Circumstanțe
atenuante. Indicarea circumstanțelor
Cuprins pe materii: Drept penal.
Partea generală. Pedepsele. Individualizarea pedepselor. Circumstanțe
atenuante.
Indice alfabetic: Drept penal
- circumstanțe atenuante
- indicarea circumstanțelor
C. pen., art. 79
În cazul în care instanța
reține în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, indicarea în
hotărâre a împrejurării care constituie circumstanță
atenuantă, motivarea reținerii acesteia prin referire la probe
și încadrarea împrejurării care constituie circumstanță
atenuantă în prevederile art. 74 alin. (1) lit. a), b) sau c) ori ale art.
74 alin. (2) C. pen. sunt obligatorii, potrivit art. 79 din același cod.
Prin urmare, este nelegală hotărârea prin care instanța nu
motivează sau motivează prin exprimări generale
împrejurările reținute ca circumstanțe atenuante și le încadrează
generic în prevederile art. 74 C. pen.
I.C.C.J., secția
penală, decizia nr. 2253 din 26 aprilie 2007
Prin sentința penală nr. 793
din 22 decembrie 2006 a Tribunalului Timiș, inculpatul G.C. a fost
condamnat la un an închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie
prevăzută în art. 211 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și c)
C. pen., cu aplicarea art. 74-76 C. pen.
Prima instanță a reținut
că inculpatul, la 17 iunie 2006, orele 22.00, în timp ce se deplasa pe o
stradă, s-a apropiat și a smuls de la gâtul părții
vătămate O.I. telefonul mobil legat cu un șnur.
Săvârșirea faptei,
observată de martora G. N., care îl cunoștea pe inculpat, a fost
recunoscută de către acesta în cursul urmăririi penale.
Prin decizia penală nr. 43/A din
19 februarie 2007 a Curții de Apel Timișoara, a fost respins ca nefondat
apelul procurorului, prin care s-a solicitat înlăturarea
circumstanțelor atenuante și majorarea pedepsei.
Împotriva acestei decizii, procurorul a
declarat recurs, invocând cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin.
(1) pct. 14 C. proc. pen., cu motivarea că instanțele nu au indicat
concret care sunt împrejurările ce au fost reținute ca
circumstanțe atenuante și nici nu au motivat reținerea acestora,
precum și că actele și lucrările dosarului nu
justifică reținerea tuturor circumstanțelor atenuante prevăzute
în art. 74 C. pen., inculpatul având antecedente penale, iar prejudiciul
nefiind reparat.
Recursul este fondat.
În conformitate cu dispozițiile
art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt
supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în
raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele
prevăzute de lege.
Circumstanțele
atenuante constituie, potrivit art. 76 C. pen., împrejurări care
atenuează răspunderea penală.
Împrejurările
care pot constitui circumstanțe atenuante sunt prevăzute în art. 74
C. pen., iar potrivit art. 79 din același cod orice împrejurare
reținută ca circumstanță atenuantă trebuie
arătată în hotărâre.
Obligația
instituită prin art. 79 C. pen. își are rațiunea în caracterul
de excepție al unor astfel de împrejurări ce au ca efect reducerea
obligatorie a pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de textul
incriminator al faptei.
În sensul
art. 79 C. pen., a arăta în hotărâre împrejurările reținute
ca circumstanțe atenuante impune instanței atât indicarea
expresă a textului legal care prevede respectiva circumstanță
atenuantă, după caz, art. 74 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen.
ori art. 74 alin. (2) C. pen., cât și menționarea expresă a
împrejurării respective și motivarea acesteia prin trimiterea la
probele, actele și lucrările dosarului.
Exprimările
generale, nemotivarea sau motivarea generică a împrejurărilor
reținute ca circumstanțe atenuante și neîncadrarea acestora în
textul legal în care se regăsesc, nu sunt de natură a răspunde
exigențelor art. 79 C. pen.
În
motivarea sentinței se menționează că inculpatul a
săvârșit fapta din cauza lipsei mijloacelor materiale, dar și a
lipsei unor preocupări utile din punct de vedere social, că nu a
beneficiat de nicio protecție socială din partea statului și
că a recunoscut și regretat fapta comisă, astfel că se
impune a se acorda circumstanțele atenuante prevăzute în art. 74 C.
pen.
Pretinsa
lipsă a mijloacelor materiale și a unor preocupări utile din punct
de vedere social nu sunt împrejurări care justifică
săvârșirea infracțiunilor, cu atât mai puțin a
infracțiunii de tâlhărie, și nu sunt de natură a justifica
reținerea lor ca circumstanțe atenuante.
În lipsa
unei argumentări bazată pe dispoziții legale, care să
depășească limita unei simple afirmații, este
fără temei legal și reținerea ca circumstanță
atenuantă a pretinsei lipsiri a inculpatului de protecție
socială din partea statului.
Prima
instanță reține și sinceritatea inculpatului.
Recunoașterea faptei de către inculpat a avut loc numai în cursul
urmăririi penale, însă în cursul judecății inculpatul a
refuzat să dea declarații.
Nefavorabile inculpatului sunt și
aspectele menționate în referatul de evaluare întocmit de Serviciul de
probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș.
Sinceritatea inculpatului în cursul
procesului penal (parțială - numai în cursul urmăririi penale),
care va fi reținută de către Înalta Curte de Casație
și Justiție în sensul art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., nu este de
natură a justifica o reducere importantă a pedepsei în
condițiile în care acesta, potrivit fișei de cazier, este cunoscut cu
antecedente penale.
Față de considerentele ce
preced, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., recursul
declarat de procuror a fost admis, iar în rejudecare a fost majorată
pedeapsa aplicată inculpatului la 3 ani închisoare pentru
săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută în
art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 74
alin. (1) lit. c) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.