Divulgarea secretului economic. Însușirea, fără drept, a calităţii de autor al unei opere. Elemente constitutive
Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni la regimul stabilit pentru anumite activităţi economice
Indice alfabetic: Drept penal
- divulgarea secretului economic
- însușirea, fără drept, a calităţii de autor al unei opere
C. pen., art. 298 alin. (1)
Legea nr. 8/1996, art. 141
1. În conformitate cu dispoziţiile art. 298 alin. (1) C. pen., divulgarea unor date sau informaţii care nu sunt destinate publicităţii, de către cel care le cunoaște datorită atribuţiilor de serviciu, dacă fapta este de natură să producă pagube, constituie infracţiunea de divulgare a secretului economic. În raport cu dispoziţiile art. 298 alin. (1) C. pen., divulgarea informaţiilor cuprinse într-o documentaţie referitoare la instalarea sau asamblarea unui produs, informaţii destinate publicităţii, care trebuie în mod obligatoriu să însoţească produsul conform Legii nr. 296/2004 privind Codul consumului, de către persoana care le cunoaște datorită atribuţiilor de serviciu, nu întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de divulgare a secretului economic.
2. Însușirea documentaţiei referitoare la un produs, care nu constituie obiect al dreptului de autor, întrucât nu prezintă un caracter de originalitate, ci tratează într-o formă rescrisă un subiect care nu mai este nou, soluţia tehnică generală de realizare a produsului fiind de domeniu public, accesibilă oricărei persoane care dorește să îl construiască, nu constituie infracţiunea de însușire, fără drept, a calităţii de autor al unei opere prevăzută în art. 141 din Legea nr. 8/1996.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 913 din 9 martie 2011
A. Prin sentinţa penală nr. 332 din 29 decembrie 2008 a Tribunalului Mureș a fost condamnat inculpatul Ț.V. pentru săvârșirea infracţiunii de complicitate la însușirea calităţii de autor al unei opere, prevăzută în art. 26 C. pen. raportat la art. 141 din Legea nr. 8/1996, la pedeapsa de 8.000 de lei amendă penală.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat același inculpat pentru săvârșirea infracţiunii de divulgare a secretului economic prevăzută în art. 298 alin. (1) C. pen., întrucât fapta săvârșită nu întrunește elementele constitutive ale infracţiunii.
În baza art. 141 din Legea nr. 8/1996, a fost condamnat inculpatul K.S. pentru săvârșirea infracţiunii de însușire a calităţii de autor al unei opere, la pedeapsa de 10.000 de lei amendă penală.
Pe baza analizei materialului probator aflat la dosarul cauzei, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În urma realizării produsului reprezentând cabine și camere saline cu microclimat alveolar, cu denumirea T.S. și a documentaţiei tehnico-știinţifice ce cuprindea metoda realizării practice a produsului nou creat, C.l., în calitate de administrator al societăţii comerciale C., a încheiat contractul de distribuţie exclusivă din 21 martie 2006 cu societatea B. din Ungaria. În baza acestui contract, societatea B. se obliga să cumpere produsele societăţii comerciale C., să recunoască marca drept proprietate exclusivă a vânzătorului, să nu desfacă produse identice sau similare cu cele ce fac obiectul contractului, proprietarul originar fiind furnizorul direct și exclusiv al distribuitorului care, la rândul său, în baza acestui contract, a dobândit dreptul de distribuţie exclusivă a produselor care fac obiectul contractului.
În vederea realizării acestui contract, deoarece produsul era unul nou, nefiind evidenţiat în nomenclatura vamală, în vederea exportării acestuia se impunea efectuarea unei expertize tehnice pentru încadrarea produselor în tariful vamal, singura societate acreditată în acest sens fiind societatea comercială R.
Ca urmare, C.I. a înaintat o comandă la Agenţia Târgu Mureș a societăţii comerciale R., înregistrată la 6 aprilie 2006. În vederea efectuării expertizei, C.I. a pus la dispoziţia persoanei desemnate din cadrul societăţii comerciale R., respectiv a inculpatului Ț.V., datele privind identificarea societăţii comerciale C. și specificaţia tehnică a produsului respectiv.
În baza cererii și a documentaţiei depuse, inculpatul Ț.V. împreună cu un coleg de serviciu, G.V., s-au deplasat la executantul cabinelor saline, respectiv societatea comercială F., unde au procedat la expertizarea produsului, eliberând și certificatul de expertiză tehnică din 5 aprilie 2006.
