Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

Titlu executor obţinut în baza unei legi speciale. Sancţiuni pentru autoritatea administrativă

                                    Legea nr.29/1990, art.11-16

 

            Pentru obligarea la executarea unui titlu executor obţinut în baza Legii nr.29/1990, lege specială, ca urmare a unor raporturi  administrative  intervenite  între părţi , nu poate  fi aplicată  constrângerea  prevăzută  în codul civil, în cadrul obligaţiilor civile, întrucât  art.11-16 din lege  are prevederi  exprese  pentru  situaţia  în  care  autoritatea  administrativă  nu își   îndeplinește  obligaţia  stabilită în titlu,  fiind  inoperante  art.1073 și art. 1075 C.civ.

            (Secţia  comercială,decizia nr.4553  din 11 noiembrie 2004)

 

 

Reclamanţii B. A. și B. S. au chemat în judecată Consiliul Judeţean Hunedoara, pentru a se dispune obligarea acestuia la efectuarea unei cercetări prealabile, în termen de 90 zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei civile , pentru a se stabili dacă imobilul proprietatea reclamanţilor este de utilitate publică, sub sancţiunea unor daune cominatorii și totodată, pârâtul să fie obligat la plata despăgubirilor, reprezentând contravaloarea prejudiciului constând în faptul că reclamanţii au fost lipsiţi de posibilitatea de a edifica o construcţie pe terenul în cauză.           

Pârâtul a formulat o cerere de chemare în garanţie a Consiliului Local al Municipiului Deva, care să fie obligat la plata daunelor cominatorii și despăgubiri, deoarece acesta este în culpă, neîntocmind dosarul pentru cercetarea prealabilă, care a avut drept consecinţă neexecutarea sentinţei civile  care constituie titlu.

            Curtea de Apel Alba Iulia, unde cauza a venit prin declinare de la Judecătoria Deva, prin sentinţa civilă nr.48/10 martie 2004, a respins acţiunea și cererea de chemare în garanţie, reţinând că iniţial reclamanţii au sesizat Secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Alba, împotriva aceluiași pârât, iar prin sentinţa  respectivă  acesta a fost obligat să se pronunţe în termen de 90 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, dacă imobilul proprietatea reclamanţilor este de utilitate publică pentru prelungirea Bdului. B.N.

S-a luat act de renunţarea la judecată împotriva pârâtului, Consiliului Local al Municipiului Deva.

            În speţă, s-au solicitat daune cominatorii până la aducerea la îndeplinire a celor stabilite în contenciosul administrativ, cât și despăgubiri pentru prejudiciul cauzat.

            Avându-se în vedere natura raporturilor juridice, administrative, dintre părţi, care fac inoperabile dispoziţiile art.1073 și 1075 C.civ., titlul executoriu al reclamanţilor fiind obţinut în baza unei legi speciale, Legea nr. 29/1990, care în art.11-16 are prevederi exprese pentru situaţia în care autoritatea administrativă nu își îndeplinește obligaţia stabilită.

            Pentru cel de al doilea capăt de cerere, s-a arătat că, eventualul prejudiciu nu s-a produs în patrimoniul reclamanţilor (care au introdus acţiunea în nume propriu) ci al unei societăţi comerciale, reprezentată de reclamanţi, și nu s-a făcut nici o dovadă cum s-a ajuns la suma pretinsă, din ce se compune și care este perioada.

            Reclamanţii au declarat recurs, invocând  motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 C. proc. civ., susţinând că, deși hotărârea irevocabilă  este pronunţată în contenciosul administrativ, nu există nici o interdicţie legală de a obliga executarea hotărârii prin plata daunelor cominatorii, chiar dacă în art.11-16 din Legea nr. 29/1990 se prevăd măsurile de executare, astfel că folosirea acţiunii civile întemeiată pe art.1073-1075 C. civ. a fost  în mod greșit  considerată  inadmisibilă.

            Cu privire la despăgubiri, interpretarea dată de instanţă, în sensul că societatea comercială care are ca asociat unic pe reclamantă și care a fost parte în contractul de închiriere cu chirie stabilită nu are prejudiciu, este nelegală, deoarece profitul sau pierderea societăţii, se reflectă în patrimoniul recurenţilor .

            Recursul este nefondat.

            În cauză nu sunt incidente dispoziţiille art.304pct.9 C.proc.civ.pentru nici unul din cele două capete de cerere din acţiune.

            Astfel, pentru obligarea pârâtului la executarea hotărârii pronunţată în temeiul Legii nr. 29/1990, reclamanţii au dispoziţii exprese prevăzute în  art.11-16, tocmai pentru că este vorba de o lege specială, care prevede sancţiuni exprese pentru autoritatea administrativă  care  nu-și  îndeplinește  obligaţiile  din  titlu.

            Prin urmare executarea unei hotărâri pronunţată în baza Legii speciale nr. 29/1990, ca urmare a unor raporturi administrative intervenite între părţi, nu poate fi executată prin constrângerea prevăzută de codul civil  în cadrul  obligaţiilor  civile.

            De aceea, s-au menţionat sancţiuni disctincte în legea specială, și care trebuie urmate. Sancţiunile stabilite în art.16 coroborate cu art.10 din Legea nr.29/1990, duc la o mai mare celeritate în executarea obligaţiei de către autoritatea administrativă.

            Cu privire la despăgubiri, reclamanţii se referă mai mult la netemeinicia hotărârii prin aprecierea greșită a probelor, motiv care nu se regăsește în art.304 C. proc. civ., întrucât pct.11 a fost abrogat.

            De menţionat că instanţa, făcând referire la prejudiciu, a avut în vedere, în principal, calitatea persoanelor care au formulat acţiunea și au pretins contravaloarea arătată, pentru a se analiza dacă sunt îndreptăţiţi să pretindă sau nu vreo sumă.           

            Se constată că atât acţiunea  întemeiată pe Legea nr. 29/1990 cât și cea de faţă au fost făcute de reclamanţi, în nume personal, în legătură cu un imobil proprietatea lor, și nu în calitatea lor de reprezentanţi sau asociaţi ai societăţii, care a încheiat contractul de închiriere pentru folosirea spaţiului comercial.

            Din punct de vedere juridic, problema calităţii persoanelor care introduc acţiunea nu se pune în termenii arătaţi în recurs, prin trimitere la pagubă  indirectă  reflectată în pierderile societăţii.

            Or, reclamanţii în nume personal, trebuiau să dovedească că din patrimoniul lor personal și nu social, au ieșit sume de bani, cuantumul acestora și perioada, situaţie reţinută de instanţă ca nedovedită, motiv pentru care  recursul a fost respins.