Contestaţie la executare. Cazuri. Art. 19 din Legea nr. 682/2002
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Executarea hotărârilor penale
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- contestaţie la executare
- art. 19 din Legea nr. 682/2002
C. proc. pen., art. 461 alin. (1)
Legea nr. 682/2002, art. 19
Aplicarea prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, potrivit cărora persoana care are calitatea de martor în sensul acestei legi și care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă sau facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracţiuni, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege, nu poate fi invocată pe calea contestaţiei la executare, neîncadrându-se în nici unul dintre cazurile prevăzute în art. 461 alin. (1) C. proc. pen.
Prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002 pot fi invocate numai cu ocazia soluţionării pe fond a cauzei, pentru a se aprecia dacă în raport cu denunţul formulat s-au putut descoperi și trage la răspundere penală persoanele care au săvârșit infracţiunile grave arătate de către denunţător, iar nu pe calea contestaţiei la executare, după ce denunţătorul a fost condamnat printr-o hotărâre definitivă și se află în executarea pedepsei.
I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1478 din 7 martie 2006
Contestatorul condamnat D.M., aflat în executarea unei pedepse de 10 ani închisoare, la care a fost condamnat de către Tribunalul București, secţia I penală, prin sentinţa nr. 89 din 4 februarie 2003, pentru comiterea infracţiunii prevăzute în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, s-a adresat Tribunalului București, ca instanţă competentă, cu contestaţie la executare pentru ca, în temeiul art. 19 din Legea nr. 682/2002, să i se reducă la jumătate pedeapsa pe care o execută.
Tribunalul București, secţia I penală, prin sentinţa nr. 1122 din 31 august 2005, a respins contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat, întrucât în cauză nu sunt incidente nici unul dintre cazurile prevăzute în art. 461 alin. (1) C. proc. pen., iar Curtea de Apel București, secţia I penală, prin decizia nr. 789 din 18 decembrie 2005, a respins apelul declarat de acesta.
Recursul declarat de contestator este nefondat.
Recurentul contestator se află în executarea unei pedepse de 10 ani închisoare aplicată de către Tribunalul București, secţia I penală, prin sentinţa nr. 89 din 4 februarie 2003, hotărâre ce a fost menţinută cu privire la cuantumul pedepsei, deși recurentul a exercitat căile de atac prevăzute de lege, apel și recurs.
Cu privire la pedeapsa de 10 ani închisoare la care a fost condamnat, în temeiul art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, prin sentinţa menţionată, recurentul contestator a solicitat reducerea pedepsei la jumătate, potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002, motiv care se va înlătura ca fiind nefondat.
Potrivit art. 461 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia la executare se poate face în următoarele cazuri:
- când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
- când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
- când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
- când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.
Având în vedere cazurile în care se poate face contestaţie la executare și prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002, în care se arată că persoana care a comis o infracţiune gravă, iar înainte sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă sau facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracţiuni beneficiază de reducere la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege, se constată că, în mod just și printr-o interpretare judicioasă și conformă cu norma juridică, prima instanţă, precum și cea de apel au apreciat că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002, întrucât cele arătate nu constituie caz de contestaţie la executare. Chestiunile invocate de către recurent își puteau găsi rezolvarea odată cu soluţionarea pe fond a cauzei, pentru a se aprecia dacă în raport cu denunţul formulat organelor de urmărire penală s-au putut descoperi și trage la răspundere penală persoanele arătate de către denunţător, iar nu în situaţia când el se află în faţa unei hotărâri definitive și în executarea pedepsei.
În consecinţă, recursul declarat de contestator a fost respins.