Circumstanţe atenuante legale. Provocare
Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală. Pedepsele. Individualizarea pedepselor
Indice alfabetic: Drept penal
- provocare
C. pen., art. 73 lit. b)
Circumstanţa atenuantă legală a provocării, prevăzută în art. 73 lit. b) C. pen., constă în săvârșirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă. Un conflict vechi între inculpat și persoana vătămată, în legătură cu o suprafaţă de teren pentru care între inculpat și persoana vătămată a avut loc un proces, nu poate avea semnificaţia unei provocări, întrucât, pe de o parte, provocarea presupune o anumită spontaneitate, o surprindere a făptuitorului de natură a-l determina să acţioneze sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, iar pe de altă parte, provocarea trebuie să fie produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2678 din 22 iulie 2009
Prin sentinţa nr. 60 din 3 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Gorj, Secţia penală, s-au dispus următoarele:
În baza art. 20 raportat la art. 174 C. pen. a fost condamnat inculpatul A.R. la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru tentativă la omor și s-a aplicat, în baza art. 65 C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și b) C. pen. pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce urmează a fi executată, potrivit art. 66 C. pen., după executarea pedepsei principale.
În baza art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru violare de domiciliu.
În baza art. 33 - 34 C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite, fiind aplicată pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare sporită cu 6 luni, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
A fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b), în condiţiile prevăzute în art. 71 C. pen.
În baza art. 346 C. proc. pen., s-a admis acţiunea civilă exercitată de partea vătămată-parte civilă P.F. și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 20.000 lei despăgubiri pentru daune morale.
A fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile în sumă de 2.555,85 lei, cu dobânzile legale aferente până la data achitării, către partea civilă Spitalul Judeţean Gorj.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
Inculpatul A.R. și partea vătămată-parte civilă P.F. sunt vecini în satul P., fiind în relaţii conflictuale de mai mult timp, datorită unei grădini pentru care aceștia s-au judecat la Judecătoria Tîrgu-Cărbunești.
Pe fondul acestui conflict mai vechi, în data de 17 octombrie 2008, în jurul orelor 1100 - 1130, inculpatul a pătruns pe nedrept în curtea locuinţei părţii civile P.F., având asupra sa un ciomag cu lungimea de 140 cm și două cuţite dintre care unul de tip briceag.
În aceste împrejurări, inculpatul a lovit partea civilă cu ciomagul în zona capului, după care a părăsit curtea acesteia, întâlnindu-se cu martorul V.I., care se deplasa cu căruţa spre locuinţa sa. Întrucât martorul amintit a văzut atât partea civilă plină de sânge în zona capului, aceasta fiind căzută pe o grămadă de gunoi în spatele casei, cât și pe inculpat părăsind curtea locuinţei acesteia, V.I. i-a reproșat inculpatului faptul că lovise partea vătămată.
În această situaţie, inculpatul a scos din buzunar cuţitul tip briceag și a ameninţat martorul, determinându-l să se deplaseze cu căruţa pe o distanţă de aproximativ 100 m.
Inculpatul, observând că partea civilă trăiește, a pătruns din nou în curtea locuinţei acesteia și a înjunghiat-o în regiunea toracică, după care a părăsit curtea locuinţei, deplasându-se la domiciliul său.
Alertaţi de martorul V.I., martorii N.V., B.I. și F.I. s-au deplasat la locuinţa părţii vătămate pe care au găsit-o căzută, pe o grămadă de gunoi, sângerând puternic în zona capului și a toracelui, unde fusese lovită și înjunghiată.
