Desemnarea altei instanţe pentru judecarea cauzei. Prelungirea duratei arestării în cursul urmăririi penale. Competenţă
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Competenţa. Incompatibilitatea și strămutarea. Strămutarea judecării cauzei penale
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- desemnarea altei instanţe pentru judecarea cauzei
- prelungirea duratei arestării în cursul urmăririi penale
C. proc. pen., art. 611, art. 155
În conformitate cu dispoziţiile art. 611 C. proc. pen., procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate cere Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie să desemneze o instanţă egală în grad cu cea căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă, care să fie sesizată în cazul în care se va emite rechizitoriul. Admiterea cererii și desemnarea unei instanţe egale în grad cu cea căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă nu operează, prin urmare, anterior emiterii rechizitoriului.
În consecinţă, competenţa de a soluţiona propunerea de prelungire a duratei arestării în cursul urmăririi penale aparţine, conform art. 155 alin. (2) C. proc. pen., instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond sau instanţei corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, locul unde s-a constatat săvârșirea faptei prevăzute de legea penală ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, chiar dacă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a desemnat o instanţă egală în grad cu cea căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă, care să fie sesizată în cazul în care se va emite rechizitoriul.
I.C.C.J., Secţia penală, încheierea nr. 4189 din 23 noiembrie 2010
Prin încheierea nr. 30/MP din 19 noiembrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia a admis propunerea formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba și, în temeiul art. 155 și urm. C. proc. pen., a dispus prelungirea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpaţii A.F., prim-procuror al parchetului de pe lângă judecătorie, și P.T., ofiţer, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 25 noiembrie 2010 până la 24 decembrie 2010.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin încheierea nr. 3793 din 27 octombrie 2010, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a casat încheierea nr. 26/MP din 22 octombrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia și a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor pe o perioadă de 29 de zile.
Ulterior luării măsurii arestării preventive faţă de cei doi inculpaţi, prin ordonanţa, respectiv, rezoluţia nr. 92/P/2010 din datele de 8 noiembrie 2010 și 9 noiembrie 2010, procurorul a dispus extinderea cercetărilor și începerea urmăririi penale faţă de aceștia, după cum urmează:
- inculpatul A.F., pentru săvârșirea, în condiţiile concursului real, a infracţiunilor de: fals material în înscrisuri oficiale prevăzută în art. 288 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale); uz de fals prevăzută în art. 291 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000; fals material în înscrisuri oficiale prevăzută în art. 288 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (2 fapte); uz de fals prevăzută în art. 291 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (2 fapte); fals în declaraţii prevăzută în art. 292 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (4 fapte);
- inculpatul P.T., pentru săvârșirea, în condiţiile concursului real, a infracţiunilor de: complicitate la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută în art. 26 raportat la art. 288 C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale); complicitate la infracţiunea de uz de fals prevăzută în art. 26 raportat la art. 291 C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, reţinându-se că:
Inculpatul A.F. în complicitate cu inculpatul P.T. au schimbat în dosarul penal nr. 94/P/2010 al parchetului de pe lângă judecătorie declaraţia olografă a numitului B.R. și declaraţia olografă a martorului L.A., prim-procurorul aplicând ștampila parchetului pe declaraţiile plăsmuite.
Inculpatul A.F., în mod abuziv, a procedat la soluţionarea dosarului penal nr. 94/P/2010 al parchetului de pe lângă judecătorie, în numele magistratului procuror F.L. care avea repartizat dosarul spre soluţionare și care se afla în concediu de odihnă la momentul desfășurării activităţii infracţionale de către inculpaţi, aplicând la numele procurorului semnătura sa și cu semnul „/” - pentru.
În înscrisurile intitulate „Declaraţii de avere”, magistratul procuror A.F. a menţionat în mod nereal la capitolul bunuri mobile că deţine în anii 2006, 2007 și 2008 un autovehicul dobândit în sistem leasing V., iar în cursul anului 2009 a declarat în mod nereal că este utilizatorul unui autovehicul marca A. achiziţionat tot în sistem leasing, în condiţiile în care aceste autovehicule au făcut obiectul unor contracte de leasing între societatea comercială A. și societatea comercială I., autovehicule reprezentând obiect al infracţiunii de luare de mită reţinute în sarcina inculpatului A.F. și a infracţiunii de dare de mită reţinută în sarcina învinuitului C.I.
