High Court of Cassation and Justice

Liberare provizorie sub control judiciar. Pedeapsă prevăzută de lege. Infracțiune prevăzută în art. 7 din Legea nr. 39/2003

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Măsurile preventive și alte măsuri procesuale. Măsurile preventive. Liberarea provizorie sub control judiciar și liberarea provizorie pe cauțiune

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- liberare provizorie sub control judiciar

- pedeapsă prevăzută de lege

Legea nr. 39/2003, art. 7

C. proc. pen., art. 160² alin. (1)

            Cererea de liberare provizorie sub control judiciar este admisibilă în cazul infracțiunii prevăzute în art. 7 din Legea nr. 39/2003, fiind îndeplinită condiția stabilită în art. 160² alin. (1) C. proc. pen., dacă infracțiunile care intră în scopul grupului infracțional organizat sunt infracțiunile de luare de mită prevăzute în art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

I.C.C.J., Secția penală, încheierea nr. 1032 din 12 iulie 2011

Notă: Încheierea nr. 1032 din 12 iulie 2011 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție este în sensul Deciziei nr. 7 din 9 februarie 2009 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în M. Of. nr. 694 din 15 octombrie 2009.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, inculpatul O.C. a formulat, prin apărătorul său, cerere de liberare provizorie sub control judiciar, în temeiul art. 160² și urm. C. proc. pen.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că măsura arestării preventive a inculpatului O.C. a fost dispusă pe o durată de 29 zile prin încheierea nr. 759 din 24/25 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, ulterior fiind prelungită pe o durată de 30 de zile prin încheierea nr. 888 din 18 iunie 2011. Ambele încheieri au rămas definitive prin respingerea recursului inculpatului.

La data de 11 iulie 2011, prin încheierea nr. 1026, a fost prelungită cu încă 30 de zile măsura arestării preventive a inculpatului.

S-a reținut în sarcina inculpatului că a inițiat și constituit un grup infracțional organizat și, în calitate de adjunct al șefului biroului vamal, a săvârșit, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, mai multe acte materiale specifice infracțiunii de luare de mită.

În concret, inculpatul O.C., atât singur, cât și împreună cu alți lucrători vamali, a cerut diverse sume de bani de la mai mulți intermediari vamali și importatori, prin intermediul comisionarului T.D., reprezentant al societății comerciale C., în scopul de a-și încălca atribuțiile de serviciu și, împreună cu subordonații săi, să permită intrarea în țară a unor containere importate, ce conțineau, după caz: mărfuri contrafăcute, alte mărfuri decât cele înscrise în declarația vamală de import sau mărfuri în alte cantități ori cu o altă valoare decât cele declarate sau în scopul de a-și îndeplini atribuțiile de serviciu, prin procesarea respectivelor containere, permițând accesul lor în țară, în loc să fie blocate în vamă.

De asemenea, în schimbul unor sume de bani provenind de la comisionarii vamali T.D., Ț.V., B.S. ș.a., bani strânși de o manieră organizată și colectivă de membrii grupului de criminalitate organizată din care face parte, inculpatul O.C. a pus, în repetate rânduri, la dispoziția membrilor grupului informațiile necesare desfășurării activităților de corupție la nivelul biroului vamal și și-a folosit, în același scop, prerogativele și puterea managerială pe care o avea în calitate de adjunct al șefului biroului vamal.

S-a considerat că faptele constituie infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.

Cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul O.C., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu (art. 160² alin. 1 C. proc. pen.), care se referă la natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, determinate de cuantumul pedepsei prevăzute de lege.

Sub acest aspect, potrivit art. 160² alin. (1) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că infracțiunile ce intră în scopul grupului infracțional organizat sunt infracțiuni de corupție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii sub limita de 18 ani, astfel că, din acest punct de vedere, cererea inculpatului este admisibilă.

În ceea ce privește condiția negativă prevăzută în art. 160² alin. (2) C. proc. pen., referitoare la comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie, aceasta nu este îndeplinită.

Astfel, potrivit art. 160² alin. (2) C. proc. pen., cererea de liberare provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Din coroborarea celor două texte menționate (art. 160² alin. 1 și art. 160² alin. 2 C. proc. pen.) reiese caracterul facultativ al acordării liberării provizorii sub control judiciar, chiar și în ipoteza în care inculpatul nu s-ar afla în vreunul din cazurile de împiedicare a acordării liberării provizorii prevăzute în art. 160² alin. (2) C. proc. pen.

Cu toate acestea, instanța nu ar putea uza discreționar de această facultate, întrucât s-ar încălca flagrant dispozițiile art. 5 alin. (5) C. proc. pen., art. 23 alin. (10) Constituția României și art. 5 paragraful 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel încât, cu ocazia verificării temeiniciei unei cereri de liberare sub control judiciar, se pornește de la una dintre premisele esențiale ale liberării provizorii, respectiv subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului. Într-adevăr, dacă aceste temeiuri s-ar schimba ori ar înceta, instanța ar fi obligată ca, la cerere sau din oficiu, să dispună, după caz, înlocuirea sau revocarea măsurii arestării preventive, nemaipunându-se, prin  ipoteză, problema liberării provizorii.

Această premisă conduce la concluzia că pentru a refuza liberarea provizorie pe considerente de netemeinicie, instanța trebuie să constate existența unor temeiuri mai puternice decât cele avute în vedere la luarea măsurii preventive, care să justifice convingerea că lăsarea inculpatului în libertate, chiar provizorie și restrânsă printr-un control judiciar, nu este totuși oportună.

Interpretând sistematic dispozițiile procedurale din materia măsurilor preventive, în corelație și cu exigențele Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, astfel de temeiuri ar putea privi fie aspecte legate de buna desfășurare a procesului penal, respectiv existența unor date, altele decât cele avute în vedere de art. 160² alin. (2) C. proc. pen., din care să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal al putea fi compromisă, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptei pentru care inculpatul este cercetat, respectiv prin modul și mijloacele de săvârșire ori prin urmări aceasta să fi produs o gravă vătămare relațiilor sociale ocrotite, astfel încât liberarea inculpatului, chiar provizorie, să fie de natură să creeze o puternică stare de insecuritate socială și neîncredere în actul de justiție.

Prin prisma celor învederate, cererea inculpatului este neîntemeiată. Astfel, la acest moment procesual, buna desfășurare a procesului penal ar putea fi compromisă prin faptul că instanța nu a fost încă sesizată cu rechizitoriul, s-au mai efectuat acte de urmărire penală de la data arestării preventive a inculpatului și până în prezent, urmând a fi efectuate și alte acte procesuale, urmărirea penală nefiind finalizată.

La aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie trebuie să se țină cont și să se facă o relaționare între circumstanțele reale ale comiterii faptei și cele personale ale inculpatului, respectiv să se țină cont de rezultatul infracțiunii, de lezarea gravă a relațiilor sociale ocrotite prin reglementarea infracțiunilor care aduc atingere unor activități de interes public, a infracțiunilor de corupție.

Garanțiile de ordin personal (buna conduită avută anterior, lipsa antecedentelor penale, are în întreținere copii, are o familie organizată) și cele prevăzute în art. 160² alin. (3) C. proc. pen. nu sunt de natură a înlătura pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea inculpatului în libertate.

Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul O.C.