Revizuire. Fapte sau împrejurări ce nu au
fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei
Cuprins pe materii: Drept
procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de
atac. Revizuirea
Indice alfabetic: Drept
procesual penal
- revizuire
C. proc. pen.,
art. 394 alin. (1) lit. a)
Revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 394
alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
este dublu condiționată, în sensul că presupune descoperirea
unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță
la soluționarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi pot dovedi
netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de
condamnare. Expresia „fapte sau împrejurări”, utilizată în
dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.
pen., se referă la probele propriu-zise, ca
elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit
în calea de atac a revizuirii, și anume orice întâmplare, situație,
stare care în mod autonom sau în coroborare cu alte probe poate duce la
dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a procesului
penal ori de condamnare.
Constituie fapte sau împrejurări ce nu au fost
cunoscute de instanță, în accepțiunea dispozițiilor art.
394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.,
și faptele sau împrejurările care nu au putut fi luate în considerare
la soluționarea cauzei din lipsa posibilității dovedirii lor.
Nu constituie fapte sau împrejurări noi, în sensul
dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.
pen., apărările care au fost puse în
discuție, analizate și lămurite prin probele administrate în
ciclul procesual ordinar.
I.C.C.J.,
Secția penală, decizia nr. 953 din 10 martie 2011
Prin sentința penală nr. 189 din 4 iunie
Pentru a pronunța această sentință,
Tribunalul Dâmbovița a reținut că, prin adresa din 15 martie
2010, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a înaintat cererea
formulată de către condamnatul R.A., privind revizuirea sentinței penale nr. 288 din 7 iulie
2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, definitivă prin
decizia penală nr. 475 din 7 februarie 2008, pronunțată de
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a fost condamnat
la o pedeapsă de 23 ani închisoare, pentru săvârșirea
infracțiunilor prevăzute în art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. e)
și i) C. pen., art. 180 alin. (2) C. pen. și art. 136 din Legea nr. 295/2004, toate cu
aplicarea art.
Potrivit dispozițiilor
art. 394 C. proc. pen.,
revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări
care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.
În speță, instanța a cunoscut, atât din
dosarul de urmărire penală, cât și din declarațiile și
probatoriul administrat în cursul judecății în primă
instanță, precum și din cererile de apel și de recurs
formulate de către inculpat, faptul că la momentul săvârșirii
faptei își administra un medicament neuroleptic, pentru înlăturarea
insomniei, respectiv „imovane”, ale cărui efecte
sunt cunoscute de specialiști, care au avut cunoștință
și de faptul că inculpatul era sub influența băuturilor
alcoolice, precum și faptul că arma pe care a avut-o asupra sa
și care a cauzat moartea victimei era în stare de funcționare,
„descărcată și asigurată” la momentul predării și
că aceasta nu s-a putut descărca accidental, fără să
se acționeze pe trăgaci.
În aceste condiții, niciuna dintre susținerile revizuientului nu reprezintă fapte sau
împrejurări necunoscute de către instanță, în sensul celor
cerute de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., ci doar apărări ale sale, care au fost
invocate inclusiv în fața instanței supreme, dar și cu ocazia
unei alte cereri de revizuire promovată în dosarul nr. 2119/120/2009, unde
acestea au fost respinse, sentința rămânând definitivă prin
decizia nr. 96 din 22 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel
Ploiești, care nu a fost recurată.
Prin decizia nr. 113 din 10
decembrie 2010, Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și
pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul
declarat de către revizuientul R.A.
Împotriva ambelor hotărâri
a declarat recurs condamnatul revizuient R.A., care a
susținut că în mod greșit i-a fost respinsă cererea de
revizuire, fiind incident cazul prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Recurentul a reiterat
motivele invocate în cererea de revizuire și în apel, susținând
existența a trei împrejurări noi, necunoscute de instanțe la
data soluționării fondului cauzei, și anume: a) efectele adverse
date de medicamentul „imovane”; b) împrejurarea
că arma s-a descărcat accidental în condițiile efectuării
unor manevre greșite și că, la momentul ridicării armei de
către organele de cercetare, aceasta era blocată și 3)
împrejurarea că la momentul incidentului vântul bătea cu o
viteză foarte mică, fapt ce înlătură explicațiile
anchetatorilor cu privire la existența particulelor de sticlă
descoperite pe țeava armei, lăsând nelămurită această
situație.
Recurentul revizuient nu a
invocat niciunul dintre cazurile de casare prevăzute în mod expres și
limitativ în art. 3859 alin. (1) C. proc. pen.
Examinând hotărârile
pronunțate în raport cu motivele de recurs invocate, cenzurate prin prisma
cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct.
Din interpretarea dispozițiilor art. 393 și art.
Din analiza dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a)
C. proc. pen. rezultă
că revizuirea întemeiată pe descoperirea de fapte sau
împrejurări noi este dublu condiționată, în sensul că:
- trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau
împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la
soluționarea cauzei;
- faptele sau împrejurările noi să poată
dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal
ori de condamnare.
