. Acțiune civilă. Daune morale
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Regulile de bază și acțiunile în procesul penal. Acțiunea penală și acțiunea civilă în procesul penal
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- acțiune civilă
- daune morale
C. proc. pen., art. 14, art. 21
Dacă partea vătămată, care s-a constituit parte civilă, a decedat în cursul procesului penal, însă nu ca urmare a săvârșirii infracțiunii, iar în cauză a fost introdus succesorul acesteia, inculpații nu pot fi obligați să plătească succesorului părții civile daune morale, întrucât dreptul personal nepatrimonial este strâns legat de persoană și nu poate fi exercitat decât de titularul acestuia.
I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 3258 din 19 iunie 2007
Prin sentința penală nr. 144 din 29 martie 2006, Tribunalul Mehedinți, în baza art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) din același cod, și a art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (21) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) din același cod, a condamnat pe inculpatul A.M.
În baza art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 99 și art. 109 din același cod, și a art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (21) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 99 și art. 109 din același cod, a condamnat pe inculpatul N.A.
Prin aceeași sentință, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă D.A. și au fost obligați inculpații în solidar, precum și partea responsabilă civilmente N.V. în solidar cu inculpatul minor N.A., la despăgubiri civile reprezentând daune materiale în cuantum de 700 RON și daune morale în cuantum de 4.000 RON către moștenitorul D.I.
Instanța a reținut în sarcina inculpaților că, în noaptea de 16 iulie 2004, inculpații N.A. și A.M., după ce au consumat băuturi alcoolice la un bar, au luat rezoluția infracțională de a sustrage bunuri din locuința vecinului C.G.
În acest scop, inculpatul A.M. a pătruns în curtea locuinței părții vătămate C.G. prin escaladarea gardului, după care a deschis poarta, permițându-i accesul și însoțitorului său, iar apoi au sustras un bidon cu 50 l de motorină și două prelate de sub un șopron și au încărcat dintr-o grămadă de grâu 13 saci, ducând toate bunurile sustrase la locuința lui A.M.
Motorina și cele 485 kg de grâu au fost găsite la locuința inculpatului A.M. și predate părții vătămate C.G., care și-a recuperat astfel prejudiciul de 2.000 RON și nu s-a mai constituit parte civilă.
În aceeași noapte, inculpații A.M. și N.A., folosind aceeași metodă, au pătruns în curte și apoi în locuința părții vătămate D.A., pe care au început să o lovească, deoarece a refuzat să le dea bani, până au adus-o în stare de inconștiență.
Inculpații au căutat apoi prin locuință, găsind și însușindu-și suma de 700 RON.
Din certificatul medico-legal a rezultat că D.A. a suferit multiple leziuni de violență produse prin lovire cu un corp dur, fiindu-i necesare pentru vindecare 16-18 zile de îngrijiri medicale.
În faza de urmărire penală partea vătămată D.A. s-a constituit parte civilă cu suma de 700 RON daune materiale și 4.000 RON daune morale.
Ulterior, pe parcursul desfășurării procesului, partea vătămată D.A. a decedat, fiind introdus în cauză moștenitorul acesteia D.I.
Prin decizia penală nr. 16 din 6 martie 2007, Curtea de Apel Craiova, Secția minori și familie, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondate apelurile formulate de inculpați.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au formulat recurs cei doi inculpați.
Prin motivele de recurs, susținute oral, inculpații au criticat hotărârile pronunțate în cauză, în principal, sub aspectul greșitei condamnări, susținând că nu au comis infracțiunile pentru care au fost cercetați.
În drept, inculpații și-au întemeiat recursurile, între altele, pe dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. referitoare la comiterea unei grave erori de fapt.
Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile formulate sunt fondate, însă nu sub aspectele invocate de inculpați, ci pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.
Există o eroare gravă de fapt când situația de fapt, astfel cum a fost reținută prin hotărârea atacată, este contrară probelor administrate în cauză.
De asemenea, trebuie să se constate că această eroare a
influențat hotărâtor soluția dată în cauză, respectiv
greșita stabilire a stării de fapt să fi determinat o
esențială eroare în legătură cu condamnarea sau achitarea
inculpatului.
În cauză, se constată că nu a fost comisă o gravă eroare de fapt, întrucât soluția de condamnare a celor doi inculpați este concordantă cu probele administrate pe parcursul procesului penal, iar susținerile inculpaților că nu au comis infracțiunile sunt în fapt toate prerogative ale dreptului la apărare.
