Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată. Luare de mită
Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege. Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul
Indice alfabetic: Drept penal
- abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată
- luare de mită
C. pen., art. 246, art. 2481, art. 254, art. 258
Faptele inculpatului, care are calitatea de membru în consiliul de administraţie al unei societăţi comerciale pe acţiuni, de a îndeplini, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, acte contrare hotărârilor conducerii societăţii și atribuţiilor stabilite în contractul de administrare privitoare la încheierea unor contracte, cauzând societăţii un prejudiciu care se circumscrie noţiunii de consecinţe deosebit de grave, precum și de a primi o sumă de bani în scopul încheierii unui contract în detrimentul societăţii, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prevăzută în art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen. și ale infracţiunii de luare de mită prevăzută în art. 254 C. pen. cu referire la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1170 din 24 martie 2011
Prin sentinţa penală nr. 546 din 15 decembrie 2005, Tribunalul Galaţi, între altele, a condamnat pe inculpatul M.F. la o pedeapsă principală de 9 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. pe o durată de 5 ani, pentru săvârșirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prevăzută în art. 246 C. pen. în referire la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen.
A condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracţiunii de luare de mită prevăzută în art. 254 alin. (1) C. pen. în referire la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. pe o durată de 3 ani.
În baza art. 33, art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 C. pen., a contopit pedepsele aplicate și a dispus ca inculpatul M.F. să execute pedeapsa principală de 9 ani închisoare sporită la 10 ani și 6 luni închisoare, plus pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. pe o durată de 5 ani.
A condamnat pe inculpatul D.M. la o pedeapsă principală de 9 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. pe o durată de 5 ani, pentru săvârșirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată și continuată prevăzută în art. 246 C. pen. în referire la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258, art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen.
În baza art. 71 C. pen., a aplicat inculpaţilor pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 C. pen.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că în anul 1991 societatea comercială S., fostul Combinat S., a devenit societate pe acţiuni, iar în anul 2000 structura acţionariatului era formată din 73,3% cota de participare a statului, 20,9% cota de participare a SIF Moldova și 4,7% alţi acţionari.
În luna aprilie 2000 s-a realizat o nouă organizare a societăţii comerciale S.
La data de 12 aprilie 2000, inculpatul M.F. a fost numit prin hotărârea nr. 17 membru al Consiliului de administraţie.
În luna mai 2000, la conducerea Direcţiei Comerciale cu Furnizorii și Clienţii Interni a fost numitul inculpatul D.M.
Încă din luna aprilie 2000, organele de conducere ale societăţii comerciale S. au luat o serie de măsuri pentru rentabilizarea și eficientizarea activităţii societăţii.
Membrii Consiliului de administraţie, deci și inculpatul M.F., au coordonat și răspuns de atingerea unor standarde și obiective economice, emiţând hotărâri în diferite domenii de activitate ale societăţii.
Întrucât societatea trecea printr-o perioadă economică dificilă, în special datorită lipsei lichidităţilor, Comitetul de direcţie, din care făcea parte și inculpatul M.F., a emis, la data de 23 mai 2000, hotărârea nr. 3, prin care se stipulau în esenţă modalităţile de derulare a afacerilor între societatea comercială S. și clienţii săi.
Astfel, s-a stabilit ca livrările de produse să fie efectuate ritmic urmând a fi respectate următoarele reguli: comercializarea produselor către clienţii care efectuează plăţi directe fără măsuri asigurătorii de plată; clienţii care efectuează plăţi în avans sau la livrare; clienţii care efectuează plăţi directe cu măsuri asigurătorii de plată (instrumente de plată garantate de instituţiile bancare).
Inculpatul D.M., în calitate de director relaţii comerciale, avea sarcina de a selecta clienţii în vederea încheierii de contracte avantajoase pentru societate, aspect ce rezultă atât din hotărârea nr. 3, cât și din fișa postului.
Toate prevederile obligatorii vizând revitalizarea activităţii societăţii erau bine cunoscute de inculpaţii M.F. și D.M. prin natura funcţiilor deţinute de aceștia, dar chiar așa fiind, aceștia și-au încălcat cu buna știinţă atribuţiile de serviciu, provocând grave vătămări intereselor legale ale societăţii comerciale S.
