Cercetare abuzivă. Elemente constitutive
Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege. Infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei
Indice alfabetic: Drept penal
- cercetare abuzivă
C. pen., art. 266 alin. (2)
Fapta inculpatului, având calitatea de ajutor de șef de post la poliţia unei comune, de a întrebuinţa violenţe împotriva unei persoane în exercitarea activităţii de cercetare penală, pentru a obţine de la aceasta o declaraţie de recunoaștere a unei fapte de furt, întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de cercetare abuzivă prevăzută în art. 266 alin. (2) C. pen.
I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 6218 din 26 octombrie 2006
Prin sentinţa penală nr. 195 din 3 iunie 2005, pronunţată de Tribunalul Bihor în fond, după desfiinţare, inculpatul D.I. a fost condamnat pentru săvârșirea infracţiunii de cercetare abuzivă prevăzută în art. 266 alin. (2) C. pen.
Instanţa a reţinut că, la 17 iulie 2001, inculpatul, care avea calitatea de ajutor de șef de post la Poliţia comunei H., a întrebuinţat violenţe împotriva minorului P.F., în exercitarea activităţii de cercetare penală, în vederea obţinerii declaraţiei de recunoaștere a unei fapte de furt săvârșită la 16 iulie 2001.
Prin decizia nr. 218/A din 13 decembrie 2005 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală și pentru cauze cu minori, a fost respins apelul declarat de inculpat.
Recursul declarat de inculpat, prin care a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. sau, în subsidiar, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută în art. 266 alin. (2) C. pen., analizat prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., este nefondat.
Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului D.I., plutonier major la Postul de poliţie al comunei H., de a-i aplica mai multe lovituri cu bastonul și lancea unui steag minorului P.F., pentru a-l determina să recunoască o infracţiune de furt, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 4 zile de îngrijiri medicale, întrunește atât obiectiv, cât și subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii de cercetare abuzivă prevăzută în art. 266 alin. (2) C. pen.
În cauză există o deplină concordanţă între evaluarea probelor, de către instanţa de fond în rejudecare după desfiinţare și de către instanţa de apel, și soluţiile pronunţate, prin stabilirea vinovăţiei inculpatului D.I. în săvârșirea infracţiunii de cercetare abuzivă prevăzută în art. 266 alin. (2) C. pen., în baza procesului de evaluare a materialului probator administrat, acesta fiind autorul faptei, respectiv cel care în exercitarea activităţii de cercetare penală cu privire la fapta de furt sesizată l-a lovit pe minorul P.F. pentru a-l determina să recunoască fapta de furt.
Totodată, nu poate fi avută în vedere nici solicitarea privind achitarea inculpatului pentru lipsa pericolului social al faptei, în temeiul art. 11 pct. (2) lit. a) raportat la 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., cu referire la art. 181 C. pen., deoarece nu sunt îndeplinite criteriile legale pentru aplicarea acestor prevederi.
În contextul cauzei, fapta săvârșită de inculpat întrunește toate trăsăturile esenţiale ale unei infracţiuni, și anume prezintă pericol social, a fost săvârșită cu vinovăţie, sub forma intenţiei directe și este prevăzută de legea penală, în dispoziţiile art. 266 alin. (2) C. pen.
Prin modalitatea, mijloacele, împrejurările și urmările concrete ale faptei săvârșite de către inculpat, în calitatea de ajutor de șef de post la Poliţia comunei H., constând în exercitarea unor violenţe, concretizate în lovirea unui minor suspectat de furt în cursul cercetării, pentru a-l determina să recunoască comiterea acelei fapte, producându-i leziuni ce au necesitat 4 zile de îngrijiri medicale, s-a adus atingere unei valori sociale importante a statului de drept, și anume activităţii de înfăptuire a justiţiei, constrângerea fiind incompatibilă cu principiul aflării adevărului ce guvernează procesul penal.
În ceea ce privește persoana inculpatului, acesta în mod constant nu a recunoscut fapta, încercând să acrediteze ideea că nu el este autorul, iar anterior a mai fost achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen. cu referire la art. 181 C. pen. pentru infracţiunea de purtare abuzivă prevăzută în art. 250 alin. (2) C. pen.
În consecinţă, recursul inculpatului a fost respins.