Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

Cerere în justiţie greșit intitulată în raport cu conţinutul acesteia. Rolul activ al instanţei

 

În exercitarea rolului său activ, potrivit art.84 C.proc.civ., instanţa trebuie să soluţioneze o cerere în justiţie în raport cu conţinutul acesteia, iar nu potrivit denumirii sale greșite, și prin urmare instanţa trebuie să  soluţioneze cererea, drept apel, dacă din analiza conţinutului nu există nici un dubiu cu privire la scopul urmărit de partea care a depus-o și anume sesizarea instanţei  de apel, iar nu să considere apel doar revenirea tardivă asupra acestei cereri.

 

Secţia comercială, decizia nr.1570 din 5 martie 2002

 

            Prin sentinţa civilă nr.353 din 25 iulie 2000, Tribunalul Călărași a anulat ca  netimbrată acţiunea reclamantei SC „D.C.” SRL reţinând că aceasta nu a dat curs obligaţiei legale de a achita taxa judiciară de timbru în  suma precizată de instanţă.

            Apelul declarat de reclamantă a fost respins ca tardiv, prin decizia nr.3145 din 3 noiembrie 2000 a Curţii de Apel București secţia comercială și de contencios administrativ, pentru depășirea termenului de 15 zile, prevăzut de lege.

            Reclamanta a declarat recurs susţinând că greșit i s-a respins apelul  ca tardiv când din actele depuse la dosar rezultă că a fost declarat la 28 iulie 2000.

            Recursul este fondat.

            Potrivit art.84 C.proc.civ., instanţele de judecată trebuie să soluţioneze o cerere în justiţie în raport cu conţinutul acesteia iar nu după denumirea sa greșită.

            În această situaţie, instanţa de apel, în exercitarea rolului  ei activ, trebuia să soluţioneze cererea reclamantei ca un apel după conţinutul acesteia, iar nu să  considere apel revenirea asupra acestei cereri și care s-a făcut mult mai târziu, abia la 14 septembrie 2000. Or, din analiza conţinutului cererii, neexistând nici un dubiu cu privire la scopul urmărit de partea care a depus-o și anume sesizarea instanţei de apel, rezultă că aceasta este o cale de atac chiar dacă nu a fost intitulată apel.

            Întrucât reclamanta a făcut dovada  că a declarat apelul în termenul prevăzut  de lege, la data de 28 iulie 2000, sentinţa împotriva căreia s-a îndreptat fiind pronunţată la 25 iulie 2000, rezultă că în mod greșit i s-a respins apelul  ca tardiv.

            În consecinţă recursul a fost admis, decizia a fost casată, iar cauza trimisă spre rejudecare la aceeași instanţă.