Ordonanţă președinţială. Deblocarea contului bancar. Plata cauţiunii
Potrivit
art.25 din O.U.G. nr.51/1998 modificată și completată prin Legea nr.409/2001,
debitorii pot contesta în justiţie măsurile dispuse de AVAB pe calea
ordonanţei președinţiale, condiţionat de depunerea unei cauţiuni de 20% din
valoarea actului bancar supus valorificării, astfel că potrivit aceluiași act
normativ, pe perioada blocării contului, debitoarea poate face plăţi din contul
blocat, inclusiv plata cauţiunii, cu aprobarea prealabilă a AVAB.
Secţia
comercială, decizia nr.2143 din 22 martie 2002
Prin sentinţa civilă nr.258 din 26 noiembrie 2001, Curtea de Apel Ploiești,
Secţia comercială și de contencios administrativ a respins atât excepţia
inadmisibilităţii cererii de ordonanţă președinţială ridicată de AVAB cât și
cererea reclamantei SC „B” SA împotriva pârâţilor C.C.G., Finansbank –
Sucursala Prahova și AVAB București, prin care a solicitat să se dispună
deblocarea contului bancar deschis de reclamantă la Finansbank.
Instanţa a reţinut că în cadrul procesului de executare reglementat de legea specială, Legea nr.409/2001, reclamanta în calitate de debitor cedat putea efectua operaţiuni în cont cu acordul cesionarei AVAB iar pe de altă parte, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de art.581 C.proc.civ. caracterul vremelnic al măsurii, competenţa și paguba iminentă.
Reclamanta a declarat recurs, susţinând că blocarea contului s-a făcut de către AVAB în mod nelegal deși printr-o hotărâre judecătorească anterioară s-a constatat că nu are datorii faţă de Finansbank astfel încât nici AVAB nu putea prelua creanţe inexistente; că prin blocarea contului s-a creat o stare de urgenţă privind continuarea activităţii în lipsa finanţării, pagubele fiind cu consecinţe deosebite privind falimentul societăţii.
Recursul este fondat.
Prin blocarea contului curent și refuzul AVAB de a aproba efectuarea unei plăţi, cauţiunea, prevăzută de art.25 din OG nr.51/1998 aprobată prin Legea nr.409/2001 nu putea fi plătită.
Faţă de această împrejurare singura cale ce o avea la îndemână reclamanta era cea a ordonanţei președinţiale, un motiv în plus pentru respingerea excepţiei de inadmisibilitate acţiunii formulată de AVAB.
De altfel, fără a prejudeca fondul, instanţa putea să verifice legalitatea cererii de deblocare a contului reclamantei, dată fiind susţinerea acesteia că nu are nici un fel de datorii rezultate din contractele de împrumut, ce au format obiectul contractului de cesiune de creanţă încheiat între AVAB și Finansbank, succesoare a fostei Bănci Agricole.
Or, prin sentinţa nr.1223 din 12 noiembrie 1997 a Tribunalului Prahova devenită irevocabilă prin decizia nr.3984/2000 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia comercială rezultă că, în urma compensării datoriilor reciproce, reclamanta nu mai are nici o datorie faţă de Finansbank.
Este adevărat că art.25 din OUG nr.51/1998, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr.409/2001, prevede că debitorii pot contesta în justiţie măsurile dispuse de AVAB pe baza acestei ordonanţe de urgenţă, condiţionat de depunerea obligatorie a unei cauţiuni de 20% din valoarea activului bancar supus valorificării, condiţie fară de care nu este posibilă nici măcar înregistrarea contestaţiei.
Este adevărat faptul că, potrivit art.19/16 din OUG nr.51/1998 din menţionatul act normativ, pe perioada blocării contului debitoarea poate face plăţi, așa cum s-a subliniat ulterior, din contul blocat, inclusiv plata cauţiunii cerută de lege, cu aprobarea prealabilă a AVAB.
Cum reprezentantul AVAB a declarat în ședinţă publică (în încheierea de ședinţă
din 8 martie 2002) că nu înţelege să aprobe plata din cont a cauţiunii necesare
exercitării căii de atac prevăzută de legea specială, se ajunge la concluzia că
aplicarea legii este lăsată la voinţa discreţionară a uneia din părţi.
În condiţiile date și având în vedere dreptul fundamental al liberului acces la justiţie, garantat de art.21 din Constituţia României, cererea de ordonanţă președinţială, prin care se solicită luarea unei măsuri vremelnice, în cazuri grabnice cerute de nevoia continuării activităţii economice și conservării patrimoniului și pentru păstrarea unui drept (a cărui aparenţă rezultă din conţinutul sentinţei nr.1233/1997 a Tribunalului Prahova aceeași la care se referă și titlul invocat de AVAB în justificarea măsurii blocării contului) este admisibilă, fiind exercitată în condiţiile legii.
În consecinţă, recursul declarat de reclamantă a fost admis, sentinţa atacată
schimbată în sensul admiterii ordonanţei președinţiale cu dispunerea ridicării
măsurii blocării contului bancar.