Competenţă teritorială. Refacerea urmăririi penale de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Competenţa. Felurile competenţei. Competenţa teritorială
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- competenţă teritorială
- refacerea urmăririi penale de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie
C. proc. pen., art. 30
Potrivit art. 30 alin. (3) C. proc. pen., când urmărirea penală se efectuează de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, procurorul, prin rechizitoriu, stabilește căreia dintre instanţele prevăzute în art. 30 alin. (1) din același cod îi revine competenţa de a judeca, ţinând seama ca, în raport cu împrejurările cauzei, să fie asigurată buna desfășurare a procesului penal.
Dacă urmărirea penală a fost efectuată de un serviciu teritorial al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, care a sesizat una dintre instanţele prevăzute în art. 30 alin. (1) C. proc. pen., iar după restituirea cauzei la procuror dispusă de către această instanţă, urmărirea penală a fost refăcută de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, procurorul din cadrul acestei structuri centrale poate sesiza, în temeiul art. 30 alin. (3) C. proc. pen., o altă instanţă dintre cele prevăzute în art. 30 alin. (1) din același cod decât cea sesizată iniţial de serviciul teritorial.
I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 1858 din 3 aprilie 2007
Prin sentinţa nr. 1564 din 15 decembrie 2006, Tribunalul București, Secţia I penală, în baza art. 39 alin. (2) și (3) C. proc. pen., a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată de inculpaţii R.V. și C.D., iar în baza art. 42 C. proc. pen. a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privindu-i pe inculpaţi în favoarea Tribunalului Iași.
După înregistrarea cauzei pe rolul Tribunalului Iași, această instanţă, prin sentinţa penală nr. 70 din 8 februarie 2007, în baza art. 42 C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privindu-i pe cei doi inculpaţi în favoarea Tribunalului București, iar în baza art. 43 C. proc. pen., a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, ca instanţă superioară comună pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată următoarele:
După ce prin sentinţa penală nr. 334 din 16 mai 2006, pronunţată de Tribunalul Iași, definitivă prin decizia penală nr. 431 din 20 iunie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Iași, s-a dispus restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, prin rechizitoriul nr. 258/D/P/2006 din 14 septembrie 2006, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - DIICOT, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului R.V., între altele, pentru săvârșirea infracţiunilor prevăzute în art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen., art. 29 raportat la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 25 raportat la art. 282 alin. (2) cu aplicarea art. 284 și art. 31 alin. (2) C. pen. și a inculpatului C.D., pentru săvârșirea infracţiunilor prevăzute în art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen. și art. 29 raportat la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secţia I penală, la 14 septembrie 2006, instanţă care, prin sentinţa nr. 1564 din 15 decembrie 2006, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.
La rândul său, Tribunalul Iași, prin sentinţa penală nr. 70 din 8 februarie 2007, a declinat competenţa în favoarea Tribunalului București, generând conflictul negativ de competenţă.
În determinarea instanţei competente din punct de vedere teritorial, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie pornește de la criteriile prevăzute în art. 30 C. proc. pen.
Art. 30 alin. (1) C. proc. pen. prevede că pentru infracţiunile săvârșite în ţară, competenţa este determinată de locul unde a fost săvârșită infracţiunea (forum delicti comissi), locul unde a fost prins făptuitorul (forum deprehensionis), locul unde locuiește făptuitorul (forum domicilii) și locul unde locuiește persoana vătămată.
În cazul în care a fost sesizat un singur organ judiciar dintre cele enunţate în art. 30 alin. (1) C. proc. pen., acesta va fi competent să soluţioneze cauza penală.
În cazul în care au fost sesizate simultan două sau mai multe organe judiciare dintre cele prevăzute în art. 30 alin. (1) C. proc. pen., competenţa se stabilește potrivit ordinii de preferinţă legală impusă de acest text de lege.
Preferinţa legală funcţionează numai în cazul sesizărilor simultane, pentru că, în ipoteza în care organele judiciare au fost sesizate în momente diferite, competenţa revine organului care a fost mai întâi sesizat, operând în această situaţie o preferinţă cronologică.
Potrivit art. 30 alin. (2) C. proc. pen., judecarea cauzei revine aceleia dintre instanţele competente la care se referă art. 30 alin. (1) C. proc. pen., în a cărei circumscripţie s-a efectuat urmărirea penală.
Iniţial, urmărirea penală a fost efectuată de Serviciul Teritorial Iași din cadrul DIICOT, care a sesizat Tribunalul Iași prin rechizitoriul nr. 42/D/P/2005 din 2 februarie 2006, dar prin sentinţa penală nr. 334 din 16 mai 2006 pronunţată de Tribunalul Iași, definitivă prin decizia penală nr. 431 din 20 iunie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Iași, s-a dispus restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.
Cauza a fost preluată de structura centrală a DIICOT care, după refacerea urmăririi penale, prin rechizitoriul nr. 258/D/P/2006 din 14 septembrie 2006, a sesizat Tribunalul București.
Potrivit art. 30 alin. (3) C. proc. pen., când urmărirea penală se efectuează de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, procurorul, prin rechizitoriu, stabilește căreia dintre instanţele prevăzute în art. 30 alin. (1) C. proc. pen. îi revine competenţa de a judeca, ţinând seama ca, în raport cu împrejurările cauzei, să fie asigurată buna desfășurare a procesului penal.
Se instituie, astfel, un drept al procurorului de a opta între instanţele enumerate în art. 30 alin. (1) C. proc. pen. și de a aprecia în cadrul cărei instanţe se asigură buna desfășurare a judecăţii, drept necenzurabil de instanţa de judecată.
Numai în situaţia în care organul de urmărire penală ar fi învestit o altă instanţă decât cele la care se referă art. 30 alin. (1) C. proc. pen., deși acestea ar fi fost cunoscute, instanţa învestită ar fi putut refuza judecata, cu consecinţa declinării competenţei teritoriale.
În cauză, una dintre infracţiuni, respectiv infracţiunea prevăzută în art. 25 raportat la art. 282 alin. (2) cu aplicarea art. 284 și art. 31 alin. (2) C. pen., s-a săvârșit în municipiul București, astfel că, exercitându-și dreptul de opţiune, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - DIICOT a sesizat în condiţii legale Tribunalul București.
Procedând la refacerea urmăririi penale, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie nu era ţinut, sub aspectul sesizării instanţei, de împrejurarea că, anterior, Serviciul Teritorial Iași al DIICOT sesizase Tribunalul Iași, întrucât după restituirea cauzei pentru refacerea urmăririi penale acest organ central își asumase responsabilitatea întregii urmăriri penale, cu toate prerogativele și obligaţiile derivate din această opţiune, nefiind obligat să sesizeze instanţa care a dispus refacerea urmăririi penale.
Judecarea cauzei de către Tribunalul București nu ar constitui o piedică în soluţionarea cu celeritate a pricinii și respectarea drepturilor procesuale ale părţilor și ale celorlalţi participanţi la procesul penal.
Faţă de considerentele ce preced, în baza art. 43 alin. (7) C. proc. pen., s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpaţii R.V. și C.D. în favoarea Tribunalului București, instanţă căreia i s-a trimis dosarul.