Sentinţă prin care judecătoria respinge cererea privind luarea măsurii de siguranţă a internării medicale. Infracţiune pentru care punerea în mișcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Recurs. Instanţa competentă
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Competenţa. Felurile competenţei. Competenţă după materie și după calitatea persoanei
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- sentinţă prin care judecătoria respinge cererea privind luarea măsurii de siguranţă a internării medicale
- recurs
C. proc. pen., art. 27 pct. 3
Potrivit dispoziţiilor art. 27 pct. 3 C. proc. pen., tribunalul judecă recursurile împotriva sentinţelor pronunţate de judecătorii privind infracţiunile pentru care punerea în mișcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. În raport cu dispoziţiile art. 27 pct. 3 C. proc. pen., tribunalul constituie instanţa competentă să judece recursul împotriva sentinţei prin care judecătoria respinge cererea privind luarea măsurii de siguranţă a internării medicale, în legătură cu o infracţiune pentru care punerea în mișcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, infracţiune cu privire la care s-a dispus o soluţie de scoatere de sub urmărire penală.
I.C.C.J., Secţia penală, încheierea nr. 1028 din 18 iulie 2012
Prin decizia nr. 123 din 8 februarie 2012, Curtea de Apel Suceava, Secţia penală și pentru cauze cu minori, a declinat competenţa de soluţionare a recursului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi împotriva sentinţei penale nr. 760 din 9 decembrie 2011 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi în favoarea Tribunalului Suceava.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că prin sentinţa penală nr. 760 din 9 decembrie 2011 a Judecătoriei Rădăuţi s-a respins sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi privind luarea măsurii de siguranţă a internării medicale a făptuitorului P.G.
Instanţa de fond, pentru a hotărî astfel, a constatat că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuţi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi a solicitat, în temeiul art. 114 alin. (1) C. pen., ca în baza art. 112 lit. b) C. pen. să se dispună luarea măsurii de siguranţă a internării medicale faţă de făptuitorul P.G., faţă de care au fost efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, faptă prevăzută și pedepsită de art. 180 alin. (11) C. pen.
Instanţa de fond a apreciat că măsura internării medicale nu se poate lua faţă de făptuitorul care nu era iresponsabil la momentul săvârșirii faptei, ci doar prezenta tulburări de comportament ce constituie simple elemente de individualizare a pedepsei.
Împotriva sentinţei penale nr. 760 din 9 decembrie 2011 a Judecătoriei Rădăuţi a declarat recurs parchetul de pe lângă această instanţă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, însă la termenul de judecată din 8 februarie 2012 s-a pus în discuţie și excepţia necompetenţei Curţii de Apel Suceava de a soluţiona prezentul recurs.
În acest sens, s-a reţinut că potrivit art. 27 pct. 3 C. proc. pen. tribunalul, ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva sentinţelor pronunţate de judecătorii privind infracţiunile pentru care punerea în mișcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Cum în speţă era vorba despre o infracţiune care se judecă la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, respectiv lovire prevăzută în art. 180 alin. (11) C. pen., era firesc ca și recursul ce vizează o cerere accesorie legată de o astfel de infracţiune să fie judecat tot de către tribunal.
Prin decizia penală nr. 61 din 16 martie 2012, Tribunalul Suceava, în baza art. 39 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 27 pct. 3 C. proc. pen., a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Suceava de soluţionare a prezentului recurs.
În baza art. 42 alin. (1) C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Suceava.
În baza art. 43 alin. (1) și (3) C. proc. pen., a constatat ivit conflictul negativ de competenţă și a sesizat instanţa ierarhic superioară comună, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, în vederea soluţionării.
În motivarea deciziei, s-a reţinut că prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, intrată în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, a fost modificat art. 27 pct. 3 C. proc. pen. care reglementează competenţa tribunalului, ca instanţă de recurs și art. 281 pct. 3 C. proc. pen., care reglementează competenţa curţii de apel, ca instanţă de recurs.
Din interpretarea dispoziţiilor legale sus-menţionate a rezultat că, în ceea ce privește competenţa de soluţionare a recursului în materie penală, prin modificările aduse Codului de procedură penală, curtea de apel a dobândit o competenţă generală, iar tribunalul, o competenţă specială, limitată la cazurile expres și limitativ prevăzute în art. 27 pct. 3 C. proc. pen.
Împrejurarea că infracţiunea pentru care s-au efectuat cercetări de către organul de urmărire penală, care a dispus o soluţie de scoatere de sub urmărire penală, face parte din categoria acelora pentru care acţiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă, nu are relevanţă sub aspectul stabilirii instanţei competente să soluţioneze recursul declarat în cauză, în condiţiile în care hotărârea atacată este o sentinţă pronunţată în prima instanţă de către judecătorie, care nu face parte din categoria celor care, potrivit art. 27 pct. 3 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, pot fi atacate cu recurs la tribunal.
Analizând actele aflate la dosar, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că, potrivit dispoziţiilor art. 27 pct. 3 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, „tribunalul, ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva sentinţelor pronunţate de judecătorii privind infracţiunile pentru care punerea în mișcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate (...).”
Or, în speţă, fiind vorba despre o infracţiune care se judecă la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, respectiv lovirea sau alte violenţe prevăzută în art. 180 alin. (11) C. pen., în această situaţie este logic ca și recursul ce vizează o cerere accesorie legată de o astfel de infracţiune să fie judecat tot de către tribunal.
Așa fiind, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petentul P.G. în favoarea Tribunalului Suceava, instanţă căreia i s-a trimis dosarul.