Cauză de reducere a pedepsei. Art. 20 alin.
(2) din Legea nr. 678/2001
Cuprins pe
materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni prevăzute în legi speciale.
Infracţiuni privind traficul de persoane
Indice
alfabetic: Drept penal
- cauză de reducere a pedepsei
- art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001
Legea nr. 678/2001, art. 20 alin. (2)
Potrivit
dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și
combaterea traficului de persoane, cel care a
comis una dintre infracţiunile prevăzute în această lege, iar în timpul
urmăririi penale denunţă și facilitează identificarea și tragerea la răspundere
penală a altor persoane care au săvârșit infracţiuni prevăzute în Legea nr. 678/2001 beneficiază
de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.
Pentru a fi incidente dispoziţiile art. 20
alin. (2) din Legea nr. 678/2001 este necesar, pe de o parte, ca persoana care a formulat denunţul să contribuie în mod concret la
identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracţiuni prevăzute în această
lege, iar pe de altă parte, ca denunţul să întrunească cerinţele stabilite în
art. 223 C. proc. pen.,
întrucât noţiunea de denunţ la care fac referire
dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 are înţelesul de modalitate
de sesizare a organelor de urmărire penală în sensul art. 221 alin. (1) C. proc. pen. În consecinţă,
denunţul nu trebuie numai să constituie o încunoștinţare cu privire la
săvârșirea unei infracţiuni, ci să conţină, potrivit art. 223 alin. (2) C. proc. pen., aceleași date ca și plângerea,
al cărei conţinut este prevăzut în art. 222 alin. (2) C. proc.
pen., iar conform art. 223 alin. (3) C. proc. pen., denunţul scris
trebuie să fie semnat de denunţător și cel oral trebuie să fie consemnat
într-un proces-verbal de către organul în faţa căruia a fost făcut.
I.C.C.J.,
secţia penală, decizia nr. 2875 din 19 septembrie 2008
Prin
sentinţa nr. 740/PI din 10 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Timiș,
Secţia penală, au fost condamnaţi următorii inculpaţi:
1) P.A. la 3 ani închisoare și 2 ani
pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin.
(1) lit. a) și b) C. pen. pentru săvârșirea
infracţiunii prevăzute în art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001,
cu aplicarea art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, art. 74 și art. 76 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art.
64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.
2) P.S. după cum urmează:
- în baza art. 13 alin. (1), (2) și
(3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 20 alin. (2) din Legea nr.
678/2001, art. 74 și art. 76 C. pen., la 3 ani
închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute
în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.;
- în baza art. 26 raportat la art.
292 C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., la 2 luni închisoare;
- în baza art. 26 raportat la art.
289 C. pen., cu aplicarea art. 31 alin. (2), art. 74
și art. 76 C. pen.,
la 2 luni închisoare;
- în baza art. 26 raportat la art.
293 C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., la 2 luni
închisoare.
În baza art. 33 lit. a) și art. 34
alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpata P.S.
să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa
complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a)
și b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art.
64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.
În fapt, instanţa a reţinut
următoarele:
La data de 18 noiembrie 2002, partea
vătămată B.M. s-a deplasat în Franţa împreună cu P.M., fiul inculpaţilor,
stabilindu-se într-o tabără dintr-o localitatea situată în aproprierea
Parisului.
Partea vătămată a fost obligată de
familia P. să cerșească în diverse
locuri din Paris, banii fiind
încasaţi de aceștia.
Inculpaţii P.A. și P.S. au adus-o pe
partea vătămată B.M. înapoi în România la 4 martie 2003.
După plecarea părţii vătămate B.M.,
fiul inculpaţilor, P.M., a intrat în
relaţii de concubinaj cu martora A.A., care a fost găsită în tabără în luna
ianuarie 2006 de o brigadă a poliţiei judiciare pentru protecţia minorilor din
Paris. În același loc a fost găsit și minorul R.C., stabilindu-se că pentru
acesta din urmă inculpata P.S. a obţinut documente de călătorie folosind o
identitate falsă.
