Sentinţă pronunţată de judecătorie în materia executării hotărârilor penale. Revizuire. Recurs. Instanţa competentă
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Competenţa. Felurile competenţei. Competenţă după materie și după calitatea persoanei
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- sentinţă pronunţată de judecătorie în materia executării hotărârilor penale
- revizuire
- recurs
C. proc. pen., art. 27 pct. 3
În conformitate cu dispoziţiile art. 27 pct. 3 C. proc. pen., tribunalul judecă recursurile împotriva sentinţelor pronunţate de judecătorii în materia executării hotărârilor penale. În temeiul dispoziţiilor art. 27 pct. 3 C. proc. pen., tribunalul constituie instanţa competentă să judece recursul împotriva sentinţei pronunţate de judecătorie în calea extraordinară de atac a revizuirii, exercitată contra unei sentinţe prin care această instanţă a respins o cerere de revizuire care se referă la o hotărâre prin care judecătoria a soluţionat contestaţia împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, prevăzută în art. 74 din Legea nr. 275/2006.
I.C.C.J., Secţia penală, încheierea nr. 1269 din 21 septembrie 2012
1. Prin decizia nr. 287 din 19 aprilie 2012 a Tribunalului București, Secţia I penală, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului București și s-a declinat competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurentul-revizuient C.A. împotriva sentinţei penale nr. 713 din 15 martie 2012 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 București în favoarea Curţii de Apel București.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București a constatat următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 713 din 15 martie 2012, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 București, în baza art. 403 C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul C.A. cu privire la sentinţa penală nr. 2905 din 22 noiembrie 2011 a Judecătoriei Sectorului 4 București.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanţa de fond a constatat următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1731 din 29 iunie 2011 a Judecătoriei Sectorului 4 București a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia formulată de petentul condamnat C.A. împotriva încheierii nr. 306 din 11 aprilie 2011, pronunţată de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate la Penitenciarul București - Jilava.
Împotriva acestei soluţii, petentul a formulat o altă cerere de revizuire, ce a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin sentinţa penală nr. 2905 din 22 noiembrie 2011, sentinţă ce a rămas definitivă prin decizia penală nr. 89 din 30 ianuarie 2012 a Tribunalului București.
Împotriva sentinţei penale nr. 2905 din 22 noiembrie 2011, sentinţă ce a rămas definitivă prin decizia penală nr. 89 din 30 ianuarie 2012 a Tribunalului București, petentul a formulat prezenta cerere de revizuire, întemeind-o pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. poc. pen.
În baza art. 403 alin. (1) și (3) C. proc. pen., instanţa de fond a examinat dacă cererea de revizuire a fost formulată în condiţiile prevăzute de lege și dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror au rezultat date suficiente pentru admiterea în principiu a cererii.
Astfel, potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive poate fi cerută atunci când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia. În ceea ce privește cazul de la lit. a) este necesar ca elementele noi să dovedească netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză, iar în ceea ce privește cazurile de la lit. b), c) și d) este necesar ca acestea să fi dus la pronunţarea unei hotărâri netemeinice sau nelegale.
De asemenea, revizuirea este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive care evocă fondul. O astfel de cale de atac nu poate privi decât hotărârile judecătorești prin care se soluţionează fondul unei cauze penale, neputându-se exercita aceasta cale de atac cu privire la sentinţele prin care s-a respins ca inadmisibilă o altă cerere de revizuire, sentinţă ce nu are nicio legătură cu soluţionarea pe fond a unei cauze penale.
Chiar dacă s-ar fi lăsat deoparte acest motiv de inadmisibilitate al acestei cereri și s-ar fi considerat că petentul a dorit, de fapt, tot revizuirea sentinţei penale nr. 1731 din 29 iunie 2011 a Judecătoriei Sectorului 4 București, instanţa de fond a considerat că și o astfel de cerere ar fi tot inadmisibilă. În acest sens s-a observat că art. 403 alin. (31) C. proc. pen. a prevăzut că o a doua cerere de revizuire întemeiată pe aceleași considerente ca o alta care a fost anterior respinsă este, la rândul ei, inadmisibilă.
Faţă de cele arătate, având în vedere și dispoziţiile art. 403 alin. (31) C. proc. pen., în baza art. 403 C. proc. pen., instanţa de fond a respins cererea, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe penale a formulat recurs revizuientul C.A., solicitând admiterea recursului formulat, casarea sentinţei penale și, pe fond, rejudecând, să se dispună admiterea cererii de revizuire.
Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., tribunalul a constatat că excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului București în soluţionarea prezentului recurs, invocată de reprezentantul Ministerului Public, a fost fondată, pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa penală nr. 1731 din 29 iunie 2011 a Judecătoriei Sectorului 4 București a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia formulată de petentul condamnat C.A. împotriva încheierii nr. 306 din 11 aprilie 2011, pronunţată de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate la Penitenciarul Jilava, sentinţa fiind definitivă, conform art. 74 alin. (8) din Legea nr. 275/2006.
Împotriva acestei sentinţe petentul C.A. a formulat revizuire, respinsă prin sentinţa penală nr. 2905 din 22 noiembrie 2011 a Judecătoriei Sectorului 4 București.
Împotriva acestei sentinţe a formulat cerere de revizuire petentul C.A., fiind respinsă prin sentinţa penală nr. 713 din 15 martie 2012 a Judecătoriei Sectorului 4 București, împotriva căreia petentul a formulat recursul care a constituit obiectul prezentei cauze.
Potrivit art. 27 pct. 3 C. proc. pen., tribunalul judecă, ca instanţă de recurs, recursurile împotriva sentinţelor pronunţate de judecătorii privind infracţiunile pentru care punerea în mișcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum și recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în materia măsurilor preventive, a liberării provizorii sau a măsurilor asigurătorii, a hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în materia executării hotărârilor penale sau a reabilitării, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege. Pe de altă parte, potrivit art. 281 pct. 3 C. proc. pen., curtea de apel judecă, ca instanţă de recurs, recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în primă instanţă, cu excepţia celor date în competenţa tribunalului, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege. În consecinţă, curtea de apel are o competenţă generală în judecarea recursurilor, iar tribunalul are o competenţă specială, de excepţie, limitată la materiile expres prevăzute în art. 27 pct. 3 C. proc. pen.
Or, tribunalul nu a avut competenţa de a judeca un recurs împotriva unei sentinţe de revizuire a unei sentinţe de revizuire a unei hotărâri pronunţate de judecătorie, prin care s-a respins contestaţia formulată de petentul condamnat împotriva încheierii pronunţate de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, nefiind inclusă în enumerarea limitativă prevăzută de dispoziţiile invocate.
Prin urmare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel București, Secţia I penală.
2. Prin decizia nr. 1226/R din 18 iunie 2012, Curtea de Apel București, Secţia I penală, în temeiul art. 42 alin. (1) raportat la art. 27 pct. 3 C. proc. pen., a declinat competenţa de judecare a recursului declarat de revizuientul C.A. în favoarea Tribunalului București și, prin aceeași hotărâre, constatând conflictul negativ de competenţă, potrivit art. 43 alin. (1) și (3) C. proc. pen., a sesizat Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.
În considerentele hotărârii se arată că, deși Tribunalul București a avut în vedere dispoziţiile art. 27 pct. 3 C. proc. pen., așa cum au fost modificate prin art. XVIII din Legea nr. 202/2010, a ignorat faptul că hotărârea împotriva căreia recurentul a formulat cererea de revizuire și, ulterior, recurs, este pronunţată în materia executării hotărârilor penale, situaţie în care, potrivit art. 27 pct. 3 C. proc. pen., competenţa de soluţionare a recursului revine instanţei tribunalului. S-a arătat că nu interesează dacă recurentul a formulat mai multe cereri de revizuire, ci obiectul cauzei ce a declanșat raportul litigios de drept penal, hotărârea iniţială fiind sentinţa penală nr. 1731 din 29 iunie 2011 a Judecătoriei Sectorului 4 București, prin care s-a respins ca neîntemeiată contestaţia condamnatului C.A. împotriva încheierii nr. 306 din 11 aprilie 2011 pronunţată de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate la Penitenciarul București - Jilava.
Curtea de apel a subliniat că este limpede că ne aflăm în materia executării hotărârii penale, situaţie în care calea de atac a recursului este de competenţa instanţei tribunalului, potrivit art. 27 pct. 3 C. proc. pen.
Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, examinând conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul București, Secţia I penală și Curtea de Apel București, Secţia I penală, cu privire la competenţa de soluţionare a recursului formulat de recurentul-revizuient C.A. împotriva sentinţei penale nr. 713 din 15 martie 2012 a Judecătoriei Sectorului 4 București, expune:
În prezenta cauză recursul promovat de revizuientul C.A. privește sentinţa penală nr. 713 din 15 martie 2012, sentinţă penală prin care Judecătoria Sectorului 4 București, în conformitate cu art. 403 C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de același condamnat împotriva sentinţei penale nr. 2905 din 22 noiembrie 2011 a Judecătoriei Sectorului 4 București.