După efectuarea expertizei din 5 aprilie 2006, inculpatul Ț.V. a luat legătura cu inculpatul K.S., punându-i acestuia la dispoziţie documentaţia tehnică în original a produsului cabină salină primită de la C.I., precum și datele de contact ale societăţii B. din Ungaria, propunându-i acestuia să facă o ofertă de preţ societăţii maghiare pentru produsul arătat în documentaţie.
După primirea documentaţiei, K.S. a luat legătura telefonică cu B.T., reprezentantul societăţii B., care, respectând clauzele contractului de distribuţie exclusivă, la data de 14 iunie 2006, a anunţat pe C.I. cu privire la faptul că aceleași produse care fac obiectul contractului dintre cele două părţi i-au fost oferite la un preţ redus, de către un alt producător, respectiv societatea comercială F.H., reprezentată de inculpatul K.S.
Instanţa a reţinut că, prin fapta sa, inculpatul K.S. și-a însușit fără drept calitatea de autor al unei opere în sensul art. 141 din Legea nr. 8/1996, iar inculpatul Ț.V. l-a ajutat la comiterea acestei fapte, punându-i la dispoziţie documentaţia și informaţiile necesare.
Fapta inculpatului K.S. a fost încadrată ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 141 din Legea nr. 8/1996, de însușire fără drept a calităţii de autor al unei opere.
Fapta inculpatului Ț.V., care a pus la dispoziţia inculpatului K.S. documentaţia întocmită de titularul C.l., permiţându-i acestuia să-și însușească fără drept calitatea de autor al unei opere, punându-i la dispoziţie în același timp și datele de contact al unei persoane interesate de achiziţionarea produsului obţinut în baza documentaţiei respective, s-a apreciat ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la însușirea fără drept a calităţii de autor al unei opere, faptă prevăzută în art. 26 C. pen. raportat la art. 141 din Legea nr. 8/1996.
Referitor la fapta aceluiași inculpat care, după ce a intrat în posesia documentaţiei tehnice, a divulgat această documentaţie, punându-o la dispoziţia lui K.S., s-a apreciat că nu constituie infracţiunea de divulgare a secretului economic prevăzută în art. 298 alin. (1) C. pen., deoarece documentaţia tehnică referitoare la cabinele saline nu este secretă, o documentaţie conţinând informaţii asemănătoare poate fi găsită pe un site și documentaţia întocmită de C.I. și ajunsă la inculpaţi nu conţine nicio indicaţie că ar fi secretă.
B. Prin decizia nr. 34/A din 13 mai 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureș, Secţia penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-au admis apelurile formulate, între alţii, de procuror și de inculpaţii Ț.V. și K.S. împotriva sentinţei penale nr. 332 din 29 decembrie 2008 a Tribunalului Mureș.
S-a desfiinţat parţial sentinţa atacată și, în urma rejudecării cauzei, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul Ț.V. pentru infracţiunea prevăzută în art. 26 C. pen. raportat la art. 141 din Legea nr. 8/1996 - complicitate la însușirea calităţii de autor al unei opere.
În baza art. 298 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul Ț.V. la 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de divulgare a secretului economic.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de mai sus, stabilindu-se termenul de încercare pe o durată de 4 ani.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul K.S. pentru infracţiunea prevăzută în art. 141 din Legea nr. 8/1996 - însușirea calităţii de autor al unei opere.
Pentru a decide în acest sens, instanţa de apel a constatat că instanţa de fond a reţinut corect starea de fapt, însă pentru a clarifica dacă documentaţia tehnică referitoare la cabinele saline reprezintă o operă știinţifică protejată de lege, circumscriindu-se astfel în sfera de aplicare a Legii nr. 8/1996, s-a dispus efectuarea unei expertize de specialitate în proprietate intelectuală, expertiză care a fost întocmită de către expertul R.S.
Cu privire la această expertiză, s-au depus obiecţiuni de către părţi, obiecţiuni la care expertul a răspuns, de asemenea, prin suplimentul de expertiză. În cauză, și cu privire la acest supliment de expertiză s-au făcut obiecţiuni de către părţi, expertul răspunzând acestor obiecţiuni prin expertiza aflată la dosarul instanţei de apel.
Din analiza expertizei întocmite în cauză și a suplimentelor existente la dosar, instanţa de apel a reţinut că documentaţia tehnico-știinţifică ce cuprinde metoda realizării cabinelor saline cu microclimat alveolar, cu denumirea T.S., pentru care există cerere de marcă din 23 iunie 2006, nu constituie obiect al dreptului de autor, așa cum este el reglementat în Legea nr. 8/1996.
