Acţiune civilă. Constituirea ca parte civilă
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Regulile de bază și
acţiunile în procesul penal. Acţiunea penală și acţiunea civilă în procesul
penal
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- acţiune civilă
- constituirea ca parte civilă
C. proc. pen., art. 15
În conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) C. proc. pen., constituirea ca parte
civilă se poate face în cursul urmăririi penale, precum și în faţa instanţei de
judecată până la citirea actului de sesizare și, în consecinţă, constituirea ca
parte civilă nu se poate face în faţa instanţei de apel.
Numai în cazul în care inculpatul și partea responsabilă civilmente
sunt de acord, constituirea ca parte civilă se poate face după citirea actului
de sesizare a instanţei de judecată.
I.C.C.J., secţia penală, decizia
nr. 36 din 13 ianuarie 2009
Prin sentinţa penală nr. 198/P din 12 iunie 2008, Tribunalul
Neamţ a condamnat-o pe inculpata B.L. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru
săvârșirea infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte, faptă prevăzută și
pedepsită de dispoziţiile art. 183 C. pen., cu
aplicarea art. 73 lit. b) și art. 76 alin. (2) C. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 861 și art. 862
C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a
executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 6 ani, iar în temeiul
dispoziţiilor art. 863 C. pen., s-a dispus
ca pe durata acestui termen inculpata să se supună unor măsuri de supraveghere,
atrăgându-se atenţia inculpatei asupra nerespectării dispoziţiilor art. 864
C. pen.
În baza art. 346 și art. 14 C. proc.
pen. raportat la art. 998 și urm. C. civ., inculpata a fost obligată să plătească curatorului
A.V. câte 200 lei lunar cu titlu de contribuţie pentru minora B.A., începând cu
data de 25 iunie 2006 și până la majoratul minorei, respectiv 29 decembrie
2010, iar părţii civile B.C. suma de 10 lei lunar cu titlu de contribuţie la
întreţinere, începând cu data de 25 iunie 2006 până la majoratul acestuia,
respectiv 25 februarie 2008.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut
că inculpata a fost căsătorită timp de 21 ani cu victima B.S., iar din
căsătoria lor au rezultat 3 copii, dintre care doi minori la data săvârșirii
faptei. În ultima vreme, victima nu mai lucra și consuma alcool în cantităţi
exagerate.
În luna iunie 2003, inculpata a plecat să muncească în
Italia, pentru a putea întreţine familia, trimiţând lunar bani și venind acasă
din 6 în 6 luni, din banii câștigaţi dorind să construiască o anexă la casă și
să cumpere bunuri de uz casnic.
După plecarea inculpatei în Italia, victima a ajuns să
cheltuiască toţi banii pe băutură, astfel încât copiii nu aveau din ce să se
întreţină.
La data de 16 iunie 2006, inculpata a venit acasă cu o sumă
mai mare de bani și pentru mai multă vreme, întrucât dorea să înceapă
construcţia anexei la imobil, în acest sens cumpărând și materiale necesare
noii construcţii.
Neprimind ajutor din partea victimei,
s-a certat de mai multe ori cu acesta, care se afla sub influenţa băuturilor
alcoolice.
La data de 25 iunie 2006, după ce a consumat băuturi
alcoolice la bar, victima a revenit în domiciliu și a început să se lovească cu
pumnii în cap, pretextând că nimeni nu îl înţelege și nu-i dă de băut, iar pe
fondul iritării sale, s-a certat cu inculpata, ameninţând-o și pe ea și pe
ceilalţi membri ai familiei că îi va lovi cu un topor și chiar a luat o coadă
de unealtă, încercând să o lovească pe inculpată, care a apucat un băţ și a
lovit victima în zona frunţii.
Din cauza loviturii și a stării în care se afla, victima a
căzut și s-a lovit puternic în zona cefei de bordura din curte. A încercat să
se ridice și, pentru că nu putea, a fost ajutat de inculpată, care l-a ridicat,
l-a dus în casă, l-a culcat și s-a culcat și ea lângă soţul ei. A doua zi,
inculpata a constatat că victima decedase.
