Contestaţie împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate. Instanţa competentă
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Competenţa. Felurile competenţei. Competenţa teritorială
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- contestaţie împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate
Legea nr. 275/2006, art. 26
Instanţa competentă să soluţioneze contestaţia împotriva încheierii prin care judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate a dispus cu privire la schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (8) din Legea nr. 275/2006, este judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul în cadrul căruia a fost derulată procedura schimbării regimului de executare a pedepselor privative de libertate prevăzută în art. 26 din Legea nr. 275/2006 și la care este delegat judecătorul ce a dispus, prin încheiere, cu privire la schimbarea acestui regim, chiar dacă ulterior emiterii încheierii persoana condamnată a fost transferată în alt penitenciar.
I.C.C.J., Secţia penală, încheierea nr. 322 din 3 martie 2010
1. Sub nr. 18356/245/2009 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei lași cererea formulată de condamnatul contestator C.G., prin care acesta a contestat încheierea nr. 512 din 9 iulie 2009 a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate la Penitenciarul Bacău, încheiere prin care s-a dispus schimbarea regimului de executare a pedepsei privative de libertate.
Prin sentinţa penală nr. 2718 din 6 august 2009, Judecătoria lași și-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Bacău, cu motivarea că, în conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. (8) din Legea nr. 275/2006, împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor se poate introduce contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul.
Prin sentinţa penală nr. 2274 din 8 decembrie 2009, Judecătoria Bacău și-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei lași, cu motivarea că, la data formulării contestaţiei, petentul se afla în Penitenciarul Iași, iar dosarul personal al deţinutului îl urmează pe acesta.
Totodată, a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă și a sesizat Înalta Curte de Casaţie și Justiţie.
2. Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, asupra conflictului negativ de competenţă, constată că, potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (8) din Legea nr. 275/2006, împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate persoana condamnată poate introduce contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii.
Totodată, coroborând acest text cu celelalte dispoziţii cuprinse în art. 26 - ce reglementează procedura schimbării regimului de executare a pedepselor privative de libertate -, reiese că cererea de contestaţie se adresează judecătoriei în a cărei circumscripţie se află penitenciarul în care se află persoana condamnată - care este ascultată, în care funcţionează comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor, precum și judecătorul delegat.
În cauză, toată această procedură prevăzută în art. 26 din Legea nr. 275/2006 a fost derulată în Penitenciarul Bacău, unde se afla persoana condamnată, încheierea contestată este dată de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate la Penitenciarul Bacău, astfel că este competentă să soluţioneze contestaţia Judecătoria Bacău, neavând relevanţă împrejurarea că, ulterior, condamnatul a fost transferat în alt loc de deţinere.
În consecinţă, Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, în baza art. 43 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 29 pct. 5 lit. a) din același cod, a stabilit competenţa de soluţionare a contestaţiei formulată de condamnatul C.G. în favoarea Judecătoriei Bacău, instanţă căreia i s-a trimis dosarul.