Contestaţie la executare. Instanţa competentă
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Executarea hotărârilor penale. Contestaţia la executare
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- contestaţie la executare
- instanţa competentă
C. proc. pen., art. 460 alin. (1) și alin. (6),
art. 461 alin. (1) lit. c) și d)
Contestaţia la executare întemeiată pe prevederile art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. se judecă, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, de instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. În cazul în care contestaţia la executare formulată de condamnatul deţinut este întemeiată atât pe prevederile art. 461 alin. (1) lit. c), cât și pe cele ale art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., iar instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută este, în același timp, instanţă de executare, competenţa de judecată a contestaţiei aparţine acestei instanţe, iar nu instanţei în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere.
I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 675 din 1 februarie 2006
Prin sentinţa penală nr. 669 din 26 octombrie 2005, Tribunalul Timiș a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulată de condamnatul P.L. în favoarea Tribunalului București.
Instanţa a reţinut că, prin contestaţia formulată, condamnatul a solicitat modificarea pedepsei de 7 ani și 6 luni închisoare ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 213 din 15 martie 2004 a Tribunalului Timiș pentru instigare la săvârșirea infracţiunii de tâlhărie.
Instanţa investită cu contestaţia la executare a constatat că petiţionarul este deţinut în Penitenciarul Jilava, astfel încât soluţionarea cauzei revine Tribunalului București, ca instanţă în circumscripţia căreia se află locul de deţinere.
La rândul său, Tribunalul București și-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, ca fiind instanţa de judecată care a pronunţat hotărârea judecătorească în legătură cu executarea căreia s-a formulat contestaţia întemeiată pe dispoziţiile art. 461 alin. (1) lit. c) și d) C. proc. pen.
Soluţionând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a constatat că temeiul juridic pe care condamnatul și-a întemeiat contestaţia la executare îl constituie prevederile art. 461 alin. (1) lit. c) și d) C. proc. pen.
Potrivit prevederilor art. 461 alin. (2) raportat la art. 460 alin. (1) și (6) C. proc. pen., contestaţia întemeiată pe dispoziţiile art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. se face, după caz, la instanţa de executare sau la instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere unde cel condamnat execută pedeapsa, în timp ce contestaţia întemeiată pe dispoziţiile art. 461 alin. (1) lit. c) din același cod se face întotdeauna la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută.
Ca atare, competentă să soluţioneze contestaţia la executare formulată de condamnatul P.L. este instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută, indicată de legiuitor în ambele situaţii prevăzute în art. 461 alin. (1) lit. c) și d) C. proc. pen. ca fiind îndrituită să rezolve pricina.
Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 43 C. proc. pen., s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.