Cu privire la înțelesul expresiei „fapte sau
împrejurări”, în literatura de specialitate, ca și în practica
judiciară, s-a considerat că semnifică probele propriu-zise,
adică elementele de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce
trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, respectiv, orice întâmplare,
situație, stare care în mod autonom sau în coroborare cu alte probe poate
duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a
procesului penal sau de condamnare.
Așa cum a stabilit încă din 1976 Tribunalul
Suprem (decizia nr. 1643/1976), textul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. se referă la
„fapte și împrejurări”, deci la fapte probatorii și nu la mijloace
de probă noi, căci altfel revizuirea s-ar transforma într-un nou grad
de jurisdicție în care s-ar putea continua probațiunea, situație
de natură a afecta principiul securității raporturilor juridice
aplicabil și în materie penală, ca parte a procesului echitabil.
Fără îndoială că noile fapte sau împrejurări
urmează a fi dovedite de mijloace de probă noi. Dar elementele de
probă noi la care se referă art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. trebuie să fie de
natură a demonstra fie că faptul constatat nu a existat, fie că
cel condamnat nu a luat parte la comiterea lui. Nu pot fi, însă,
considerate „probe noi” în sensul cerut de lege dovezile care aduc numai un
surplus de argumente noi, care completează mijloacele de probă deja
administrate, jurisprudența în materia revizuirii fiind bine
stabilită în ceea ce privește inadmisibilitatea cererilor prin care
se tinde la prelungirea probatoriului sau reexaminarea materialului probator pe
baza căruia a fost pronunțată hotărârea inițială.
Este adevărat că necunoașterea faptelor sau
împrejurărilor de către instanță nu trebuie
înțeleasă în mod absolut, în sensul că despre faptele sau
împrejurările respective nu s-a amintit nimic în actele și
lucrările dosarului, ci în sensul că ele nu au putut fi luate în
considerare la soluționarea cauzei din lipsa posibilității
dovedirii lor.
În speță, atât instanța de fond, cât
și instanța de prim control judiciar au examinat în concret și
detaliat fiecare din împrejurările invocate de către revizuient în susținerea cererii de revizuire și
au apreciat în mod corect că aceste împrejurări nu au caracter de
noutate, în sensul dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., constituind
apărări care au fost puse în discuție, analizate și
lămurite prin probele administrate în ciclul procesual ordinar.
Din verificarea atentă a actelor dosarului
instanțele anterioare au reținut că împrejurarea legată de
consumul de alcool la momentul săvârșirii faptei și de
administrarea medicamentului „imovane” de circa 3 ani
a fost adusă la cunoștința organelor judiciare de către revizuient încă din faza de urmărire penală,
când acesta a solicitat efectuarea unei expertize neuro-psihiatrice
care să stabilească dacă discernământul său la
momentul săvârșirii faptei a putut fi influențat de starea
generală de sănătate, de oboseala generalizată,
acumulările nervoase progresive și consumul de medicamente, prescrise
medical, pentru liniștirea sistemului nervos.
Din raportul de expertiză medico-legală
psihiatrică rezultă că medicii specialiști au reținut
la examenul psihic că inculpatul a consumat alcool, că era nedormit
de două nopți și luase „imovane”
și au concluzionat că acesta nu prezintă tulburări psihice
de natură să-i modifice capacitatea psihică de apreciere
critică a conținutului și consecințele faptelor sale, având
discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat.
Susținerea revizuientului
că nu s-au cunoscut efectele adverse ale administrării acestui
medicament și că nu s-a solicitat comisiei de expertizare să
stabilească dacă comportamentul său a fost rezultatul acestor
efecte adverse, pentru motivul că acestea nu erau cunoscute, nu poate fi
primită, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, medicii specialiști
au avut în vedere la stabilirea discernământului inculpatului la momentul
săvârșirii faptei împrejurarea că acesta urma un tratament cu
medicamentul în discuție, ale cărui efecte le erau, fără
îndoială, cunoscute.
Din actele dosarului rezultă că revizuientul a fost supus unor ample examene de
specialitate privind starea de sănătate fizică și
psihică, luându-se în considerare documentația de
antecedență medicală și evoluția bolilor cronice
acuzate, toate efectuate în condiții de internare sub observație în
rețeaua sanitară a administrației penitenciare sau Ministerului
Sănătății.
Or, în aceste condiții, corect au apreciat
instanțele anterioare că nu se poate reține că
instanța de fond și cele de control judiciar nu ar fi cunoscut faptul
că revizuientul își administra medicamentul
menționat, iar efectele acestuia au putut fi avute în vedere de către
specialiștii care au procedat la examinarea sa în vederea stabilirii
discernământului.
