Actul sexual cu un minor. Art. 198 alin. (4) C. pen. Pornografia infantilă prin sisteme informatice. Recunoașterea pretenţiilor civile
Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni contra persoanei. Infracţiuni privitoare la viaţa sexuală
Indice alfabetic: Drept penal
- actul sexual cu un minor
- pornografia infantilă prin sisteme informatice
- recunoașterea pretenţiilor civile
C. pen., art. 198 alin. (4)
Legea nr. 161/2003, art. 51 alin. (1)
C. proc. pen., art. 161 alin. (2) și (3)
1. Forma agravată a infracţiunii de act sexual cu un minor prevăzută în art. 198 alin. (4) C. pen., constând în actul sexual cu un minor săvârșit în scopul producerii de materiale pornografice prin sisteme informatice, nu este absorbită în infracţiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice prevăzută în art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 - definită ca producerea în vederea răspândirii, oferirea sau punerea la dispoziţie, răspândirea sau transmiterea, procurarea pentru sine sau pentru altul de materiale pornografice cu minori prin sisteme informatice -, întrucât, pe de o parte, forma agravată a infracţiunii de act sexual cu un minor prevăzută în art. 198 alin. (4) C. pen. presupune numai existenţa scopului producerii materialelor pornografice, indiferent dacă acest scop a fost sau nu realizat, iar pe de altă parte, infracţiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice prevăzută în art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 nu presupune, în mod necesar, întreţinerea unui act sexual cu un minor.
2. În conformitate cu dispoziţiile art. 161 alin. (2) și (3) C. proc. pen., inculpatul, cu acordul părţii responsabile civilmente, poate recunoaște, în tot sau în parte, pretenţiile părţii civile, iar în cazul recunoașterii pretenţiilor civile, instanţa obligă la despăgubiri în măsura recunoașterii. Prin urmare, dacă inculpatul a recunoscut, în totalitate, pretenţiile părţii civile, în cauză neexistând parte responsabilă civilmente, instanţa nu are competenţa de a cenzura, sub aspectul cuantumului, pretenţiile părţii civile.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 499 din 21 februarie 2012
Prin sentinţa nr. 185 din 8 septembrie 2011, Tribunalul Vâlcea, Secţia penala, a respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a uneia dintre faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, din infracţiunea prevăzută în art. 198 alin. (1) și (4) C. pen. în infracţiunea prevăzută în art. 198 alin. (1) C. pen.
În baza art. 198 alin. (1) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul P.F. la 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b), d) și e) C. pen.
În baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpat la 3 ani închisoare.
În baza art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpat la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b), d) și e) C. pen.
Potrivit art. 33, art. 34 și art. 35 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b), d) și e) C. pen.
Conform art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b), d) și e) C. pen.
S-a luat act de achiesarea inculpatului la plata sumelor solicitate ca despăgubire de către partea vătămată-parte civilă, prin reprezentanţii legali ai acesteia, fiind obligat la plata sumei de 100.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii, pentru daune morale, către partea civilă C.M.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Începând cu lunile mai-iunie 2009, inculpatul P.F. a cunoscut-o pe partea vătămată C.M., care nu împlinise încă 13 ani, iar relaţia lor a evoluat astfel că, în mod frecvent, au început să întreţină relaţii sexuale, de regulă la domiciliul inculpatului.
Către sfârșitul anului 2009, inculpatul, pretextând că victima s-a întâlnit cu martorul G.D., pentru a se răzbuna pe aceasta, în luna decembrie 2009 sau ianuarie 2010, cu ocazia întreţinerii unui raport sexual cu minora la domiciliul său, a înregistrat actul sexual cu ajutorul camerei video încorporate în calculator, monitorul fiind închis pentru ca victima să nu realizeze acest aspect. După finalizarea actului sexual și a înregistrării, inculpatul i-a comunicat această împrejurare, astfel că partea vătămată i-a spus că înţelege să pună capăt relaţiei dintre ei.
Ulterior, inculpatul i-a cerut, în repetate rânduri, să se întâlnească din nou cu el și, faţă de refuzul părţii vătămate, a ameninţat-o că va distribui filmul către cunoscuţii lor comuni. De asemenea, inculpatul, fie a prezentat filmul realizat către mai mulţi cunoscuţi ai săi la domiciliu, fie I-a multiplicat pe suporturi optice și I-a distribuit către prieteni ai săi.
Totodată, inculpatul a postat filmul și pe internet, cu prezentarea datelor de contact ale părţii vătămate, sub aparenta ofertă din partea victimei de a presta servicii sexuale plătite.
Distribuirea sub cele trei modalităţi sus-menţionate a materialului pornografic a produs consecinţe majore asupra părţii vătămate minore, pe de o parte, constând în transferul de la școala unde învăţa, iar pe de altă parte, constând în aceea că minora a fost nevoită să-și schimbe în repetate rânduri datele de contact, întrucât era căutată de diferiţi bărbaţi pentru a întreţine raporturi sexuale sau pentru a produce un nou film.
În urma vizionării filmului de persoane cunoscute, acestea au început să manifeste respingere faţă de minoră, creându-i acesteia un sentiment de umilire.