Astfel, în declarația dată de inculpatul N.A. la 17 iulie 2004,
acesta a relatat că împreună cu inculpatul A.M. a luat rezoluția
infracțională de a merge la locuința părții
vătămate C.G., pentru a sustrage grâu, rezoluție pusă în
aplicare de cei doi inculpați.
Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că
această declarație inițială a inculpatului corespunde
adevărului, fiind dată în prezența părții responsabile
civilmente N.V. și reprezentând o relatare fidelă a modului de
desfășurare a întregii activități infracționale, pe
care inculpatul nu le putea cunoaște decât în urma participării
la săvârșirea infracțiunii.
Mai mult, bunurile au fost transportate la locuința nefolosită a bunicului decedat al inculpatului A.M., amplasată peste drum de locuința părții vătămate C.G. și pe care acesta o cunoștea în detaliu, fiind singurul care mai folosea din când în când această locuință. Locul de depozitare a bunurilor sustrase (în șopron, bucătăria de vară și o cameră a casei) demonstrează că au fost ascunse de către persoane care cunoșteau în detaliu locuința și dependințele acesteia, reprezentând un argument în plus privind participarea inculpatului A.M. la săvârșirea acestei infracțiuni.
De asemenea, în declarația din 17 iulie 2007, inculpatul N.A. a relatat în
detaliu modul de săvârșire a tâlhăriei asupra părții
vătămate D.A., inclusiv pătrunderea în locuința acesteia,
loviturile aplicate părții vătămate și modul de
împărțire a banilor sustrași.
Împrejurarea că ulterior acest inculpat a revenit asupra declarațiilor, chiar în faza de urmărire penală, nu are relevanță în cauză, atâta timp cât aceste declarații au fost date în prezența părții responsabile civilmente și a martorilor C.C. și B.C., care au relatat că nu s-a exercitat nicio presiune asupra acestui inculpat din partea agenților de poliție.
Această recunoaștere a inculpatului se coroborează cu procesele-verbale de cercetare la fața locului, planșele fotografice, proba testimonială administrată atât la urmărirea penală, cât și la prima instanță și instanța de apel.
Mai mult, inculpatul A.M. a fost recunoscut după voce de partea vătămată D.A., conform declarației din 21 iulie 2004 și procesului-verbal de confruntare din 7 mai 2005.
În raport cu aceste împrejurări, instanța reține că este nefondat motivul de recurs privind achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., din probele administrate pe parcursul întregului proces penal rezultând fără dubiu săvârșirea de către cei doi inculpați a infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată.
Recursurile inculpaților sunt fondate sub aspectul soluționării laturii civile a cauzei.
Astfel, partea vătămată D.A. s-a constituit parte civilă cu sumele de 700 RON, daune materiale (suma sustrasă de cei doi inculpați) și cu 4.000 RON, daune morale, reprezentând suferințele fizice și psihice la care a fost supusă ca urmare a comiterii faptei de tâlhărie de către cei doi inculpați.
Pe parcursul procesului penal, partea civilă D.A. a decedat, iar în cauză a fost introdus fiul acesteia D.I., în calitate de moștenitor.
Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că în
această situație inculpații nu mai puteau fi obligați
să plătească succesorului părții civile suma de 4.000
RON, cu titlul de daune morale.
Astfel, drepturile care privesc existența și integritatea fizică și morală a persoanei sunt drepturi personale nepatrimoniale, drepturi subiective care nu au un conținut economic și care, fiind strâns legate de persoană, servesc la individualizarea acesteia.
Dreptul personal nepatrimonial, fiind strâns legat de persoană, nu poate fi exercitat decât de titularul acestui drept.
Întrucât în cauză titularul dreptului a decedat, dar nu ca urmare a
săvârșirii infracțiunii de tâlhărie de către
inculpați, nu se poate dispune obligarea acestora la plata
despăgubirilor bănești pentru acoperirea prejudiciului moral
cauzat părții vătămate D.A.
În consecință, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a admis recursurile inculpaților, a casat decizia penală atacată, în totalitate și, în parte, sentința penală nr. 144 din 29 martie 2006 a Tribunalului Mehedinți, cu privire la greșita soluționare a laturii civile, înlăturând dispoziția privind obligarea în solidar a inculpaților și a inculpatului minor N.A. în solidar și cu partea responsabilă civilmente N.V. la plata sumei de 4.000 RON daune morale către moștenitorul părții civile D.A., respectiv D.I.