Contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen. Hotărâre rămasă definitivă la instanţa de apel. Instanţa competentă
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Contestaţia în anulare
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- contestaţie în anulare
- instanţa competentă
C. proc. pen., art. 386 lit. a), art. 389 alin. (1)
Contestaţia în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen. se introduce, potrivit art. 389 alin. (1) din același cod, la instanţa de recurs care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere. În raport cu dispoziţiile art. 389 alin. (1) C. proc. pen., în cazul în care hotărârea a rămas definitivă la instanţa de apel, nefiind pronunţată o hotărâre în recurs, competenţa de a soluţiona contestaţia în anulare și de a se pronunţa asupra admisibilităţii sau inadmisibilităţii acestei căi extraordinare de atac îi revine instanţei de recurs, întrucât rămânerea definitivă a hotărârii la instanţa de apel nu poate modifica regulile de competenţă, care exclud competenţa instanţei de apel de a soluţiona o contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen.
I.C.C.J., Secţia penală, încheierea nr. 1036 din 13 iulie 2011
Prin sentinţa penală nr. 805 din 7 iunie 2010 pronunţată de Judecătoria Oradea, în baza art. 86 alin. (1) din O. U. G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., inculpatul A.A. a fost condamnat la pedeapsa de un an 2 luni închisoare.
În baza art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiţionate din executarea pedepsei de 14 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1709/2006 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin decizia penală nr. 420/R din 20 septembrie 2007 a Curţii de Apel Oradea și s-a contopit restul de 1.542 zile rămas neexecutat cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1.542 zile închisoare, în regim de detenţie.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
Prin decizia penală nr. 225/A din 20 septembrie 2010, Tribunalul Bihor a admis apelul declarat de inculpatul A.A. împotriva sentinţei penale nr. 805 din 7 iunie 2010 pronunţată de Judecătoria Oradea, pe care a desfiinţat-o și a descontopit pedeapsa de 1.542 zile închisoare în pedepsele componente de un an 2 luni închisoare aplicată în cauză și restul de 1.542 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 14 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1709/2006 a Judecătoriei Oradea.
A înlăturat dispoziţia de revocare a acestui rest, iar în baza art. 61 alin. (1) C. pen. a menţinut liberarea condiţionată de sub efectul pedepsei de 14 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1709/2006 a Judecătoriei Oradea.
Împotriva acestei decizii inculpatul A.A. a formulat recurs, iar prin decizia penală nr. 742/R/2010 a Curţii de Apel Oradea a fost recalificată calea de atac din recurs în contestaţie în anulare, în baza dispoziţiilor art. 42 C. proc. pen. combinate cu prevederile art. 389 cu referire la art. 386 lit. a) C. proc. pen. declinându-se competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţia în anulare formulată de condamnatul A.A. împotriva deciziei penale nr. 225/A din 20 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalului Bihor, în favoarea Tribunalului Bihor.
Curtea de Apel Oradea, având în vedere că la termenul de judecată din 14 decembrie 2010 inculpatul a înţeles să-și recalifice calea de atac ca fiind o contestaţie în anulare, în baza art. 42 C. proc. pen., a dispus declinarea de competenţă în favoarea Tribunalului Bihor
Tribunalul Bihor, primind cererea de contestaţie în anulare în urma declinării competenţei de către Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr. 36/A din 2 februarie 2011, în baza art. 42 C. proc. pen. raportat la art. 389 C. proc. pen. și cu referire la art. 386 lit. a) din același cod, a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare formulată de contestatorul A.A. împotriva deciziei penale nr. 225/A din 20 septembrie 2010 a Tribunalului Bihor în favoarea Curţii de Apel Oradea și, în baza art. 43 C. proc. pen., a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între Curtea de Apel Oradea și Tribunalul Bihor.
A constatat Tribunalul Bihor că, potrivit dispoziţiilor art. 389 C. proc. pen., competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare revine instanţei de recurs, cu excepţia cazului prevăzut la art. 386 lit. d) C. proc. pen. În speţă, contestatorul și-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen., și anume nelegala sa citare, competenţa de soluţionare revenind instanţei de recurs.
În examinarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza privind pe contestatorul A.A. este Curtea de Apel Oradea, deoarece, în speţă, chiar dacă nu s-a pronunţat o hotărâre definitivă, potrivit dispoziţiilor art. 389 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia în anulare se introduce la instanţa de recurs care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere.
Contestaţia în anulare - cale extraordinară de atac - poate fi îndreptată doar împotriva hotărârilor penale definitive și numai în cazurile și condiţiile prevăzute limitativ și expres în dispoziţiile art. 386 C. proc. pen.
Având în vedere că în speţă nu s-a pronunţat o hotărâre în recurs, sentinţa penală rămânând definitivă în faţa instanţei de apel, acest aspect este lipsit de relevanţă și nu poate modifica regulile de competenţă materială generală care exclud competenţa instanţei de apel de a soluţiona o contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen.
Instanţa de recurs urmează ca prin hotărârea ce o va pronunţa să stabilească soluţia cu privire la admisibilitatea sau inadmisibilitatea unei contestaţii, atunci când hotărârea a rămas definitivă la prima instanţă sau la instanţa de apel, în condiţiile în care partea nu a declarat apel ori, după caz, recurs.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul A.A. în favoarea Curţii de Apel Oradea, instanţă căreia i s-a trimis dosarul spre competentă soluţionare.