Concurs de infracţiuni. Infracţiune continuată. Deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică
Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală. Infracţiunea. Pluralitatea de infracţiuni
Indice alfabetic: Drept penal
- concurs de infracţiuni
- infracţiune continuată
- deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică
C. pen., art. 33 lit. a), art. 41 alin. (2)
Legea nr. 365/2002, art. 25
Dacă infractorul a luat hotărârea generică de a comite infracţiuni de deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, ori de câte ori i se va ivi ocazia, fără a avea reprezentarea concretă a acestora, nu există elementul subiectiv unificator al acţiunilor care prezintă conţinutul infracţiunii prevăzute în art. 25 din Legea nr. 365/2002, cerinţă esenţială pentru a fi incidente dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. referitoare la infracţiunea continuată, ci un concurs omogen de infracţiuni.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 850 din 21 martie 2012
Prin sentinţa penală nr. 187/S din 2 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Brașov a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din două infracţiuni prevăzute în art. 25 din Legea nr. 365/2002 într-o singură infracţiune prevăzută în art. 25 din Legea nr. 365/2002.
În baza art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul P.M. la două pedepse a câte 5 luni închisoare pentru comiterea a două infracţiuni de deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică.
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 5 luni.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.M. pentru comiterea a două infracţiuni prevăzute în art. 25 din Legea nr. 365/2002, constând în aceea că la datele de 13 și 20 noiembrie 2010 a deţinut echipamente în vederea falsificării de instrumente de plată electronică și a procedat la amplasarea acestora în mod fraudulos asupra unui bancomat ATM aparţinând Băncii C.
Anterior începerii cercetării judecătorești, inculpatul a declarat că dorește să urmeze procedura simplificată, că recunoaște în integralitate faptele pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată și că probatoriul a fost legal administrat.
Tribunalul a constatat că cererea inculpatului este întemeiată, sens în care a procedat la soluţionarea cauzei potrivit art. 3201 C. proc. pen.
În faza cercetării judecătorești, inculpatul a depus în circumstanţiere înscrisuri cu privire la comportamentul său social.
Pe baza materialului probatoriu administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut următoarea stare de fapt:
La data de 13 noiembrie 2010, inculpatul s-a deplasat din municipiul Craiova în municipiul Brașov și a montat la bancomatul ATM aparţinând Băncii C. un dispozitiv artizanal de citit carduri bancare. La momentul solicitării liberării provizorii, inculpatul a declarat că dispozitivul de citit carduri îl primise de la o persoană din Craiova pe care nu o cunoștea foarte bine și că i s-a promis suma de 100 euro pentru această activitate. După demontarea dispozitivului de pe bancomat, inculpatul l-a predat aceleiași persoane care i-l înmânase și care, însă, a considerat că activitate nu a fost bună. Ulterior, la aproximativ o săptămână, inculpatul a primit de la acel cunoscut un alt dispozitiv de citit carduri, pe care l-a montat în data de 20 noiembrie 2010 la aceeași locaţie din Brașov, dată la care a fost prins și imobilizat de organele de poliţie în timp ce demonta dispozitivul artizanal de citit carduri de la bancomatul Băncii C.
Potrivit raportului de constatare tehnico-știinţifică din 17 decembrie 2010 întocmit de Institutul pentru Tehnologii Avansate, dispozitivul constituie un ansamblu tehnic confecţionat artizanal, care, prin caracteristicile modului de asamblare și funcţionalitate, a fost folosit pentru citirea și memorarea datelor de pe carduri bancare, precum și pentru înregistrarea video a activităţii desfășurate în faţa tastaturii unui bancomat în scopul identificării codurilor PIN ale cardurilor bancare.
Inculpatul a recunoscut comiterea faptelor, afirmând că săvârșirea acestora a fost determinată de lipsa resurselor financiare; de asemenea, inculpatul a susţinut că știe ce reprezintă acele dispozitive pe care le-a montat pe bancomat și că, în opinia sa, a montat același dispozitiv de două ori.
Prima instanţă a reţinut că, în drept, faptele inculpatului P.M., care la datele de 13 noiembrie 2010 și 20 noiembrie 2010 a deţinut echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică și a procedat la amplasarea acestora în mod fraudulos la un bancomat ATM aparţinând Băncii C. realizează elementele constitutive a două infracţiuni prevăzute în art. 25 din Legea nr. 365/2002.
Inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice din două infracţiuni prevăzute în art. 25 din Legea nr. 365/2002 într-o singură infracţiune prevăzută în art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu motivarea că activitatea de deţinere este continuă, are o anumită durată în timp, neputându-se reţine că există două rezoluţii infracţionale distincte.
