Casare cu trimitere spre rejudecarea apelului dispusă după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010. Instanţa competentă. Căi de atac
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Competenţa. Felurile competenţei. Competenţă după materie și după calitatea persoanei
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- casare cu trimitere spre rejudecarea apelului dispusă după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010
Legea nr. 202/2010, art. XXIV alin. (1) și (3)
Prevederile art. XXIV alin. (3) din Legea nr. 202/2010 - potrivit cărora, în caz de casare cu trimitere spre rejudecare, dispoziţiile acestei legi privitoare la competenţă sunt aplicabile - sunt incidente numai în ipoteza în care instanţa de recurs dispune, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, atât casarea hotărârii pronunţate de prima instanţă, cât și casarea deciziei pronunţate în apel, cu trimitere spre rejudecare la prima instanţă.
În cazul în care curtea de apel, ca instanţă de recurs, dispune după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 casarea deciziei pronunţate de tribunal, ca instanţă de apel, cu trimitere spre rejudecarea apelului - sentinţa judecătoriei fiind pronunţată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 - competenţa de judecată a apelului îi aparţine tribunalului, iar decizia pronunţată de tribunal este supusă căii de atac a recursului, fiind incidente prevederile art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010, în temeiul cărora hotărârile pronunţate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a acestei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.
I.C.C.J., Secţia penală, încheierea nr. 178 din 1 februarie 2012
Prin decizia nr. 1121 din 20 mai 2011 pronunţată de Curtea de Apel București, Secţia I penală, s-a dispus admiterea recursului declarat de inculpatul R.V. împotriva deciziei penale nr. 21 din 1 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Teleorman.
A casat decizia penală recurată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Teleorman.
Instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că instanţa de apel a pronunţat o soluţie cu privire la o altă persoană, care în cauză nu avea nici calitatea de parte vătămată și nici de parte civilă.
S-a apreciat că hotărârea este lovită de nulitate, care nu poate fi remediată decât prin reluarea judecăţii în apel.
Ulterior, prin decizia nr. 249 din 1 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Teleorman, Secţia penală, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel București.
S-a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă, dispunându-se trimiterea cauzei la Înalta Curte de Casaţie și Justiţie pentru regulator de competenţă.
Tribunalul Teleorman a reţinut că, în raport cu dispoziţiile art. XXIV alin. (3) din Legea nr. 202/2010, în caz de casare cu trimitere spre rejudecare sunt aplicabile noile norme de competenţă, astfel că instanţa a calificat calea de atac exercitată împotriva sentinţei penale nr. 102 din 13 mai 2010 a Judecătoriei Turnu Măgurele ca fiind recurs, de competenţa curţii de apel.
Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 102 din 13 mai 2010 pronunţată de Judecătoria Turnu Măgurele s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului R.V. pentru săvârșirea infracţiunii de furt calificat și tâlhărie.
Ulterior, prin decizia penală nr. 21 din 1 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Teleorman, s-a dispus admiterea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele și partea civilă, cauza fiind trimisă spre rejudecare la prima instanţă.
Curtea de Apel București, prin decizia penală nr. 1121 din 20 mai 2011, a admis recursul declarat de inculpat împotriva deciziei penale nr. 21 din 1 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Teleorman și a dispus trimiterea cauzei pentru judecarea apelurilor la tribunal.
Potrivit dispoziţiilor art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010, „hotărârile pronunţate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.”
În alin. (3) al aceluiași articol se arată că, „în caz de desfiinţare sau casare cu trimitere spre rejudecare, dispoziţiile prezentei legi privitoare la competenţă sunt aplicabile.”
În cauza dedusă judecăţii rezultă că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 - 13 mai 2010 -, iar în recurs a fost casată numai deciziei instanţei de apel, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare, ceea ce înseamnă că, sub aspectul căilor de atac, este aplicabilă norma tranzitorie ce se regăsește în alin. (1) al art. XXIV.
Doar în ipoteza în care, prin decizia instanţei de recurs, erau casate ambele hotărâri, cu trimitere spre rejudecare la prima instanţă, deveneau aplicabile dispoziţiile art. XXIV alin. (3) C. proc. pen., hotărârea pronunţată de judecătorie în primă instanţă fiind supusă recursului la curtea de apel.
În consecinţă, constatând că, în speţă, sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată la data de 13 mai 2010, aceasta rămâne supusă căilor de atac existente anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 și, ca atare, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Teleorman, decizia fiind supusă recursului la Curtea de Apel București.
Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul R.V. în favoarea Tribunalului Teleorman, instanţă căreia i-a trimis dosarul.