Infracțiuni
asimilate infracțiunilor de corupție. Art. 12 lit. a) din Legea nr.
78/2000
Cuprins pe
materii: Drept penal. Partea specială. Infracțiuni
prevăzute în legi speciale. Infracțiuni asimilate infracțiunilor
de corupție
Indice
alfabetic: Drept penal
- infracțiuni
asimilate infracțiunilor de corupție
- art. 12 lit.
a) din Legea nr. 78/2000
Legea
nr. 78/2000, art. 12 lit. a)
În dispozițiile art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu
modificările și completările ulterioare, este incriminată,
între altele, efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț,
incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o
îndeplinește o persoană, în scopul obținerii pentru sine sau
pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. În raport cu
dispozițiile menționate, simpla efectuare de operațiuni
financiare, ca acte de comerț, nu constituie infracțiunea
prevăzută în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, ci numai
efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile
cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o
îndeplinește o persoană, dacă o astfel de incompatibilitate este
prevăzută de lege.
I.C.C.J., secția penală, sentința
nr. 90 din 29 ianuarie 2007
Petiționarii T.N. și T.M. au formulat plângere penală la
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău solicitând tragerea la
răspundere penală a magistratului judecător M.D. -
judecător în cadrul judecătoriei - pentru infracțiunea
prevăzută în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și-a declinat
competența de soluționare a cauzei în favoarea Departamentului
Național Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău care, prin
Ordonanța nr. 58/P/2005, a dispus neînceperea urmăririi penale
față de M.D. pentru infracțiunea prevăzută în art. 12
lit. a) din Legea nr.78/2000, întrucât nu sunt întrunite elementele
constitutive ale infracțiunii.
Împotriva acestei soluții, petiționarii au formulat plângere, care a
fost admisă prin Ordonanța nr. 686/II/2005 a Direcției
Naționale Anticorupție - Secția de Combatere a
Infracțiunilor Conexe Infracțiunilor de Corupție -
dispunându-se infirmarea soluției, precum și începerea urmăririi
penale, conform dispozițiilor art. 228 alin. (7) C. proc. pen.,
față de magistratul M.D. pentru infracțiunea prevăzută
în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, iar față de B.I. - executor
judecătoresc, A.C. și D.N. - experți - pentru infracțiunea
prevăzută în art. 26 C. pen. raportat la art. 12 lit. a) din Legea
nr. 78/2000.
După efectuarea urmăririi penale, prin ordonanța din 27 iunie
2006 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație
și Justiție - Direcția Națională Anticorupție -
Secția de Combatere a Infracțiunilor Conexe Infracțiunilor
de Corupție - s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală
a învinuitului M.D., în temeiul dispozițiilor art. 249 raportat la art. 11
pct. 1 lit. b) și art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. pentru
infracțiunea prevăzută în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000,
întrucât fapta nu există.
Prin aceeași ordonanță, s-a dispus scoaterea de sub
urmărire penală și a învinuiților B.I., A.C. și D.N.
Împotriva acestei ordonanțe, petiționarii au formulat plângere la
procurorul șef de secție care, prin ordonanța din 4 august 2006,
dată în dosarul nr. 92/P/2005, a respins-o ca neîntemeiată.
Împotriva ordonanței de scoatere de sub urmărire penală,
petiționarii T.N. și T.M. au formulat plângere în temeiul
dispozițiilor art. 2781 C. proc. pen., solicitând
desființarea acesteia întrucât este nelegală.
Examinând plângerea formulată, în conformitate cu dispozițiile art.
2781 C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului
din dosarul cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție
constată că aceasta este nefondată pentru următoarele
considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 sunt
pedepsite cu închisoare „efectuarea de operațiuni financiare, ca
acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau
însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de
tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în
virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale.”
Elementul material al laturii obiective poate să constea numai într-o
acțiune, care poate fi realizată alternativ, fie prin efectuarea de
operațiuni financiare, ca acte de comerț, fie prin încheierea de
tranzacții financiare.
În prima variantă, elementul material al laturii obiective constă în
efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț.
Sunt considerate, potrivit art. 3 pct. 11 C. com., ca fapte, acte de
comerț, operațiunile de bancă și schimb - fiind enumerate și
celelalte fapte de comerț - iar potrivit art. 4 C. com., sunt
socotite ca fapte de comerț, celelalte contracte și obligațiuni
ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă
contrariul nu rezultă din însuși actul în sine.
Pe de altă parte, pentru ca actele de comerț să poată
constitui elementul material al infracțiunii, legea impune ca ele să
fie incompatibile cu funcția, atribuțiile sau însărcinarea pe
care o îndeplinește o persoană.
Prin ea însăși, simpla efectuare de operațiuni financiare, ca
acte de comerț, nu realizează latura obiectivă a
infracțiunii prevăzute în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.
Legea obligă ca ele să fie incompatibile cu funcția,
atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește subiectul activ.