Astfel, în luna octombrie 2002,
inculpata s-a deplasat în comuna C. și i-a contactat pe martorii S.P. și M.P.,
care trăiau în concubinaj și aveau 8 copii. Inculpata le-a propus celor doi
concubini să o ajute să obţină un pașaport pe numele fiului lor P.G., care este
de vârstă apropriată cu fiul inculpatei, R.C.
Iniţial martorii au refuzat, dar
inculpata le-a promis bani și îmbrăcăminte și i-a oferit băuturi alcoolice lui
S.P., astfel încât la data de 31 octombrie 2003 martorul și concubina sa au
mers împreună cu inculpata P.S., cu P.M. și cu minorul R.C. la Biroul Notarului
Public T.A.
Aici martorii au declarat că minorul
R.C. este fiul lor, au prezentat
certificatul de naștere al minorului P.G. și au arătat că sunt de acord
că acesta să posede pașaport individual.
În baza acestor declaraţii, notarul
public a autentificat declaraţia nr. 2390 din 31 octombrie 2003 cu care la data
de 4 noiembrie 2003 au fost îndeplinite formalităţile necesare pentru
eliberarea pașaportului, iar Serviciul de Pașapoarte Timiș a eliberat
pașaportul minorului R.C. pe numele P.G.
Cu acest document falsificat,
minorul R.C. a ieșit din ţară la data de 19 decembrie 2003 împreună cu
inculpata P.S. și s-a întors în ţară la 18 mai 2006, împreună cu P.M.
În perioada cât a stat în Franţa,
minorul R.C. a cerșit împreună cu părinţii săi și a comis mai multe acte de sustragere,
bunurile astfel obţinute fiind predate
inculpaţilor.
Instanţa a reţinut că fapta
inculpaţilor de a transporta și găzdui în străinătate, prin abuz de autoritate
în cazul minorului R.C. și prin ameninţare și violenţe în ce le privește pe
minorele B.M. și A.A., în scopul exploatării prin practicarea cerșetoriei și
săvârșirea de sustrageri, întrunește elementele constitutive ale
infracţiunii de trafic de minori în
formă calificată, prevăzută în art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr.
678/2001.
În sarcina inculpatei P.S. s-a
reţinut și săvârșirea infracţiunilor de complicitate la fals intelectual
prevăzută în art. 26 raportat la art. 289 C. pen., cu
aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen.; complicitate la
fals privind identitatea prevăzută în art. 26 raportat la art. 293 C. pen. și complicitate la fals în declaraţii prevăzută în
art. 26 raportat la art. 292 C. pen.
Instanţa a avut în vedere adresa
Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și
Terorism - Biroul Teritorial Timiș din care rezultă că inculpaţii pot beneficia
de dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, deoarece au denunţat
și facilitat identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane
care au săvârșit infracţiuni de trafic de persoane.
Prin decizia nr. 63/A din 7 aprilie
2008 pronunţată de Curtea de Apel Timișoara, Secţia penală, apelurile declarate
de procuror și de inculpaţii P.A. și P.S. au fost respinse, ca nefondate.
Împotriva deciziei a declarat recurs
procurorul, susţinând, între altele, că greșit s-a făcut aplicarea
dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, pedepsele fiind astfel
greșit individualizate.
Examinând actele dosarului, Înalta
Curte de Casaţie și Justiţie constată că recursul este fondat, întrucât greșit
s-a făcut aplicarea art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 cu privire la
infracţiunea prevăzută în art. 13 alin. (1), (2) și (3) din același act normativ, comisă de inculpaţi.
Potrivit art. 20 alin. (2) din Legea
nr. 678/2001, „persoana care a comis una dintre infracţiunile prevăzute de
prezenta lege, iar în timpul urmăririi penale denunţă și facilitează
identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au
săvârșit infracţiuni prevăzute de prezenta lege beneficiază de reducerea la
jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.”
Noţiunea de „denunţ” la care face
referire dispoziţia legală sus-menţionată are, evident,
înţelesul de modalitate de sesizare a organelor de urmărire penală în sensul
art. 221 alin. (1) C. proc. pen.
În consecinţă, „denunţul” nu trebuie
doar să constituie o încunoștinţare făcută de o persoană fizică sau de către o
persoană juridică despre săvârșirea unei infracţiuni, ci este necesar, potrivit
art. 223 alin. (2) C. proc. pen.,
să conţină aceleași date ca și plângerea, al cărei conţinut este cel prevăzut
în art. 222 alin. (2) C. proc. pen.