Iniţial, petentul condamnat formulase contestaţie împotriva încheierii nr. 306 din 11 aprilie 2011, pronunţată de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate la Penitenciarul București - Jilava, iar prin sentinţa penală nr. 1731 din 29 iunie 2011, Judecătoria Sectorului 4 București îi respinsese contestaţia.
Împotriva acestei sentinţe condamnatul a înţeles să formuleze cerere de revizuire, respinsă, de asemenea, ca inadmisibilă prin sentinţa penală nr. 2905 din 22 noiembrie 2011 (sentinţă rămasă definitivă prin decizia penală nr. 89 din 30 ianuarie 2012 a Tribunalului București).
În fine și împotriva acestei ultime sentinţe penale, același condamnat a formulat o nouă cerere de revizuire, respinsă ca inadmisibilă prin sentinţa penală nr. 713 din 15 martie 2012 a Judecătoriei Sectorului 4 București, iar în împrejurarea în care condamnatul a promovat recurs s-a născut conflictul negativ de competenţă, Tribunalul București și Curtea de Apel București declinându-și reciproc competenţa cu privire la soluţionarea recursului.
În adevăr, art. 27 pct. 3 C. proc. pen. statuează cu privire la competenţa tribunalului, ca instanţă de recurs, prin aceea că judecă recursurile pronunţate de judecătorii privind infracţiunile pentru care punerea în mișcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum și recursurile în materia măsurilor preventive, a liberării provizorii sau a măsurilor asigurătorii, a hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în materia executării hotărârilor penale sau a reabilitării, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege.
În speţa de faţă, hotărârea împotriva căreia condamnatul a înţeles să formuleze repetate cereri de revizuire, ulterior recurs a fost pronunţată în materia executării hotărârii penale, astfel încât corecta interpretare a normelor invocate determină concluzia că soluţionarea recursului revine Tribunalului București.
În concret, hotărârea ce a declanșat promovarea cererilor de revizuire, ulterior a prezentului recurs de către condamnatul C.A. a purtat asupra unei contestaţii formulate de acesta împotriva unei încheieri a judecătorului delegat pentru executarea pedepsei privative de libertate, și anume sentinţa penală nr. 1731 din 29 iunie 2011 a Judecătoriei Sectorului 4 București, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia împotriva încheierii nr. 306 din 11 aprilie 2011 a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor cu închisoarea.
Or, în situaţia în care materia este aceea a executării pedepsei, dispoziţiile art. 27 pct. 3 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin art. XVIII pct. 5 din Legea nr. 202/2010, sunt incidente în cauză.
Interpretând în mod eronat normele de competenţă, Tribunalul București a stabilit că nu are competenţa de a judeca un recurs împotriva unei sentinţe de revizuire a unei sentinţe de revizuire, privind o hotărâre pronunţată de judecătorie, motivând că un asemenea atribut de competenţă nu estre inclus în enumerarea limitativă prevăzută de dispoziţiile invocate.
Tribunalul București a omis a observa că deplina competenţă îi era conferită chiar de dispoziţiile art. 27 pct. 3 C. proc. pen., modificate - dispoziţii pe care, de altfel, le-a invocat, însă într-un sens greșit - prin aceea că stabilesc cu privire la competenţa, ca instanţă de recurs, a tribunalului în materia executării hotărârilor penale. Pe de altă parte, invocarea prevederilor art. 281 pct. 3 C. proc. pen., ce ar da în competenţa curţii de apel soluţionarea unui astfel de recurs, precum cel promovat în cauza de faţă și motivarea, potrivit căreia curtea de apel are o competenţă generală în judecarea recursurilor, iar tribunalul o competenţă specială de excepţie, nu poate fi primită, atâta timp cât situaţia ce se impune a fi rezolvată (soluţionarea recursului formulat de condamnatul C.A. împotriva sentinţei penale nr. 713 din 15 martie 2012 a Judecătoriei Sectorului 4 București) era expres prevăzută în materiile reglementate în art. 27 pct. 3 C. proc. pen.
În virtutea considerentelor expuse, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe revizuentul C.A. în favoarea Tribunalului București, instanţă căreia i s-a trimis dosarul.