Prin ordonanţa nr. 92/P/2010 din 19 noiembrie 2010, procurorul a dispus extinderea cercetării penale faţă de inculpatul A.F., reţinându-se că:
În calitatea sa de prim-procuror al parchetului de pe lângă judecătorie, în condiţiile în care pe rolul acestui parchet existau mai multe dosare penale privind pe numitul B.R., a primit de la Centrul Teritorial de Perfecţionare Profesională sume de bani pentru proiectul „W.” finanţat comunitar, faptă care ar putea constitui infracţiunea de luare de mită prevăzută în art. 254 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 comisă de către A.F. și infracţiunea de dare de mită prevăzută în art. 255 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 comisă de către numitul B.M., reprezentant legal al Centrului Teritorial de Perfecţionare Profesională și tatăl numitului B.R.
La data de 30 septembrie 2010, în contextul
discuţiilor purtate de
inculpatul A.F. cu numitul V.M., magistratul procuror i-a indicat acestuia
poziţia procesuală și conţinutul declaraţiilor pe care să le dea în faţa
organelor de poliţie, astfel încât V.M. să fie pus la adăpost de consecinţele
legii penale, în condiţiile în care acesta din urmă era cercetat pentru
conducerea unui autovehicul pe drumurile publice cu o îmbibaţie alcoolică în
sânge peste limita admisă de lege, faptă care constituie infracţiunea de
favorizarea infractorului prevăzută în art. 264 C. pen.
În cursul anului 2010, A.F., în calitatea de prim-procuror al parchetului de pe lângă judecătorie, a soluţionat în mod nejustificat și abuziv, în numele procurorilor subordonaţi, un număr de 100 dosare penale; actele de finalizare a cercetărilor aveau semnăturile contrafăcute de A.F., fie prin imitare, fie prin semnarea în numele procurorului menţionat în act, fapte care constituie infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută în art. 288 C. pen. și infracţiunea de uz de fals prevăzută în art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În argumentarea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive, Direcţia Naţională Anticorupţie a arătat că, pe de-o parte, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii nu s-au schimbat, iar pe de altă parte, că investigaţiile efectuate au condus la descoperirea faptelor noi arătate mai sus și în legătură cu care există presupunerea că au fost săvârșite de către inculpaţi.
S-a susţinut că prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor este justificată de pericolul social concret deosebit de ridicat al activităţii infracţionale reţinute în sarcina celor doi, având în vedere calităţile lor profesionale, numărul faptelor cercetate, consecinţele acestora asupra actului de justiţie.
S-a arătat că, în cauză, pentru lămurirea tuturor circumstanţelor și identificarea tuturor participanţilor, se impune a mai fi efectuate următoarele acte de urmărire penală:
- audieri de martori, atât pentru lămurirea tuturor circumstanţelor comiterii infracţiunilor pentru care A.F. și P.T. au fost deja inculpaţi, cât și cu privire la infracţiunile pentru care s-a dispus extinderea cercetărilor penale;
- confruntarea inculpatului P.T. cu învinuiţii C.S. și C.M.;
- întocmirea raportului de expertiză a scrisului dispus cu privire la infracţiunile de fals reţinute în sarcina învinuiţilor C.S. și C.M. și care sunt legate de activitatea infracţională a inculpaţilor A.F. și P.T.;
- reaudierea inculpaţilor;
- prezentarea materialului de urmărire penală și emiterea actului de finalizare a urmăririi penale.
S-a apreciat că, în cauză, fiind vorba de un magistrat și un ofiţer acuzaţi de fapte de corupţie, controlul continuu și limitarea contactului inculpaţilor cu alte persoane poate fi esenţial în a evita ascunderea probelor și influenţarea martorilor, cu atât mai mult cu cât, până în prezent, s-a probat că aceștia aveau strânse legături cu persoane implicate în activităţile frauduloase și care au fost audiate în acest sens în faza de urmărire penală.
În raport de argumentele expuse, instanţa de fond a constatat că în cauză sunt întrunite exigenţele art. 155 alin. (1) teza I și a II-a C. proc. pen.
S-a arătat că, în legătură cu faptele pentru care s-a început urmărirea penală la data de 9 noiembrie 2010, există indicii puternice de vinovăţie a inculpaţilor, susţinute de declaraţiile martorilor, a învinuiţilor C.S. și C.M. și de recunoașterea parţială a acestora.
Cauza în curs de desfășurare este complexă, implicând efectuarea a numeroase acte de urmărire penală. Din raţiuni de economie și utilitate procedurală, prelungirea măsurii arestării preventive se dovedește justificată și necesară administrării acestora. Măsura se dovedește necesară și oportună și prin prisma naturii acuzaţiilor aduse, calităţii inculpaţilor, urmărilor produse cu grave implicaţii în actul de justiţie.
