Ultraj. Elemente constitutive
Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni contra autorităţii
Indice alfabetic: Drept penal
- ultraj
C. pen., art. 239 alin. (3)
Exercitarea de acte de agresiune - constând în răsucirea unui braţ la spate și comprimarea braţului cu greutatea corpului agresorului - asupra unui poliţist aflat în exerciţiul funcţiunii, în cadrul unei intervenţii determinate de un apel telefonic de urgenţă, cauzându-i o ruptură musculo-tendinoasă care a necesitat pentru vindecare un număr de 30-35 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj prevăzută în art. 239 alin. (3) C. pen.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 3845 din 31 octombrie 2011
Prin sentinţa penală nr. 39 din 1 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Argeș, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, din infracţiunea prevăzută în art. 239 alin. (3) C. pen., în infracţiunea prevăzută în art. 184 alin. (1) C. pen.
În baza art. 239 alin. (3) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.N. la pedeapsa închisorii de 2 ani, cu executare în condiţiile art. 57 C. pen.
În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., s-au interzis inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.
În baza art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998 și urm. C. civ., s-a admis acţiunea civilă a părţii civile P.I. și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 30.000 lei despăgubiri civile, din care 10.000 lei daune materiale și 20.000 lei daune morale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că în dimineaţa zilei de 8 decembrie 2008, în baza unui apel telefonic la serviciul de urgenţă 112, ce s-a dovedit ulterior a fi fost efectuat de martora M.M., la domiciliul inculpatului M.N. a sosit un echipaj de poliţie din cadrul Poliţiei orașului M., format din partea vătămată P.I. și martorul B.I.
Din declaraţiile iniţiale ale martorei M.M., soţia inculpatului, a rezultat că pe fondul unor tulburări psihice amplificate de consumul de băuturi alcoolice inculpatul, în dimineaţa zilei de 8 decembrie 2008, a provocat un scandal în locuinţă. În faţa acestei situaţii, M.M. a apelat la numărul de urgenţă 112, iar la scurt timp la faţa locului a apărut echipajul de poliţie format din partea vătămată P.I. și martorul B.I.
Potrivit declaraţiilor celor doi poliţiști coroborate cu declaraţiile iniţiale ale martorei M.M. a rezultat că aceasta din urmă, împreună cu fiul său, i-a așteptat pe cei doi poliţiști în stradă, unde le-a declarat mai întâi că inculpatul M.N., soţul acesteia, se află în stare avansată de ebrietate, că a distrus mai multe bunuri din locuinţa comună și că a ameninţat-o pe aceasta și pe copil cu moartea prin împușcare.
Partea vătămată P.I. a procedat mai întâi la solicitarea actelor de identitate ale soţilor M. și, în timp ce consemna cele constatate în carnetul de serviciu, și-a făcut apariţia și inculpatul care a început să adreseze injurii și ameninţări agenţilor de poliţie, declarându-se nemulţumit de prezenţa acestora.
În faţa acestei situaţii, organele de poliţie i-au sfătuit pe M.M. și pe copilul acesteia să părăsească domiciliul, dar în timp ce aceștia din urmă se îndreptau spre ieșire, inculpatul M.N. s-a îndreptat către ei, încercând să-i împiedice să părăsească locuinţa.
Cum în acel moment partea vătămată P.I. era ultima care părăsea curtea locuinţei soţilor M., fiind și încadrat de aceștia, a simţit la un moment dat că inculpatul s-a repezit asupra sa. În continuare, partea vătămată a declarat că în încercarea de a-i lua mâna de pe faţa sa a simţit cum a fost zgâriat în zona maxilarului superior, după care inculpatul i-a prins braţul drept și l-a împins spre înapoi în gard, apăsându-se cu corpul pe braţ, ceea ce i-a produs părţii vătămate o ruptură musculo-tendinoasă.
Imediat, în ajutorul părţii vătămate a sărit colegul său, martorul B.I., care a reușit să-l tempereze pe inculpat. Partea vătămată, împreună cu martorul B.I., cu soţia și cu fiul inculpatului, au mers spre mașina echipajului de poliţie, dar nici aici nu au fost lăsaţi în pace de inculpat, care a încercat să împiedice plecarea acestora de pe loc. A fost nevoie de intervenţia martorului B.I., iar în momentul în care s-a îndreptat către inculpat, acesta din urmă a părăsit acel loc.
