Cesionarea pachetului de acţiuni. Nulitate
Conform prevederilor art.98 alin.2 dinLegea nr.31/1990 privind societăţile comerciale: „dreptul de proprietate asupra acţiunilor emise în formă dematerializată și tranzacţionate pe o piaţă organizată se transmite în conformitate cu Legea nr.52/1994”, ceea ce determină ca intermedierea în afara pieţelor organizate, fără respectarea prevederilor legale cu privire la concurenţa pieţei și protecţia investitorilor împotriva fraudelor, să fie nulă de drept și prin urmare, convenţia privind cesionarea pachetului de acţiuni încheiată cu nerespectarea acestor dispoziţii să fie desfiinţată.
Secţia
comercială, decizia nr.1664 din 6 martie 2002
Prin sentinţa civilă nr.329 din 20 iunie 2000, Tribunalul Vrancea a admis
acţiunea reclamantei SC „A” SA Constanţa împotriva pârâtei SC „V.I”
SRL și a desfiinţat convenţia intervenită între părţi la 14
ianuarie 2000 autentificată, reţinând că pârâta nu s-a prezentat să încheie
contractul de cesiune și să achite prima tranșă din preţ, așa cum s-a stabilit
prin convenţie.
Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr.739 din 18 octombrie 2000 a admis apelul declarat de pârât împotriva sentinţei tribunalului, pe care a schimbat-o, în sensul că a respins ca nefondată acţiunea, reţinând că, prin convenţia încheiată, reclamanta s-a obligat ca în termen de 5 zile de la data plăţii pachetului de acţiuni la FPS să încheie un contract de cesiune prin care să cesioneze pârâtei un procent de 50% din pachetul de acţiuni adjudecat, iar pârâta avea obligaţia de a achita pachetul de acţiuni cesionat în cel mult șase luni de la data semnării contractului de cesiune, obligaţia acesteia fiind subsecventă obligaţiei reclamantei, potrivit art.3 din convenţie.
Reclamanta a declarat recurs, susţinând că obligaţia pârâtei nu era subsecventă obligaţiei sale deoarece dispoziţiile art.3 din convenţie trebuie coroborate cu cele ale art.5 din aceeași convenţie.
În ceea ce privește termenul în care trebuia încheiat contractul de cesiune, reclamanta a arătat că acesta este de 5 zile lucrătoare de la data plăţii pachetului de acţiuni către FPS; la 17 mai 2000 s-a efectuat plata iar pârâta a fost notificată la 22 mai 2000 pentru încheierea contractului, dar nu s-a prezentat.
Recursul declarat de reclamantă este fondat.
Referitor la fondul litigiului, Curtea a constatat că decizia instanţei de apel este nelegală și netemeinică.
Prin convenţia încheiată între părţi la 14 ianuarie 2000, s-a stipulat în art.1 că în situaţia în care reclamanta va fi declarată ofertant câștigător la negocierea directă va cesiona un procent de 50% din pachetul de acţiuni adjudecat.
Potrivit art.2 din convenţie, în termen de 5 zile lucrătoare de la data plăţii pachetului de acţiuni la FPS, părţile urmau să încheie un contract de cesiune prin care reclamanta să cesioneze către pârâtă procentul de 50% din pachetul adjudecat, iar pârâta să achite preţul în termen de 6 luni de la data semnării contractului, din care prima tranșă, la data semnării acestuia.
Conform contractului de vânzare-cumpărare, reclamanta a cumpărat pachetul de acţiuni la data de 25 februarie 2000 și a achitat preţul iar ulterior, a notificat-o pe pârâtă să se prezinte în termen de 5 zile, la sediul său în vederea încheierii contractului de cesiune, potrivit art.2 din convenţie.
Întrucât pârâta nu s-a prezentat, reclamanta a solicitat rezoluţiunea convenţiei.
În mod greșit, instanţa de apel a reţinut că pârâta nu a primit notificarea întrucât a fost afișată la o altă adresă.
Astfel pârâta, în convenţia încheiată între părţi a indicat sediul său în municipiul Focșani, unde a fost notificată.
Mai mult, în cererea sa de apel a indicat același sediu.
Referitor la fondul litigiului nu se poate reţine că obligaţiile pârâtei privind achitarea preţului pachetului de acţiuni cesionat sunt subsecvente obligaţiilor reclamantei, care nu ar fi fost îndeplinite cu bună credinţă.
Este adevărat că pârâta s-a obligat, potrivit art.3 din convenţia încheiată între părţi la 14 ianuarie 200, să achite pachetul de acţiuni cesionat în cel mult 6 luni de la data semnării contractului de cesiune.
Aceste prevederi însă trebuie coroborate cu cele ale art.5 din aceeași
convenţie, prin care „părţile au convenit ca la data semnării contractului de
cesiune, pârâta să plătească reclamantei o primă tranșă, urmând ca restul
pachetului să fie achitat în șase rate lunare egale.
Din interpretarea acestor clauze ale convenţiei părţilor, rezultă că pârâta avea obligaţia să achite la încheierea contractului prima tranșă, în valoare de șase miliarde de lei, pentru care a fost notificată de reclamantă, conform art.2, la sediul indicat, dar pârâta nu s-a prezentat.
De altfel, la data încheierii convenţiei erau în vigoare dispoziţiile Legii nr.31/1990, privind societăţile comerciale, conform cărora la art.98 (2) „dreptul de proprietate asupra acţiunilor emise în formă dematerializată și tranzacţionate pe o piaţă organizată se transmite în conformitate cu Legea nr.52/1994, privind valorile mobiliare și bursele de valori.
Acest act normativ prevede că intermedierea de valori mobiliare se va realiza pe pieţe organizate, și care funcţionează conform autorizării și sub supravegherea Comisiei Naţionale a Valorilor Imobiliare, iar intermedierea de valori mobiliare în afara pieţelor reglementate sau fără respectarea prevederilor din reglementările cu privire la transparenţa pieţei și protecţia investitorilor împotriva fraudelor, este nulă de plin drept.
Așa fiind, convenţia din 14 ianuarie 2000, privind cesionarea pachetului de acţiuni a fost încheiată cu nerespectarea dispoziţiilor legale și în mod corect instanţa de fond a dispus desfiinţarea acesteia.
În consecinţă, recursul a fost admis , decizia atacată a fost modificată în sensul că a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei tribunalului.