De asemenea, potrivit art. 223 alin.
(3) C. proc. pen., denunţul
scris trebuie să fie semnat de denunţător, iar cel oral se consemnează într-un
proces-verbal de către organul în faţa căruia a fost făcut.
Pe de altă parte, pentru a fi
incidente dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, este necesar
ca persoana care a formulat denunţul să și contribuie în mod concret la
identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane.
Se constată că prin adresa nr.
434/D/P/2005 din 27 noiembrie 2007, avută în vedere atât de prima instanţă, cât
și de cea de apel, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate
Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Timiș a comunicat apărătorilor
inculpaţilor P.A. și P.S. că aceștia pot beneficia de dispoziţiile art. 20
alin. (2) din Legea nr. 678/2001, având în vedere că aceștia au denunţat și
facilitat identificarea și tragerea la răspundere penală a persoanelor care au
săvârșit infracţiuni de trafic de
persoane.
În mod evident această adresă nu
cuprinde niciun fel de date concrete pe baza cărora
să se poată concluziona că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru
ca inculpaţii să poată beneficia de reducerea pedepselor.
Mai mult decât atât, se constată,
din actele noi depuse de procuror în recurs, că inculpaţii nu au denunţat, în
condiţiile legii, infracţiuni de trafic de persoane.
Astfel, înscrisurile intitulate
„denunţ” nu sunt semnate de inculpaţi, ci de apărătorul ales al acestora,
nefiind respectate dispoziţiile art. 223 alin. (3) C. proc.
pen., din care rezultă explicit că denunţul nu poate
fi formulat decât personal, nu și prin mandatar.
Se mai constată că în aceste
așa-zise denunţuri, organele de urmărire penală nu sunt încunoștinţate cu
privire la săvârșirea unor infracţiuni de trafic de persoane, ci inculpaţii,
prin apărător, arată că „deţin informaţii privind activitatea infracţională a
unor persoane care în perioada 2005 - 2006 au locuit în localitatea Blois, lângă Paris, Franţa.”
De asemenea, nu există niciun proces-verbal din care să rezulte că inculpaţii au
formulat denunţuri oral.
Mai mult decât atât, cele menţionate
în denunţuri sunt în contradicţie cu procesul-verbal din 1 februarie 2007,
întocmit în dosarul nr. 434/D/P/2007,
din care rezultă că procurorul s-a sesizat din oficiu și că urmează să
efectueze cercetări faţă de N.F. și numita „R.” sub aspectul săvârșirii
infracţiunilor prevăzute în art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 12 și art. 13
din Legea nr. 678/2001, reţinând că aceștia au acţionat în câmpul de caravane
situat în localitatea Choisi Le Roi de lângă Paris
(deci nu în localitatea Blois).
În consecinţă, Înalta Curte de
Casaţie și Justiţie constată că a fost greșit reţinută cauza legală de reducere
a pedepselor prevăzută în art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001.
Faţă de considerentele expuse,
recursul declarat de procuror a fost admis și, conform art. 38515
pct. 2 lit. d) C. proc. pen.,
hotărârea atacată și sentinţa penală nr. 740/PI din 10 decembrie 2007 au fost casate cu
privire la aplicarea art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 și, rejudecând,
Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a descontopit
pedeapsa rezultantă aplicată inculpatei P.S. în pedepsele componente, a înlăturat
aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din
Legea nr. 678/2001 reţinute în favoarea inculpaţilor P.A. și P.S. și a majorat
pedeapsa aplicată fiecărui inculpat, pentru săvârșirea infracţiunii prevăzute
în art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 și
art. 76 C. pen., de la 3 ani închisoare și 2 ani
interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. la 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor
prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34
alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., a
contopit pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor
prevăzută în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.
aplicată inculpatei P.S. prin prezenta decizie și cele trei pedepse de câte 2
luni închisoare stabilite prin sentinţă pentru celelalte infracţiuni, inculpata
având de executat în final pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 2 ani
interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., fiind menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor
atacate.