Împotriva hotărârii a declarat apel procurorul, invocând
motive de netemeinicie ale sentinţei, legate de greșita individualizare a
pedepsei aplicate inculpatei, motivele de apel fiind extinse la data de 23
septembrie 2008 cu privire la soluţionarea laturii civile a cauzei, dat fiind
că nu a fost introdusă în cauză mama victimei, B.M., care a suportat
cheltuielile de înmormântare a victimei.
Introdusă în cauză în apel, B.M. a solicitat obligarea
inculpatei la plata sumei de 10.000 lei reprezentând cheltuieli de
înmormântare.
Analizând hotărârea atacată în raport cu motivele de apel
invocate, instanţa de apel a constatat că referitor la modul de individualizare
judiciară a pedepsei aplicate inculpatei, s-a făcut o corectă aplicare a
dispoziţiilor art. 72 C. pen., dat fiind profilul
moral al inculpatei, modul de săvârșire a infracţiunii, faptul că inculpata are
trei copii în întreţinere, scopul educativ-preventiv al pedepsei fiind atins și
fără executarea efectivă.
S-a constatat că în latură civilă apelul este fondat,
întrucât prima instanţă nu a dispus citarea mamei victimei, care solicită
obligarea inculpatei la plata sumei de 10.000 lei, pentru că a suportat
cheltuielile de înmormântare.
Faţă de aceste considerente, prin decizia nr. 121 din 14
octombrie 2008, Curtea de Apel Bacău, Secţia penală, în baza art. 379 pct. 2
lit. b) C. proc. pen., a
admis apelul declarat de procuror împotriva sentinţei penale nr. 198/P din 12
iunie 2008 a Tribunalului Neamţ numai cu privire la soluţionarea laturii
civile.
A desfiinţat sub acest aspect sentinţa atacată și a trimis
cauza spre rejudecare primei instanţe.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpata, criticând-o
pentru nelegalitate, dat fiind că, deoarece pe
parcursul judecării în fond a cauzei procurorul nu a solicitat introducerea în
cauză a numitei B.M., care nici nu s-a constituit parte civilă, nu se mai putea
în apel dispune o astfel de măsură, ţinând cont de dispoziţiile art. 15 alin.
(2) C. proc. pen.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei
pronunţate în apel și menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală și
temeinică.
Examinând hotărârea prin prisma criticilor recurentei, care
se circumscriu cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1)
pct. 18 C. proc. pen., ca
și din oficiu pentru cazurile enunţate în art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de
Casaţie și Justiţie constată că recursul este fondat pentru următoarele
considerente:
Până la momentul învestirii instanţei supreme, se constată a
fi soluţionată definitiv latura penală a cauzei, respectiv sunt stabilite cu
certitudine existenţa faptei, identitatea făptuitorului și vinovăţia acestuia,
împrejurare care rezultă din faptul că hotărârea primei instanţe a fost
desfiinţată de instanţa de apel numai cu privire la soluţionarea laturii civile
a cauzei, iar Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a fost învestită numai cu
recursul inculpatei, nemulţumită de soluţia dată în apel, de trimitere a cauzei
spre rejudecare în latură civilă.
Prin decizia atacată s-a admis apelul procurorului numai cu
privire la soluţionarea laturii civile a cauzei, s-a desfiinţat sentinţa primei
instanţe sub acest aspect și s-a trimis cauza spre rejudecare, invocându-se
faptul că soacra recurentei, respectiv mama victimei a suportat contravaloarea
cheltuielilor de înmormântare, astfel că, în baza rolului activ, prima instanţă
trebuia să o introducă în cauză, mai ales că aceasta a solicitat în apel
obligarea inculpatei la plata sumei de 10.000 lei reprezentând cheltuieli de
înmormântare.
S-a apreciat de către instanţa de apel că hotărârea primei
instanţe a fost dată în lipsa unei părţi nelegal citate.
Înalta Curte de Casaţie și Justiţie apreciază că procedeul
utilizat de instanţa de apel cu privire la cererea formulată în apel de către
mama victimei încalcă în mod flagrant principiile care diriguiesc rezolvarea
acţiunii civile în procesul penal.
Regimul juridic al acţiunii civile în procesul penal este
delimitat de Secţiunea a II-a a Capitolului II din Titlul I al Părţii generale
a Codului de procedură penală, dispoziţii completate de regulile procedurale
înscrise în art. 75 - 771 C. proc. pen., privind procedura declaraţiei părţii civile în
procesul penal, art. 320 C. proc. pen.,
privind obligaţia președintelui instanţei de a explica părţii vătămate că se
poate constitui parte civilă, art. 326 C. proc. pen., privind ascultarea părţii civile în cursul cercetării
judecătorești și art. 346 - 348 C. proc. pen., privind rezolvarea acţiunii civile în procesul penal.
Din economia reglementării se desprinde concluzia că
acţiunea civilă este mijlocul legal cel mai important de proteguire prin
constrângere judiciară a drepturilor civile sau a intereselor ocrotite de lege.
Acţiunea civilă exercitată în procesul penal este supusă
dispoziţiilor de fond ale răspunderii civile, cu unele particularităţi ce
derivă din săvârșirea unei fapte ilicite, având caracter accesoriu faţă de
acţiunea penală.
Pentru ca acţiunea civilă să poată fi exercitată în procesul
penal, se cer îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) infracţiunea să
producă un prejudiciu material sau moral; b) între infracţiunea săvârșită și
prejudiciu există o legătură de cauzalitate; c) prejudiciul trebuie să fie
cert; d) prejudiciul să nu fi fost reparat; e) să existe o manifestare de
voinţă în sensul constituirii de parte civilă în procesul penal.
În procesul penal, acţiunea civilă se pune în mișcare prin
constituirea de parte civilă.
Potrivit art. 15 alin. (2) C. proc.
pen., constituirea ca parte civilă se poate face în
cursul urmăririi penale, precum și în faţa instanţei de judecată până la
citarea actului de sesizare.
Această condiţie nu este necesară în cazurile în care
acţiunea civilă se exercită din oficiu, întrucât legea prevede că instanţa este
obligată să se pronunţe asupra reparării pagubei, chiar dacă nu s-a făcut
constituirea de parte civilă.
Subiect activ al acţiunii civile este persoana în dauna
căreia s-a produs prejudiciul material sau moral, care exercită acţiunea civilă
în procesul penal și capătă calitatea de parte civilă.
Cele de mai sus duc la concluzia că pentru repararea
prejudiciului cauzat prin infracţiune, persoana vătămată trebuie să se
constituie parte civilă, act procedural ce trebuie îndeplinit, cel mai târziu,
până la citirea actului de sesizare.
Numai în situaţia în care inculpatul și partea responsabilă
civilmente sunt de acord, constituirea de parte civilă se poate face după
termenul limită (limine litis)
stabilit de legiuitor.
În cauză, este de constatat că mama victimei nu s-a
constituit parte civilă, nici în faza de urmărire penală și nici cu ocazia
judecăţii în primă instanţă. Ea s-a
prezentat la judecata în apel, când a fost citată de instanţă și, cu ocazia
audierii, s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000 lei, reprezentând
cheltuieli de înmormântare.
Procurorul a declarat apel, invocând motive de netemeinicie
ale sentinţei, legate de greșita individualizare a pedepsei aplicate
inculpatei, motivele de apel fiind extinse la data de 23 septembrie 2008 cu
privire la soluţionarea laturii civile a cauzei, dat fiind că nu a fost
introdusă în cauză mama victimei, B.M., care a suportat cheltuielile de
înmormântare a victimei.
Neobservând dispoziţiile legale amintite, instanţa de apel a
procedat nelegal la introducerea în cauză a acesteia în calitate de parte
civilă și, în deliberare, a decis trimiterea cauzei pentru soluţionarea laturii
civile sub aspectul despăgubirilor solicitate de mama victimei.
