Cerere de sesizare a Curţii Constituţionale. Condiţii. Nesuspendarea judecăţii
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Dispoziţii generale
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- cerere de sesizare a Curţii Constituţionale
Legea nr. 47/1992, art. 29
Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale poate fi respinsă numai atunci când excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât este contrară prevederilor art. 29 alin. (1), (2) sau (3) din Legea nr. 47/1992. Prin urmare, în soluţionarea unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa de judecată este competentă să verifice exclusiv îndeplinirea condiţiilor prevăzute expres și limitativ în art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, și anume dacă excepţia de neconstituţionalitate privește o lege sau o ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare care are legătură cu soluţionarea cauzei, dacă este ridicată de persoanele în drept și dacă prevederile legale care formează obiectul excepţiei nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
În cazul admiterii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, judecata nu se suspendă pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 3991 din 9 noiembrie 2010
Prin încheierea din 4 octombrie 2010, Curtea de Apel Pitești, Secţia penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca inadmisibile, excepţiile de neconstituţionalitate invocate de inculpatul C.L.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La termenul de judecată din 4 octombrie 2010, inculpatul C.L. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a următoarelor dispoziţii legale: O.U.G. nr. 134/2005 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 43/2002 în raport cu dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie; art. 1 alin. (1) și alin. (31), art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 134/2005 (aprobată prin Legea nr. 54/2006) în raport cu dispoziţiile art. 132 alin. (1) din Constituţie; art. 151 din O.U.G. nr. 43/2002 introdus prin art. IV pct. 11 din O.U.G. nr. 24/2004 în raport cu dispoziţiile art. 21 alin. (3), art. 28, art. 115 alin. (4) și (6) și art. 131-132 din Constituţie, precum și art. 6 paragraf 1 și art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale; art. 911 - art. 916 C. proc. pen. în raport cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) și art. 28 din Constituţie, precum și art. 6 paragraf 1 și art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale; Titlul XVII intitulat „Modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statului magistraţilor” și art. I pct. 80 din Legea nr. 247/2005 de modificare a art. 53 din Legea nr. 303/2004.
Instanţa de fond a constatat că textele de lege a căror neconstituţionalitate a fost invocată nu sunt esenţiale pentru soluţionarea cauzei, neavând legătură cu fondul ei, ceea ce face inutilă trimiterea excepţiilor, spre competentă rezolvare, la Curtea Constituţională.
În legătură cu neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 911 - art. 916 C. proc. pen., s-a arătat că aceasta a fost examinată de Curtea Constituţională în mai multe decizii, astfel că nu se mai impune o nouă sesizare a Curţii pentru a nu afecta obligativitatea deciziei iniţiale de respingere și principiul celerităţii procesului penal.
În consecinţă, excepţiile de neconstituţionalitate invocate de inculpat prin apărătorul ales au fost considerate inadmisibile și respinse ca atare și, implicit, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
În termen legal, împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul C.L., care a susţinut că instanţa de fond a respins în mod greșit excepţiile de neconstituţionalitate ca inadmisibile, substituindu-se, astfel, instanţei de control constituţional.
A solicitat admiterea recursului și, pe fond, sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţiile ridicate. Totodată, a solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate, având în vedere că acestea au fost invocate anterior abrogării alin. (5) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, situaţie în care se impune a se face aplicarea legii mai favorabile.
Examinând recursul atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată următoarele:
Din conţinutul dispoziţiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 rezultă fără echivoc că instanţa în faţa căreia a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate poate respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării acesteia numai atunci când excepţia este inadmisibilă, întrucât este contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3).
Așa fiind, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie reţine că, potrivit legii, în soluţionarea unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa de judecată este competentă să verifice doar îndeplinirea condiţiilor prevăzute expres și limitativ în art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv dacă excepţia de neconstituţionalitate privește o lege sau o ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare care are legătură cu soluţionarea cauzei; dacă este ridicată de persoanele în drept și dacă prevederile legale care formează obiectul excepţiei nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Instanţa de fond a examinat relevanţa și pertinenţa cererii de sesizare a Curţii Constituţionale și a ajuns la concluzia că textele atacate nu sunt esenţiale pentru soluţionarea cauzei, neavând legătură cu fondul ei.
În consecinţă, instanţa de fond a respins ca inadmisibile excepţiile de neconstituţionalitate invocate în loc să se pronunţe doar asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, subrogându-se astfel atribuţiilor exclusive ale acesteia.
Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că excepţiile de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 134/2005, art. 1 alin. (1) și alin. (31) și art. 4 din O.U.G. nr. 134/2005, art. 151 din O.U.G. nr. 43/2002 și art. 911 - art. 916 C. proc. pen. întrunesc condiţiile de admisibilitate prevăzute în art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcţionarea Curţii Constituţionale.
Este vizată neconstituţionalitatea unei ordonanţe - O.U.G. nr. 134/2005 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 43/2002 - și a unor texte de lege din aceste acte normative care au legătură cu soluţionarea cauzei, inculpatul fiind trimis în judecată pe baza actelor de urmărire penală efectuate de Direcţia Naţională Anticorupţie, în competenţa configurată prin O.U.G. nr. 134/2005 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 43/2002.
La dosarul cauzei, există dovezi privind efectuarea de către organele de urmărire penală a unor interceptări și înregistrări audio/video efectuate în baza dispoziţiilor art. 911 - art. 916 C. proc. pen., texte de lege a căror constituţionalitate este contestată.
Niciuna dintre aceste prevederi legale nu a fost declarată neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Opinia Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie cu privire la aceste excepţii de neconstituţionalitate ridicate de inculpatul C.L. este că dispoziţiile textelor de lege criticate nu contravin dispoziţiilor art. 115 alin. (4) și (6), art. 131 - 132, art. 21 alin. (3) și art. 28 din Constituţie.
Cât privește excepţia de neconstituţionalitate invocată a Titlului XVII intitulat „Modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor” și a art. I pct. 80 din Legea nr. 247/2005 de modificare a art. 53 din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că dispoziţiile legale arătate nu au legătură cu soluţionarea cauzei, astfel că nu poate face obiectul sesizării Curţii Constituţionale.
Faţă de cele ce preced, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie va admite recursul declarat de inculpatul C.L., va casa încheierea atacată și, rejudecând, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, va admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 134/2005 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 43/2002, în ansamblu, art. 1 alin. (1) și alin. (31), art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 134/2005 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 43/2002, art. 151 din O.U.G. nr. 43/2002 introdus prin art. IV pct. 11 din O.U.G. nr. 24/2004, art. 911 - art. 916 C. proc. pen.
În cauză nu se impune suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiilor de neconstitutionalitate, întrucât modificarea normelor de procedură conţinute în dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este de imediată aplicabilitate, indiferent de momentul la care s-a susţinut excepţia.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a admis recursul declarat de inculpat, a casat încheierea atacată și, rejudecând, a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor menţionate, dispunând sesizarea Curţii Constituţionale.
Notă: În urma republicării Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcţionarea Curţii Constituţionale în M. Of. nr. 807 din 3 decembrie 2010, dispoziţiile art. 29 alin. (6) se regăsesc în art. 29 alin. (5).