Trafic de influență. Elemente constitutive
Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracțiuni care aduc atingere unor
activități de interes public sau altor activități
reglementate de lege. Infracțiuni de serviciu sau în legătură cu
serviciul
Indice alfabetic: Drept penal
- trafic de influență
C. pen., art.
257
Fapta persoanei de a
pretinde și primi o sumă de bani, lăsând să se creadă
că are influență asupra unui funcționar pentru a-l
determina să facă ori să nu facă un act ce intră în
atribuțiile sale de serviciu, întrunește elementele constitutive ale
infracțiunii de trafic de influență prevăzută în art.
257 C. pen., indiferent dacă influența este sau nu reală și
chiar dacă funcționarul nu a fost individualizat, fiind suficient
să se facă referire la funcția pe care acesta o
îndeplinește.
I.C.C.J., secția penală, decizia
nr. 1083 din 25 martie 2009
Prin sentința
nr. 1051 din 12 septembrie 2008, Tribunalul București, Secția I
penală, în baza art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000,
a condamnat pe inculpatul G.I. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru
săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, cu
aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și
b) C. pen., iar în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 257 C. pen. cu
aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 37 alin. (1) lit. b) C.
pen., a condamnat pe inculpatul P.M. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru
complicitate la infracțiunea de trafic de influență, cu
aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C.
pen.
Pentru a pronunța această sentință,
instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Numitul S.K. a
fost trimis în judecată în stare de arest preventiv de Direcția de
Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și
Terorism - Serviciul Teritorial București, prin rechizitoriul nr.
289/D/P/2007 din 5 februarie 2008, pentru săvârșirea
infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă
continuată, deținere de droguri de risc și de mare risc în
vederea consumului propriu și apartenență la un grup
infracțional organizat, cauza aflându-se pe rolul Tribunalului București.
La data de 26 martie
2008, acesta și mama sa, S.E., au sesizat Direcția
Națională Anticorupție cu faptul că în luna martie 2008 o
persoană cu prenumele M. s-a oferit să-i pună în
legătură cu o cunoștință a sa care are influență
asupra magistraților de la Tribunalul București și Curtea de Apel
București și care, în schimbul sumei de 15.000 euro, poate
obține punerea în libertate a denunțătorului.
Denunțătorii au acceptat oferta făcută de M. și au
purtat mai multe discuții telefonice în cursul cărora acesta din
urmă le-a cerut o copie a rechizitoriului, sub pretextul că i-o va da
cunoștinței sale care va rezolva punerea în libertate a
denunțătorului și a stabilit o întâlnire cu S.E.
Întâlnirea a avut
loc la 24 martie 2008, ocazie cu care denunțătoarea i-a dat lui M., identificat
ca fiind inculpatul P.M., copia rechizitoriului și a aflat de la acesta
că suma pretinsă de persoana care va interveni pe lângă
magistrați pentru revocarea măsurii arestării preventive a
denunțătorului este de 15.000 euro.
După formularea denunțului, S.E. a purtat o
discuție telefonică cu P.M., în care acesta i-a propus o întâlnire în
seara aceleiași zile.
Existând
presupunerea justificată că scopul întâlnirii este acela de a se
remite suma de bani pretinsă, s-a procedat la marcarea sumei de 15.000
euro, provenită din depozitul constituit la nivelul Direcției
Naționale Anticorupție, în conformitate cu dispozițiile art. 4
alin. (4) din O. U. G. nr. 43/2002.
Ulterior, S.E. a purtat o discuție telefonică
cu inculpatul P.M., în cursul căreia au convenit să se
întâlnească a doua zi.
Întâlnirea a avut loc în jurul orelor 1800,
fiind înregistrată audio - video, ca și convorbirile telefonice la
care s-a făcut referire, în baza autorizației nr. 12/2008 din 26
martie 2008 emisă cu titlu provizoriu de Direcția Națională
Anticorupție, confirmată de Tribunalul București prin încheierea
din 27 martie 2008.
Cu această
ocazie, inculpatul P.M. i-a cerut denunțătoarei să urce în
mașina în care el venise la întâlnire, dar pentru că aceasta a
ezitat, inculpatul i-a spus să se deplaseze pe o stradă laterală
unde va veni și el să poarte discuții, însă, după ce
S.E. a ajuns la locul indicat, a observat că inculpatul a demarat și
a plecat cu autoturismul.
Ulterior, atât S.E.,
cât și fiul ei au aflat de la inculpatul P.M. că a părăsit
zona în grabă, deoarece ar fi recunoscut unii polițiști care
l-au cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni și a
bănuit că aceștia au fost chemați de denunțătoare
pentru a-l prinde în flagrant.
Din probele administrate a rezultat că în
aproprierea locului unde s-a desfășurat întâlnirea s-a aflat și
inculpatul G.I.
În seara aceleiași zile, precum și în ziua
următoare, inculpatul P.M. a mai purtat discuții telefonice cu cei
doi denunțători și, în final, s-a convins că prezența
polițiștilor la locul întâlnirii nu a fost determinată de vreun
denunț al lui S.E., comunicându-i acesteia, atât direct, cât și prin
intermediul fiului ei, că va veni și persoana care rezolvă
punerea în libertate a lui S.K.
În cursul convorbirilor telefonice purtate cu cei doi
denunțători care au precedat această întâlnire, S.E. a aflat
că suma pretinsă s-a majorat de la 15.000 euro la 20.000 euro și
trebuie să fie remisă în două tranșe, inculpatul P.M.
dându-i asigurări denunțătorului că va fi pus în libertate,
atrăgându-i atenția în mod repetat ca mama sa să nu sesizeze
organul de urmărire penală și să vină cu banii la
întâlnire.
Discuțiile
telefonice din 28 martie 2008 dintre denunțători și inculpatul
P.M. au fost interceptate și înregistrate în baza autorizației nr. 13
din 28 martie 2008 emisă cu titlu provizoriu de Direcția
Națională Anticorupție, confirmată de Tribunalul
București prin încheierea din 31 martie 2008.
La data de 28 martie
2008, în jurul orelor 1900, inculpații s-au întâlnit cu
denunțătoarea, cei doi inculpați dându-i denunțătoarei
detalii legate de modul în care se va rezolva punerea în libertate a fiului ei
și cum va fi împărțită suma de 20.000 euro
magistraților care dispun revocarea măsurii arestării preventive
ori soluționează favorabil recursul în ipoteza respingerii cererii
denunțătorului.
După
finalizarea discuțiilor, cei trei s-au deplasat cu un autoturism în
aproprierea locuinței denunțătoarei, unde inculpații au
așteptat-o pe S.E. până când a revenit din locuință cu suma
de 15.000 euro, banii fiind remiși inculpatului G.I. în autoturismul
condus de inculpatul P.M.
Pentru
preîntâmpinarea descoperii faptelor comise, inculpatul P.M., în timpul
remiterii banilor și numărării lor de către inculpatul
G.I., a pus mașina în mișcare, deplasându-se pe străzi
colaterale Complexului Comercial D.
S.E. a coborât din
autoturism, în zona Complexului Comercial D., moment în care organele de
urmărire penală au efectuat constatarea infracțiunii flagrante,
suma de 15.000 euro fiind descoperită sub scaunul din dreapta
față al autoturismului menționat.
Prin decizia nr. 270
din 11 noiembrie 2008, Curtea de Apel București, Secția I
penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională
Anticorupție împotriva sentinței nr. 1051 din 12 septembrie 2008
pronunțată de Tribunalul București, Secția I penală, a
desființat în parte sentința apelată și, în fond, a majorat
pedeapsa aplicată inculpatului G.I. de la 4 ani închisoare la 6 ani
închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art.
257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 71
și art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., iar pedeapsa aplicată
inculpatului P.M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute
în art. 26 C. pen. raportat la art. 257 C. pen. și art. 6 din Legea nr.
78/2000, art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost majorată de la 4 ani
închisoare la 6 ani închisoare, menținându-se celelalte dispoziții
ale sentinței penale.
Apelurile declarate
de inculpați au fost respinse, ca nefondate.
Împotriva deciziei
au declarat recurs inculpații G.I. și P.M.
Inculpatul G.I. a
criticat decizia sub aspectul încadrării juridice, considerând că
încadrarea juridică corectă a faptei săvârșite este aceea
de înșelăciune prevăzută în art. 215 C. pen. și nu de
trafic de influență prevăzută în art. 257 C. pen.
Al doilea
motiv de recurs se fundamentează pe dispozițiile art. 3859
alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. - greșita individualizare a pedepsei.
Inculpatul
P.M. a invocat, între altele, cazul de casare a hotărârii prevăzut în
art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
Examinând cauza din
punct de vedere al motivelor de recurs formulate, Înalta Curte de Casație
și Justiție reține următoarele considerente:
Instanța
de fond a analizat situația de fapt, dând o încadrare juridică
corectă, concluzionând că în sarcina inculpatului G.I. nu poate fi
reținută infracțiunea de înșelăciune.