A mai declarat martorul B.I. că, în momentul în care partea vătămată P.I. a pornit mașina, și-a dat seama că mâna dreaptă îi era a amorţită, împrejurare confirmată de partea vătămată în declaraţiile acesteia, dar și de martora M.M. în declaraţiile iniţiale date de aceasta în faţa organelor de poliţie.
Partea vătămată s-a deplasat la scurt timp la Spitalul Orășenesc S., unde i s-a acordat primul ajutor. Ulterior, partea vătămată a mers la domiciliu, acolo unde soţia sa a observat că soţul avea braţul tumefiat, tendonul era deplasat, motiv pentru care s-au prezentat imediat la cabinetul medical al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Argeș. În urma controlului efectuat, partea vătămată a fost îndrumată să se interneze la Spitalul D. din municipiul București, unde a și fost supusă unei intervenţii chirurgicale.
Din raportul de expertiză medico-legală din 26 ianuarie 2009, întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Argeș, a rezultat că, la data de 8 decembrie 2008, P.I. a prezentat o leziune traumatică produsă prin lovire cu corp dur, ce a necesitat 30-35 zile de îngrijiri medicale de la producere. În completare la acest raport, medicul legist a mai precizat că leziunea traumatică se putea produce prin comprimare între planuri (corpuri) dure pe o suprafaţă mică a segmentului anatomic respectiv.
În drept, fapta inculpatului M.N. care, în dimineaţa zilei de 8 decembrie 2008, a prins braţul drept al părţii vătămate P.I., poliţist aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu și l-a împins în gardul locuinţei sale, apăsându-se cu corpul pe braţul acestuia, ceea ce a produs o ruptură musculo-tendinoasă ce a necesitat pentru vindecare un număr de 30-35 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 239 alin. (3) C. pen.
Prin decizia nr. 47/A din 14 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Pitești, Secţia penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul inculpatului M.N., desfiinţată, în parte, sentinţa atacată și pe fond au fost înlăturate dispoziţiile art. 57 C. pen., dispunându-se suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani.
Pe durata termenului de încercare s-a stabilit ca inculpatul să respecte obligaţiile prevăzute în art. 863 alin. (1) lit. a) - d) C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata termenului de încercare a fost suspendată și executarea pedepselor accesorii.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Împotriva ambelor hotărâri a formulat recurs inculpatul M.N., criticându-le sub aspectul nelegalităţii și netemeiniciei, atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă.
În susţinerea motivelor scrise de recurs inculpatul a criticat soluţiile adoptate de cele două instanţe, în principal, sub aspectul cazurilor de casare reglementate în dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 12, 17 și 18 C. proc. pen., arătând că atât prima instanţă, cât și instanţa de apel au interpretat, în mod eronat, probatoriile administrate, întrucât acestea nu dovedesc cu certitudine că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunii de ultraj. În acest sens, a susţinut într-o primă variantă că nu a săvârșit acte de violenţă sau ameninţări asupra poliţiștilor și, în consecinţă, nu a comis infracţiunea de ultraj, faptă pentru care a fost cercetat și condamnat de instanţa de fond, solicitând achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există.
În subsidiar, în cea de-a doua variantă, inculpatul a solicitat achitarea sa pentru săvârșirea infracţiunii de ultraj în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. - lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii - intenţia, având în vedere că cei doi poliţiști și-au exercitat abuziv atribuţiile de serviciu, lovind inculpatul și au refuzat să părăsească domiciliul inculpatului, deși le-a solicitat.
O altă critică a vizat greșita încadrare juridică dată faptei, în sensul că instanţa de fond nu a apreciat corect situaţia de fapt, inculpatul exercitând acte de violenţă asupra poliţiștilor datorită acţiunii acestora de a pătrunde în curtea sa și a refuza să plece, astfel că acesta a comis fapta din culpă, împrejurare ce impunea schimbarea încadrării juridice din art. 239 C. pen. în art. 184 C. pen. (forma de vinovăţie fiind culpa, și nu intenţia indirectă).
Examinând hotărârile recurate prin raportare la motivele invocate de către recurentul inculpat M.N., care se circumscriu cazurilor de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 12, 17 și 18 C. proc. pen., dar și din oficiu, în condiţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie apreciază că recursul este fondat numai sub aspectul laturii civile, pentru următoarele considerente:
1. Referitor la cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., privind greșita încadrare juridică dată faptei, se constată că nu este incident în cauză.
