Cerere de sesizare a Curţii Constituţionale. Admisibilitate. Condiţii. Decizie a Curţii Constituţionale. Efecte
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Excepţia de neconstituţionalitate
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- excepţie de neconstituţionalitate
Legea nr. 47/1992, art. 29
1. Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este admisibilă, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: excepţia de neconstituţionalitate privește o lege sau o ordonanţă ori o dispoziţie dintr-un asemenea act normativ în vigoare, dispoziţia respectivă nu a fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale și are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
Relevanţa excepţiei de neconstituţionalitate, din punctul de vedere al legăturii cu soluţionarea cauzei, se apreciază în funcţie de momentul în care este invocată, de starea de fapt și de probele administrate. În raport cu aceste criterii, dacă excepţia de neconstituţionalitate se referă la mijloacele de probă administrate în cauză și în baza cărora inculpatul a fost condamnat în primă instanţă, se poate aprecia că de soluţionarea excepţiei depinde și soluţionarea cauzei.
2. Dispoziţia constatată ca neconstituţională încetează să producă efecte juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, iar pe durata acestui termen, dispoziţia constatată ca neconstituţională este suspendată de drept. Prin urmare, dacă excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în faza de judecată în apel sau în recurs, în cauză nepronunţându-se o hotărâre definitivă, admiterea excepţiei invocate produce efecte și asupra cauzei aflate în faza de judecată în căile de atac ordinare.
I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2497 din 14 aprilie 2006
Prin încheierea pronunţată în ședinţa publică din 5 aprilie 2006, Curtea de Apel București, secţia a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a dispus sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10, art. 11 lit. d), art. 13 și art. 15 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României și art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, a suspendat judecarea cauzei pe durata soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate și a menţinut starea de arest a inculpaţilor.
Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 10, art. 11 lit. d), art. 13 și art. 15 din Legea nr. 51/1991 și a art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 s-a apreciat că aceasta este admisibilă, îndeplinind cele trei condiţii cumulative înscrise în art. 29 din Legea nr. 47/1992, astfel: neconstituţionalitatea vizează o lege sau o ordonanţă ori o dispoziţie dintr-un asemenea act normativ aflată în vigoare; respectiva prevedere nu a fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale; respectiva prevedere are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
În ce privește prima condiţie, instanţa de apel a apreciat că atât Legea nr. 51/1991, cât și Legea nr. 182/2002 sunt acte normative în vigoare.
În ce privește cea de a doua condiţie, s-a reţinut că nici unul din textele de lege sus-menţionate nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. În cauza de faţă, o parte din textele invocate au mai format obiectul unor sesizări anterioare, fără însă a fi constatate ca neconstituţionale, ceea ce înseamnă că o nouă sesizare a Curţii Constituţionale și cu privire la acestea este admisibilă.
Totodată, s-a apreciat ca fiind îndeplinită și cea de a treia condiţie de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât unul din mijloacele de probă avute în vedere la soluţionarea cauzei îl constituie înregistrările unor convorbiri telefonice purtate între inculpaţi, interceptate în baza Legii nr. 51/1991, atât înainte, cât și după modificarea Codului de procedură penală prin Legea nr. 281/2003.
Acest act normativ impune existenţa unui mandat emis de către procuror care autorizează interceptarea comunicaţiilor în situaţia existenţei unor ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României.
În cauză, deși inculpaţii au fost trimiși în judecată pentru infracţiuni contra siguranţei naţionale, înregistrările convorbirilor telefonice efectuate în baza Legii nr. 51/1991 au fost depuse la dosar și au fost avute în vedere de prima instanţă la soluţionarea cauzei, fără însă ca, alături de aceste înregistrări, să se depună și mandatele în baza cărora aceste convorbiri au fost înregistrate.
Cu ocazia soluţionării apelurilor declarate de către inculpaţi, o parte dintre aceștia au solicitat atașarea la dosar a mandatelor emise de procuror, situaţie în care, ţinând seama de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 51/1991, potrivit cărora activitatea de informaţii pentru realizarea siguranţei naţionale are caracter de secret de stat, instanţa a cerut parchetului să întreprindă demersurile necesare în vederea desecretizării mandatelor fără însă ca, până în acest moment, să se fi obţinut vreun rezultat concret în această privinţă.
Deși parchetul este autoritatea emitentă, potrivit Legii nr. 51/1991, a mandatelor de interceptare, această instituţie a cerut altor instituţii să analizeze oportunitatea desecretizării mandatelor, respectiv Serviciul Român de Informaţii și Ministerul Administraţiei și Internelor, urmând ca în final decizia, în sensul desecretizării, să aparţină Guvernului, în condiţiile art. 124 alin. (4) din Legea nr. 182/2002.
Prin urmare, instanţa de apel a constatat că se află în imposibilitate de a cenzura, sub aspectul legalităţii sale, un mijloc de probă avut în vedere la soluţionarea cauzei, și anume înregistrările audio efectuate în baza Legii nr. 51/1991, fiind împiedicată în acest demers de conduita unor autorităţi din afara puterii judecătorești, conduită întemeiată tocmai pe dispoziţiile legale al căror control de constituţionalitate instanţa de apel îl solicită Curţii Constituţionale. Astfel, instanţa de apel a considerat că este îndeplinită și cea de a treia condiţie de admisibilitate, respectiv legătura cu cauza a dispoziţiilor legale vizate de excepţia de neconstituţionalitate.
Recursul declarat împotriva acestei încheieri, între alţii, de către procuror, este nefondat.
În mod neîntemeiat se susţine de către procuror că excepţia de neconstituţionalitate a art. 10, art. 11 lit. d), art. 13 și art. 15 din Legea nr. 51/1991 și a art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 nu are legătură cu cauza.
Relevanţa excepţiei de neconstituţionalitate se poate aprecia în funcţie de momentul în care este invocată, de starea de fapt și de probele administrate.
Astfel, se reţine că, în prezent, cauza se află în faza procesuală a apelului când instanţa de apel, ca instanţă de control judiciar, capătă nu numai dreptul, ci și obligaţia de a cenzura hotărârea primei instanţe sub toate aspectele în fapt și în drept, în ce privește aspectele de drept substanţial și material, în limitele prevăzute în art. 371 alin. (1) C. proc. pen., deci sub acest aspect invocarea excepţiei are relevanţă.
Se mai reţine că excepţia invocată se referă la mijloace de probă administrate în cauză, în baza cărora au fost condamnaţi inculpaţii, respectiv înregistrările audio efectuate în baza Legii nr. 51/1991.
Având în vedere că instanţa de apel, care trebuie să pronunţe o soluţie corespunzătoare legii și adevărului, se află în imposibilitate de a cenzura, sub aspectul legalităţii, un mijloc de probă care a stat la baza soluţionării pe fond a cauzei, se poate aprecia că de soluţionarea excepţiei va depinde și soluţionarea cauzei.
Totodată, nu se poate reţine nici critica procurorului referitoare la lipsa efectelor asupra prezentei cauze a excepţiei de neconstituţionalitate care, în situaţia în care ar fi admisă, nu ar acţiona decât pentru viitor.
Efectele deciziei de constatare a neconstituţionalităţii sunt erga omnes. Dispoziţiile constatate ca neconstituţionale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Având în vedere că invocarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a făcut în faza de judecare a apelului, în cauză nepronunţându-se o hotărâre definitivă, o eventuală admitere a excepţiei invocate ar avea efecte și asupra prezentei cauze.
În consecinţă, recursul procurorului a fost respins.