Pe fondul unor relaţii de prietenie și trafic de influenţă, inculpaţii M.F. și D.M. și-au exercitat atribuţiile de serviciu în mod abuziv, încălcând hotărârile luate de conducerea societăţii, prin perfectarea unor contracte comerciale dezavantajoase pentru societate, în totală contradicţie cu hotărârile luate de conducere.
Astfel, pe relaţia societatea comercială S. - societatea comercială E. au fost derulate mai multe contracte, unele dezavantajoase pentru societatea comercială S.
Societatea comercială E. era administrată efectiv de către inculpatul C.V., acesta cunoscându-se cu inculpatul R.C. (condamnat în cauză), care la rândul său era în relaţii de prietenie cu inculpatul M.F.
Prin intermediul inculpatului R.C., inculpatul C.V. a luat legătura cu inculpatul M.F. și i-a solicitat acestuia să fie ajutat în achiziţionarea unor produse laminate pentru societatea comercială E.
Folosind o modalitate ilegală de comercializare, respectiv constituirea unui avans prin introducerea de mărfuri în societatea comercială S., inculpatul M.F. a acceptat derularea unei afaceri cu societatea comercială E., deși în avans puteau fi achitaţi numai bani, nu și mărfuri de către partea contractantă.
La data de 23 mai 2005, Comitetul de direcţie al societăţii comerciale S. a emis o nouă hotărâre și mai restrictivă, în sensul că livrarea de produse siderurgice către clienţi se face numai dacă aceștia achită în avans preţul sau cu posibilitatea de plată la livrarea mărfii.
Cu toate acestea, inculpatul M.F. a intervenit personal în sensul încheierii unor contracte cu societatea comercială E., primind ca avans de la aceasta unele care nu erau necesare societăţii comerciale S.
Pe oferta primită de la societatea comercială E. și semnată de inculpatul C.V., inculpatul M.F. a pus rezoluţia „tratare”, cu înţelesul de a fi soluţionată favorabil cererea, deși între atribuţiile de serviciu ale acestuia nu figura selectarea clienţilor.
Inculpatul M.F. a intervenit și telefonic la martorul U.I., care deţinea funcţia de director general adjunct, rugându-l să analizeze și să satisfacă cererea de ofertă făcută de societatea comercială E.
În mod nelegal, a fost acceptată societatea comercială E. la o licitaţie care viza achiziţionarea de role, deși acestea nu erau necesare societăţii comerciale S. și, în cele din urmă, societatea comercială E. administrată de inculpatul C.V. a câștigat licitaţia și s-a încheiat contractul cu nr. 15 din 30 mai 2000.
Concomitent, inculpatul M.F. a luat legătura cu coinculpatul D.M. pentru a aproba livrarea de tablă către societatea comercială E., această livrare urmând să se facă pe baza minimului de avans creat prin livrarea de role de bandă transportoare, deși hotărârile imperative ale societăţii comerciale S. se refereau la avans bănesc sau plata în avans integrală a preţului ori la data livrării produsului.
Deși inculpatul D.M. cunoștea hotărârile luate de conducere privind comercializarea produselor siderurgice, a încălcat cu bună știinţă aceste hotărâri, acceptând livrarea pe bază de comenzi de tablă și alte produse siderurgice către societatea comercială E.
În înţelegere cu inculpatul M.F., inculpatul D.M. a acceptat livrarea în lunile iunie - iulie 2000 a 1.750 tone tablă și 300 tone alte produse siderurgice și, deși au fost atenţionaţi de serviciile de resort din societate să stopeze livrările, acestea au continuat.
S-au emis atenţionări către societatea comercială E. pentru plata preţului, dar aceasta nu a dat niciun răspuns și, chiar în aceste condiţii, inculpatul D.M. a suplimentat contractul cu încă 500 tone tablă laminată la rece.
În perioada 1 iunie 2000 - 30 august 2000, societatea comercială E. a achiziţionat de la societatea comercială S. produse siderurgice în valoare de circa 9,8 miliarde lei și a achitat doar parţial, prin compensare, numai 3,7 miliarde lei, rămânând neachitate circa 6,1 miliarde lei contravaloare marfă plus penalităţi de circa 13,7 miliarde lei.
Încheierea unor contracte la termene extrem de scurte - 30 mai 2000 respectiv 6 iunie 2000 - pentru societatea comercială E. s-a datorat, în principal, traficului de influenţă exercitat de inculpatul R.C., prieten apropiat cu inculpatul M.F.