Înalta Curte de Casaţie și Justiţie apreciază că situaţia de fapt a fost corect stabilită de instanţa de fond în urma unei analize coroborate și judicioase a întregului material probator administrat în cauză, fapta reţinută în sarcina inculpatului a primit o justă încadrare juridică, apreciind că sunt întrunite în cauză condiţiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul comiterii infracţiunii de ultraj, prevăzută în art. 239 alin. (3) C. pen.
Infracţiunea de ultraj este complexă, complexitate care își regăsește exprimarea, în primul rând, în latura obiectivă a conţinutului constitutiv al infracţiunii.
Elementul material al infracţiunii de ultraj, astfel cum este descrisă în art. 239 alin. (3) C. pen., presupune vătămarea corporală comisă împotriva unui funcţionar public purtător al autorităţii de stat, aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exercitarea funcţiunii.
Pentru ca acţiunea de vătămare ce constituie elementul material al infracţiunii de ultraj, în forma agravată, să realizeze conţinutul laturii obiective trebuie să fie îndeplinite cumulativ anumite condiţii, respectiv să fie exercitată împotriva unui funcţionar public în timpul cât se află în exerciţiul funcţiunii, fie pentru fapte îndeplinite de el în exerciţiul funcţiunii.
Cerinţa în oricare dintre variantele sale își are raţiunea în obiectul juridic al infracţiunii de ultraj, ceea ce legea ocrotește în acest caz fiind relaţiile sociale a căror existenţă și desfășurarea sunt asigurate prin apărarea respectului datorat autorităţii, ce impune și protejarea în mod special a persoanelor care îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.
Desigur legea nu înţelege să asigure o protecţie nelimitată în favoarea funcţionarului, astfel că, în situaţia în care acesta își depășește atribuţiile de serviciu sau le exercită abuziv, el nu se mai află în exerciţiul funcţiunii și nu mai acţionează în interesul autorităţii, astfel că nu se mai află sub protecţia acordată de legiuitor prin dispoziţiile art. 239 C. pen.
Or, în cauză s-a demonstrat fără niciun dubiu, contrar susţinerilor inculpatului, că la data de 8 decembrie 2008 acesta, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a agresat-o fizic pe partea vătămată P.I., poliţist în cadrul Poliţiei M., care se afla, împreună cu colegul său, martorul B.I., în exerciţiul funcţiunii în timpul destinat îndeplinirii atribuţiilor de serviciu.
Faptul că partea vătămată se afla împreună cu colegul său în curtea inculpatului s-a datorat apelului telefonic de urgenţă al soţiei acestuia, M.M., care, după ce a fost legitimată de agentul P.I., le-a cerut ajutorul celor doi poliţiști în raport cu comportamentul violent al soţului său, care a distrus mai multe bunuri din gospodărie și a ameninţat-o atât pe ea, cât și pe fiul lor minor, cu moartea.
Împrejurarea că cei doi poliţiști au refuzat să plece din curtea inculpatului nu constituie o exercitare abuzivă a atribuţiilor de serviciu, astfel cum susţine inculpatul, întrucât, din desfășurarea cronologică a evenimentelor, rezultă că cei doi agenţi de poliţie se pregăteau să părăsească curtea imobilului împreună cu soţia și fiul minor al inculpatului, moment în care inculpatul a agresat-o pe partea vătămată, răsucindu-i la spate braţul drept, împingându-l spre gard, unde i-a comprimat cu greutatea corpului braţul, cauzându-i o ruptură musculo-tendinoasă care a necesitat pentru vindecare un număr de 30-35 zile de îngrijiri medicale.
Acţiunea violentă a inculpatului asupra părţii vătămate P.I., agent de poliţie la serviciul ordine publică din cadrul Poliţiei M., s-a datorat hotărârii luate de soţia acestuia de a părăsi locuinţa împreună cu fiul lor, însoţiţi de cei doi agenţi de poliţie, și nu acţiunii violente exercitate de poliţiști.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că prima critică a recurentului inculpat ce pune în discuţie încadrarea juridică a faptei este neîntemeiată, fapta sa întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj săvârșită împotriva unui poliţist și nu cele ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă, întrucât acesta a cunoscut calitatea părţii vătămate, de agent de poliţie, scopul venirii acestuia la domiciliul său, respectiv de a asigura ordinea și liniștea publică și de a preîntâmpina comiterea unei fapte mai grave, astfel ca partea vătămată nu și-a depășit atribuţiile de serviciu, fiind în exercitarea acestora la momentul producerii incidentului.
