Depășirea
limitelor legitimei apărări. Circumstanţă atenuantă legală. Legitima apărare.
Cauză care înlătură caracterul penal al faptei. Distincţie
Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală. Pedepsele.
Individualizarea pedepselor. Circumstanţele atenuante
Indice alfabetic: Drept penal
-
depășirea limitelor legitimei apărări
- legitima
apărare
C. pen., art. 44 alin. (2) și (3), art. 73 lit. a)
Legitima apărare propriu-zisă, reglementată în art.
44 alin. (2) C. pen., se caracterizează prin
existenţa unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului și cu
împrejurările în care s-a produs atacul, în timp ce „excesul de apărare” sau
„excesul justificat”, prevăzut în art. 44 alin. (3) C. pen.,
care este asimilat cu legitima apărare, are ca principală caracteristică
depășirea limitelor unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului și cu
împrejurările în care s-a produs atacul, din cauza tulburării sau temerii sub
imperiul căreia s-a aflat cel ce a săvârșit fapta pentru a înlătura atacul.
Spre deosebire de „excesul de apărare”, „excesul
scuzabil” nu este asimilat cu legitima apărare, ci constituie o circumstanţă
atenuantă legală potrivit art. 73 lit. a) C. pen., și
constă în depășirea limitelor legitimei apărări, atunci când nu este cauzată de
tulburare sau temere.
I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 686 din 26
februarie 2008
Prin sentinţa nr. 189 din 30 aprilie 2007 a
Tribunalului Constanţa, Secţia penală, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat
la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul N.C. pentru săvârșirea
infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută în art. 183
C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.
În baza art. 346 alin. (2) C. proc.
pen., s-au respins acţiunile exercitate de părţile
civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, R.C. și R.M.
Prima instanţă a reţinut că, prin rechizitoriul nr.
1565/P/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, a fost pusă în
mișcare acţiunea penală și a fost trimis în judecată inculpatul N.C., pentru
săvârșirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută
în art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.
Prin actul de sesizare al instanţei s-a reţinut, în
esenţă, că în noaptea de 28/29 iulie 2005, inculpatul N.C. a acţionat cu
violenţă asupra numitului R.G., determinând dezechilibrarea și căderea
acestuia, fapt ce a condus la lovirea cu capul de asfalt și producerea de
leziuni cranio-cerebrale cauzatoare de moarte.
Prima instanţă,
coroborând probele administrate în faza de urmărire penală și cele administrate
în timpul cercetării judecătorești, a reţinut că, în noaptea de 28/29 iulie
2005, inculpatul N.C. și prietenii săi G.G. și G.D. au hotărât să meargă în
port, deplasarea efectuându-se cu autoturismul condus de G.G., iar când au
ajuns pe strada S., inculpatul N.C. i-a cerut prietenului său să oprească în
faţa magazinului societăţii comerciale F., care funcţiona pe timpul nopţii,
coborând împreună cu martorul G.D.
Cei doi tineri s-au îndreptat spre ghișeul
magazinului, în faţă căruia stăteau numiţii R.G. și M.N., aflaţi în stare de
ebrietate și care doreau și ei să facă cumpărături, iar când au ajuns în
dreptul geamului de la ghișeu și inculpatul N.C. a solicitat vânzătoarei un
produs, oferindu-i banii, numitul R.G. a început să aducă injurii celor doi
tineri.
Constatând că victima și persoana care o însoţea
sunt în stare de ebrietate și mult mai în vârstă, inculpatul N.C. și prietenul
său nu au reacţionat, plecând din faţa magazinului și urcându-se în mașină
pentru a-și continua deplasarea. G.G.,
aflat la volanul autoturismului, a efectuat o manevră de întoarcere în stradă,
moment în care inculpatul N.C. a observat că-i lipsește bricheta și a solicitat
prietenului său să oprească lângă același magazin, pentru a-și cumpăra una.