Curtea de apel a arătat că, la nivelul actual al investigaţiilor, plasarea inculpaţilor în detenţie pe o perioadă de încă 30 de zile este justificată de raţiuni plauzibile legate de eventuala perturbare a mersului anchetei. În situaţia infracţiunilor de corupţie, controlul continuu și limitarea contactului direct al inculpatului cu alte persoane poate fi esenţial în a evita ascunderea probelor și, mai important, influenţarea martorilor.
Curtea de apel a arătat că pericolul concret pentru ordinea publică nu poate fi disociat de pericolul social al faptelor ce formează obiectul acuzaţiilor și nici privit individual. Acuzaţiile grave de corupţie aduse unor persoane cu funcţii și responsabilităţi importante a creat o stare de nesiguranţă, de incertitudine în rândul opiniei publice care constată că actul de justiţie este negociat, iar reprezentanţi înalţi ai instituţiilor statului sunt implicaţi în influenţarea acestuia.
Curtea de apel a constatat că imperativele realizării unei protecţii reale a ordinii de drept justifică prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor, lăsarea în libertate a acestora neputând fi supusă în acest moment unor garanţii suficiente care să asigure derularea în condiţii optime a urmăririi penale.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii A.F. și P.T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Printr-un prim motiv comun de recurs, s-a susţinut că instanţa competentă să se pronunţe asupra propunerii de arestare preventivă este Curtea de Apel Constanţa, întrucât prin încheierea din 17 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a admis cererea procurorului și a desemnat această instanţă pentru judecarea cauzei, ceea ce înseamnă că acesteia îi revine competenţa, atât din punct de vedere material, cât și teritorial, de a se pronunţa și asupra propunerii de prelungire a arestării preventive.
Printr-un al doilea motiv de recurs, s-a criticat de către ambii inculpaţi netemeinicia hotărârii atacate, susţinându-se că nu s-a arătat în ce constă pericolul concret pentru ordinea publică a lăsării lor în libertate, astfel că nu s-a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că acestea nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
Curtea de Apel Alba Iulia este instanţa competentă să soluţioneze propunerea de prelungire a arestării preventive în cauza de faţă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 611 C. proc. pen., procurorul care efectuează urmărirea penală în cauza cu privire la inculpaţii A.F. și P.T. a cerut Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie să desemneze o instanţă egală în grad cu cea căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă, care să fie sesizată în cazul în care se va emite rechizitoriul.
Strămutarea cauzei la Curtea de Apel Constanţa, astfel cum a dispus instanţa supremă, va opera efectiv doar din acest moment și nicicum înaintea emiterii actului de trimitere în judecată.
Cum potrivit dispoziţiilor art. 155 alin. (2) C. proc. pen. prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului poate fi dispusă de instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond sau de instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, locul unde s-a constatat săvârșirea faptei prevăzute de legea penală ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, rezultă că în mod legal Curtea de Apel Alba Iulia a fost sesizată cu propunerea de prelungire și a dispus întemeiat asupra acesteia.
Pentru a admite propunerea procurorului și a dispune prelungirea arestării preventive, instanţa de fond a făcut o atentă examinare a cerinţelor art. 136, art. 148 alin. (1) lit. f) și art. 155 alin. (1) C. proc. pen., arătând în mod temeinic și convingător motivele pertinente și suficiente care impun continuarea privării de libertate a inculpaţilor.
S-a constatat existenţa indiciilor temeinice de vinovăţie care fac rezonabilă presupunerea că inculpaţii au săvârșit faptele pentru care sunt cercetaţi și s-a analizat impactul acuzaţiilor aduse acestora pentru comiterea de infracţiuni de corupţie asupra opiniei publice.
Curtea de apel a învederat că acuzaţiile grave aduse unui prim-procuror care a condus o unitate locală a parchetului și unui ofiţer sunt de natură să decredibilizeze în conștiinţa socială încrederea în instituţiile statului, în corectitudinea și obiectivitatea actului de justiţie.
Posibilitatea influenţării, a negocierii actului de justiţie determină o stare de nesiguranţă în rândul membrilor comunităţii, iar lăsarea în libertate a persoanelor acuzate de comiterea unor astfel de fapte nu ar face decât să accentueze o asemenea stare și să inducă sau să potenţeze reacţia de neîncredere în eficienţa sistemului judiciar.
Tot astfel, instanţa a arătat necesitatea menţinerii în detenţie a inculpaţilor, dată fiind nevoia de a asigura derularea în condiţii optime a urmăririi penale, eliminarea posibilităţilor de influenţare a instrucţiei penale, amploarea activităţilor pe care le implică ancheta procurorului.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţi.