High Court of Cassation and Justice

Achitare. Apel. Luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea

 

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile de atac ordinare. Apelul

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea

           

                       C. proc. pen., art. 145

 

În cazul în care prima instanță a dispus achitarea inculpatului, instanța de apel poate dispune luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, numai dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 raportat la art. 145 C. proc. pen., privind existența probelor sau a indiciilor temeinice, în accepțiunea art. 68¹ C. proc. pen., că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

În raport cu soluția de achitare dispusă de prima instanță pentru infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, soluție pronunțată în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., instanța de apel nu poate reține existența indiciilor temeinice, în accepțiunea art. 68¹ C. proc. pen., care să justifice luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, dacă nu a administrat nicio probă care să schimbe situația de fapt reținută de prima instanță.

 

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 1656 din 22 aprilie 2011

 

Prin încheierea din data de 14 aprilie 2011, Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 145 C. proc. pen., a dispus luarea față de inculpatul G.C. a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

În motivarea încheierii, curtea de apel, deliberând asupra cererii de luare a măsurii preventive prevăzute în art. 145 C. proc. pen., a reținut că inculpatul G.C. a fost trimis în judecată pentru comiterea a două infracțiuni de trafic de minori, prevăzute în art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 (parte vătămată M.L.) și în art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 (parte vătămată P.M.).

Totodată, s-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 15 iulie 2010 - 24 noiembrie 2010, când a fost înlocuită măsura arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea, conform încheierii din 18 noiembrie 2010 a Tribunalului Dolj, temeiurile arestării preventive fiind art. 143 raportat la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., iar prin sentința apelată în prezenta cauză soluția de achitare a inculpatului, dispusă în temeiul art. 10 alin. (1) lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost argumentată, în esență, prin reținerea contradicțiilor între declarațiile date de părțile vătămate și de martori în faza de urmărire penală și în faza cercetării judecătorești.

Față de aceste împrejurări, s-a concluzionat că în cauză există în continuare indicii temeinice de participare a inculpatului la comiterea infracțiunilor deduse judecății, aprecierile asupra probelor administrate în faza de judecată fiind contestate în apelul declarat de procuror, cale de atac cu efect devolutiv asupra fondului cauzei și că din probele administrate în faza urmăririi penale și a cercetării judecătorești în primă instanță nu rezultă existența unor împrejurări care să permită aprecierea că inculpatul a adoptat o conduită procesuală pozitivă.

Astfel, referatul de evaluare din 20 octombrie 2010 indică un risc major în stilul de viață al inculpatului, iar din adresa comunicată de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră la data de 13 aprilie 2011 rezultă că, la data de 3 aprilie 2011, inculpatul s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Craiova pentru a ieși din țară. În aceste împrejurări, s-a apreciat că se impune luarea față de inculpat a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, conform art. 145 C. proc. pen., pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, în sensul art. 136 alin. (1) C. proc. pen.

În consecință, instanța de apel a dispus luarea față de inculpatul G.C. a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, cu instituirea în sarcina acestuia a obligațiilor prevăzute în art. 145 alin. (1¹) lit. a), b) și c) și în art. 145 alin. (1²) lit. c) și e) C. proc. pen.

Împotriva dispoziției din încheiere vizând luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu a declarat recurs inculpatul G.C. care, prin apărătorul ales, a solicitat casarea încheierii și constatarea de către instanța de recurs a faptului că această măsură preventivă a încetat de drept, astfel cum a reținut instanța de fond prin sentința penală nr. 4 din 20 ianuarie 2011 prin care a dispus achitarea sa pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.

Examinând încheierea atacată, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este fondat.

În conformitate cu dispozițiile art. 145 alin. (1) C. proc. pen., „măsura obligării de a nu părăsi localitatea constă în îndatorirea impusă învinuitului sau inculpatului de procuror sau de judecător, în cursul urmăririi penale, ori de instanța de judecată, în cursul judecății, de a nu părăsi localitatea în care locuiește, fără încuviințarea organului care a dispus această măsură. Măsura poate fi luată numai dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 alin. (1).”

Condițiile prevăzute în art. 143 alin. (1) C. proc. pen., la care trimite art. 145 din același cod, se referă la existența probelor sau indiciilor temeinice că învinuitul sau inculpatul față de care se ia măsura a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că la data de 15 iulie 2010, împotriva recurentului inculpat s-a luat măsura arestării preventive pe o durată de 29 de zile, judecătorul reținând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., și anume că există date certe că inculpatul a săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și că există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Prin rechizitoriul din 6 august 2010, întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova -, recurentul inculpat G.C. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru comiterea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 și de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, constând în aceea că în luna aprilie 2008 a racolat pe partea vătămată minoră M.L., care apoi a fost transportată în Italia și exploatată sexual de V.Ș. (trimis și el în judecată) și că a transportat în Italia și a determinat la prostituție în folosul său pe minora P.M. în perioada august 2008 - iunie 2009.

În cursul judecății la instanța de fond, prin încheierea din 18 noiembrie 2010, Tribunalul Dolj a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, acesta fiind pus în libertate la data de 24 noiembrie 2010.

Prin sentința penală nr. 4 din 20 ianuarie 2011, Tribunalul Dolj a dispus achitarea inculpatului G.C., în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. pentru infracțiunea prevăzută în art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 (faptă săvârșită față de partea vătămată M.L.), respectiv, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. pentru infracțiunea prevăzută în art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 (faptă săvârșită față de partea vătămată P.M.).

Prin aceeași sentință, instanța de fond a constatat încetată de drept măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, dispusă față de inculpat prin încheierea din data de 18 noiembrie 2010, reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 140 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., potrivit cărora „măsurile preventive încetează de drept în caz de scoatere de sub urmărire, de încetare a urmăririi penale sau de încetare a procesului penal ori de achitare.”

Împotriva sentinței a declarat apel Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova, apel cu soluționarea căruia a fost învestită instanța de apel, care a pronunțat încheierea ce face obiectul recursului de față.

Raționamentul instanței de apel, în sensul că soluția de achitare a inculpatului argumentată de instanța de fond, în esență, prin reținerea contradicțiilor între declarațiile părților vătămate și ale martorilor în faza de urmărire penală și în faza cercetării judecătorești nu duce la inexistența în continuare a indiciilor temeinice de participare a inculpatului la săvârșirea infracțiunilor deduse judecății - aprecierile instanței de fond asupra probelor administrate în faza de judecată fiind contestate în apelul declarat de procuror, cale de atac cu efect devolutiv asupra fondului cauzei -, este greșit. Un asemenea raționament ar duce la concluzia că ori de câte ori procurorul exercită calea de atac a apelului împotriva unei hotărâri judecătorești prin care s-a pronunțat o soluție de achitare, cale de atac prin care se critică aprecierea dată de judecător probelor administrate, să fie posibilă luarea față de inculpatul achitat a unei măsuri neprivative de libertate, indiferent dacă sunt sau nu întrunite cerințele art. 143 C. proc. pen. la care trimite art. 145 din același cod.

În conformitate cu dispozițiile art. 139 alin. (2) C. proc. pen., „când măsura preventivă a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai există vreun temei care să justifice menținerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere (...).”

Așa cum s-a arătat în cele ce preced, pentru luarea măsurii preventive neprivative de libertate prevăzute în art. 145 C. proc. pen. trebuie să existe probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, adică să existe acele date din care să rezulte presupunerea rezonabilă că persoana față de care se ia măsura a comis faptele pentru care este cercetată.

În cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție constată, față de soluția de achitare dispusă de instanța de fond și în condițiile în care instanța de apel nu a administrat nicio probă care să schimbe situația de fapt reținută de tribunal, că nu există acele indicii temeinice în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 68¹ C. proc. pen. care să justifice luarea față de inculpat a măsurii prevăzute în art. 145 C. proc. pen.

Este adevărat că, potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive este acela de a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei. Dar, tot atât de adevărat este faptul că o măsură privativă sau neprivativă de libertate trebuie luată cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, încălcarea acestora fiind sancționată de lege cu revocarea măsurii.

Contrar celor reținute de instanța de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că împrejurarea că recurentul inculpat, la data de 3 aprilie 2011 (deci după trecerea unui interval de timp de 2 luni și 15 zile de la pronunțarea sentinței prin care s-a constatat încetată de drept măsura preventivă prevăzută în art. 145 C. proc. pen. luată împotriva sa), s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Craiova pentru a ieși din țară nu justifică, prin ea însăși, luarea măsurii prevăzute în art. 145 C. proc. pen., în condițiile în care, în perioada scursă de la 18 noiembrie 2010 și până la 20 ianuarie 2011, data pronunțării sentinței, inclusiv la termenul de judecată fixat de instanța de apel la 14 aprilie 2011, inculpatul a respectat dispozițiile instanței, a îndeplinit toate obligațiile ce i-au fost impuse de instanță, s-a prezentat la fiecare termen de judecată, dovedind astfel interes în cooperarea cu organele judiciare în vederea stabilirii adevărului și soluționării cu celeritate a cauzei.

În concluzie, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că menținerea măsurii dispusă de instanța de apel este contrară atât dispozițiilor art. 145 raportat la art. 143 C. proc. pen., cât și prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Potrivit paragrafului 2 al acestui din urmă text de lege, „orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa.”

Paragraful 3 al aceluiași articol statuează că „exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.”

În sistemul european de protecție a drepturilor omului, conceptul de libertate are două componente: primul este cel prevăzut în art. 5 din Convenție, care garantează libertatea și siguranța persoanei, acestea privind libertatea sa fizică, și anume dreptul oricărei persoane de a nu fi reținută sau arestată în mod abuziv, cel de-al doilea privește restricțiile la libertatea de circulație, care intră în domeniul de aplicare al art. 2 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenție. Dreptul la libera circulație atât în teritoriul unui stat, cât și între state nu este absolut, exercitarea acestuia putând face obiectul unor restrângeri, astfel cum sunt prevăzute în art. 2 paragraful 3 din Protocolul nr. 4.

În speță, însă, Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 139 alin. (2) C. proc. pen., în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a admis recursul declarat de inculpatul G.C., a casat în parte încheierea din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori și, rejudecând, a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, prevăzută în art. 145 C. proc. pen., luată față de inculpat de către instanța de apel, menținând celelalte dispoziții ale încheierii.