G.G. a oprit și din autoturism au coborât
inculpatul N.C. și martorul G.D., care s-au reîntâlnit cu numitul R.G. și
persoana care îl însoţea. Întrucât, între timp, inculpatul își găsise bricheta
în buzunar, nu a mai mers la magazin.
R.G. a reluat expresiile triviale la adresa celor
doi tineri și, apropiindu-se de inculpatul N.C., l-a lovit pe acesta cu pumnul
în faţă, iar în momentul în care se pregătea să-l lovească a doua oară,
inculpatul s-a ferit și l-a împins, provocând dezechilibrarea victimei, căderea
pe spate și lovirea cu capul de asfalt.
După scurt timp, la faţa locului a
sosit o ambulanţă care a transportat victima la Spitalul Clinic Judeţean de
Urgenţă Constanţa. Cu toate îngrijirile medicale acordate pe perioada
spitalizării, în dimineaţa zilei de 2 august 2005 R.G. a decedat, moartea fiind
violentă și datorându-se contuziei meningo-cerebrale
consecutivă unui traumatism cranio-cerebral cu
fracturi de boltă și bază de craniu, astfel cum s-a relevat prin raportul de
constatare medico-legală.
Faţă de această situaţie de fapt, prima instanţă a
concluzionat că inculpatul N.C. a lovit partea vătămată în stare de legitimă
apărare și a făcut aplicarea art. 44 C. pen. și, pe
cale de consecinţă a soluţiei date laturii penale, a constatat că pretenţiile
solicitate de părţile civile sunt nefondate.
Prin decizia penală nr. 35/MF din 25 septembrie
2007, Curtea de Apel Constanţa a respins, ca nefondate, apelurile declarate de
Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa și de părţile civile
R.C. și R.M.
Împotriva
acestei decizii, invocând cazul de casare prevăzut în art. 3859
alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.,
a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, criticând
hotărârile pronunţate sub aspectul greșitei achitări a inculpatului pentru
săvârșirea infracţiunii prevăzute în art. 183 C. pen.,
prin aplicarea dispoziţiilor art. 44 C. pen.
Recursul este fondat.
Conform art.
3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o
eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greșite
de achitare sau de condamnare.
Stabilirea situaţiei de fapt este, în principiu,
atributul exclusiv al instanţelor competente să devolueze
cauza în fapt și în drept, respectiv, instanţa de fond și instanţa de apel, în
cazul ambelor fiind admisibilă administrarea oricăror probe pentru corecta și
completa stabilire a faptelor.
În mod excepţional, examinarea situaţiei de fapt
poate reveni instanţei de recurs în cazul în care aceasta este afectată de o
eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greșite
de achitare sau de condamnare.
Din considerentele sentinţei nu rezultă clar,
neechivoc, dacă achitarea inculpatului s-a făcut prin aplicarea art. 44 alin.
(2) C. pen. sau prin aplicarea art. 44 alin. (3) C. pen., ambele ipoteze fiind considerate ca incidente în
cauză. Acest aspect de echivocitate a fost menţinut și de către instanţa de
prim control judiciar.
Din
examinarea dispoziţiilor art. 44 alin. (2) și a celor din art. 44 alin. (3) C. pen., rezultă însă că ipotezele reglementate sunt diferite
și, parţial, se exclud.
Legitima apărare propriu-zisă este reglementată în
art. 44 alin. (2) C. pen. și are ca principală
caracteristică că apărarea este proporţională cu gravitatea pericolului și cu
împrejurările în care s-a produs atacul.
În art. 44 alin. (3) C. pen.
este reglementat „excesul de apărare” sau „excesul justificat”, caz frecvent de
depășire a limitelor legitimei apărări și asimilat cu legitima apărare, care
are ca principală caracteristică depășirea limitei unei apărări proporţionale,
pe fondul tulburării sau temerii de care a fost stăpânit cel care a săvârșit
fapta pentru a înlătura atacul.