Instanţa de fond a constatat, însă, că inculpatul a deţinut în două rânduri echipamente în vederea falsificării cardurilor bancare, că inculpatul nu a deţinut continuu în perioada 13 noiembrie 2010 - 20 noiembrie 2010 echipamentele electronice pentru falsificare pentru a se putea aprecia că ne aflăm în prezenţa unei singure infracţiuni continue. Deși faptele au fost comise la intervale scurte de timp, nu se poate aprecia că rezoluţia infracţională a fost unică. Așa fiind, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat a fost respinsă.
Prin decizia nr. 105/Ap. din 4 octombrie 2011, Curtea de Apel Brașov, Secţia penală și pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de procuror, a desfiinţat sentinţa sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului P.M. și, rejudecând în aceste limite:
A descontopit pedeapsa rezultantă de 5 luni închisoare aplicată inculpatului P.M. și a repus în individualitatea lor cele două pedepse de câte 5 luni închisoare.
A majorat de la câte 5 luni închisoare la câte un an închisoare cele două pedepse aplicate inculpatului pentru săvârșirea a două infracţiuni de deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prevăzute în art. 25 din Legea 365/2002, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite, astfel cum au fost majorate, și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de un an închisoare.
În baza art. 861 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere, iar în baza art. 862 C. pen., a stabilit termen de încercare 4 ani.
A făcut aplicarea art. 863 C. pen.
A menţinut pedeapsa accesorie aplicată inculpatului de către prima instanţă și, în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, a suspendat și executarea pedepsei accesorii.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
A respins, ca nefondat, apelul formulat de către inculpatul P.M.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de prim control judiciar a reţinut că prima instanţă a analizat în mod judicios materialul probator administrat în cauză în etapa urmăririi penale - și însușit de către inculpat conform declaraţiei date în faţa instanţei - și a stabilit pe baza acestuia o stare de fapt corectă. Această stare de fapt coincide cu cea reţinută în actul de sesizare a instanţei, faptele fiind recunoscute de către inculpat, astfel cum rezultă din declaraţia acestuia dată în fata instanţei de fond.
În raport cu starea de fapt reţinută, încadrarea juridică dată de prima instanţă este corectă, inculpatul făcându-se vinovat de comiterea în concurs real a două infracţiuni de deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prevăzute în art. 25 din Legea nr. 365/2002.
În mod judicios a procedat prima instanţă, respingând cererea formulată de inculpat de schimbare a încadrării juridice date faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei, din două infracţiuni de deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prevăzute în art. 25 din Legea nr. 365/2002 comise în concurs real într-o singură infracţiune de deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prevăzută în art. 25 din Legea nr. 365/2002 datorită caracterului continuu a deţinerii echipamentului folosit de inculpat.
Deși o schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului este posibilă, chiar și în condiţiile judecării lor în procedura prevăzută în art. 3201 C. proc. pen., în speţă, pentru a se putea dispune o astfel de schimbare, se impunea reţinerea unei alte stări de fapt decât cea descrisă în rechizitoriu, respectiv reţinerea deţinerii în mod continuu de către inculpat a aparaturii montate la ATM-ul aparţinând Băncii C. începând cu data de 13 noiembrie 2010 până la data de 20 noiembrie 2010, când acesta a fost surprins în flagrant, ceea ce este incompatibil cu dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. de care a înţeles să beneficieze inculpatul.
Pe altă parte, o asemenea stare de fapt, ca cea invocată de către inculpat, nu rezultă din materialul probator administrat în cauză.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul care, invocând cazurile de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen., a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din două infracţiuni prevăzute în art. 25 din Legea nr. 365/2002, reţinute a fi fost comise în concurs real, într-o singură infracţiune prevăzută în art. 25 din Legea nr. 365/2002 în formă continuată și reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia prin reţinerea de circumstanţe atenuante și menţinerii dispoziţiilor art. 81 C. pen. dispuse de instanţa de fond.
Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că recursul nu este fondat.
Potrivit art. 41 alin. (2) C. pen., „infracţiunea este continuată când persoana săvârșește la intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiași infracţiuni.”
Ceea ce caracterizează infracţiunea continuată este, prin urmare, existenţa unei pluralităţi de fapte care, prezentând flecare în parte conţinutul aceleiași infracţiuni, ar putea constitui tot atâtea infracţiuni autonome, însă acestea împreună alcătuiesc, prin voinţa legiuitorului, datorită unui element subiectiv comun, aflat la baza tuturor, o singură infracţiune, o formă specifică de unitate infracţională.
Condiţiile ce trebuie să fie întrunite cumulativ pentru ca o infracţiune să fie considerată continuată sunt: unitatea de persoană a făptuitorului, săvârșirea pluralităţii de acte la diferite intervale de timp, unitatea de conţinut a infracţiunii și unitatea de rezoluţie infracţională. Această din urmă condiţie legală reprezintă liantul de ordin subiectiv care unește acţiunile sau inacţiunile săvârșite într-o unitate infracţională, făcând ca ele să-și piardă statutul de infracţiuni independente și, totodată, constituie criteriul de deosebire a infracţiunii continuate de concursul omogen de infracţiuni.