Totodată, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie reţine că, în raport cu modalitatea concretă în care inculpatul a realizat vătămarea agentului de poliţie aflat în exerciţiul funcţiunii, a comis fapta sub forma intenţiei indirecte, astfel cum corect au reţinut și cele două instanţe, chiar dacă nu a urmărit producerea rezultatului, l-a prevăzut și a acceptat producerea lui.
2. Referitor la criticile recurentului inculpat privind achitarea în temeiul art. 10 alin. (1) lit. a) sau art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., corespunzătoare cazurilor de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 18 și, respectiv pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că nu sunt incidente în cauză.
Pentru a se putea dispune achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie reţine că ar trebui ca fapta să nu existe în materialitatea ei; or, în cauză, niciuna dintre părţi nu a contestat existenţa unui incident în curtea imobilului aparţinând inculpatului, nici chiar M.N., criticile sale vizând doar modalitatea de comitere a faptei și forma de vinovăţie.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul M.N. a fost trimis în judecată și condamnat de instanţa de fond, soluţie menţinută de instanţa de apel care a modificat doar modalitatea de executare a pedepsei, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen., pentru săvârșirea infracţiunii de ultraj, prevăzută în art. 239 alin. (3) C. pen.
Inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, arătând că a fost tras de pulover și lovit de partea vătămată P.I., poliţist, iar acesta împreună cu colegul său au refuzat să iasă din curtea imobilului inculpatului în momentul în care le-a solicitat acest lucru, astfel că în raport cu acţiunile violente ale părţii vătămate acesta s-a apărat.
Așa cum s-a reţinut și de către cele două instanţe, în dimineaţa zilei de 8 decembrie 2008, urmare a apelului telefonic al numitei M.M., soţia inculpatului, la domiciliul acestora a sosit un echipaj de poliţie din cadrul Poliţiei M., respectiv martorul B.I. și partea vătămată P.I. La sosirea celor doi poliţiști, martora M.M. le-a solicitat ajutorul, întrucât soţul său, M.N., se află sub influenţa băuturilor alcoolice de mai multe zile, a distrus mai multe bunuri din casă și a adresat cuvinte de ameninţare cu moartea la adresa sa și a copilului lor minor.
În timp ce partea vătămată P.I. consemna datele de stare civilă ale martorei, a sosit și inculpatul care a început să adreseze injurii la adresa celor doi poliţiști, fiind deranjat de prezenţa lor. În aceste împrejurări, cei doi poliţiști i-au solicitat martorei să plece de la domiciliu, însă, în timp ce se îndreptau spre ieșirea din curtea casei, inculpatul a încercat să-i oprească și a întors mâna dreaptă a părţii vătămate P.I. la spate, împingându-l spre un gard, după care s-a apăsat cu greutatea corpului pe braţ, provocându-i o ruptură musculo-tendinoasă biceps brahial cu hematom.
În ajutorul colegului său a intervenit martorul B.I., după care împreună au condus-o pe martora M.M. și fiul acesteia la locul de muncă, ulterior deplasându-se cu autoturismul din dotare la sediul Poliţie M. Până la momentul punerii în mișcare a autoturismului, inculpatul M.N. a încercat să-i oprească, însă la intervenţia martorului B.I. acesta a renunţat.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză medico-legală din 26 ianuarie 2009, întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Argeș, astfel cum a fost completat de medicul legist, la data de 8 decembrie 2008 numitul P.I. a prezentat o leziune traumatică produsă prin lovire cu corp dur ce a necesitat 30-35 zile de îngrijiri medicale, leziune care se putea produce prin comprimare între planuri (corpuri) dure pe o suprafaţă mică a segmentului anatomic respectiv.
Împrejurările comiterii faptei și vinovăţia inculpatului sunt susţinute de declaraţiile părţii vătămate P.I., ale martorului B.I. care a confirmat lovirea părţii vătămate de către inculpat în modalitatea descrisă, precum și comportamentul violent al inculpatului până la plecarea cu autoturismul din dotare, declaraţiile iniţiale ale martorei M.M., declaraţiile martorului B.C. care a trimis echipajul de poliţie la locul incidentului urmare a apelului martorei M.M. și a văzut partea vătămată imediat după incident, observând că avea o deformaţie a membrului superior (mâna dreaptă), declaraţiile martorei P.E., soţia părţii vătămate care a văzut că partea vătămată are mușchiul tumefiat și a insistat să meargă la spital, concluziile raportului de expertiză medico-legală întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Argeș.