Având în vedere aceste concluzii, instanţa de apel a apreciat că prima instanţă, în mod greșit, a considerat că activitatea inculpatului K.S., descrisă mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de însușire a calităţii de autor al unei opere.
Corelativ, instanţa de apel a apreciat că nu se poate reţine că fapta inculpatului Ț.V., care a pus la dispoziţia lui K.S. documentaţia întocmită de către C.l., punându-i la dispoziţie și datele de contact ale unei persoane interesate de achiziţionarea produsului obţinut în baza documentaţiei, ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la însușirea fără drept a calităţii de autor al unei opere, în condiţiile în care documentaţia respectivă nu constituie obiect al dreptului de autor.
În ceea ce privește infracţiunea de divulgare a secretului economic prevăzută în art. 298 alin. (1) C. pen., pentru care a fost trimis în judecată inculpatul Ț.V., instanţa de apel a apreciat că prima instanţă, în mod greșit, a considerat că această faptă nu constituie infracţiunea de divulgare a secretului economic.
Analizând dispoziţiile art. 298 alin. (1) C. pen., instanţa de apel a reţinut că pentru a ne afla în faţa infracţiunii de divulgare a secretului economic trebuie să fie divulgate o serie de date sau informaţii care nu sunt destinate publicităţii, divulgarea să se facă de către cel care le cunoaște datorită atribuţiilor de serviciu, iar fapta este de natură să producă pagube.
În literatura de specialitate s-a statuat că există date și informaţii cu caracter economic care, deși nu sunt secrete de stat, nu sunt destinate publicităţii. Aceste date și informaţii trebuie să fie păstrate cu stricteţe, deoarece, chiar dacă nu sunt de o însemnătate care să constituie secret de stat, de ele se leagă interese importante ale economiei. Totodată, divulgarea unor astfel de date sau informaţii de către cel care le cunoaște datorită atribuţiilor de serviciu prezintă un pericol social, deoarece poate să producă pagube.
În speţă, inculpatul Ț.V., în calitate de reprezentant al societăţii comerciale R., a intrat în posesia documentaţiei reprezentând cabine saline, aparţinând lui C.l. În virtutea atribuţiilor de serviciu, documentaţia tehnică, deși nu avea caracter secret, nu trebuia să fie făcută publică de către inculpat, deoarece informaţiile cu referire la cabinele saline erau deţinute ca urmare a exercitării atribuţiilor de serviciu ale inculpatului Ț.V.
Prin urmare, în opinia instanţei de apel, prin faptul că inculpatul Ț.V. a luat legătura cu inculpatul K.S. și a pus acestuia la dispoziţie documentaţia tehnică în original a produsului cabine saline, primită de la C.I., precum și prin faptul că a pus la dispoziţia coinculpatului și datele de contact ale societăţii din Ungaria, spunându-i inculpatului să facă o ofertă de preţ societăţii maghiare, acesta a comis infracţiunea de divulgare a secretului economic prevăzută în art. 298 alin. (1) C. pen.
C. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, între alţii, procurorul și inculpatul Ț.V.
Procurorul a criticat decizia prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., arătând că în mod greșit instanţa de apel a dispus achitarea inculpaţilor, luând în considerare doar expertiza efectuată în cauză, fără a fi coroborată cu restul probatoriului administrat în cauză.
Inculpatul Ț.V. a criticat decizia, între altele, prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.
A arătat că în mod greșit s-a dispus condamnarea sa pentru comiterea infracţiunii de divulgarea a secretului economic, deși în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, având în vedere că, pe de o parte, nu a avut cunoștinţă cu privire la faptul că documentaţia nu era destinate publicităţii, iar, pe de altă parte, niciunul dintre seturile de acte aflate la dosarul cauzei nu conţin date ori informaţii concrete care să se refere la dimensiuni de execuţie, de tratare, cote de execuţie, repere profilate și esenţa materialului lemnos utilizat, precum și modalitatea de realizare a microclimatului, elemente care ar face posibilă realizarea unui produs și care, într-adevăr, nu ar fi fost destinate publicităţii. Totodată, nu s-a dovedit că s-ar fi produs un prejudiciu ori că fapta reţinută în sarcina sa ar fi de natură să producă pagube, soluţia tehnică de realizare a camerelor și cabinelor saline fiind de mult timp cunoscută, soluţia tehnică este de domeniu public și accesibilă oricărei persoane care dorește să le construiască.
Examinând decizia recurată prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată următoarele:
1. În raport cu situaţia de fapt corect stabilită de instanţa de fond pe baza materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că instanţa de apel a apreciat în mod fundamentat, pe baza expertizei de specialitate efectuate în cauză, că documentaţia tehnică depusă de C.I. la societatea comercială R., cuprinzând o prezentare generală plus mod de asamblare, nu constituie obiect al dreptului de autor, în contextul în care ideea de tratament în cabine saline nu este nouă, putându-se găsi sub alte titluri, pe alte site-uri, neprezentând un caracter de originalitate, tratând într-o formă rescrisă un subiect care nu mai este nou.
Totodată, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că materialul probator relevă o serie de aspecte care confirmă soluţia de achitare a celor doi inculpaţi sub aspectul infracţiunilor prevăzute în art. 141 din Legea nr. 8/1996, reţinută în sarcina inculpatului K.S. și, respectiv, în art. 26 C. pen. raportat la art. 141 din Legea nr. 8/1996, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul Ț.V.
Astfel, potrivit adresei din 7 ianuarie 2008 emisă de societatea comercială R., înscrisurile depuse de societatea comercială C. la înmânarea comenzii pentru efectuarea expertizei vamale, respectiv 4 pagini schiţe de montaj, nu reprezintă documentaţie de execuţie, întrucât lipsesc o serie de elemente importante, respectiv: clasa de calitate a cherestelei, umiditatea acesteia și defectele neadmise; dimensiunile reperelor componente, gradul de prelucrare al acestora și abaterile admisibile; planul de operaţii și toleranţele elementelor componente; finisajul, modul de ambalare, marcare - etichetare etc., aspect confirmat prin chiar declaraţia lui C.l., care arată că nu a depus la societatea comercială R. desenele de execuţie. În plus, C.I. arată că documentaţia de pe internet (pe site-ul www.saline.ro care aparţine unui distribuitor al său, societatea comercială S.) este mai amplă decât cea de la dosar, grafic este asemănătoare cu cea din dosar, dar tehnic nu este aceeași.
Sub un alt aspect, schiţa de asamblare la care s-a făcut referire nu purta menţiunea „reproducere interzisă” sau că produsul este „marcă înregistrată” ori „brevetat”, întrucât, la acel moment, C.I. nu făcuse cerere pentru înregistrarea mărcii - formulată abia la 23 iunie 2006, iar în ceea ce privește brevetul de invenţie, nu a avut niciodată intenţia să facă o astfel de solicitare datorită procedurii greoaie și de durată, astfel cum rezultă din declaraţia sus-menţionată.
Pe de altă parte, din materialul probator aflat la dosar reiese că prospectul conţinând cele 4 pagini care au ajuns în posesia inculpatului K.S. a fost înmânat inculpatului Ț.V. de către reprezentantul firmei din Ungaria, martorul B.T., așa cum reiese din chiar declaraţia acestuia din urmă, luată prin intermediul comisiei rogatorii, ce se coroborează cu declaraţia inculpatului Ț.V. și nu cuprindea date referitoare la producţie, ci doar la „publicitate, popularizarea cabinelor saline.”
Chiar dacă admitem că documentaţia prezentată de C.I. inculpatului Ț.V. ar constitui obiect al dreptului de autor, protejat prin Legea nr. 8/1996, din modul în care s-au derulat faptele, prospectul respectiv fiindu-i înmânat chiar de către reprezentantul distribuitorului exclusiv, reiese că inculpatul Ț.V. nu a avut și nu putea avea reprezentarea că ajută în vreun mod la însușirea fără drept a calităţii de autor al unei opere. În ceea ce privește scopul acestei remiteri, el nu poate fi stabilit cu certitudine, declaraţiile martorului B.T. și ale inculpatului Ț.V. nefiind convergente, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie apreciind totuși ca fiind pertinentă susţinerea inculpatului că respectivul prospect i-a fost înmânat pentru a găsi și un alt producător al cabinelor saline.
Sub un ultim aspect, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie apreciază ca extrem de relevante constatările din raportul de expertiză tehnică de specialitate, în proprietate intelectuală, întocmit cu rigurozitate de către expertul R.S., precum și suplimentul la acest raport, în care se demonstrează motivat că, încă din 2005, în România fusese emis brevetul de invenţie cu titlul „microsalină artificială de suprafaţă” având ca titular pe R.N., invenţie care are extrem de multe în comun cu „camera salină” și, în aceste condiţii, produsele, chiar noi, pe care C.I. le oferă nu au caracter original, care să dea naștere unui drept exclusiv, iar soluţia tehnică generală de realizare a camerelor și cabinelor saline este de domeniu public, fiind accesibilă oricărei persoane care dorește să le construiască.
