Abuz de încredere. Tâlhărie. Încadrare juridică
Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni contra patrimoniului. Abuzul de încredere
Indice alfabetic: Drept penal
- abuz de încredere
- tâlhărie
C. pen., art. 211 alin. (2) lit. b) și c), art. 213
Luarea de către inculpat a unui telefon mobil, cu consimţământul părţii vătămate, în scopul de a-l repara în schimbul unei sume de bani, urmată de refuzul de a-l restitui întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de abuz de încredere, iar nu pe cele ale infracţiunii de tâlhărie, întrucât inculpatul a intrat în posesia bunului mobil în baza unui raport juridic patrimonial.
I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 439 din 20 ianuarie 2005
Prin sentinţa nr. 333 din 9 martie 2003, Tribunalul București, secţia I penală, a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpatul D.G. din infracţiunea de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen. în infracţiunea de abuz de încredere prevăzută în art. 213 din același cod și, în baza acestui text de lege, a condamnat pe inculpat.
Instanţa a reţinut că, în seara zilei de 31 martie 2003, partea vătămată și inculpatul s-au întâlnit într-un autobuz și, în urma discuţiilor purtate, partea vătămată a înmânat inculpatului telefonul mobil pentru a-l repara, în schimbul sumei de 400.000 de lei. Inculpatul a luat telefonul, dar după ce a constatat că nu-l poate repara, nu l-a mai restituit părţii vătămate.
Prin decizia nr. 396 din 26 mai 2004, Curtea de Apel București, secţia I penală, a admis apelul procurorului și a schimbat încadrarea juridică în prevederile art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen.
Recursul declarat de inculpat, prin care a cerut schimbarea încadrării juridice în prevederile art. 213 C. pen., este fondat.
Pentru existenţa infracţiunii de tâlhărie este necesară o acţiune principală de furt, de luare a unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept și o acţiune adiacentă de exercitare a violenţei, de ameninţare sau de folosire a altor mijloace de constrângere.
Or, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, deoarece partea vătămată a dat telefonul de bună-voie inculpatului, în scopul reparării acestuia, urmând ca inculpatul să i-l restituie după două zile.
Fiind dovedit că inculpatul a intrat în posesia telefonului mobil, cu consimţământul părţii vătămate, pentru a-l repara contra unei sume de bani, deci pe baza unui raport juridic patrimonial, iar nu în condiţiile art. 211 C. pen., încadrarea juridică corectă a faptei este în prevederile art. 213 C. pen. privind infracţiunea de abuz de încredere.
În consecinţă, recursul a fost admis, decizia atacată a fost casată și s-a dispus menţinerea sentinţei pronunţate de prima instanţă.