Decizia nr.230 Dosar nr.4227/2002
S-a luat în examinare recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva deciziei penale nr.191/A din 27 august 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, privind pe inculpatul I.A..
S-a prezentat intimatul inculpat, aflat în stare de arest, asistat de avocat G.S. apărător desemnat din oficiu.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Procurorul a susținut recursul parchetului, astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar , solicitând admiterea lui.
Apărătorul inculpatului a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
Inculpatul, în ultimul cuvânt a solicitat respingerea recursului parchetului.
C U R T E A
Asupra recursului de față
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele :
Prin sentința penală nr.115 din 13 mai 2001 Tribunalul Alba l-a condamnat pe inculpatul I.A. la 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de evadare prevăzută de art.20 raportat la art.269 alin.2 Cod penal , cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal.
În baza art.269 alin.3 Cod penal instanța a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 30 de ani închisoare , la care a fost condamnat prin sentința penală nr.151/2000 a Tribunalului Alba pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut în fapt că în noaptea de 10/11 februarie 2002 , inculpatul I.A., deținut în Penitenciarul Aiud , în executarea pedepsei de 30 de ani închisoare la care fusese condamnat prin sentința penală nr.151/2001 a Tribunalului Alba, a încercat să evadeze , tăind gratiile celulei cu o pânză de bomfaier și coborând în curtea interioară a închisorii , cu ajutorul unei funii împletite din cearșafuri. Inculpatul a fost prins de echipa de intervenție a penitenciarului și readus în celulă.
Prin decizia penală nr.191/A din 27 august 2002, Curtea de Apel Alba a respins ca nefondate apelurile declarate în cauză de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba și de inculpat.
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba, formulând următoarele motive de casare:
- greșita încadrare a infracțiunii comise de inculpat, în prevederile art.20 raPortat la art.269 alin.2 Cod penal, fără referire și la art.269 alin.1 Cod penal, care definește infracțiunea de evadare;
- aplicarea greșită a prevederilor art.269 alin.3 din Codul penal, prin omisiunea de a se dispune ca pedeapsa aplicată pentru tentativă la infracțiunea de evadare să se adauge la pedeapsa pe care o executa inculpatul ;
- individualizarea greșită a pedepsei care, ținând seama de pericolul social al faptei și de periculozitatea infractorului, este prea blândă.
Recursul nu este fondat.
În ce privește încadrarea juridică a faptei, se constată că omisiunea instanței de a se referi la prevederile art.269 alin.1 Cod penal nu poate justifica desființarea hotărârii atacate , prin raportarea prevederilor art.20 Cod penal la dispozițiile art.269 alin.2 Cod penal , infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului a fost definită în mod suficient, fără să existe posibilitatea înțelegerii dispozitivului hotărârii în alt sens decât cel avut în vedere de instanță.
Referitor la modul în care a fost aplicat art.269 alin.3 din Codul penal, Curtea reține că potrivit acestui text de lege, pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de evadare se adaugă la pedeapsa ce se execută, fără a se putea depăși maximul general al închisorii .
Având în vedere că , inculpatul I.A. a săvârșit tentativa de evadare în timp ce se afla în executarea unei pedepse de 30 de ani închisoare care , potrivit art.53 pct.1 lit.b din Codul penal , constituie maximul general al închisorii , se constată că hotărârea instanței , prin care pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului în baza art.20 raportat la art.269 alin.2 Cod penal nu a fost adăugată la pedeapsa de 30 de ani pe care acesta o executa, este corectă.
În sfârșit , Curtea constată că individualizarea pedepsei aplicate inculpatului pentru tentativa de evadare corespunde criteriilor prevăzute de art.72 Cod penal și că nu există temeiuri să se dispună majorarea acestei pedepse .
În consecință, recursul declarat de parchet urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva deciziei penale nr.191/A din 27 august 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, privind pe inculpatul I.A.
Onorariul de avocat, pentru apărarea din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 ianuarie 2003.