În sfârșit, legea a ţinut seama și de existenţa
altor situaţii decât cele două menţionate anterior, și anume că în cazul
depășirii limitelor apărării cauza acestei depășiri este, de cele mai multe
ori, datorată împrejurării că cel atacat nu își poate da seama exact de natura
atacului, de iminenţa acestuia, de gravitatea pericolului, așa încât, ţinând
seama și de condiţia psihică în care a acţionat, depășirea apărării este
oarecum explicabilă, în toate cazurile vina primară a acestei depășiri revenind
agresorului care, în mod firesc, va suferi o parte din riscurile comportării
sale.
Legea a socotit excesul de apărare, atunci când nu
este datorat tulburării sau temerii, și nu este deci asimilat cu legitima
apărare, ca o circumstanţă atenuantă legală, cunoscută ca „exces scuzabil”,
prevăzută în art. 73 lit. a) C. pen.
Excesul scuzabil desemnează acea ripostă exagerată
care nu este determinată de starea de tulburare sau temere provocată de atac,
ci eventual de sentimentul de indignare, de mânie, de revoltă în faţa violenţei
nejustificate.
Numai pornind
de la aceste dispoziţii legale și interpretări doctrinare, pe baza probelor
administrate, se poate stabili dacă în prezenta cauză inculpatul a acţionat în
condiţiile existenţei unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei (după
caz, art. 44 alin. 2 sau art. 44 alin. 3 C. pen.)
ori, dimpotrivă, acţiunea sa s-a desfășurat în condiţiile existenţei
circumstanţei atenuante prevăzute în art. 73 lit. a) C. pen.
O altă premisă, necesar a fi avută în vedere, este
cea potrivit căreia nu se poate face abstracţie de prima etapă a conflictului
dintre victimă și inculpat, că nu se poate „izola” din succesiunea
evenimentelor cu consecinţe letale numai cea de-a doua etapă a conflictului
dintre aceștia.
Astfel, în prima etapă a situaţiei de fapt,
inculpatul a comandat vânzătoarei un produs, în condiţiile în care, la respectivul
magazin, se aflau deja două persoane (victima și prietenul său) care erau pe
punctul de a comanda vânzătoarei. Această atitudine a inculpatului N.C. a fost
de natură a irita victima, persoană mai în vârstă, aflată în avansată stare de
ebrietate, care a început să-i adreseze injurii inculpatului.
Inculpatul menţionează că pentru a evita un
conflict cu aceștia, fiind în stare de ebrietate și mai în vârstă decât el, nu
a ripostat și i-a tratat cu indiferenţă. Astfel, în prima etapă a conflictului,
inculpatul a constatat nemijlocit atât vârsta victimei, cât și starea de
ebrietate în care aceasta se afla, apreciind că nu se justifică niciun fel de ripostă faţă de conduita sa.
Inculpatul a recunoscut că a găsit deja la magazin
pe cei doi (victima și prietenul său) și că a dat comanda vânzătoarei în
același timp cu victima, fapt ce a intrigat-o, începând că îi adreseze injurii.
După primirea produsului, inculpatul s-a urcat în
autoturism cu intenţia de a-și continua deplasarea și, deși prietenul său G.G.,
conducătorul autoturismului, efectua manevra de întoarcere în stradă pentru a
se deplasa către port, inculpatul - cu motivaţia că nu își găsește bricheta - a
cerut acestuia să mai oprească o dată lângă același magazin pentru a-și cumpăra
una.
Din acest moment s-a desfășurat etapa a doua a
conflictului dintre victimă și inculpat. Astfel, din autoturism au coborât
inculpatul și prietenul său G.D., iar inculpatul recunoaște că, îndreptându-se
spre magazin, a constatat că are bricheta în buzunar și nu a mai mers la magazin.
Lângă magazin, încă se mai aflau
victima - cu care inculpatul a avut anterior altercaţia verbală - și prietenul
său.