S-a invocat de către instanţa de apel lipsa rolului activ al
procurorului și al instanţei de judecată, care nu a chemat-o pe mama victimei
să-i pună în vedere că se poate constitui parte civilă în procesul penal.
Și această aserţiune este lipsită de fundament juridic.
Soluţionarea acţiunii civile în procesul penal este guvernată de aceleași
reguli ce caracterizează o astfel de acţiune în faţa instanţei civile, cu unele
particularităţi.
În primul rând, trebuie amintit principiul disponibilităţii,
potrivit căruia persoana păgubită este liberă să decidă dacă declanșează
acţiunea civilă, după cum este cea care poate să dispună de acest instrument
juridic în cursul procesului. Ea poate să aleagă momentul exercitării,
respectând, însă, termenul limită prevăzut de lege și poate să aleagă cadrul
procesual de realizare a pretenţiilor sale, fie alăturând acţiunea civilă
acţiunii penale, fie sesizând instanţa civilă.
Nici procurorul și nici instanţa de judecată nu poate limita
disponibilitatea acţiunii civile, după cum niciunul
din aceste organe judiciare nu se poate subroga în drepturile persoanei
vătămate.
Aceste organe judiciare pot numai să cheme persoana vătămată
și să-i pună în vedere că se poate constitui parte civilă în procesul penal,
dar decizia va aparţine tot persoanei vătămate.
Nerespectarea acestei obligaţii de diligenţă de către
organele judiciare nu ar putea atrage decât nulitatea relativă a actelor
procesuale, sancţiune procedurală care nu poate fi ridicată decât de persoana
lezată în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul
termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea
actului. Numai dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului și
justa soluţionare a cauzei instanţa ia în considerare, din oficiu, încălcările,
în orice stare a procesului.
Se observă că, în cauză, nu subzistă obligaţia prevăzută în
art. 320 C. proc. pen.,
întrucât mama victimei nu este o persoană vătămată în mod direct prin
infracţiune, violenţele exercitate de inculpată vizând doar corpul victimei. S-ar putea vorbi de o victimă indirectă a
faptei săvârșite de inculpată, pentru că a suportat cheltuielile de
înmormântare a victimei, dar asemenea calitate nu înlătură obligaţia acesteia
de a-și manifesta voinţa în sensul constituirii ca parte civilă până la citirea
actului de sesizare.
Exagerând rolul activ al organelor judiciare și neglijând
total disponibilitatea acţiunii civile și imposibilitatea organelor judiciare
de a se substitui voinţei unei persoane care a suportat în întregime sau în
parte urmările unei fapte penale, instanţa de apel a procedat în mod
inadmisibil, atribuind calitate procesuală unei persoane total dezinteresate de
valorificarea pretenţiilor sale, în afara termenului limită de exercitare a
acţiunii civile și împotriva voinţei inculpatei.
Rolul activ de care trebuie să dea dovadă organele judiciare
nu poate acoperi lipsa de interes a tuturor celor cărora, prin uciderea
victimei, li s-a adus atingere intereselor personale.
Nu s-ar putea spune că persoana care a suportat cheltuielile
de înmormântare este lipsită de posibilitatea legală de a recupera aceste
cheltuieli de la persoana care le-a provocat, respectiv inculpata, deoarece are
la dispoziţie calea unei acţiuni civile adresată instanţei civile, întemeiată
pe răspunderea civilă delictuală a inculpatei pentru fapta proprie.
Pentru considerentele ce preced, apreciind că în mod nelegal
a fost admis apelul procurorului, în baza art. 38515 pct. 2 lit. a)
C. proc. pen., Înalta Curte
de Casaţie și Justiţie a admis recursul inculpatei împotriva deciziei nr. 121
din 14 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bacău, Secţia penală, a casat decizia
penală atacată și a menţinut sentinţa penală nr. 198/P din 12 iunie 2008 a
Tribunalului Neamţ.