Înalta Curte de Casație și Justiție
constată justificată aprecierea instanțelor care au
pronunțat hotărârile recurate în
cauză, în sensul că nici teza referitoare la o posibilă
declanșare involuntară a armei, urmare a lovirii geamului portierei
stânga față cu arma, cu intenția de a sparge geamul,
invocată de către revizuient nu are
caracter de noutate, acesta susținând în mod constant pe parcursul
urmăririi penale și apoi al judecății că nu a avut
intenția de a ucide victima și că arma s-a declanșat în mod
accidental în momentul în care a încercat să spargă geamul portierei
stângi a autoturismului în care se afla victima.
Prima instanță a analizat în mod detaliat
probele administrate în cauză pentru lămurirea acestui aspect,
și anume: raportul de expertiză balistică din 28 iunie 2006
întocmit de Institutul de Criminalistică (care reține și
fotografic modalitatea în care a fost prezentată arma la expertizare),
raportul de constatare tehnico-științifică din 4 iulie 2006
întocmit de același Institut de Criminalistică, raportul de expertiză
criminalistică din 21 septembrie 2006 întocmit de către Institutul
Național de Expertize Criminalistice din care rezultă, în
esență, că arma de vânătoare marca M. care aparținea revizuientului și cu care a fost comisă
infracțiunea de omor pentru care acesta a fost condamnat prin
hotărâre definitivă era în stare de funcționare și era
prevăzută cu un sistem de siguranță, că aceasta nu
prezenta defecțiuni sau uzuri care să permită declanșarea
accidentală a percuției prin lovirea țevii și a patului de
corpuri sau planuri dure sau prin mișcări bruște, tragerea fiind
posibilă numai prin acționarea directă și către înapoi
a trăgaciului, cu butonul siguranței în poziția „foc” (dezasigurat).
De asemenea, în toate cele trei rapoarte de expertiză
criminalistică se menționează efectuarea în poligon a unor trageri
experimentale pe baza cărora s-a stabilit că este exclusă
posibilitatea declanșării unei împușcături fără
să se acționeze pe trăgaci.
Din actele dosarului rezultă că la efectuarea
celei de a treia expertize criminalistice a participat și un expert recomandat
de către revizuient, care a depus la dosarul de
urmărire penală o notă de obiecțiuni și la dosarul de
fond un raport cu privire la starea tehnică a armei, astfel că
instanța de fond și apoi instanțele de control judiciar au avut
posibilitatea de a le analiza alături de celelalte rapoarte de
expertiză întocmite în cauză.
Cu privire la starea în care a fost predată arma de
către revizuient, în procesul-verbal întocmit de
organele de poliție se arată că arma de vânătoare a fost
predată de R.A. având în camera cartușului un cartuș nefolosit
și altul în magazie. La sediul poliției, arma a fost
descărcată, prin extragerea celor două cartușe și apoi
asigurată prin blocarea butonului de siguranță a mecanismului de
dare a focului, scopul fiind acela de eliminare a oricărui pericol privind
transportul pentru efectuarea expertizelor criminalistice.
Procesul-verbal de predare a armei în care se
consemnează starea în care a fost predată și manevrele efectuate
de organele de poliție este semnat de către R.A. fără nicio obiecțiune, astfel că nici sub acest aspect
susținerile revizuientului nu constituie o
noutate.
Înalta Curte de Casație și Justiție
remarcă faptul că în decizia nr. 475 din 7 februarie 2008, prin care
a fost soluționat recursul împotriva hotărârii de condamnare, se
reține în mod expres că ceea ce contestă inculpatul sunt aspecte
de ordin subiectiv, motivațional, comportamental etc. care ar justifica
acțiunile sau ar atenua vinovăția sa: gradul de alcoolemie, afecțiunile
medicale, starea de oboseală, consumul de medicamente, afecțiunile de
vedere, încărcătura nervoasă, emoțională
survenită gradual, dar și pretinsa declanșare accidentală a
armei ca urmare a unor manevre și manipulări total necorespunzătoare,
astfel că este cert caracterul lipsit de noutate al susținerilor revizuientului.
Înalta Curte de Casație și Justiție
constată că și împrejurarea privind particulele de sticlă
identificate pe țeava armei a fost analizată de instanțele din
ciclul procesual ordinar, reținând că prezența particulelor de
sticlă pe țeava armei nu presupune o distanță nulă în
raport cu geamul autoturismului, ci demonstrează doar că acea
armă s-a aflat la o distanță până la care particulele din
geamul care a explodat sub impactul alicelor au fost antrenate în mediul
înconjurător, până la o distanță de 1-
Mai mult, Înalta Curte de Casație și
Justiție constată că aceleași motive de revizuire supuse
analizei în prezenta cauză au fost invocate și la precedenta cerere
de revizuire formulată de condamnatul R.A., soluționată prin
sentința nr. 338/2009 a Tribunalului Dâmbovița (dosar nr.
2119/120/2009), definitivă prin decizia penală nr. 96 din 22
octombrie
Pentru toate considerentele expuse mai sus, în baza art. 38515
pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat,
recursul declarat de revizuientul R.A.