Inculpatul C.V. a relatat că pentru intervenţiile făcute de inculpatul R.C. la conducerea societăţii comerciale S., acesta pretindea bani pentru a răsplăti pe inculpatul M.F. La insistenţele lui R.C., inculpatul C.V. a împrumutat suma de 25.000 mărci germane pentru a o remite inculpatului M.F.
În luna august 2000, inculpatul C.V. i-a dat suma de 25.000 mărci inculpatului R.C., acesta a pus suma respectivă într-o geantă și s-a deplasat spre locuinţa inculpatului M.F., cu un autoturism.
Inculpatul C.V. a rămas în autoturism, timp în care inculpatul R.C. s-a deplasat la apartamentul inculpatului M.F., iar la venire R.C. l-a asigurat pe C.V. că a dat 20.000 mărci inculpatului M.F., iar suma de 5.000 mărci a oprit-o pentru sine.
În vederea participării la o licitaţie publică organizată pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni la societatea comercială C. de circa 71%, inculpaţii P.I., E.I. (condamnaţi în cauză) și martorii P.G. și D.G. au încheiat o convenţie de asociere autentificată la notarul public Ș.U. la data de 20 decembrie 1999.
Pentru a face rost de bani, inculpatul P.I., reprezentant al societăţii comerciale O. și inculpatul E.I., director general al societăţii comerciale R. l-au contactat pe inculpatul R.C., știind că acesta este prieten cu inculpatul M.F., în vederea achiziţionării unor produse siderurgice.
În cursul lunii septembrie 2000, inculpatul R.C. și inculpatul P.I. s-au deplasat în municipiul Cluj-Napoca, pentru a se întâlni cu inculpatul M.F. și a-i da acestuia suma de 200 milioane lei drept mită în vederea încheierii unui contract pentru livrarea de produse siderurgice.
Întâlnirea de la Cluj-Napoca nu a avut loc, dar inculpatul P.I. s-a întâlnit la Galaţi cu inculpatul M.F. și i-a dat acestuia suma de 180 milioane lei mită, pentru ca inculpatul M.F., în calitatea pe care o avea, să ajute la încheierea unui contract de livrare a unor produse siderurgice către societatea comercială R., societate administrată de colaboratorul inculpatului P.I., respectiv inculpatul E.I.
După primirea sumei de 180 milioane lei, inculpatul M.F. a intervenit la inculpatul D.M. pentru ca acesta să aprobe două comenzi către societatea comercială R. din 4 octombrie 2000, pentru cantitatea de 825 tone produse siderurgice (tablă).
De menţionat că nu au fost încheiate contracte de livrare pentru cantitatea de 825 tone tablă, între societatea comercială S. și societatea comercială R., la data de 4 octombrie 2000.
La fel de nelegal, la data de 9 și, respectiv, 10 octombrie 2000, se suplimentează livrarea către societatea comercială R., cu alte două comenzi, pentru 400 tone fiecare, aprobate de inculpatul D.M., în total cantitatea de tablă livrată către societatea inculpatului E.I. fiind de 11.426.687.527 lei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi și inculpaţii.
Prin decizia penală nr. 59/A din 4 aprilie 2008, Curtea de Apel Galaţi a admis apelurile declarate împotriva sentinţei penale nr. 546 din 15 decembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Galaţi, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală și în rejudecare a dispus, între altele, următoarele:
A redus pedeapsa aplicată inculpatului M.F. pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prevăzută în art. 246 C. pen. în referire la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., la 7 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului M.F., acesta având de executat pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, sporită la 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. pe o durată de 3 ani.
A redus pedeapsa aplicată inculpatului D.M. pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată și continuată prevăzută în art. 246 C. pen. în referire la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen., la 6 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen.
A modificat dispoziţia privind aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi, în sensul că a interzis inculpaţilor drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs, între alţii, inculpaţii.
Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocate, conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., reţine Înalta Curte de Casaţie și Justiţie că recursurile declarate de inculpaţii M.F. și D.M. sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte de Casaţie și Justiţie apreciază că situaţia de fapt a fost bine stabilită de instanţele inferioare în urma analizei coroborate a întregului ansamblu probator administrat în cauză, încadrarea juridică dată faptelor este justă și corespunde situaţiei de fapt reţinute, în mod corect apreciind instanţa de fond că sunt îndeplinite în cauză condiţiile tragerii la răspundere penală a inculpaţilor sub aspectul infracţiunilor ce li se reţin în sarcină.