Inculpatul, la instanţa de fond, a solicitat ca judecarea sa să se facă prin procedura simplificată prevăzută în art. 3201 C. proc. pen.
În cursul dezbaterilor, prin apărător, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a uneia dintre fapte, care - potrivit rechizitoriului - era încadrată în infracţiunea prevăzută în art. 198 alin. (1) și (4) C. pen., în infracţiunea prevăzută în art. 198 alin. (1) C. pen., cu motivarea că varianta prevăzută la alin. (4) s-ar absorbi în dispoziţiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 care incriminează producerea unui material pornografic cu minori într-un sistem informatic.
Cererea de schimbare a încadrării juridice a fost respinsă de instanţa de fond cu următoarea motivare:
Nu se poate considera că dispoziţiile art. 198 alin. (4) C. pen. sunt absorbite în dispoziţiile art. 51 din Legea nr. 161/2003 pentru mai multe argumente juridice. În primul rând, în cazul infracţiunii complexe, o infracţiune mai puţin gravă este absorbită ca element constitutiv sau element circumstanţial în conţinutul unei infracţiuni mai grave și niciodată invers. Obiectul juridic special al celor două infracţiuni diferă. Art. 198 C. pen., în toate variantele sale, ocrotește libertatea sexuală a minorului, prezumând practic faptul că sub vârsta de 15 ani minorul nu poate exprima un consimţământ valabil, în timp ce art. 51 din Legea nr. 161/2003 ocrotește bunele moravuri în relaţiile interumane purtate prin sisteme informatice, precum și imaginea minorilor. Și elementul material al infracţiunilor este diferit. Astfel, elementul material al infracţiunii prevăzute în art. 198 alin. (4) C. pen. constă în întreţinerea unui act sexual, pe când în cazul infracţiunii prevăzute în art. 51 din Legea nr. 161/2003 elementul material constă într-o paletă largă de acţiuni, subsumate noţiunii de „producere”, ce nu implică neapărat întreţinerea raportului sexual, putându-se realiza, de exemplu, prin copierea unor imagini de pe un suport, scanarea unor fotografii. Rezultă deci că legiuitorul a înţeles să sancţioneze sever pe cel care, în mod nemijlocit, întreţine actul sexual cu un minor în vederea producerii materialului pornografic, incriminând separat, sub o sancţiune mai ușoară, orice activitate ce implică producerea unui material pornografic cu minori în sistem informatic. În opinia instanţei de fond, fapta prevăzută în alin. (4) al art. 198 C. pen. se consumă chiar dacă materialul pornografic în sistem informatic nu a fost realizat, fiind suficient să existe scopul producerii acestuia. În fine, infracţiunea prevăzută în art. 51 din Legea nr. 161/2003 se poate realiza și fără a implica întreţinerea vreunui act sexual, fiind suficientă prezentarea minorilor în alte ipostaze pornografice. Atunci când făptuitorul întreţine un act sexual cu un minor în vederea producerii unui material pornografic, iar acest material se și realizează în sistem informatic, se săvârșesc ambele infracţiuni în concurs real.
Sub aspectul laturii civile, s-a reţinut că partea vătămată, prin reprezentanţii legali, s-a constituit parte civilă pentru suma de 100.000 euro. Cum inculpatul s-a declarat de acord cu plata acestei sume, sunt aplicabile dispoziţiile art. 161 alin. (3) C. proc. pen., astfel că instanţa de fond a obligat pe inculpat la plata sumei recunoscute, fără administrarea de probe.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul P.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de apel, susţinute oral, inculpatul a criticat sentinţa, în principal, pentru greșita încadrare juridică a faptelor reţinute în sarcina sa, considerând că varianta agravată prevăzută în alin. (4) al art. 198 C. pen. este absorbită în dispoziţiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.
Cu privire la latura civilă, sentinţa este criticată pentru cuantumul despăgubirilor la care inculpatul a fost obligat către partea civilă.
Prin decizia nr. 118/A din 29 noiembrie 2011, Curtea de Apel Pitești, Secţia penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în rechizitoriu și a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei penale nr. 185 din 8 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Vâlcea.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:
Dispoziţiile art. 198 alin. (4) C. pen. incriminează o împrejurare agravantă a infracţiunii de „act sexual cu un minor”, respectiv situaţia în care faptele prevăzute și sancţionate de alineatele precedente au fost săvârșite în scopul producerii de materiale pornografice. Textul legal nu impune și cerinţa ca acest scop să fie realizat, ci numai ca intenţia inculpatului să fie calificată, în sensul la care se referă reglementările mai sus amintite. În cazul infracţiunii prevăzută în art. 51 din Legea nr. 163/2003, latura obiectivă constă într-o paletă largă de acţiuni subsumate noţiunii de „producere” de material pornografic, ceea ce nu implică în mod necesar și întreţinerea unui raport sexual.
