Deducerea reţinerii și a arestării preventive. Arestare provizorie în vederea extrădării. Arestare la domiciliu. Obligarea de a nu părăsi localitatea

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală. Pedepsele. Calculul pedepselor

Indice alfabetic: Drept penal

- deducerea reţinerii și a arestării preventive

- arestare provizorie

- arestare la domiciliu

- obligarea de a nu părăsi localitatea

C. pen., art. 88

 C. proc. pen., art. 145

            1. Durata arestării provizorii în vederea extrădării solicitate de autorităţile române se deduce din durata pedepsei închisorii de executat.

            2. Durata arestării la domiciliu dispusă de autorităţile străine, constituind o măsură echivalentă cu obligarea de a nu părăsi localitatea prevăzută în art. 145 C. proc. pen., nu reprezintă o privare de libertate care să poată fi dedusă din durata pedepsei închisorii de executat.

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 4647 din 10 august 2005

            Prin sentinţa penală nr. 245 din 28 aprilie 2005 a Tribunalului Prahova, inculpata B.T. a fost condamnată și s-a dispus deducerea din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 100/1997 a Tribunalului Constanţa a perioadei de la 5 mai 2003 la 1 iunie 2003 cât contestatoarea s-a aflat deţinută în vederea extrădării în Penitenciarul Vallette din Torino.

            Instanţa a reţinut, din actele depuse de contestatoare, că aceasta, în urma unei cereri de extrădare formulată de autorităţile române, a fost reţinută de Poliţia din Torino la data de 5 mai 2003, dispunându-se de către Curtea de Apel din Torino arestarea provizorie a contestatoarei.

            La 30 mai 2003, Curtea de Apel din Torino a hotărât înlocuirea măsurii arestării provizorii cu arestarea la domiciliu, hotărâre în baza căreia la 1 iunie 2003 condamnata a fost pusă în libertate.

            Prin decizia penală nr. 252 din 6 iunie 2005, Curtea de Apel Ploiești a respins apelul condamnatei cu privire la greșita deducere din pedeapsa de executat numai a perioadei de la 5 mai 2003 la 1 iunie 2003, deși, susţine aceasta, a fost arestată la domiciliu de la 1 iunie 2003 la 25 mai 2004, perioadă care, de asemenea, trebuia dedusă din pedeapsă.

            Recursul declarat de condamnată, prin care a cerut deducerea din pedeapsa de executat a perioadei în care a fost arestată în penitenciar și la domiciliu, este nefondat.

            Înlocuirea măsurii arestării preventive cu arestarea la domiciliu echivalează cu obligarea de a nu părăsi localitatea prevăzută în art. 145 C. proc. pen., iar aceasta nu constituie privare de libertate care să poată fi dedusă din durata pedepsei de executat.

            În consecinţă, recursul condamnatei a fost respins.