Cu privire la recursurile declarate de inculpaţii M.F. și D.M., reţine Înalta Curte de Casaţie și Justiţie că nu sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:
1. Cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., în sensul că ambele instanţe au comis grave erori de fapt având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greșite de condamnare menţinută de instanţa de apel, nu este incident în cauză.
Reţine Înalta Curte de Casaţie și Justiţie că inculpatul M.F. a fost trimis în judecată și condamnat pentru săvârșirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prevăzută în art. 246 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., respectiv luare de mită prevăzută în art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Inculpatul D.M. a fost trimis în judecată și condamnat pentru săvârșirea infracţiunii unice de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prevăzută în art. 246 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen.
Probele administrate în cauză dovedesc în mod cert, mai presus de orice dubiu, că cei doi inculpaţi se fac vinovaţi de comiterea acestor fapte.
Atât instanţa de fond, cât și instanţa de apel au făcut o analiză completă a tuturor probelor administrate în cele două faze ale procesului penal, stabilind fără echivoc vinovăţia celor doi inculpaţi sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute în art. 246 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., în cazul inculpatului D.M. fiind incidente și dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen.
Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi influenţat asupra soluţiei cauzei, iar pe de altă parte să fie vădită, neîndoielnică.
Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci discordanţa între cele reţinute de instanţă și conţinutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecinţă pronunţarea altei soluţii decât cea pe care materialul probator o susţine.
Verificând probatoriul administrat în cauză prin prisma apărărilor formulate de inculpaţi, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată ca nefondate apărările inculpaţilor D.M. și M.F., în sensul că nu se fac vinovaţi de comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în forma calificată și că a fost comisă o gravă eroare de fapt.
Astfel, din examinarea mijloacelor de probă aflate în dosarul de urmărire penală coroborate cu probele administrate nemijlocit în cursul cercetării judecătorești, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie reţine că, deși organele de conducere ale societăţii comerciale S. au adoptat un plan de măsuri pentru rentabilizarea activităţii acesteia, iar membrii Consiliului de administraţie din care făcea parte și inculpatul M.F. au coordonat și au asigurat atingerea unor standarde economice, ulterior cei doi inculpaţi, inculpatul D.M. deţinând funcţia de director comercial, au folosit o modalitate ilegală de comercializare a produselor, fapte ce au produs grave prejudicii părţii vătămate.
Susţinerile apărării, în sensul că inculpaţii nu au nicio legătură cu așa-zisul prejudiciu produs părţii vătămate cât timp în scriptele societăţii figurează ca debitori societatea comercială E. și societatea comercială R., nu sunt întemeiate, întrucât prin atitudinea lor, în sensul nerespectării atribuţiilor de serviciu permiţând celor două societăţi să ridice marfă de la partea vătămată fără a plăti contravaloarea acesteia, au făcut posibilă prejudicierea părţii vătămate.
Înalta Curte de Casaţie și Justiţie apreciază, așa cum de altfel în mod corect au reţinut și cele două instanţe, că există raport de cauzalitate între nerespectarea de către cei doi inculpaţi a atribuţiilor de serviciu, prin efectuarea unor acte contrare măsurilor adoptate de Comitetul de direcţie și atribuţiilor din contractele de administrare și, respectiv, de muncă încheiate cu partea vătămată, și producerea prejudiciului constând în contravaloarea mărfii livrate către cele două societăţi beneficiare, livrări care nu ar fi avut loc fără intervenţia inculpaţilor, astfel încât sunt întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii penale a celor doi inculpaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată.
Intervenţiile inculpaţilor M.F. și D.M. în derularea contractelor cu societatea comercială E. și societatea comercială R. au fost hotărâtoare, astfel că în lipsa acestora nu era posibilă livrarea de produse siderurgice fără a se efectua plata efectivă a contravalorii mărfii.
Instanţa de apel a evidenţiat probele care fac dovada faptului că inculpaţii M.F. și D.M. s-au implicat direct în derularea contractului cu societatea comercială E., relevante în acest sens fiind raportul de constatare tehnico-știinţifică grafoscopic, declaraţiile martorilor G.C., G.E., S.A. și E.B., ca și proba cu înscrisuri.
