Ordonanţă președinţială.Autorizarea creditorului de a demola construcţiile ridicate pe proprietatea sa, pe cheltuiala debitorului. Ar.1077 C.civ.
În
situaţia în care aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor cuprinse într-o
hotărâre judecătorească este obstrucţionată de cei obligaţi să ridice
construcţiile amplasatae pe o proprietate particulară, reclamantul, în baza
reglementărilor cuprinse în art.1077 C.civ., care statuează dreptul
creditorului de a solicita să fie autorizat de a aduce el la îndeplinire, pe
cheltuiala debitorului, a procedat în mod corect, când a formulat cererea
președinţială de autorizare a sa privind demolarea acelor construcţii, pe
cheltuiala pârâţilor.
Secţia comercială, decizia nr.2772 din 16 aprilie 2002
Tribunalul Neamţ, prin setinţa civilă nr.87/E din 6 februarie 2001 a respins
cererea de ordonanţă președinţială a reclamantului M.V. și a admis excepţia
puterii lucrului judecat, reţinând că s-a pronunţat deja o sentinţă
judecătorească cu privire la construcţiile în litigiu, nefiind necesar un alt
demers în justiţie pentru a se dispune un lucru deja hotărât.
Apelul declarat de reclamnant a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Bacău, Secţia comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr.330 din 17 mai 2001, cu aceeași motivare, potrivit căreia în cauză operează autoritatea lucrului judecat, prevăzută și reglementată de art.163, 166 C.proc.civ.
Reclamantul a declarat recurs, susţinând că, deși prin sentinţa civilă nr.296
din 19 ianuarie 2000, Tribunalul Neamţ i-a obligat pe pârâţi să ridice
construcţiile pe care le-au amplasat pe proprietatea sa, aceștia au refuzat să
aducă la îndeplinire dispoziţiile acestei sentinţe.
Pentru a-și elibera terenul de construcţiile respective, reclamantul s-a adresat instanţei judecătorești cu o cerere de autorizare a sa, pe calea ordonanţei președinţiale, privind demolarea acelei construcţii, pe cheltuiala pârâţilor.
Recursul reclamantului este fondat.
În conformitate cu prevederile art.314 C.proc.civ., în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite, Curtea Supremă de Justiţie hotărăște asupra fondului pricinii.
În speţă, împrejurările de fapt sunt deja stabilite și s-a dispus deja, pe calea dreptului comun, printr-o hotărâre judecătorească, să fie dezafectat terenul proprietatea reclamanţilor.
Cum aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor cuprinse în acea sentinţă a fost obstrucţionată de cei obligaţi de instanţă să ridice construcţiile amplasate pe o proprietate particulară, și în baza reglementărilor cuprinse în art.1077 C.civ., care statuează dreptul creditorului de a solicita să fie autorizat de a o aduce el la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului, reclamantul a procedat în mod corect când a formulat cererea președinţială în acest scop.
Instanţa de apel, în mod greșit, a menţinut sentinţa primei instanţe, de
respngere a cererii reclamantului, întrucât în speţă, nefiind vorba de excepţia
puterii lucrului judecat, nu sunt îndeplinite cerinţele art.1201 C.civ.
identitatea de obiect, cauză și calitatea părţilor.
În consecinţă recursul reclamantului a fost admis, decizia recurată a fost
modificată și a fost admis apelul reclamantului, iar sentinţa primei instanţe a
fost schimbată în sensul admiterii cererii de ordonanţă președinţială, astfel
încât reclamantul a fost autorizat să ridice magazia și grupul sanitar din zid
și scândură existente pe proprietatea sa, pe cheltuiala pârâţilor.