Excepție de neconstituționalitate. Caracterul definitiv al deciziei Curții Constituționalitate prin care se constată neconstituționalitatea unui text de lege. Posibilitatea unor excepții repetate în cazul unor decizii prin care se constată constituționalitatea legii
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Excepție de neconstituționalitate. Admisibilitate
Index alfabetic: Drept procesual penal
- excepție de neconstituționalitate
Legea nr. 47/1992, art. 29 alin. (3), art. 31
Potrivit art. 29 alin. (3) și art. 31 din Legea nr. 47/1992 republicată, deciziile Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unui text de lege sunt definitive și obligatorii, iar formularea unor noi excepții de neconstituționalitate a acelorași texte este inadmisibilă.
În cazul în care prin decizia Curții s-a constatat constituționalitatea unui text de lege, împotriva acelorași texte formularea unor noi excepții de neconstituționalitate este admisibilă.
I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 4747 din 22 august 2005
Prin cererea formulată în fața Curții de Apel Bacău, inculpatul D.A. a ridicat mai multe excepții de neconstituționalitate a unor prevederi din Legea nr.51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat.
Prin încheierea din 5 iunie 2005, instanța a respins excepțiile.
Recursul declarat de inculpat împotriva încheierii este fondat.
Din examinarea încheierii atacate rezultă că inculpatul a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 3 lit. d) și e), art. 25 și art. 82 alin. (1) și (2) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat.
Instanța, constatând că prin mai multe decizii Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra textelor de lege menționate și a decis că acestea sunt constituționale, a motivat că nu s-ar mai putea ridica excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor din acele texte și a respins ca inadmisibile excepțiile.
Soluția este greșită.
Numai admiterea unei excepții și constatarea neconstituționalității unui text de lege face ca soluția Curții Constituționale să fie opozabilă erga omnes, făcând imposibilă o nouă verificare a textului de lege constatat a fi neconstituțional.
Decizia Curții Constituționale, într-un caz concret, că un text de lege este constituțional, nu are un asemenea efect și nu constituie un impediment pentru formularea unei noi excepții, pentru alte considerente, de câtre alte persoane interesate.
În concluzie, se constată că recursul este fondat, motiv pentru care a fost admis și s-a casat încheierea atacată cu trimiterea cauzei la curtea de apel pentru soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale.