Accesul, fără drept, la un sistem informatic prin încălcarea măsurilor de securitate. Falsificarea instrumentelor de plată electronică. Punerea în circulaţie a instrumentelor de plată electronică falsificate sau deţinerea lor în vederea punerii în circulaţie. Elemente constitutive
Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Infracţiuni contra confidenţialităţii și integrităţii datelor și sistemelor informatice. Infracţiuni privind comerţul electronic
Indice alfabetic: Drept penal
- accesul, fără drept, la un sistem informatic prin încălcarea măsurilor de securitate
- falsificarea instrumentelor de plată electronică
- punerea în circulaţie a instrumentelor de plată electronică falsificate sau deţinerea lor în vederea punerii în circulaţie
Legea nr. 161/2003, art. 42 alin. (1) și (3)
Legea nr. 365/2002, art. 24 alin. (1) și (2)
1. Fapta de a monta, la un bancomat, un dispozitiv de citire a benzii magnetice a cardurilor întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de acces, fără drept, la un sistem informatic prin încălcarea măsurilor de securitate, prevăzută în art. 42 alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003, întrucât bancomat-ul constituie sistem informatic în sensul art. 35 alin. (1) lit. a) din această lege, iar prin montarea dispozitivului de citire a benzii magnetice se încalcă măsurile de securitate ale bancomatului, care au ca scop asigurarea secretului numărului de cont și al operaţiunilor efectuate, precum și prevenirea folosirii frauduloase a cardurilor.
2. Faptele de a falsifica instrumente de plată electronică, cum sunt cardurile, de a deţine astfel de instrumente falsificate și de a retrage sume de bani în numerar cu ajutorul acestora, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 referitoare la falsificarea instrumentelor de plată electronică și ale infracţiunii prevăzute în art. 24 alin. (2) din aceeași lege referitoare la punerea în circulaţie a instrumentelor de plată electronică falsificate sau deţinerea lor în vederea punerii în circulaţie, întrucât punerea în circulaţie a instrumentelor de plată electronică falsificate se poate realiza prin retragerea sumelor de bani în numerar, nefiind necesară transmiterea posesiei instrumentelor de plată electronică falsificate către alte persoane.
I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5288 din 15 septembrie 2006
Prin sentinţa penală nr. 21/2006 a Tribunalului Hunedoara au fost condamnaţi inculpaţii C.C., G.M., T.I. și I.F. pentru săvârșirea infracţiunii contra confidenţialităţii și integrităţii datelor și sistemelor informatice prevăzută în art. 42 alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003, a infracţiunii de falsificare a instrumentelor de plată electronică prevăzută în art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, a infracţiunii de falsificare a instrumentelor de plată electronică prevăzută în art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, a infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos prevăzută în art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 și a infracţiunii de furt calificat prevăzută în art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., toate cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 33 lit. a) și b) și a art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen.
Instanţa a reţinut că, în luna mai 2005, inculpaţii C.C., G.M., T.I. și I.F. s-au înţeles să folosească dispozitivele de citire a benzii magnetice a cardurilor și o minicameră, pe care le-au procurat anterior, în vederea obţinerii datelor necesare pentru clonarea mai multor carduri și pentru efectuarea retragerilor de numerar.
În acest scop, la mai multe date, inculpaţii s-au deplasat în diferite localităţi, au montat dispozitivele de citire a benzii magnetice a cardurilor și minicamera pe mai multe bancomate și au obţinut datele de pe cardurile folosite la aceste bancomate, pe care le-au descărcat și le-au stocat într-un computer de la domiciliul inculpatului I.F.
După ce toate datele obţinute au fost stocate în computer, inculpaţii au achiziţionat carduri neinscripţionate și au lipit pe fiecare dintre acesteia câte o etichetă colantă pe care au scris codul sau codurile PIN citite anterior cu minicamera, la computerul inculpatului I.F. fiind atașat și un dispozitiv de inscripţionare electronică, cu ajutorul căruia inculpatul G.M. a realizat inscripţionarea benzii magnetice a fiecărui blank, cu contul copiat anterior, corespunzător codului PIN înscris pe etichetă.