Incompatibilitatea trebuie să rezulte din lege, pentru că numai
astfel ea condiționează și deopotrivă determină
existența elementului material al laturii obiective a infracțiunii.
În cea de-a doua modalitate normativă, tranzacția este înțelegerea
intervenită între două sau mai multe părți prin care se
stabilește modalitatea transmiterii anumitor drepturi sau a
efectuării unor schimburi comerciale.
Tranzacția poate realiza elementul material al laturii obiective numai
dacă privește tranzacțiile financiare și a fost
realizată de făptuitor utilizând informațiile obținute în
virtutea funcției, atribuțiilor sau însărcinării sale.
Cât privește latura subiectivă, infracțiunea poate fi
săvârșită numai cu intenție directă calificată de
scop. Prin urmare, fapta se comite în scopul dobândirii pentru sine sau pentru
altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Analizând fapta învinuitului M.D. prin prisma elementelor expuse anterior
se constată că fapta nu există.
În speță, din probele administrate în cauză rezultă
că, prin sentința penală nr. 222 din 5 decembrie 2001 a
Judecătoriei Bicaz, definitivă prin decizia penală nr. 105/2002
a Tribunalului Neamț, s-a dispus condamnarea inculpatului T.N. la pedeapsa
de un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de
vătămare corporală prevăzută în art. 181 C. pen. -
parte vătămată L.M.
Acesta a fost obligat la plata sumelor de 5.000.000 de lei daune materiale,
5.000.000 de lei daune morale și 2.000.000 de lei cheltuieli judiciare
către partea vătămată L.M. și la 3.257.950 de lei
cheltuieli de spitalizare către spitalul orășenesc.
Atât spitalul orășenesc, cât și partea civilă L.M. au
solicitat punerea în executare a hotărârii, cererile acestora fiind
adresate executorului judecătoresc B.I.
În aceste împrejurări, judecătoria - judecătorul cauzei fiind
învinuitul M.D. -, prin încheierea din 29 mai 2002, a încuviințat
executarea silită pentru suma de 12.000.000 de lei privind pe debitorul
T.N., modalitatea aleasă fiind poprirea.
Ulterior însă, dat fiind faptul că debitorul încetase raporturile de
muncă cu societatea la care era angajat, s-au emis de către
executorul judecătoresc formele de executare prin licitație
publică, fiind scos la vânzare imobilul proprietatea acestuia.
La licitația
publică a participat și învinuitul M.D., imobilul fiind însă
adjudecat de numitul C.G. cu prețul de 100.000.000 de lei, încheindu-se
actul de adjudecare.
Pentru a dispune
încuviințarea executării silite au fost avute în vedere
dispozițiile art. 3731 - art. 3733 C. proc. civ.,
potrivit cu care admisibilitatea cererii este condiționată de
existența unui titlu executoriu care să constate existența unei
creanțe certe, lichide și exigibile a creditorului.
În același sens, este de reținut faptul că încheierea de
încuviințare a executării silite a fost comunicată debitorului,
iar acesta avea posibilitatea să utilizeze calea de atac a apelului,
instanța de control judiciar având astfel posibilitatea să examineze
legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 1718 - art. 1719 C. civ.,
debitorul este ținut să-și îndeplinească obligațiile
cu toate bunurile sale, care formează gajul general al creditorilor
chirografari.
În ceea ce privește participarea învinuitului la licitația
publică, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a
constata că dispozițiile art. 1309 C. civ., care interzic
judecătorului, procurorului și avocatului cumpărarea de drepturi
litigioase care sunt de competența instanțelor în a căror
rază teritorială își exercită funcția, nu sunt
incidente în cauză, deoarece dreptul asupra bunului scos la licitație
a încetat a mai fi litigios.
Astfel, s-a pornit procedura executării silite, fiind emise
formalitățile de publicitate, în vederea scoaterii la licitație
publică a imobilului.
În această etapă, proprie executării silite, bunul a ieșit
din sfera drepturilor litigioase a căror întindere și conținut
au fost determinate în etapa corespunzătoare fazelor de judecată - în
primă instanță și căi de atac - astfel că
dispozițiile art. 1309 C. civ. nu-și mai găsesc aplicabilitatea.
Prin textul enunțat se instituie o incompatibilitate a judecătorului,
procurorului și avocatului în dobândirea de drepturi litigioase din raza
de activitatea a instanțelor unde funcționează, sintagma
„drepturi litigioase” semnificând existența unor drepturi reale sau de
creanță care formează obiectul unui litigiu.
Pe de altă parte, se impune a fi reținute și
dispozițiile art. 6 - art. 10 din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor și procurorilor, care reglementează
incompatibilitățile și interdicțiile magistraților,
fără a se regăsi printre acestea interdicția magistratului
de a participa la o licitație.
În aceste condiții, în lipsa unor elemente care să contureze
pretinsele fapte reținute prin plângerea petiționarilor, în temeiul
dispozițiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta
Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondată,
plângerea formulată de petiționarii T.N. și T.M.