Instanţa de fond a reţinut că inculpatul a avut intenţia de a ucide victima, acţionând sub forma intenţiei indirecte, iar aceste aspecte sunt demonstrate în cauză de următoarele:
1. inculpatul a pătruns pe nedrept în curtea părţii vătămate, urmărind să fie singur cu aceasta și să obţină reușita acţiunii sale, profitând și de faptul că partea vătămată are vârsta înaintată;
2. inculpatul a folosit obiecte apte de a produce moartea, un cuţit și un ciomag, iar acestea, după forma și dimensiunile lor, puteau să conducă la rezultatul dorit de către acesta;
3. zona vizată și lezată prin acţiunea sa de către inculpat a fost zona interparietală, latero-toracică și intercostală, fiind zone puternic vascularizate, interesând vase de sânge esenţiale pentru susţinerea vieţii;
4. inculpatul a acţionat prin mai multe lovituri cu cele două obiecte pe care le avea asupra sa, acţiunea sa fiind oprită prin prezenţa martorului V.I., iar adâncimea tăieturilor în corpul victimei a fost diminuată mult de îmbrăcămintea groasă a părţii vătămate, îmbrăcăminte purtată în momentul incidentului.
Prima instanţă a arătat că situaţia de fapt și vinovăţia inculpatului au fost dovedite cu procesul-verbal de cercetare la faţa locului încheiat de organele de poliţie, procesul-verbal de efectuare a percheziţiei corporale, certificatul medico-legal, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, declaraţiile părţii civile P.F., declaraţiile martorilor V.I., F.I., B.I., D.L., H.E., F.E., E.P. și B.M., care se coroborează cu declaraţiile de recunoaștere parţială a faptei ale inculpatului A.R.
Prin decizia nr. 117 din 25 mai 2009, Curtea de Apel Craiova, Secţia penală, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A.R.
Împotriva deciziei, inculpatul A.R. a declarat prezentul recurs.
Recursul a fost întemeiat pe cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., solicitându-se casarea hotărârilor atacate și reducerea pedepsei sub minimul special al textului incriminator, prin reţinerea circumstanţei atenuante a provocării în favoarea inculpatului.
Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, pentru motivele ce se vor arăta, apreciază ca neîntemeiată critica inculpatului referitoare la greșita nereţinere în favoarea sa a circumstanţei atenuante a provocării prevăzută în art. 73 lit. b) C. pen.
Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanţă atenuantă „săvârșirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.”
Existenţa tulburării sau emoţiei, în sensul art. 73 lit. b) C. pen. și intensitatea acestora nu se pot reţine de organul judiciar pe baza unei prezumţii legale, ci trebuie stabilite în mod concret, pe bază de probe, în principal prin utilizarea unor criterii subiective, însă fără absolutizarea acestora și fără a exclude total ipoteza utilizării unor criterii obiective.
Astfel, întrucât dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen. presupun atât examinarea unor împrejurări exterioare care influenţează starea psihică a făptuitorului, cât și examinarea semnificaţiei acestora asupra comportamentului făptuitorului, pe fondul inexistenţei unor criterii cu valoare absolută (și, totodată, nesusceptibile de relativizare) referitoare la procesele psihice (criterii exacte pentru a se stabili dacă o anumită tulburare și-a avut sau nu sorgintea într-un impuls exterior determinant), nu se poate renunţa total la criteriile obiective în aprecierea existenţei sau inexistenţei „stării de provocare.”
Pentru reţinerea „stării de provocare”, în sensul art. 73 lit. b) C. pen., nu se poate face abstracţie de unele criterii obiective, cum ar fi compararea reacţiei făptuitorului cu reacţia „omului mediu” supus unei provocări similare, cerinţa unei anumite proporţii între actul provocator și reacţia făptuitorului, inclusiv prin observarea consecinţelor faptei săvârșite ca urmare a actului provocator etc.
În prezenta cauză, însă, nu se poate reţine „starea de provocare”, în sensul art. 73 lit. b) C. pen., nici prin utilizarea criteriilor subiective, și nici a celor obiective, deoarece:
- între inculpat și partea vătămată exista un conflict anterior, de mai mult timp, pe fondul litigiului privind o grădină;
- pe fondul acestui conflict vechi, inculpatul este cel care a pătruns pe nedrept în curtea locuinţei părţii vătămate, înarmat fiind cu un ciomag și cu două cuţite, unul de tip briceag;
- cel care a acţionat a fost inculpatul, care a lovit iniţial partea vătămată cu ciomagul în zona capului;
- după ameninţarea martorului V.I. cu briceagul (care i-a reproșat lovirea părţii vătămate, acesta părăsind locul respectiv de teamă), inculpatul - văzând că partea vătămată trăiește - a pătruns din nou în curtea locuinţei acesteia și a înjunghiat-o în regiunea toracică;
- victima a fost găsită de persoanele alertate de martorul V.I., aceasta sângerând puternic în zona capului și a toracelui.