La 28 iunie, 7 iulie, 8 iulie, 11 iulie și 21 iulie 2005, inculpaţii au retras numerar cu ajutorul cardurilor clonate de la bancomatele mai multor bănci.
Prin decizia nr. 197/A din 22 iunie 2006, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, a admis apelurile declarate de inculpaţi, a schimbat încadrarea juridică din infracţiunile prevăzute în art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 și art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, într-o singură infracţiune prevăzută în art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpaţi în baza acestor din urmă texte de lege și a redus pedepsele aplicate inculpaţilor.
Recursul declarat, între alţii, de inculpatul C.C., prin care a invocat cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., este nefondat.
Referitor la cererea inculpatului C.C. prin care solicită achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunile prevăzute în art. 42 alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, în varianta punerii în circulaţie a instrumentelor de plată electronică falsificate, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., se constată că nu este fondată.
Dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 prevăd că falsificarea unui instrument de plată electronică se sancţionează cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi, iar art. 24 alin. (2) din aceeași lege incriminează punerea în circulaţie, în orice mod, a instrumentelor de plată electronică falsificate sau deţinerea lor în vederea punerii în circulaţie.
Din examinarea laturii obiective a acestor fapte, rezultă că există două infracţiuni distincte, prima privind falsificarea instrumentelor de plată electronică, iar cea de-a doua, punerea în circulaţie sau deţinerea în vederea punerii în circulaţie a instrumentelor de plată electronică falsificate.
În cauză punerea în circulaţie a instrumentelor de plată electronică s-a realizat prin retragerea de numerar, nefiind necesară transmiterea posesiei cardurilor falsificate altor persoane.
Or, faptele celor patru inculpaţi care, în baza aceleiași rezoluţii infracţionale, au falsificat circa 200 de instrumente de plată electronică, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de falsificare a instrumentelor de plată electronică, prevăzută în art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
De asemenea, faptele inculpaţilor care, în baza aceleiași rezoluţii infracţionale, au deţinut în vederea punerii în circulaţie și au pus în circulaţie instrumente de plată electronică falsificate, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de falsificare a instrumentelor de plată electronică, prevăzută în art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Prevederile art. 42 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 incriminează accesul, fără drept, la un sistem informatic, acesta fiind pedepsit cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda, iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că, dacă fapta de la alin. (1) este săvârșită prin încălcarea măsurilor de securitate, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani.
Este de precizat faptul că bancomatul este un mijloc de colectare, prelucrare și transmitere a unor date informatice, reprezentate de numărul de cont al titularului, care este stocat pe nivelul 2 al benzii magnetice de culoare neagră.
Pe de altă parte, prin montarea dispozitivului de citire a benzii magnetice a cardurilor („skimmer”) în fanta bancomatului, prin care se introduce cardul și se realizează citirea benzii magnetice a fiecărui card în parte, stocându-se informaţia astfel obţinută, au fost încălcate măsurile de securitate care aveau drept scop asigurarea secretului numărului de cont și al operaţiunilor efectuate, precum și apărarea împotriva folosirii de către o altă persoană a acestor carduri în vederea fraudării.
Or, din probele dosarului rezultă că inculpaţii au accesat un sistem informatic, fără drept, încălcând astfel măsurile de securitate.
Așadar, faptele inculpaţilor care, în baza aceleiași rezoluţii infracţionale, au montat pe diverse bancomate un dispozitiv de citire a benzii magnetice a cardurilor, precum și o minicameră, accesând astfel fără drept, prin încălcarea măsurilor de securitate, bancomatele băncilor, care reprezintă un sistem informatic în sensul legii, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii contra confidenţialităţii și integrităţii datelor și sistemelor informatice, prevăzută în art. 42 alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Cum, în cauză, faptele săvârșite de inculpatul C.C. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute în art. 42 alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, în varianta punerii în circulaţie a instrumentelor de plată electronică falsificate, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., nu există temeiuri pentru achitarea sa în sensul solicitat.
Pentru aceste considerente, recursul inculpatului a fost respins.