Astfel, martorii declară că, deși au sistat livrările către societatea comercială E., deoarece acestea atinseseră plafonul valoric al rolelor livrate către societatea comercială S., în urma intervenţiilor inculpatului M.F. livrările au continuat, situaţie ce a fost confirmată și de inculpatul D.M., prin atitudinea lor cei doi inculpaţi încălcându-și atribuţiile de serviciu și hotărârile Comitetului de direcţie.
Aceeași situaţie s-a perpetuat și în cazul derulării relaţiilor cu societatea comercială R., contractul fiind încheiat ca urmare a intervenţiei inculpatului M.F.
Cele două instanţe au expus pe larg modalitatea de derulare a relaţiilor comerciale între partea vătămată și societatea comercială R., probele administrate în cauză dovedind că și în acest caz contractul semnat de către inculpatul D.M. nu respecta măsurile de rentabilizare a părţii vătămate adoptate de organele de conducere și Consiliul de administraţie.
Înalta Curte de Casaţie și Justiţie apreciază că probele administrate în cauză dovedesc indubitabil că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată în sarcina celor doi inculpaţi, atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective, solicitările apărării în sensul achitării inculpaţilor nefiind întemeiate.
Cu privire la infracţiunea de luare de mită prevăzută în art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 reţinută în sarcina inculpatului M.F., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie apreciază că a fost pe deplin dovedită, declaraţia inculpatului P.I. fiind relevantă, în acest sens el declarând că i-a dat inculpatului M.F. suma de 180.000.000 lei (ROL) cu scopul de a aproba în condiţii nelegale încheierea unui contract de către societatea comercială R. în vederea livrării de produse laminate.
Această poziţie a fost menţinută atât în autodenunţ, în declaraţia dată în faza de urmărire penală, cât și cu ocazia confruntării dintre cei doi inculpaţi.
Faptul că inculpatul P.I. a revenit asupra declaraţiei în faţa instanţei de judecată nu poate conduce la concluzia inexistenţei infracţiunii de luare de mită, mai ales că nici nu a oferit o explicaţie credibilă asupra acestei reveniri, arătând doar că s-au făcut presiuni asupra sa.
Omite, însă, apărarea inculpatului M.F. că între cei doi inculpaţi s-a realizat și o confruntare, ocazie cu care inculpatul P.I. și-a menţinut poziţia iniţială.
Aceste aspecte au fost analizate pe larg de cele două instanţe, probele administrate în cauză dovedind vinovăţia inculpatului M.F. sub aspectul comiterii infracţiunii de luare de mită.
Datorită funcţiei deţinute în Comitetul de direcţie, în mod corect au apreciat instanţele inferioare că inculpatul M.F. îndeplinește calitatea de funcţionar pentru a putea avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de luare de mită.
2. Nici cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. nu este incident în cauză.
Reţinerea dispoziţiilor art. 2481 C. pen., alături de infracţiunea prevăzută în art. 246 C. pen., este justificată de cuantumul mare al prejudiciului produs prin comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor.
Este adevărat că infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor este inclusă în categoria infracţiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciu, însă este în același timp și o infracţiune de rezultat, neîndeplinirea unui act sau îndeplinirea în mod defectuos trebuie să aibă ca rezultat vătămarea intereselor legale ale unei persoane, înţelegând prin aceasta inclusiv producerea unui prejudiciu.
Ca atare, cererea de schimbare a încadrării juridice a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prin înlăturarea dispoziţiilor art. 2481 C. pen., formulată de apărare, nu este întemeiată.
Nici cererea de schimbare a încadrării juridice a infracţiunii de luare de mită în infracţiunea de primire de foloase necuvenite formulată de inculpatul M.F. nu este întemeiată, primirea sumei de 180.000.000 (ROL) lei de la inculpatul P.I. având rolul de a-l determina pe inculpatul M.F. să încheie contractul de livrare a produselor laminate cu societatea comercială R., în condiţii nelegale și în detrimentul măsurilor de rentabilizare a societăţii comerciale S. luate de către Comitetul de direcţie.
Modul în care a acţionat inculpatul M.F. în funcţia deţinută nu poate duce la concluzia că în cauză ar fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de primire de foloase necuvenite prevăzută în art. 256 C. pen., care presupune primirea unor foloase după îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, situaţie ce nu se regăsește în cauza dedusă judecăţii.
Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.M. și F.M., fiind admise recursurile declarate de unii dintre inculpaţii condamnaţi în cauză.