Inculpatul a negat înjunghierea părţii vătămate, susţinând că a lovit-o doar cu ciomagul în scop de a se apăra întrucât, în aceea zi, în jurul orelor 1100, i-a reproșat „faptul că-și ţine porcii liberi”, iar aceasta i-a adresat cuvinte jignitoare, spunându-i că este beţiv, a aruncat cu bolovani către el și chiar a încercat să îl lovească cu sapa în cap.
Această apărare a inculpatului a rămas doar o alegaţie, fiind lipsită de suport probator și, în consecinţă, nu poate fi examinată ca o situaţie ori o împrejurare faptică concretă în sensul art. 73 lit. b) C. pen.
Conflictul preexistent între inculpat și victimă nu poate avea semnificaţia unei provocări care, potrivit art. 73 lit. b) C. pen., presupune o anumită spontaneitate, o surprindere a făptuitorului de natură a-l determina să acţioneze sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii; de asemenea, acest conflict vechi (datând, conform declaraţiilor inculpatului, de circa 20 de ani) nu constituie „o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.”
Sunt însă probe care dovedesc comportamentul violent al inculpatului, mai ales pe fondul consumului de alcool (martorii E.P., N.V., D.L., V.I. și B.I., fișa de cazier din care rezultă o condamnare pentru infracţiunile prevăzute în art. 192 alin. 1, art. 181 alin. 1 și art. 193 C. pen.).
Inculpatul a fost, cu acordul său, ascultat atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecăţii în primă instanţă și în recurs, recunoscând că poartă în permanenţă cuţit asupra sa, deoarece are dușmani.
În recurs, inculpatul a susţinut că a lovit victima, însă aceasta a căzut „în utilaje agricole înţepătoare.”
Această apărare este categoric infirmată de certificatul medico-legal, în care se menţionează că „P.F. prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur și corp tăietor înţepător (cuţit).” Cu ocazia controlului corporal al inculpatului au fost găsite asupra sa cele două cuţite, din care unul de tip briceag.
Examinând din oficiu hotărârile atacate, prin intermediul cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie mai constată că individualizarea pedepselor aplicate inculpatului a fost corect realizată.
Tentativa la omor, prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 C. pen., este pedepsită cu închisoare de la 5 la 10 ani, iar violarea de domiciliu, prevăzută în art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., este pedepsită cu închisoare de la 3 la 10 ani.
Pentru cele două infracţiuni, inculpatului i s-au aplicat pedepse de 6 ani închisoare și, respectiv, de 3 ani închisoare, acestea fiind, după caz, prima orientată spre media limitelor de pedeapsă, iar a doua egală cu minimul special al pedepsei prevăzute de textul incriminator, la stabilirea ambelor pedepse instanţa de fond aplicând corect criteriile generale de individualizare prevăzute în art. 72 C. pen. (limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul concret al pericolului social, împrejurările săvârșirii faptei, datele personale ale inculpatului).
Înalta Curte de Casaţie și Justiţie apreciază ca fiind întemeiate concluziile reprezentantului Ministerului Public, în sensul că nu se justifică reducerea pedepsei, fie și prin observarea datelor personale ale inculpatului: fișa de cazier și, de asemenea, portul permanent al cuţitului ce devenise, conform propriilor declaraţii, un obicei al inculpatului, indiferentă fiind motivaţia invocată.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie apreciază că pedeapsa rezultantă de 6 ani și 6 luni închisoare, pedeapsă pe care inculpatul o va executa, răspunde atât scopului prevăzut în art. 52 C. pen. - fiind corect individualizată prin aplicarea criteriilor generale prevăzute în art. 72 C. pen., cât și principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a pericolului social al faptei și datele personale ale acuzatului, pe de o parte, și sancţiunea aplicată, pe de altă parte.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.