În concluzie, pentru aceste considerente, precum și a celor reţinute de instanţa de apel, ce nu au mai fost reluate, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că infracţiunea de însușire fără drept a calităţii de autor al unei opere, respectiv de complicitate la această infracţiune, nu subzistă, astfel că soluţia de achitare dispusă de instanţa de apel este corectă, recursul procurorului fiind nefondat.
2. Recursul inculpatului Ț.V. referitor la greșita condamnare a inculpatului pentru infracţiunea de divulgare a secretului economic prevăzută în art. 298 alin. (1) C. pen. este întemeiat, sub acest aspect fiind corectă soluţia primei instanţe.
Prin prisma propriului examen, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că informaţiile cuprinse în respectiva documentaţie, ajunsă în posesia inculpatului Ț.V. în virtutea atribuţiilor sale de serviciu, erau destinate publicităţii, din chiar denumirea broșurii de prezentare: „Asamblarea cabinei saline” - părţi componente, reieșind că însoţea produsul și putea fi consultată de oricine. Dacă respectiva documentaţie ar fi cuprins date despre materialele folosite și alte detalii constructive, s-ar fi putut pune în discuţie caracterul secret al acesteia; or, în situaţia concretă a speţei, fiind vorba doar de instrucţiuni de instalare/asamblare, care trebuie în mod obligatoriu să însoţească produsul la vânzare (art. 53 din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului), fiind destinate publicităţii, este exclus caracterul secret al acesteia. O dovadă în plus că documentaţia nu conţinea date constructive rezultă inclusiv din împrejurarea că pentru a proceda la expertizarea produsului și eliberarea certificatul de expertiză, inculpatul Ț.V. împreună cu un coleg de serviciu, G.V., s-au deplasat la executantul cabinelor saline, respectiv societatea comercială F., menţiunile din documentaţie nefiind suficiente nici măcar pentru încadrarea produselor în tariful vamal, cu atât mai mult pentru realizarea unui produs similar.
Pe de altă parte, nu este întrunită nici cerinţa ca fapta inculpatului să fie de natură a produce o pagubă. Că soluţia tehnică de realizare a cabinelor saline nu este nouă - așa cum s-a demonstrat inclusiv prin expertiza tehnică de specialitate realizată în cauză - reiese din chiar atitudinea subiectivă a lui C.I. care, în loc să solicite Oficiului de Stat pentru Invenţii și Mărci un brevet de invenţie - ce poate fi acordat pentru un produs cu condiţia ca acesta să implice o activitate inventivă și să prezintă elemente de noutate -, a ales varianta de a înregistra marca - ceea ce îi conferă doar dreptul de folosire exclusivă a respectivului semn distinctiv pentru produsele fabricate/comercializate. Aceasta înseamnă că nimic nu împiedică alte persoane să fabrice același produs - ex. cabină salină - și să-l comercializeze sub altă denumire comercială. Ca atare, fapta inculpatului Ț.V. nu era de natură a produce o pagubă, mai ales în condiţiile în care între C.I. și societatea B. din Ungaria (adică firma pe care a indicat-o inculpatului K.S. în vederea ofertării) exista un contract de distribuţie exclusivă, potrivit căruia societatea maghiară se obliga să cumpere produsele societăţii comerciale C., să recunoască marca drept proprietate exclusivă a vânzătorului și să nu desfacă produse identice sau similare.
Pe de altă parte, infracţiunea prevăzută în art. 298 alin. (1) C. pen. nu subzistă nici sub aspectul laturii subiective, inculpatul susţinând în mod pertinent că nu a avut reprezentarea că broșura nu era destinată publicităţii, un prospect similar fiindu-i remis și de reprezentantul distribuitorului din Ungaria și, totodată, făcând dovada că nu a acţionat cu intenţia de a prejudicia interesele lui C.I., ci în ideea existenţei pe piaţa românească și a unui alt potenţial producător, care, pe cale de consecinţă, putea apela la societatea la care inculpatul era angajat și de la care primise recomandarea de a identifica și adăuga în portofoliu noi clienţi.
În consecinţă, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 298 alin. (1) C. pen., atât sub aspectul laturii obiective, cât și al celei subiective, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a admis recursul declarat, între alţii, de inculpatul Ț.V. împotriva deciziei nr. 34/A din 13 mai 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureș, Secţia penală și pentru cauze cu minori și de familie, a casat, în parte, decizia recurată și, rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul Ț.V. sub aspectul săvârșirii infracţiunii de divulgare a secretului economic prevăzută în art. 298 alin. (1) C. pen.
În conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de procuror.