S-a conchis că atât obiectul juridic, cât și latura obiectivă a infracţiunilor prevăzute în art. 198 alin. (4) C. pen. și, respectiv, art. 51 din Legea nr. 161/2003 sunt diferite și nu se poate considera că împrejurarea agravantă a infracţiunii prevăzută în art. 198 alin. (4) C. pen. este absorbită de infracţiunea prevăzută în art. 51 din Legea nr. 161/2003. De altfel, raportul între cele două infracţiuni prevăzute de textele de lege mai sus arătate nu este unul de la o infracţiune complexă la o infracţiune simplă, mai puţin gravă, care ar putea fi absorbită de conţinutul constitutiv al primei infracţiuni.
În legătură cu criticile inculpatului referitoare la soluţionarea laturii civile, instanţa de apel a constatat că partea vătămată C.M. s-a constituit parte civilă cu suma de 100.000 de euro, reprezentând daune morale. Inculpatul a achiesat la suma solicitată de către partea civilă și, prin urmare, prima instanţă în mod corect a luat act de recunoașterea inculpatului privind pretenţiile civile. Or, faţă de consimţământul necondiţionat al apelantului inculpat, s-a apreciat că instanţa nu poate modifica cuantumul sau moneda în care despăgubirile urmează a fi plătite părţii civile.
Împotriva deciziei inculpatul P.F. a declarat recurs, invocând, între altele, cazurile de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 172 și 17 C. proc. pen.
Recursul inculpatului va fi respins ca nefondat, pentru următoarele motive:
Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că motivele de recurs ale inculpatului sunt identice cu motivele de apel, acestea fiind integral examinate de instanţa de prim control judiciar și, pentru argumentele deja menţionate, respinse ca neîntemeiate.
Astfel, sub aspectul laturii civile, ambele instanţe au apreciat corect asupra incidenţei dispoziţiilor art. 161 alin. (2) și (3) C. proc. pen., constatând că inculpatul a recunoscut, în totalitate, pretenţiile părţii civile (cererea scrisă de constituire de parte civilă depusă la dosarul instanţei de fond și, respectiv, declaraţia semnată de inculpat în faţa instanţei de fond în care arată „sunt de acord să despăgubesc pe partea civilă cu suma solicitată în scris”). Acţiunea civilă fiind disponibilă, iar instanţa neavând competenţă de a cenzura această disponibilitate procesuală a părţilor, dispoziţiile civile ale sentinţei atacate sunt legale și temeinice. Critica inculpatului, legată de exprimarea sumei în euro, iar nu în lei, este, cu evidenţă, neîntemeiată atât prin prisma dispoziţiilor legale anterior menţionate (în cererea scrisă fiind menţionată, expres, suma solicitată de 100.000 euro), cât și din examinarea formulării dispoziţiei din sentinţa atacată („obligă pe inculpat la plata sumei de 100.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii, daune morale, către partea civilă C.M.”).
Neîntemeiată este și critica inculpatului referitoare la încadrarea juridică dată uneia dintre faptele pentru care a fost trimis în judecată.
Amplele argumente juridice expuse de către instanţa de prim control judiciar cu privire la această critică fac inutile orice alte consideraţii teoretice, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie însușindu-și integral aceste argumente.
Dispoziţiile art. 198 alin. (4) C. pen. incriminează o împrejurare agravantă a infracţiunii de „act sexual cu un minor”, respectiv situaţia în care faptele prevăzute și sancţionate de alineatele precedente au fost săvârșite în scopul producerii de materiale pornografice, textul legal referindu-se deci la intenţia inculpatului, care este calificată prin scop. În cazul infracţiunii prevăzute în art. 51 din Legea nr. 161/2003 („producerea în vederea răspândirii, oferirea sau punerea la dispoziţie, răspândirea sau transmiterea, procurarea pentru sine sau pentru altul de materiale pornografice cu minori prin sisteme informatice ori deţinerea, fără drept, de materiale pornografice cu minori într-un sistem informatic sau un mijloc de stocare a datelor informatice”), latura obiectivă constă într-o varietate largă de acţiuni subsumate noţiunii de „producere” de material pornografic, ceea ce nu implică, în mod necesar, și întreţinerea unui raport sexual sau întreţinerea unor relaţii sexuale.
Prin urmare, atât obiectul juridic, cât și latura obiectivă a infracţiunilor prevăzute în art. 198 alin. (4) C. pen. și, respectiv, art. 51 din Legea nr. 161/2003 sunt diferite și nu se poate considera că împrejurarea agravantă a infracţiunii prevăzută în art. 198 alin. (4) C. pen. este absorbită de infracţiunea prevăzută în art. 51 din Legea nr. 161/2003. Raportul dintre cele două infracţiuni nu este unul de la o infracţiune complexă la o infracţiune simplă, mai puţin gravă, care ar putea fi absorbită de conţinutul constitutiv al primei infracţiuni.
Așa cum corect a reţinut instanţa de fond, în esenţă, incriminarea faptelor prevăzute în art. 51 din Legea nr. 161/2003 ocrotește bunele moravuri în relaţiile interumane purtate prin sisteme informatice, precum și imaginea minorilor, chiar titlul secţiunii sugerând acest lucru (Secţiunea a 3-a „Pornografia infantilă prin sisteme informatice”).
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat împotriva deciziei nr. 118/A din 29 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Pitești, Secţia penală și pentru cauze cu minori și de familie.