Rezoluţia infracţională trebuie să fie conturată în linii generale, în ansamblu, cu posibilitatea survenirii unor noi împrejurări caracteristice fiecărei acţiuni. Prin urmare, unitatea hotărârii infracţionale presupune reprezentarea de la început a activităţii materiale corespunzătoare laturii obiective a infracţiunii, ceea ce înseamnă că, în momentul luării hotărârii, autorul trebuie să fi avut imaginea de ansamblu a faptelor pe care le va comite.
În speţa dedusă judecăţii, recurentul inculpat a luat o hotărâre generică de a comite în viitor mai multe infracţiuni de deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, ori de câte ori i se va ivi ocazia, fără a avea reprezentarea în mod concret a acestor fapte, astfel că nu suntem în prezenţa elementului subiectiv, unificator al acţiunilor infracţiunilor comise, cerinţă esenţială pentru a fi incidente dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. referitoare la infracţiunea continuată.
Din probele administrate în cursul urmăririi penale pe baza cărora recurentul inculpat a solicitat să se facă judecata rezultă că, în ziua de 13 noiembrie 2010, acesta a plecat din municipiul Craiova în municipiul Brașov și a montat la bancomatul ATM aparţinând Băncii C. un dispozitiv artizanal de citit carduri bancare pe care, potrivit propriilor declaraţii, l-a primit de la o persoană din Craiova pe care nu o cunoștea foarte bine și care i-a promis suma de 100 euro pentru această activitate.
După demontarea dispozitivului de pe bancomat, recurentul inculpat l-a restituit persoanei de la care îl primise care, însă, nu a fost mulţumită de activitatea desfășurată de inculpat.
După aproximativ o săptămână, în baza unei rezoluţii infracţionale distincte, recurentul inculpat a acceptat să primească de la același cunoscut un alt dispozitiv de citit carduri, cu care a revenit în municipiul Brașov, în ziua de 20 noiembrie 2010 și l-a montat la același bancomat, lăsându-l aproximativ 8 ore, după care, în timp ce încerca să-l demonteze, a fost surprins și imobilizat de organele de poliţie.
Prin urmare, recurentul inculpat, acţionând în baza unor rezoluţii infracţionale distincte, ceea ce atrage incidenţa prevederilor art. 33 lit. a) C. pen., prima critică adusă deciziei, care vizează reţinerea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. și se circumscrie cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., nu este fondată.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. nu este fondat.
În opinia Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, în mod corect instanţa de prim control judiciar a apreciat, în raport cu numărul infracţiunilor comise, cu împrejurarea că activitatea infracţională desfășurată de inculpat a fost întreruptă numai datorită intervenţiei organelor de poliţie, ceea ce crește riscul recidivei acestuia în comiterea aceluiași gen de infracţiuni, că se impune majorarea cuantumului pedepselor stabilite de instanţa de fond și exercitarea unui anumit control din partea organelor abilitate ale statului asupra conduitei inculpatului pe durata termenul de încercare, cu impunerea în sarcina acestuia a obligaţiilor prevăzute în art. 863 C. pen.
Circumstanţele personale ale recurentului inculpat - este student, are un loc de muncă, este tânăr, nu are antecedente penale - au fost avute în vedere la stabilirea pedepselor, dar așa cum a reţinut și instanţa de prim control judiciar nu pot avea o pondere majoră în stabilirea cuantumului pedepsei și a modalităţii de executare a acesteia, deoarece la individualizarea sancţiunii trebuie avute în vedere, așa cum prevăd dispoziţiile art. 72 C. pen., nu numai datele ce caracterizează persoana inculpatului și împrejurările ce atenuează răspunderea penală, ci și împrejurările ce agravează o atare răspundere.
Or, prin modalitatea în care a acţionat, recurentul inculpat a dat dovadă de perseverenţă infracţională, s-a deplasat în două rânduri în municipiul Brașov în vederea colectării de date pentru clonarea cardurilor bancare prin montarea aparaturii deţinute contra dispoziţiilor legale pe ATM-uri și a lăsat dispozitivele respective pe ATM-uri mai multe ore, timp în care, doar în ziua de 20 noiembrie 2010, au folosit bancomatele respective un număr de 99 persoane.
Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie consideră că instanţa de prim control judiciar a realizat o justă individualizare a pedepsei în raport cu toate criteriile prevăzute în art. 72 C. pen., executarea de către recurent a pedepsei rezultante de un an închisoare în condiţiile art. 861 C. pen. fiind de natură a-și atinge scopul preventiv și educativ cerut de art. 52 C. pen. și de a contribui la reeducarea inculpatului.
În consecinţă, reţinând că decizia pronunţată de instanţa de apel este legală și temeinică, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat împotriva deciziei nr. 105/Ap. din 4 octombrie 2011 a Curţii de Apel Brașov, Secţia penală și pentru cauze cu minori.