Continuarea procesului penal. Prescripţia răspunderii penale
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Regulile de bază și acţiunile în procesul penal. Acţiunea penală și acţiunea civilă în procesul penal
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- continuarea procesului penal
C. proc. pen., art. 13
Potrivit art. 13 C. proc pen., în caz de amnistie, prescripţie sau retragere a plângerii prealabile, precum și în cazul existenţei unei cauze de nepedepsire, numai învinuitul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal. În consecinţă, în cazul în care constată că a intervenit prescripţia răspunderii penale, în lipsa cererii inculpatului de continuare a procesului penal, instanţa dispune încetarea procesului penal, fără a efectua cercetarea judecătorească și fără a constata că nu este incident niciunul dintre cazurile prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. a) - e) C. proc. pen.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 982 din 2 aprilie 2012
Prin sentinţa penală nr. 248 din 9 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Iași s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului L.N. pentru săvârșirea infracţiunii de complicitate la participaţie improprie la evaziune fiscală prevăzută în art. 26 C. pen. raportat la art. 31 alin. (2) C. pen. și art. 12 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen., ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.
În baza art. 14 raportat la art. 346 alin. (1) C. proc. pen. și art. 998 - 999 C. civ., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 63.182,5458 lei către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală București, reprezentând contravaloarea totală a obligaţiilor fiscale constând în accize și TVA, plus dobânzile prevăzute în Codul de procedură fiscală calculate până la achitarea integrală a debitului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Inculpatul L.N. are domiciliul legal în Republica Moldova, ocupându-se de comercializarea de fire sintetice, deplasându-se, în mod regulat, în municipiul Iași, la societatea comercială T., care producea astfel de bunuri.
În cursul anului 1998, L.I., ruda inculpatului, a efectuat pe teritoriul României mai multe tranzacţii cu alcool etilic, care s-au dovedit a fi nelegale, la parte din aceste tranzacţii participând și inculpatul L.N.
Prin sentinţa penală nr. 41 din 19 ianuarie 2009 a Tribunalului Iași, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 82 din 11 mai 2010 a Curţii de Apel Iași, s-a reţinut în sarcina numitului L.I. încheierea, în calitate de mandatar al unei societăţi din Republica Moldova și a două societăţi din Bulgaria, a trei contracte de vânzare-cumpărare alcool etilic de 960, cu societatea comercială V.
În urma efectuării controalelor de către Brigăzile de Supraveghere și Control Iași, Giurgiu și Galaţi, s-a constatat că în perioada 1998-1999 Biroul vamal Botoșani a emis 9 declaraţii vamale pentru alcool etilic de 960 către societatea comercială V. în vederea derulării unor operaţiuni de export, însă, dintre acestea, 7 nu s-au regăsit în evidenţele birourilor vamale de ieșire din ţară, apărând ca neînregistrate un număr de 3 la Biroul vamal Albita, 3 la Biroul vamal Giurgiu și una la Biroul vamal Albita, aspect care relevă faptul că au fost confirmate în fals Biroului vamal emitent Botoșani.
În consecinţă, din cele 9 operaţiuni de export derulate de societatea comercială V., prin Biroul vamal Botoșani, 7 transporturi nu au părăsit ţara.
În ceea ce-l privește pe inculpatul L.N., acesta a fost trimis în judecată pentru participarea la tranzacţiile cu alcool etilic, încheiate la data de 9 octombrie 1998, în baza contractului din 17 septembrie 1998, între societatea comercială V. și societatea comercială I., cu sediul în Republica Moldova, reprezentată de inculpatul L.I.
Astfel, potrivit materialul probator administrat, rezultă că L.I., însoţit fiind de inculpatul L.N. și de numitul R.I., s-a deplasat în luna septembrie 1998 în municipiul Botoșani, unde s-a întâlnit cu reprezentantul legal al societăţii comerciale V., respectiv cu numitul Ț.M., ce avea funcţia de director și a încheiat, în baza unei procuri din care rezulta că este împuternicit de societatea comercială I., contractul de vânzare pentru export de alcool etilic din 17 septembrie 1998.
La începutul lunii octombrie 1998, numitul L.I. a luat legătura cu martorii M.N. și P.D., angajaţi ca șoferi la o societate de transport marfă, pe autocisterne, cu care s-a înţeles să efectueze, contra cost, transporturi cu alcool pe teritoriul României, respectiv din municipiul Botoșani în alte localităţi.
În ziua de 8 octombrie 1998, autocisternele conduse de martorii M.N. și P.D. au ajuns în municipiul Botoșani, la intrarea în oraș fiind așteptate de o persoană, ce a fost identificată de către martori ca fiind inculpatul L.N.