În cazul
infracțiunii de trafic de influență autorul primește
foloasele, deoarece afirmă că are influență pe lângă
un funcționar. Această influență poate fi reală sau
pur și simplu imaginară. Este suficient că, din atitudinea
făptuitorului, rezultă nemijlocit sau indirect (atunci când
„lasă să se creadă”) că are influență asupra
funcționarului respectiv.
Din
probatoriul administrat în cauză rezultă că inculpatul recurent
„a lăsat să se creadă” că are influență asupra
magistraților.
Chiar
dacă funcționarul pe lângă care ar urma să se
intervină nu a fost individualizat, este suficient că se face
referire la funcția pe care o îndeplinește.
Din materialul
probator administrat în cauză rezultă că s-a dat de înțeles
că urmează să se intervină la judecătorii cauzei.
Influența
presupusă a inculpatului a constituit pentru persoana interesată
motivul determinant al tranzacției.
Vinovăția inculpatului are un corespondent în atitudinea
psihică a cumpărătorului de influență, în sensul
că acesta are un interes real de a obține favoarea unui
funcționar sau a altui salariat.
Inculpatul G.I. a
pretins de la martorul S.K. suma de 20.000 euro, lăsând să se
creadă că are influență asupra judecătorilor de la
Tribunalul București și Curtea de Apel București, pentru a-i
determina să dispună revocarea măsurii arestării preventive
a denunțătorului și admiterea recursului, în cazul
menținerii arestării preventive.
Chiar dacă
inculpatul G.I. nu cunoștea niciun judecător, intenția acestuia
fiind doar de a lua banii de la martora denunțătoare, nu se poate
reține infracțiunea de înșelăciune, deoarece
funcționatul există, făcându-se referire la faptul că se va
interveni la membrii completului de judecată.
În concluzie, în
cauză, nu subzistă cazul de casare prevăzut în art. 3859
alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.
Referitor la
inculpatul P.M., din adresa nr. 1613/D/P/2008 eliberată de Ministerul
Public rezultă că, la data de 4 decembrie 2008, numitul P.M., arestat
în altă cauză, a formulat un denunț față de L., care
vinde heroină cu sumă de 50 lei doza, denunțul formând obiectul
dosarului nr. 1613/D/P/2009.
Urmare a acestui
denunț, a fost identificat L. în persoana inculpatului M.G.
Acesta a fost
depistat, în urma acțiunii de prindere în flagrant inițiată de
organele de urmărire penală, la data de 13 ianuarie 2009, că a
vândut 3 doze conținând 0,33 g de heroină martorei U.D. și a
deținut pentru vânzare și pentru consum propriu, fără
drept, 8 doze conținând 1 g de heroină.
Prin
rechizitoriul nr. 1613/D/P/2009 din data de 29 ianuarie 2009 s-a dispus
trimiterea în judecată a acestui inculpat.
În acest caz,
inculpatul beneficiază de cauza de reducere a pedepsei prevăzută
în art. 19 raportat la art. 2 lit. a) pct. 2 teza finală din Legea nr.
682/2002, ce se referă la persoana care, întrucât a comis o infracțiune
gravă, are calitatea de inculpat într-o cauză, iar înaintea sau în
timpul urmării penale ori al judecății denunță sau
facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală
a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni.
În acest sens, în
considerarea cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1)
pct. 14 C. proc. pen., această eroare de judecată trebuie
îndreptată prin admiterea recursului inculpatului, conform art. 38515
pct. 2 lit. d) C. proc. pen.
În baza
aceluiași caz de casare va fi limitat și conținutul pedepsei
accesorii aplicată inculpatului G.I. la drepturile prevăzute în art.
64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., fiind
proporțională și justificată numai interzicerea acestor
drepturi, în acord cu decizia Curții Europene a Drepturilor Omului din
cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție a
admis recursurile declarate de inculpații P.M. și G.I. împotriva
deciziei nr. 270 din 11 noiembrie 2008 a Curții de Apel București,
Secția I penală, a casat decizia recurată numai cu privire la
pedeapsa principală aplicată inculpatului P.M. și, respectiv,
pedeapsa accesorie aplicată inculpatului G.I. și, rejudecând: a
făcut aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 și
a redus pedeapsa aplicată inculpatului P.M. de la 6 ani închisoare la 5
ani închisoare, a limitat conținutul pedepsei accesorii aplicată
inculpatului G.I. la drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza
a II-a și b) C. pen., menținând restul dispozițiilor deciziei
atacate.