Transferarea persoanelor condamnate. Respingerea cererii de transferare. Motive
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Transferarea persoanelor condamnate
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- transferarea persoanelor condamnate
- respingerea cererii de transferare
- motive
Legea nr. 302/2004, art. 140 lit. c)
Potrivit art. 140 lit. c) din Legea nr. 302/2004, cererea de transferare a persoanei condamnate în România poate fi refuzată când există indicii suficiente că, odată transferat, condamnatul ar putea fi pus în libertate imediat sau într-un termen mult prea scurt faţă de durata pedepsei rămase de executat potrivit legii române.
Aceste prevederi sunt aplicabile în cazul în care instanţa română constată că persoana condamnată ar putea fi liberată condiţionat, potrivit legii statului unde ar urma să fie transferată, într-un termen mult prea scurt - de exemplu, cu 7 ani mai devreme - în raport cu durata pedepsei rămase de executat prin aplicarea regulilor referitoare la liberarea condiţionată prevăzute în legea română.
I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 4723 din 2 august 2006
Prin sentinţa penală nr. 112 din 20 iunie 2006, Curtea de Apel București a respins cererea de transferare în Republica Turcia formulată de petentul A.Y., cetăţean turc, condamnat la 20 de ani închisoare prin sentinţa penală nr. 256 din 19 iunie 2003 a Tribunalului Bacău.
Instanţa a motivat că, potrivit art. 140 lit. c) din Legea nr.302/2004, cererea de transferare poate fi refuzată, între altele, dacă există indicii suficiente că, odată transferat, condamnatul ar putea fi pus în libertate imediat sau într-un termen mult prea scurt faţă de durata pedepsei rămase de executat potrivit legii române.
Conform art. 59 alin. (1) C. pen. al României, condamnatul care a executat cel puţin trei pătrimi din durata închisorii mai mare de 10 ani, dacă este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, poate fi liberat condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei, ţinându-se seama și de antecedentele sale penale. Aceste dispoziţii sunt aplicabile și petentului, care a comis trei infracţiuni în concurs pentru care i s-a aplicat pedeapsa rezultantă de 20 de ani închisoare.
Instanţa a reţinut că, potrivit regulilor prevăzute în legea penală română, în România petentul ar putea beneficia de liberare condiţionată începând cu 19 mai 2016. Perioada ar putea fi redusă ca urmare a muncii prestate, potrivit art. 59 alin. (2) C. pen., însă aceasta este numai o ipoteză care nu poate fi analizată decât în principiu.
Instanţa a conchis că, deoarece diferenţa între data la care petentul ar putea fi liberat condiţionat în Turcia (20 mai 2009) și în România (19 mai 2016) este de 7 ani, transferul nu este oportun având în vedere dispoziţiile art. 140 lit. c) din Legea nr. 302/2004.
Recursul declarat de condamnat nu este fondat.
Potrivit art. 140 lit. c) din Legea nr. 302/2004, cererea de transferare a persoanei condamnate poate fi refuzată când există indicii suficiente că, odată transferat, condamnatul ar putea fi pus în libertate imediat sau într-un termen mult prea scurt faţă de durata pedepsei rămase de executat potrivit legii române.
Instanţa de fond a calculat corect data la care condamnatul ar putea fi liberat condiţionat din executarea pedepsei în România.
Chiar dacă acesta ar presta o muncă în timpul executării, potrivit art. 59 alin. (2) C. pen., tot nu ar putea fi liberat înainte de executarea efectivă a cel puţin două treimi din pedeapsă, având în vedere că este condamnat la o pedeapsă mai mare de 10 ani.
Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a hotărât că petentul condamnat se află în situaţia prevăzută în art. 140 lit. c) din Legea nr. 302/2004, întrucât odată transferat ar putea fi pus în libertate la 20 mai 2009, într-un termen mult prea scurt faţă de durata rămasă de executat, potrivit legii române, din pedeapsa de 20 de ani închisoare și, ca atare, recursul a fost respins.