Însoţiţi de inculpatul L.N., martorii M.N. și P.D. au condus cisternele la sediul societăţii comerciale V., unde în aceeași seară au fost încărcate cu alcool, peste noapte râmând în curtea fabricii.
A doua zi, inculpatul L.N., însoţit de L.I., le-a solicitat celor doi conducători auto pașapoartele pentru întocmirea documentelor, iar la prânz un lucrător vamal din cadrul Biroul vamal Botoșani a verificat încărcătura și a sigilat cisternele, consemnându-se că marfa este în tranzit până la Punctul vamal Albiţa.
Spre seară, inculpatul L.N. le-a solicitat celor doi șoferi să-l urmeze cu cisternele, el mergând cu autoturismul în faţă, destinaţia fiind municipiul Roman, unde cele două cisterne au fost oprite, într-o primă fază, într-o parcare situată la intrarea în municipiul Roman, inculpatul cerându-le martorilor M.N. și P.D. să-l aștepte.
După ce a revenit, inculpatul L.N. i-a condus pe cei doi conducători auto într-o curte, unde le-a spus să parcheze lângă alte două cisterne aflate acolo, în aceeași noapte fiind descărcată întreaga cantitate de alcool în aceste cisterne.
Imediat după descărcare, inculpatul L.N. le-a înmânat celor doi conducători auto câte 100 USD și le-a spus că pot pleca în Republica Moldova prin Punctul vamal Sculeni, ceea ce au și făcut cei doi martori, la trecerea frontierei cele două cisterne fiind goale.
Din nota de constatare din 29 ianuarie 1999, întocmită de Direcţia Generală a Vămilor - Brigada de Supraveghere și Control Vamal Iași, rezultă că pentru cele două transporturi cu alcool etilic rafinat, pentru care s-au efectuat formalităţi vamale de export la Biroul vamal Botoșani și care nu au părăsit teritoriul României, nu a fost respectat regimul vamal.
Nerealizarea operaţiunilor de export produce anularea efectelor juridice ale celor două declaraţii vamale, rezultând faptul că societatea comercială V. datorează bugetului de stat obligaţii fiscale, constând în accize și TVA, în sumă totală de 631.825.458 ROL.
Audiat fiind, în faza cercetării judecătorești, inculpatul L.N. nu a recunoscut participarea sa la comiterea acestor fapte, declarând că, deși este adevărat că s-a deplasat cu verișorul său L.I., de două ori, la Botoșani cu un autoturism, nu a făcut decât să-l însoţească pe acesta în oraș, unde verișorul său efectua tranzacţii cu produse alcoolice, tranzacţii la care nu a asistat, în care nu s-a implicat, iar, ulterior, după încărcarea cisternelor, nu a cunoscut dacă acestea au părăsit teritoriul ţării sau dacă au fost descărcate în ţară.
Se reţine ca vinovăţia inculpatului a fost dovedită prin următoarele mijloace de probă: nota de constatare a Brigăzii de Supraveghere și Control Vamal Iași; contractul de vânzare pentru export din 17 septembrie 1998 încheiat între societatea comercială V. și societatea comercială I.; procura întocmită de societatea comercială I. pe numele numitului L.I.; adresa Ministerului Justiţiei din Republica Moldova, potrivit căreia societatea comercială I. nu figurează ca fiind înregistrată în Registrul de stat al comerţului; procesul-verbal de percheziţie auto; facturi fiscale, avize de însoţire a mărfii și declaraţiile vamale aferente celor două transporturi; declaraţiile martorilor; declaraţiile numitului L.I., audiat în calitate de inculpat în faza de urmărire penală.
S-a reţinut că modalităţile de săvârșire a faptelor la care a participat inculpatul L.N. alături de numitul L.I. coincid cu modalităţile în care au fost săvârșite celelalte fapte penale de către L.I., în cazul celorlalte două contracte încheiate de către acesta cu societatea comercială V., respectiv a fost cumpărat alcool etilic pentru export de la societatea comercială V., efectuarea vămii, declarată nereal „în tranzit" pe teritoriul României, s-a făcut la Biroul vamal Botoșani, iar descărcarea acesteia, contrar declaraţiilor vamale, pe teritoriul României.
În drept, faptele inculpatului L.N. au fost încadrate în dispoziţiile art. 26 C. pen. raportat la art. 31 alin. (2) C. pen. și art. 12 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.
Cauza a fost disjunsă faţă de inculpatul L.N., formându-se dosarul nr. 10539/99/2006 al Tribunalului Iași, în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 248 din 9 mai 2011 a aceleiași instanţe.
Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de fond a declarat apel inculpatul L.N.
Prin decizia nr. 178 din 17 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Iași, Secţia penală și pentru cauze cu minori, s-a dispus respingerea apelului, ca nefondat.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul L.N., invocând cazurile de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 172 și 12 C. proc. pen.
Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, examinând recursul atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu cauza, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Din probele administrate la dosarul cauzei rezultă că în sarcina inculpatului L.N. instanţa de fond a reţinut săvârșirea infracţiunii de complicitate la participaţie improprie la evaziune fiscală - constând în aceea că l-a ajutat pe inculpatul L.I. la încheierea contractului din 17 septembrie 1998, dintre societatea comercială I. și societatea comercială V., ce a avut ca obiect vânzarea-cumpărarea de alcool etilic nerafinat, determinând reprezentanţii acestei din urmă societăţi să săvârșească o faptă fără vinovăţie, eludând astfel plata accizelor și a TVA-ului la bugetul statului, prin nerealizarea operaţiunilor de export.
Infracţiunea de complicitate la participaţie improprie la evaziune fiscală prevăzută în art. 26 C. pen. raportat la art. 31 alin. (2) C. pen. și art. 12 din Legea nr. 87/1994 se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.
În raport cu data comiterii faptei reţinută în sarcina inculpatului L.N. - 9 octombrie 1998 - și dispoziţiile art. 122 alin. (1) lit. c) și art. 124 C. pen., în mod corect s-a constatat ca fiind împlinit termenul de prescripţie specială, dispunându-se, în consecinţă, încetarea procesului penal.
În cauză se constată, însă, că instanţa de fond, în lipsa unei cereri exprese a inculpatului de a cere continuarea procesului penal, a administrat probe, stabilind implicarea inculpatului în activitatea infracţională ce i s-a imputat.
În ceea ce privește incidenţa dispoziţiilor art. 13 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie reţine că în cazul amnistiei, prescripţiei sau retragerii plângerii prealabile, precum și în cazul existenţei unei cauze de nepedepsire, învinuitul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal.
Prescripţia este o cauză care atrage încetarea aptitudinii funcţionale a acţiunii penale, lăsând neclarificată în fapt situaţia juridică a inculpatului cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia sa. În astfel de situaţii, inculpatul beneficiază de un caz de stingere a acţiunii penale, dar nu se știe dacă în realitate era sau nu vinovat, planând asupra sa o îndoială.
Prin dispoziţiile art. 13 C. proc. pen., legiuitorul a stabilit, în mod expres, situaţiile în care inculpatul poate cere continuarea procesului penal.
Indiferent de faza procesuală în care intervin aceste cazuri de stingere a acţiunii penale, inculpatul nu poate împiedica incidenţa lor în cauza respectivă, dar poate cere ca procesul penal să continue pentru aflarea adevărului în ceea ce privește existenţa faptei și a vinovăţiei sale.
Din analiza dispoziţiilor art. 13 alin. (1) C. proc. pen. rezultă că, în cazul stingerii acţiunii penale, inculpatul este singurul titular care poate cere continuarea procesului penal, această aptitudine nefiind lăsată nici la dispoziţia instanţei și nici la dispoziţia celorlalte părţi din proces: parte civilă, parte vătămată, parte responsabilă civilmente.
Ca atare, atunci când se constată ca fiind împlinit termenul de prescripţie, inculpatul poate să ceară, în mod expres, continuarea procesului penal, în caz contrar instanţa pronunţând încetarea procesului penal.
În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că nu au fost respectate cerinţele imperative ce decurg din textul de lege enunţat anterior. Astfel, din actele cauzei rezultă că inculpatul - asistat de apărător ales - s-a prezentat la instanţă la termenul din 7 iunie 2010 (termenul de prescripţie fiind împlinit) și nu a cerut continuarea procesului penal conform art. 13 C. proc. pen.
Aceeași atitudine a avut inculpatul și la termenele ulterioare acordate în cauză, când instanţa a dispus administrarea de probe în condiţiile în care acţiunea penală era stinsă ca urmare a prescripţiei, iar inculpatul nu a cerut continuarea procesului penal pentru a-și dovedi nevinovăţia.
În atare situaţie, instanţa de fond a constatat, după efectuarea cercetării judecătorești, că nu se poate reţine existenţa unui caz de excludere a răspunderii penale ori de inexistenţă a acestei răspunderi (art. 10 alin. 1 lit. a - e C. proc. pen.), situaţia anterioară a inculpatului rămânând neschimbată, astfel că, efectele cauzei de înlăturare a răspunderii penale fiind câștigate cauzei, s-a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie.
Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, dat fiind faptul că a fost învestită numai cu recursul inculpatului - respectând principiul non reformatio in pejus - a examinat criticile acestuia pe fond, constatându-le, însă, ca fiind neîntemeiate și, în consecinţă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.N. împotriva deciziei nr. 178 din 17 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Iași, Secţia penală și pentru cauze cu minori.