În condiţiile în care inculpatul
își găsise bricheta în buzunar, a văzut cele două persoane - despre care știa
că erau în vârstă și în avansată stare de ebrietate - și cu care avusese deja o
altercaţie verbală, acesta nu a dat nicio explicaţie
pentru faptul că nu a revenit imediat în autoturism pentru a evita, așa cum
făcuse și anterior, orice altercaţie ori ripostă a acestora, ca o continuare
sau escaladare a celei anterioare.
Cert este că, văzându-l din nou pe inculpat,
victima i-a aplicat un pumn în zona feţei și, în aceste condiţii, inculpatul -
deși era conștient de vârsta victimei și de starea avansată de ebrietate în
care se afla aceasta - a lovit victima cu pumnul în zona feţei, ceea ce a
cauzat căderea acesteia și lovirea cu capul de asfalt.
În raport cu
cele reţinute, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că, în mod greșit,
prima instanţă a apreciat că fapta inculpatului N.C. a fost săvârșită în
condiţiile legitimei apărări - cauză care înlătură caracterul penal al faptei -
eroare gravă de fapt care a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri
greșite de achitare, caz de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct.
18 C. proc. pen.
Inculpatul, în
etapa a doua, a reacţionat la atacul victimei prin lovirea acesteia cu pumnul,
deși era conștient de vârsta și starea avansată de ebrietate a acesteia încă
din prima etapă a conflictului, stare care presupune lipsa echilibrului fizic,
aspect de natură a constitui o evidentă vulnerabilitate a persoanei.
Riposta exagerată a inculpatului nu a fost
determinată de o pretinsă stare de tulburare sau temere provocată de atac, ci
de sentimentul de indignare, de mânie, de revoltă în faţa violenţei
nejustificate.
O astfel de stare de tulburare sau temere provocată
de atac este exclusă cel puţin din două motive în cea de-a doua etapă a
situaţiei de fapt: pe de o parte, în imediata apropiere a inculpatului se afla
prietenul său G.D., iar în autoturism, aflat de asemenea în imediata apropiere,
se afla un alt prieten, G.G. și, pe de altă parte, inculpatul cunoscuse
anterior atât vârsta victimei, cât și starea avansată de ebrietate a acesteia.
În drept, fapta
inculpatului N.C. care, în noaptea de 28/29 iulie 2005, prin lovirea victimei
R.G., aflată în stare de ebrietate, ca ripostă la lovirea sa, a determinat
dezechilibrarea și căderea ce a condus la lovirea cu capul de asfalt a victimei
și producerea unor leziuni cranio-cerebrale ce au determinat
moartea acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de loviri
sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută în art. 183 C. pen.,
cu aplicarea art. 99 C. pen. și a art. 73 lit. a) C. pen., vinovăţia îmbrăcând forma intenţiei depășite (praeterintenţiei).
Inculpatul a lovit victima cu intenţie, rezultatul
mai grav (moartea victimei) fiind imputabil acestuia pe baza culpei: în
condiţiile în care, anterior, constatase direct și personal vârsta victimei și
starea avansată de ebrietate a acesteia, chiar dacă nu a prevăzut rezultatul
faptei sale de lovire (dezechilibrarea și căderea victimei cu posibile
consecinţe letale), trebuia și putea să-l prevadă.
În consecinţă, în temeiul art. 38515
pct. 2 lit. d) C. proc. pen.,
Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a admis recursul, a casat decizia atacată
și sentinţa primei instanţe și, rejudecând latura penală a cauzei, a dispus
condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracţiunii de loviri sau vătămări
cauzatoare de moarte prevăzută în art. 183 C. pen.,
cu aplicarea art. 99 C. pen. și a art. 73 lit. a) C. pen., la pedeapsa închisorii de un an și 8 luni, pentru
care - în temeiul art. 81 C. pen. raportat la art.
110 C. pen. - a dispus suspendarea condiţionată a
executării.
În temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c)
alin. ultim C. proc. pen.,
Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a dispus rejudecarea laturii civile de
către prima instanţă, având în vedere faptul că pentru soluţionarea laturii
civile este necesară administrarea de probe.