înregistrarea ei la Registrul comerțului aceasta a dobândit efecte erga omnes.

            Drept urmare, decizia atacată care își sprijină soluția pe hotărârea susmenționată este legală, analiza actului de cesiune preexistent ei față de scopul urmărit de reclamanți: constatarea calității de unic asociat a coreclamantului S.C. fiind inutilă în contextul dat.

            Față de prevederea imperativă a art.203 din Legea nr.31/1990 conform căreia „Transmiterea părților sociale trebuie înscrisă în registrul comerțului și în registrul de asociați ai societății” pentru a fi invocat în fața instanței în scopul menționat și anume constatarea calității de unic asociat, trebuia să fie înregistrat la Registrul comerțului.