Înalta Curte de Casaţie și Justiţie apreciază că cele două instanţe au expus pe larg modalitatea de comitere a faptelor, probele administrate în cauză dovedind indubitabil că inculpatul a comis infracţiunea de ultraj asupra agentului de poliţie P.I., astfel că solicitarea recurentului inculpat, în sensul achitării în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) și d) C. proc. pen., nu este întemeiată.
Critica recurentului inculpat M.N. este întemeiată numai sub aspectul greșitei soluţionări de către cele două instanţe a laturii civile a cauzei.
Înalta Curte de Casaţie și Justiţie reţine că, în raport cu probele cauzei, a fost stabilită corect vinovăţia inculpatului la săvârșirea faptei de ultraj, existenţa legăturii de cauzalitate între fapta comisă și vătămarea cauzată părţii vătămate P.I., situaţie în care au fost acordate în mod justificat despăgubiri cu titlu de daune materiale și morale părţii civile.
În ceea ce privește modul de stabilire a despăgubirilor cuvenite părţii civile, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că, potrivit dispoziţiilor art. 998 și urm. C. civ. și art. 1169 C. civ., este consacrată regula reparării integrale a prejudiciului cauzat prin infracţiune, atât sub aspectul pierderii efectiv suferite, cât și a beneficiului de care cel ce a suferit-o a fost lipsit, sub condiţia dovedirii certe a existenţei prejudiciului ce se solicită a fi recuperat.
Or, în cauză partea civilă P.I. nu a dovedit existenţa unei diferenţe dintre salariul încasat și venitul obţinut în perioada concediului medical, nu a depus niciun act din care să rezulte veniturile încasate (copie carnet de muncă, adeverinţă de salariu). Într-adevăr, declaraţia martorului U.C., care avea același grad ca și partea civilă în cadrul Poliţie M., confirmă primirea unor sporuri de către martor doar pentru diverse activităţi din serviciul de noapte, pe care le-a aproximat la 200 lei, fără a fi susţinute de alte documente justificative.
În consecinţă, potrivit actelor depuse la dosar de către partea civilă se constată că a fost dovedită doar o parte din suma solicitată cu titlu de daune materiale, respectiv suma de 1.170 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizare și efectuarea unei radiografii.
În ceea ce privește prejudiciul moral suferit de partea civilă, este mai presus de orice îndoială că leziunea traumatică cauzată acesteia prin acţiunea agresivă a inculpatului i-a pricinuit suferinţe fizice intense și chiar traume psihice inerente, ruptura musculo-tendinoasă de la nivelul membrului drept suferită de aceasta necesitând 30-35 zile de îngrijiri medicale. În toată această perioadă de timp partea civilă nu a avut parte de un regim de viaţă obișnuit din pricina durerilor inerente, dar și necesităţii de a fi ajutat de o altă persoană la efectuarea unor activităţi care până la acel moment erau obișnuite (treburi în gospodărie, luarea propriului copil în braţe), împrejurări care se circumscriu noţiunii de prejudiciu personal nepatrimonial care trebuie reparat prin obligarea inculpatului la plata unor despăgubiri cu titlu de daune morale.
Chiar dacă nu există un criteriu de apreciere a daunelor morale, ele trebuie să fie proporţionale cu prejudiciul suferit, astfel că, în raport cu consecinţele negative suferite în cauză în plan fizic și psihic de către partea civilă, consecinţele vătămării asupra vieţii de familie și în activitatea profesională, se impune o reducere și a cuantumului prejudiciului acordat părţii civile cu titlu de daune morale de la 20.000 lei la 10.000 lei.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a admis recursul declarat de inculpatul M.N. împotriva deciziei nr. 47/A din 14 aprilie 2011 a Curţii de Apel Pitești, Secţia penală și pentru cauze cu minori și de familie, a casat în parte decizia penală atacată și sentinţa penală nr. 39 din 1 februarie 2011 a Tribunalului Argeș și rejudecând, în fond, a redus cuantumul daunelor morale de la 20.000 lei la 10.000 lei și a daunelor materiale de la 10.000 lei la 1.170 lei, menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârilor.